BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


joi, 31 decembrie 2015

AJUNUL ANULUI NOU



HAPPY2016

LA FEL CA ORICARE ALTA ZI IN ABSTINENTA! 

     Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA
si urarea de azi: SA TE SIMTI BINE CLIPA DE CLIPA!
si un 2016 senin!



marți, 29 decembrie 2015

RUGACIUNE SI RECUNOSTINTA


Obișnuiesc sa spun la întâlniri, când tema este despre rugăciune sau recunoștință, ceva ce îmi amintesc că am citit la un moment dat și mi-a rămas întipărit în memorie: 
Un membru AA îi povestea lui Bill experiența lui în legătură cu o recădere. La sfârșit Bill îl întreabă: "Dar te-ai rugat pentru abstinența ta în ziua în care ai băut?" "Am uitat!" - vine răspunsul. "Mă gândeam că așa este." - îi spune Bill. "Nu am întâlnit, până acum, pe cineva care să recadă în ziua în care s-a rugat pentru abstinența lui!"

Mie insă mi s-a întâmplat să mi se spună "N-ai avut dreptate! M-am rugat și totuși am băut în ziua respectivă."
Este posibil. Nu deținem adevarul absolut.
Dar este posibil și ca acea persoană să-mi fi spus lucrul acesta doar ca să îmi arate ca nu avem dreptate în tot ce spunem.
Mai este posibil să fie vorba despre lipsă de onestitate față de sine, că a făcut tot ce i s-a sugerat să facă și totuși nu funcționează.
Și mai este și posibilitatea de a nu fi perceput mesajul transmis așa cum l-am perceput eu: că este nevoie să fac ceva pentru abstinența mea în fiecare zi.

Mi-am făcut un obicei în a fi recunoscător pentru abstinența mea de 24 de ore și a mă ruga să-mi păstrez abstinența pentru următoarele 24 de ore. O fac în fiecare zi. Când simt că nu este suficient o fac de mai multe ori pe zi. Aș face-o ori de câte ori ar fi nevoie. Dacă aș putea aș face-o clipă de clipă, așa cum obișnuiește să spună un prieten din AA.

Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA
si
Citeste Revista Noi înşine !

 

luni, 28 decembrie 2015

Meditatia zilei


Meditația zilei de azi Luni 28 Decembrie 2015

Alcoolismul este numită „boala singurătăţii”. Aproape fără excepţie, alcoolicii sunt torturaţi de singurătate. Chiar pe la finalul perioadei active, înainte ca oamenii să ne evite, stând prin baruri, restaurante, departe de casă, aproape toţi dintre noi simţeam că nu aparţinem unui loc. Eram fie timizi, şi nu îndrăzneam să ne apropiem de ceilalţi, fie eram nişte oameni gălăgioşi cerând atenţie şi aprobare, dar care rareori o primeam. A existat întotdeauna acea barieră misterioasă pe care nici nu o puteam dărâma şi nici înţelege. În final, chiar şi Bachus ne-a trădat; am rămas dărâmaţi şi într-o terifiantă izolare. Am început eu să ating un calm interior? 

Rugăciunea de azi
Fie ca eu să ştiu ce înseamnă să am o relaţie tandră cu Dumnezeu, precum şi liniştea pe care o simt atunci când sunt în legătură cu Duhul său. Fie ca eu să transfer această tandreţe în relaţiile mele cu ceilalţi. Fie ca Dumnezeu să mă scape de sentimentul acela persistent de singurătate şi să-mi arate cum să fiu un prieten. 


Ce să-mi amintesc azi
Dumnezeu mă poate învăţa cum să fiu un prieten.


Preluare din Revista Noi înşine !

duminică, 27 decembrie 2015

NOSTALGIE

La Medeleni


Friday, June 13, 2008 1:30:32 PM
Zilele trecute imi povesteste o colega despre fata ei si despre serbarea de absolvire a liceului, despre cat de bine arata in toga, despre bal etc.
Si-mi aduc aminte de liceu, de panglica cu semnaturi, de gasca, de blues jazz si de noptile albe pe la ceaiuri. De Damen vals si Sven Hassel. De cartile lui Drumes. Imi vin in minte profu' de mate si Doamna de engleza. Sau Cismigiu and Co. (Sava versus Lazar)...
Eu si fata mea vorbim despre carti. Cartea ei de capatai este, evident, Harry Potter. Eu imi aduc aminte mai intai de Ciresarii lui Chirita din Generala. Apoi imi aduc aminte de Olguta si atunci realizez: "Cristina, cum se poate, la anul termini liceul si nu ai citit La Medeleni?"

Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

vineri, 25 decembrie 2015

POVESTE DE CRACIUN

Eu încă mai cred...

Am 8 ani...1992 e pe sfârşite. Afară e viscol şi iarna e în toi. E ajunul Crăciunului, iar noi suntem în casa de la ţară, unde ne petrecem mereu sărbătorile. Mama a coborât valiza cu podoabe de pe şifonierul din camera de curat şi nici nu apucă să o descuie bine că noi scotocim cu bucurie nemărginită. Dacă era aur acolo, tot nu era bucuria aşa mare. Mama buctareste de zor şi de câte ori deschide uşa camerei năvălesc peste noi sarmalele, caltaboşii, toba şi piftia. Lupta e nedreaptă pentru că n-avem voie să le gustăm...e încă post. Dar sunt buni şi cartofii. Nu ne pasă nouă oricum. Suntem copii crescuţi la ţară, învăţaţi cu greul şi mâncăm tot ce ni se da fără mofturi. Tata se luptă cu bradul. Îl târăşte în casă ca pe un monstru mare şi verde, legat fedeleş. Îl potriveşte în suport. Nu intră. Tata ciopleşte în mijlocul camerei...pe covorul de culoarea cernelei. Aşa face în fiecare an. Suduie cu năduf fix ca atunci când ni se strică nouă fermoarul la salopeta de fas. Zice că suntem copii tare stricători şi mă face să cred că fermoarele ar trebui să fie veşnice. Bradul e dovedit şi îndesat în suport. Victorie! Ne uităm la el ca la un monument sacru. Pentru noi e un moment magic. Pentru tata care e asudat...e un motiv să mai bea un pahar de ţuică. Urmează etapa instalaţia. Stăm cu sufletul la gură mai ceva că atunci când se anunţă notele la lucrarea de control...nu ştim dacă va porni instalaţia anul asta...sau dacă doamne fereşte s-a ars vreun beculeţ...tata zice că sunt aşa greu de găsit. Nu ne pricepem la electrică deloc dar ştim de la tata că instalaţia e "în serie" şi am îmbulinat-o dacă e un bec ars. Nu porneşte...dezamăgire. Tata mai ia un gât de ţuică de consolare şi se duce în camera lui cu scule.Tata e şofer şi are într-o camera tot soiul de unelte şi obiecte cu care şurubăreşte la camion. Se întoarce victorios cu un bec rotund...de la un far şi improvizează ceva...se aprindeeeee instalatiaaa! O să vină Moşu...ăsta e semn clar. A început! Punem globurile. Eu sunt mai mică şi să pun aţe la globuri şi la bomboane, şi anul asta tot pe mine pică. Ah ce-aş mânca o bomboană...e Kandia...a adus tata din delegaţie. Amân poftă pe mâine. Constatăm "decesul" câtorva globuri pictate, din sticlă. Le trecem la pierderi şi punem beteală. Bradul miroase a Crăciun, globurile se învârt hipnotic şi luminiţele fac cât toate stelele de pe cer la un loc. Bradul e gata şi noi suntem rupte de oboseală. Cadourile noastre sunt lăsate mereu de un Moş grăbit şi misterios care scrie caligrafic şi citeţ ca mama şi înveleşte în acelaşi tip de hârtie cerată...ca mama. Ce coincidenţă. Vreau să îl văd măcar anul asta dar pierd lupta cu somnul. Adorm cu starea aia de nelinişte amestecată cu bucurie. Cred. Ştiu că o să vină. Nu l-am văzut niciodată dar îi simt prezenţa înainte să îmi cadă pleoapele. 
Am 31 de ani...2015 e pe sfârşite. Afară e soare şi iarna întârzie să îşi intre în drepturi. E ajunul Crăciunului şi eu sunt într-un apartament din Bucureşti. Zâmbesc în faţa laptopului. Mi-e tare dor de inocenţa şi de entuziasmul din 1992 pe care le pecetluiesc virtual aici, să fiu sigură că nu dispar. Mi-e dor să adorm în seara de ajun cu starea aia de nelinişte amestecată cu bucurie. Totuşi...eu ştiu sigur că Moşul vine într-un fel sau altul. Există el...undeva...cumva!
Eu încă mai cred... în Craciun...în Moş...în oameni.
P.S Un mit din 92’ s-a spulberat totusi. Am aflat între timp că fermoarele nu-s veşnice...a aflat chiar şi tata.

miercuri, 23 decembrie 2015

PROMO

Revista Noi înşine are acum pagina Facebook!
 
   
" Revista Noi Înșine este o publicație trimestrială a comunității Alcoolicilor Anonimi din România. Mai multe informații despre noi și despre cum am reușit noi să ne recuperăm de pe urma alcoolismului puteți găsi pe site-ul nostru oficial www.alcooliciianonimi.ro sau pe forumul nostru www.aaforum.ro. Dacă anumite probleme legate de consumul de alcool afectează viața dumneavoastră, sau poate este cineva dintre prietenii sau membrii familiei dumneavoastră afectat... nu este necesar sa dați LIKE... ne puteți contacta în deplină confidențialitate la telefon 0770-CALLAA (0770-225522) "
 Clic aici: Revista Noi înşine
 

duminică, 20 decembrie 2015

un gand


ANGEL



GRATIERE ZILNICA



Sunt in viata si nu e putin lucru pentru cineva cu o boala progresiva si incurabila care poate sa ma omoare!
Ma trezesc dimineata si am o bomba cu ceas in capul si in mintea mea. Si in fiecare zi negociez cu boala mea mutand cronometrul inapoi (fata de ora exploziei) pentru inca 24 de ore.
Partea complicata este ca bomba respectiva nu ticaie, doar sopteste.
Nu este nici o tragedie si nici o surpriza sa am o gandire adictiva. Tragedia ar putea veni cand cred ca gandul ar putea fi adevarat.
Singura cale adevarata pe care am gasit-o pentru a ma proteja impotriva soaptelor bolii in mintea mea este:
- sa vorbesc despre ceea ce gandesc
- sa impartasesc cum ma simt
si
- sa ma rog pentru ceea ce fac.
Sunt inca in viata si tot ce am de facut este sa fac SA CONTEZE ASTA!


Stefan

P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

sâmbătă, 19 decembrie 2015

Meditatia zilei de azi Sambata 19 Decembrie 2015



În Program învățăm despre valoarea meditației. Așa cum sugerează începutul Pasului Unsprezece, am căutat prin rugăciune și meditație să ne întărim contactul conștient cu Dumnezeu, așa cum Îl înțelegem fiecare dintre noi. Unul dintre marile beneficii ale meditației este că ne limpezește mintea. Iar pe măsură ce mintea ne devine mai limpede, aceasta ajunge mai capabilă și mai deschisă în a recunoaște adevărul. E nevoie de mai puțină durere pentru a recunoaște cu sinceritate defectele și consecințele lor. Ne sunt dezvăluite nevoile reale ale persoanei, ca întreg.

Rugăciunea și meditația sunt componente regulate din rutina mea zilnică?


Rugăciunea de Azi
Ca adevărurile lui Dumnezeu să îmi fie revelate prin meditație și prin aceste rugăciuni mărunte, prin contactul cu grupul meu, care mă ține în gardă față de nevoia mea de a-mi limpezi mintea prin meditația zilnică. Deoarece numai o minte aerisită Îl poate primi pe Dumnezeu, numai o minte purificată de interesele egoiste poate recunoaște adevărul.


Azi îmi amintesc
Meditația îmi purifică mintea.


Preluare din Revista "Noi insine"

 

Pilula pentru 19 Decembrie 2015



 


ÎNŢELEGEREA BOLII
"Când avem de-a face cu un alcoolic, s-ar putea să fim în mod firesc deranjaţi de faptul că un om poate fi atât de slab, prost şi iresponsabil. Chiar şi atunci când ajungi să înţelegi mai bine această boală, poți simți că apar aceste sentimente."
Din cartea - ALCOOLICII ANONIMI -

Odată ce am suferit de alcoolism, ar trebui să înţeleg această boală, dar câteodată simt că mă irită, sau chiar mă dezgustă, o persoană care nu se poate întegra în AA. Când nutresc astfel de sentimente, îmi alimentez senzaţia închipuită de superioritate şi trebuie să-mi aduc aminte că prin îndurarea lui Dumnezeu, mă aflu aici.

Preluare din Revista "Noi insine" 

 

miercuri, 16 decembrie 2015

MEDITATIA: Invatand sa ne observam mintea - postul anterior pe scurt


<< Ritmul vieții e adesea nebun, mintea e mereu ocupată și tot timpul facem ceva.
Dar nu ne ocupam de loc de mintea noastră, cea mai de preț resursă, prin intermediul căreia experimentăm fiecare moment al vieții noastre, mintea pe care ne bazăm să fim fericiți, mulțumiți, stabili emoțional. . 
Rezultatul e că devenim stresați. Mintea se agită continuu, emoții confuze se perindă și nu știm cum să facem față. 
Meditatia nu e doar 'aspirină' pentru minte, poate acționa preventiv.
Meditația m-a învățat să apreciez și să înțeleg mult mai bine momentul prezent. Asta înseamnă să nu mă pierd în gânduri, să îmi mențin atenția, să nu fiu copleșit de emoții puternice, ci să învăț cum să trăiesc în prezent, aici și acum, să fiu atent.
Mintea noastră e pierdută în gânduri. Iar această rătăcire a minții e o cauză directă a tristeții. 
Avem nevoie de exercițiu pentru a învăța să fim prezenți. În esență, ăsta e rolul meditației. Ne familiarizează cu momentul prezent. Dar trebuie să știm cum să medităm corect pentru a benefica la maxim de efectele ei. Majoritatea oamenilor presupun că meditația vizează doar oprirea gândurilor, îndepărtarea emoțiilor, oarecum controlul minții, dar realitatea e alta. Meditația înseamnă să pășim înapoi, să observăm clar cum gândurile și emoțiile vin și pleacă, fără să judecăm, păstrându-ne mintea relaxată, atentă.
În viață, ca și în meditație, există momente când concentrarea e un pic prea intensă și viața devine agitata. E un mod neplăcut să ne trăim viața fiind atât de încordați și stresați. Alteori, ridicăm prea mult piciorul de pe accelerație și lucrurile iau o forma de blazare, de apatie. Căutăm un echilibru, o stare de relaxare atentă când putem permite gândurilor să vină și să plece fără implicarea obișnuită.
Când învățăm să fim prezenți suntem adesea distrași de un gând. Să presupunem că e un gând care provoacă neliniște. Totul merge bine și dintr-o dată apare acel gând. Ne spunem: „Oh, nu realizasem că eram neliniștit din cauza asta.” Continuăm cu: „Oh, sunt îngrijorat. Chiar sunt neliniștit. E atâta neliniște.” Și înainte să ne dăm seama ne neliniștește gândul de a fi neliniștiți.  Doar învățând să ne observăm mintea putem să începem să renunțăm la aceste povești și tipare de gândire
Orice ar fi, meditația oferă oportunitatea, potențialul de a observa și a câștiga o altă perspectivă pentru a vedea că lucrurile nu sunt mereu cum apar. Nu putem schimba toate lucrurile mărunte din viață, dar putem schimba modul în care le percepem. Iată potențialul meditației, al prezentului. Nu trebuie să ardem tămâie și nu trebuie să stăm așezați pe podea. Nu e nevoie decât de 10 minute zilnic pentru a observa, a ne familiariza cu prezentul și a ne crește gradul de concentrare, calm și claritate în viață. >>
 (All it takes is 10 mindful minutes)

 

Andy Puddicombe: Nu aveti nevoie decat de 10 minute de meditatie zilnica


Când a fost ultima dată când nu ați făcut absolut nimic timp de 10 minute? Nu ați trimis niciun SMS, nu ați vorbit, nu v-ați gândit la nimic? Expertul în atenție (Mindfulness expert), Andy Puddicombe (Full bio) descrie puterea de transformare a acestei stări: vă puteți împrospăta mintea timp de 10 minute pe zi, fiind pur și simplu atenți și trăind momentul prezent. (Nu e nevoie să ardeți tămâie sau să stați în poziții ciudate).


Andy Puddicombe: Nu aveți nevoie decât de 10 minute de meditație zilnică

(All it takes is 10 mindful minutes)

 

Trăim într-o lume foarte ocupată. Ritmul vieții e adesea nebun, mintea e mereu ocupată și tot timpul facem ceva.
00:19 Aș vrea să vă gândiți puțin: când a fost ultima dată când nu ați făcut nimic? Doar 10 minute, nederanjați de nimic? Când spun „nimic”, chiar vorbesc serios. Adică, fără emailuri, SMS-uri, internet televizor, chat, mâncare, cărți, fără să vă gândiți la trecut sau la viitor. Pur și simplu, nu faceți nimic. Văd multe fețe nedumerite. (Râsete) Probabil e un lucru care vă dă de gândit.
00:51 Dar e un lucru extraordinar, nu? Vorbim despre mintea noastră, cea mai de preț resursă, prin intermediul căreia experimentăm fiecare moment al vieții noastre, mintea pe care ne bazăm să fim fericiți, mulțumiți, stabili emoțional ca indivizi și în același timp blânzi, grijulii și atenți în relațiile noastre cu ceilalți. E aceeași minte de care depindem să fim concentrați, creativi, spontani și să avem cel mai bun randament în tot ce facem. Dar nu ne ocupăm deloc de ea. Petrecem mai mult timp având grijă de mașină, de haine, îngrijindu-ne părul - ok, poate nu părul, dar înțelegeți ideea.
01:38 Rezultatul e că devenim stresați. Mintea zbârnâie ca o mașină de spălat, se agită continuu, emoții confuze se perindă și nu știm cum să reacționăm. Trist e că suntem atât de distrași încât nu mai suntem prezenți în lumea în care trăim. Nu vedem lucrurile cele mai importante pentru noi și ce e mai grav e că toată lumea presupune că așa e viața, deci trebuie să continuăm așa. Dar nu e deloc așa.
02:12 Aveam 11 ani când am fost la primul meu curs de meditație. Credeți-mă, aveam în cap toate stereotipurile posibile: statul pe podea cu picioarele încrucișate, tămâia, ceaiul de ierburi, vegetarienii, tot tacâmul, dar mama se ducea și eram intrigat, așa că m-am dus și eu cu ea. Văzusem și câteva filme kung fu și credeam în sinea mea că aș putea învăța să zbor - eram foarte naiv la vremea aceea. Pe când eram acolo, ca mulți oameni presupun, credeam că asta nu e decât aspirină pentru minte. Ești stresat, meditezi puțin. Nu credeam că poate acționa preventiv până am împlinit 20 de ani, când în viața mea s-au succedat rapid o serie de lucruri serioase care mi-au dat viața peste cap și dintr-o dată am fost inundat de gânduri, emoții dificil de gerat, nu știam ce să fac. Cum înăbușeam unul, altul revenea iar la suprafață. A fost o perioadă extrem de stresantă.
03:12 Cred că fiecare reacționează diferit la stres. Unii se îngroapă în muncă, bucuroși că se gândesc la altceva. Alții se îndreaptă către prieteni, familie pentru sprijin. Alții devin dependenți de băutură sau medicamente. Eu am ales să devin călugăr. Am abandonat facultatea, m-am dus în munții Himalaya, m-am călugărit și am început să studiez meditația.
03:39 Sunt adesea întrebat ce am învățat în acea perioadă. Evident, unele lucruri s-au schimbat. Să fim serioși, celibatul monahal schimbă o serie de lucruri. Dar schimbarea a fost mult mai intensă. Am învățat să apreciez și să înțeleg mult mai bine momentul prezent. Asta înseamnă să nu mă pierd în gânduri, să îmi mențin atenția, să nu fiu copleșit de emoții puternice, ci să învăț cum să trăiesc în prezent, aici și acum, să fiu atent, prezent.
04:15 Cred că acordăm prea puțină atenție prezentului. Sună banal, dar petrecem mult prea puțin timp trăind în prezent, de aceea devine ceva extraordinar. Recent s-a făcut o cercetare la Harvard care susține că mintea noastră e pierdută în gânduri în circa 47% din timp. 47% din timp. Iar această rătăcire a minții e o cauză directă a tristeții. Nu suntem aici pentru atâta timp, dar să ne petrecem jumătate din viață pierduți în gânduri și potențial destul de nefericiți, nu știu, pare puțin tragic, mai ales când putem face ceva în legătură cu asta, când există o tehnică eficientă, practică, fezabilă, dovedită științific care permite minții să fie mai sănătoasă, mai vigilentă și mai puțin distrată. Și frumusețea acestei metode e că nu necesită decât 10 minute zilnic, dar ne influențează toată viața. Însă trebuie să știm cum să procedăm. Avem nevoie de exercițiu, de un cadru pentru a învăța să fim prezenți. În esență, ăsta e rolul meditației. Ne familiarizează cu momentul prezent. Dar trebuie să știm cum să medităm corect pentru a benefica la maxim de efectele ei. Iată rolul acestor obiecte, în caz că vă întrebați, fiindcă majoritatea oamenilor presupun că meditația vizează doar oprirea gândurilor, îndepărtarea emoțiilor, oarecum controlul minții, dar realitatea e alta. Meditația înseamnă să pășim înapoi, să observăm clar cum gândurile și emoțiile vin și pleacă, fără să judecăm, păstrându-ne mintea relaxată, atentă.
06:04 De exemplu, chiar acum dacă mă concentrez prea tare pe mingii, nu pot să mă relaxez și să vă vorbesc în același timp. Dacă mă relaxez prea mult vorbind cu dvs., nu mă pot concentra asupra mingiilor. Le voi scăpa. În viață, ca și în meditație, există momente când concentrarea e un pic prea intensă și viața devine cam așa. E un mod neplăcut să ne trăim viața fiind atât de încordați și stresați. Alteori, ridicăm prea mult piciorul de pe accelerație și lucrurile iau forma asta. Desigur, când medităm vom ațipi uneori. Dar căutăm un echilibru, o stare de relaxare atentă când putem permite gândurilor să vină și să plece fără implicarea obișnuită.
06:50 Când învățăm să fim prezenți suntem adesea distrași de un gând. Să presupunem că e un gând care provoacă neliniște. Totul merge bine și dintr-o dată apare acel gând. Ne spunem: „Oh, nu realizasem că eram neliniștit din cauza asta.” Reluați meditația și repetați: „Oh, sunt îngrijorat. Chiar sunt neliniștit. E atâta neliniște.” Și înainte să vă dați seama vă neliniștește gândul de a fi neliniștit. E o nebunie. Dar facem cu toții asta tot timpul, în fiecare zi. Dacă vă gândiți la ultima dată, nu știu, aveați un dinte care se mișca. Știți că se mișcă și că doare. Dar ce faceți la fiecare 20, 30 de secunde? Aoleu, doare! Și astfel accentuați ideea, nu? Și continuăm să ne spunem asta tot timpul. Doar învățând să ne observăm mintea putem să începem să renunțăm la aceste povești și tipare de gândire. Când te așezi și observi astfel mintea, vezi numeroase alte tipare. Poate observi o minte care chiar e neliniștită - tot timpul. Să nu fiți suprinși dacă apare o stare de agitație în corp, când nu faceți nimic, mintea se agită. Veți găsi o minte foarte monotonă și plictisitoare, care e aproape mecanică, urmează ciclul trezire, mers la muncă, masă, somn, trezire, muncă. Sau poate e chiar acel gând enervant care se tot plimbă prin minte. Orice ar fi, meditația oferă oportunitatea, potențialul de a observa și a câștiga o altă perspectivă pentru a vedea că lucrurile nu sunt mereu cum apar. Nu putem schimba toate lucrurile mărunte din viață, dar putem schimba modul în care le percepem. Iată potențialul meditației, al prezentului. Nu trebuie să ardeți tămâie și chiar nu trebuie să stați așezați pe podea. Nu e nevoie decât de 10 minute zilnic pentru a observa, a vă familiariza cu prezentul și a crește gradul dvs. de concentrare, calm și claritate în viață.

marți, 15 decembrie 2015

'acceptare plus credinta'


"Acest tip de atitudine 'acceptare plus credință' este capabil de a produce 100% abstinență. De fapt, de obicei, o face; și este necesar, altfel am putea să nu mai avem viață de loc. Cînd folosim această atitudine in problemele noastre emoționale, constatăm că sunt posibile doar rezultate relative. Nimeni nu poate, de exemplu, să elimine complet frica, furia și mândria. Prin urmare, în viața aceasta nu vom obține nimic în mod absolut,  gen smerenie sau iubire perfectăNe vom orienta, respectând cele mai multe dintre problemele noastre, către o foarte treptată progresie, punctată uneori eșecuri grele. vechea noastră atitudine de tipul "totul sau nimic" va trebui abandonată."

Limbajul inimii, pg. 271, Bill Wilson despre "Ce este acceptarea?"
 

luni, 14 decembrie 2015

IMPARTASIRE

<< Ieri m-au copleşit emoţiile. De câteva zile eram tot mai apăsată, însă sâmbătă noaptea am visat că beam şampanie şi îmi ziceam că pot controla consumul. Apoi, m-am uitat panicată la pahar să văd cât am băut, din fericire era foarte puţin consumat şi am zis ...uf! Nu ştiu dacă mi-aş fi amintit visul, însă am citit un articol cu Nichita Stănescu în care se scria despre moartea sa, cum îşi băuse ficatul. După articol mi-a venit visul în faţă ochilor. Acum ştiu că în subconștient îmi doream ca toate situaţiile tensionate din ultima perioadă să le trec "mai uşor".
Astfel, ieri am realizat că va culmina situaţia asta cu ceva. De ce ştiu? Pentru că atunci când a ieşit furia, care se leagă de resentimente, de vină, de ruşine, de nu pot... am făcut ravagii, deoarece trebuia "să iasă" pe undeva, cumva.
Acum ştiu că mi-a prins bine experienţa recăderilor, experienţa furiei,ca să pot "să văd" că emoţiile sunt, pentru mine cel puţin, cheia.
Dimineaţă, fiind un punct culminant al tensiunii, mi-a venit gustul de alcool şi dorinţa nebunească de a bea. La fel de repede şi puternic cum a venit, a şi plecat.
Ce am simţit?
Am simţit cum lucrează alcoolul şi pentru prima dată am realizat în mod mai profund ce pericol reprezintă el pentru dependenţa mea.
Din fericire şi cu o mare recunoştinţă în suflet, am de parcurs un drum mai lung pe jos la serviciu (mi l-am făcut eu aşa... nu am vrut să merg cu autobuzul, fără să îmi dau seama că a fost aşezat drumul exact pentru astfel de momente), timp în care negura s-a risipit, mintea a început să lucreze fără teamă, iar sufletul meu a început să surâdă.
Acum ştiu de ce scriu aici, de ce "alerg" după articole pozitive, de ce mă încurajez zi de zi... ca exerciţiu!
Poate că într-o zi, acestea mi se vor părea nimicuri, însă acum, este ceea ce mi se întâmplă mie, sunt emoţiile mele pe care nu le las să treacă mai repede ci le ţin un picuţ mai mult decât ar trebui.
O zi liniştită. Mă bucur că sunteţi aici.
PS Din fericire, am fost pregătită/antrenată de oameni speciali să văd la momentul potrivit situaţiile de risc, să văd că şi familia mea va scoate furia afară, că şi... Numai eu nu am ştiut! >>
 
Preluare din Revista Noi înşine

duminică, 13 decembrie 2015

Despre predare..... - impartasire!



<< Ca si alcoolic am descoperit ca am anumite trasaturi cel putin ciudate pentru alti oameni. Una dintre acestea este ca am capacitatea negativa de a spune si crede cu adevarat in ceva pt ca in urmatoarele minute sau ore sa fac exact opusul fara sa am nici o remuscare. Imi aduc aminte ca de fiecare data cand ma intorceam spre casa , dupa ce o lasam pe sotia mea la munca, juram ca ajuns in intersectia de langa blocul meu nu o sa o iau la stanga spre magazinul de unde imi luam bere , ci spre dreapta, direct spre casa. Si tot drumul credeam asta cu adevarat. As fi putut trece usor testul cu detectorul de minciuni. Dar ajuns in intersectia respectiva , binenteles ca o luam spre magazin si imi luam de baut cu seninatatea ca fac exact ceea ce este bine si normal. Si povestea se repeta zilnic.
Ajuns la AA am continuat sa experimentez ceea ce este descris ca "dorinta de a bea ANULEAZA orice alt interes".
Dupa ani de singuratate in mijlocul oamenilor, am fost atras de AA de la inceput. Nimeni nu ma judeca, nimeni nu imi spunea cat de gresit sunt sau cat de gresit fac totul. Dimpotriva , am fost bine primit , incurajat , simteam ca mi-am gasit familia care ma pierduse in spital la nastere. Numai ca, exista o traditie , nr 3 din cele 12, care spunea ca singura cerinta pt a deveni membru este dorinta de a inceta bautul. Hmmmm.....nu stiu ce sa zic....pai tocmai asta sa imi ceara? Si ca sa pot sa renunt la baut cica sa ma predau...ma rog...Si pe sistemul- nu fac stanga , fac dreapta mi-am zis: Ok, ma predau. Unde trebuie sa semnez?
Si am continuat convins fiind ca m-am predat si ca imi doresc sa renunt la bautura. Mi-e greu sa explic , dar am simtit de multe ori ca de fapt in mine sunt 2 persoane care controleaza lucrurile pe rand. Si de cele mai multe ori viata mea era controlata de persoana nepotrivita in situatia respectiva. Asa ca , spuneam, m-am predat , partea din mine care nu vroia aceasta predare fiind plecata pt o vreme. Dar s-a intors si ciudat dar nu a fost de acord. Adica de ce....? Eu eram un super baiat destept si nu aveam nevoie de cineva care sa imi spuna ce sa fac. Eram complet stapan pe viata mea, cu exceptia momentelor in care nu eram. De ce sa fac programul de 12 pasi? Si mai ales de ce 12? De ce nu 10, sau 5? Pot sa respect parerea celorlati si faptul ca la ei a functionat, dar EU NU AM NEVOIE de un program de viata sau crestere spirituala. Totusi imi place AA-ul, imi plac noi mei prieteni asa ca cel mai bine este sa faca ei Programul lor si eu pe al meu.
Si am tinut-o asa urmatorii 3 ani, pe principiul sunt atat de destept ca stiu si care e capitala Islandei. Ceea ce parca uitasem e ca acest tip de gandire, cea mai buna gandire a mea, ma dusese pana la a dormi in cort in Barcelona , Copenhaga sau Goteborg pana cand corturile imi erau furate sau confiscate. Ma facuse sa-mi pierd casa , familia si orice altceva mai avusesem, material sau nu. Ceea ce este ciudat este ca inca credeam ca sunt bine , totul e in regula si viata mea e extraordinara.
Am auzit aseara la o sedinta urmatoarea comparatie: o colega , cu o alergie severa la pisici se/ne intreba cat de ciudat ar fi daca s-ar juca cu o pisica stiind ca asta i-ar provoca moartea. Cat de ciudat ar fi daca ar gandi ca pisica de acum este maro iar din experientele trecute stie i-au facut rau pisicile de alte culori?Cat de ciudat ar fi daca de data asta ar incerca alte jocuri decat in trecut? Pai si atunci......?
A mai spus un lucru care cel putin pe mine m-a ajutat. Daca inca te crezi foarte destept , cel putin incearca sa recunosti ca aceasta desteptaciune te poate ajuta in orice situatie , mai putin in problema consumului. Lasa AA-ul sa se ocupe de asta.....
INCEARCA SA TE PREDAI.....>>

Preluare de pe Prietenii lui Bill

 

vineri, 11 decembrie 2015

"... perioada de abstinenta si reputatia in program ..."


Sunt oare ipocrita pentru ca merg la AA in Europa?  
By Tracy Chabala+ on December 3, 2015  sursa AFTERPARTY MAGAZINE
- fragment -
traducere in limba engleza : Radu

<< Ma aflu acum in Europa pentru prima data. Inainte de a ajunge aici credeam ca norii din Spania ploua cu sangria, furtunile de la Londra vor inunda cu bere strazile pavate cu piatra din Crouch Hill, iar chelnerii din Paris o sa-mi toarne in gura obligatoriu o bautura pentru desert daca comand  crème brûlée. De ce ? Pentru ca am auzit atatea povesti  cu oameni din AA care au alunecat acolo pentru ca si-au zis ca “nimeni n-o sa stie”. Si din asta au ajuns sa-si piarda controlul.
Chestia cu “nimeni n-o sa stie” mi se pare o mare prostie. De fapt demonstreaza una din obiectiile mele fata de AA , cum ca perioada de abstinenta si reputatia in program sunt ceea ce conteaza, mai degraba decat  sa stai departe de o bautura care, in esenta, este arsenic pentru oricine are o problema serioasa cu bautul.
Ma cunosc, stiu ce imi face mie alcoolul. Poate ca nimeni nu o sa stie, dar eu o sa stiu, si nu vreau sa aflu unde ma va duce “un pahar” de vin luxos frantuzesc.
Asa ca, inainte de a pleca in excursie, am devenit din ce in ce mai ingrijorata ca acesti bautori fericiti de europeni vor insista ca eu sa beau, ori ma vor ostraciza cu totul daca nu voi pune vin sau bere in gura.
Din cauza asta, si in ciuda dezamagirii mele fata de AA si a unei convingeri in crestere ca nu am ce sa caut in program, am decis ca nu am de ales si ca trebuie sa merg la intruniri imediat ce aterizez pe continent. Cu toate ca m-am bagat in programul SMART Recovery, din pacate nu erau deloc intruniri in orasele pe care le-am vizitat.
Desigur , cand am ajuns acolo am aflat, ca orice American ignorant, ca norii din Spania nu ploua cu sangria, traznetul la Londra nu inunda strazile cu bere, si ca pot comanda crème brûlée fara problem, la Paris, cu o cafea Americana – fara comentarii.
Daca am descoperit ceva, aceasta este ca in Europa ploua cu cafea, impreuna cu nesfarsite fluvii de apa minerala.si sa nu uitam delicioasele patiserii. Ca esti la Londra, Barcelona sau Paris croissants fierbinti transpirand de unt de cea mai buna calitate, impregeaza strazile cu acel miros diafan si linistitor.  
Asa ca anxietatea a scazut si am crezut ca nu e nevoie sa merg la AA.
Dar eram insingurata.
Sa calatoresti singur este o experienta remarcabila, si sunt extraordinar de recunoscatoare ca pot sa calatoresc (si virtual sa lucrez) in Europa. Dar atunci cand calatoresti singur esti fortat sa iesi din zona ta de confort. Este in mod special o provocare in tarile unde nu se vorbeste limba ta materna. 
(Apropos, credeam ca vorbesc destul de bine spaniola pana cand am ajuns in Spania. Nu numai ca vocabularul meu este limitat, dar nici urechea mea nu e obisnuita cu castiliana. Find nascuta si crescuta in sudul Californiei, am auzit numai spaniola Mexicana, care, pentru cineva ca mine care nu vorbeste nici pe departe fluent, suna total diferit.)
Stiam ca AA era in fiecare oras pe care l-am vizitat si ca existau chiar grupuri in limba engleza  in Barcelona, Madrid si Paris. Nu doream sa beau, si nici nu bagam in seama bautura din jurul meu, dar dupa ce am stat intr-o duzina de baruri tapas singura, indopandu-ma cu tortillas españolas si patatas bravas in timp ce ma simteam foarte constienta ca sunt singura, aveam nevoie de o interactiune om - cu – om.
Prietenul meu spunea mereu : “Du-te la intalnirile alea. E modul perfect de a intalni localnicii!”  

Dar n-as fi oare cea mai mare ipocrita din lume daca as aparea la AA dupa ce am declarat public ca am trecut de faza asta? Sau, si mai rau, daca AA m-a programat “sa dau si nu sa iau” la intruniri, n-as fi o magarita egoista sa-mi fac aparitia doar ca sa-mi fac prieteni? ... >>


marți, 8 decembrie 2015

Cum am invatat FRICA


<< Frica de eșec. De penibil. De ne-iubire. De singurătate. De respingere. De durere. De ne-apreciere. De mine. De alții. De necunoscut. De culpabilizare. De responsabilitate (asumare a ei, adică). De pierdere. De schimbare. De oameni. De câini. De locuri noi. De a nu merita. De a vorbi. De a face. De a simti. De a reacționa. (și lista e lungă, lungă)
Le-am trăit pe toate. Cu vârf și îndesat. Vreo 30 de ani, așa, cu aproximare. Le-am trăit simultan pe mai multe. Și am trăit inclusiv frica de frică. Eu îi spun ăsteia atac de panică.
Până când, într-o zi, am extirpat-o. “Nu mai gândi atâta! FĂ!!! Tu ai nevoie să acționezi”. Și când mă auzeam în mintea mea întorcându-le pe toate fețele, spuneam stop și gata. Făceam.
Nu a fost simplu să-mi asum c-o să mă doară. Sau că e posibil să și doară. Sau să fiu penibilă. Sau să fiu respinsă. Sau să fiu criticată. Sau să fiu singură. Sau să mă schimb. Sau să dau ochii cu necunoscutul.
Dar conștietizasem că singura soluție pentru frică este să fac exact ceea ce mi-e frică să fac. Asumat. Fiind eu însămi.
Pentru că frica ne face să fim oricine alticineva decât suntem noi înșine, așa cum ne-a creat Dumnezeu. Iar Dumnezeu ne-a creat din iubire și cu iubire. Nu cu frică.>>

Articolul complet aici: Cum am învățat FRICA

Bonus: Nu m-am iubit pe mine vreo 30 și ceva de ani. 

 

luni, 7 decembrie 2015

PROGRAMUL IN "DOI PASI"



Un prieten din AA a cazut. Dupa 8 ani. Si mi s-a fost adus aminte saptamana aceasta ca spunea ca Programul se poate face in doi pasi. Probabil se referea la Pasul 1 si 12. Adica intri in abstinenta (nu mai bei!) si transmiti mesajul (ca nu mai bei!) (ce alt mesaj poti sa transmiti?!).
O minciuna a mintii (nu degeaba se sugereaza ca principiu de baza onestitatea, mai ales fata de sine!) pentru ca Pasul 1 nu il faci complet si Pasul 12 nu il faci corect.

Pasul 1 nu inseamna doar ca nu mai bei. Inseamna si ca nu poti controla faptul ca nu mai bei. Si atunci este destul de dificil sa pastrezi aceasta stare fara credinta de la pasul 2 si predarea de la pasul 3.
Pasul 12 nu inseamna doar ca te apuci sa spui si altora ca nu mai bei. Pasul 12 nu spune sa transmiti mesajul ca rezultat al faptului ca ai facut Pasul 1, ci "dupa ce am trait o trezire spirituala ca rezultat al acestor pasi, am incercat sa transmitem acest mesaj ...".

Si totusi ... 
... ar putea exista posibilitatea de a face Programul in "doi pasi"!
Dar pasii sunt:
Pasul 1: ma folosesc de zicala "un lucru bine inceput este pe jumatate facut" si fac Pasul 1 COMPLET.
Pasul 2: finalizez ce am inceput sa fac si lucrez si restul de pasi (2-12) din Program.



   Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA