BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


sâmbătă, 23 mai 2015

" ... practicam aceste principii în toate domeniile vietii noastre"


AA nu sugerează sa fiu tolerant cu oamenii rautaciosi sau onest cu oameni care ma mint sau orice variațiune a pasului 12: "practicam aceste principii în toate domeniile vietii noastre" ca sa devin un om bun sau pentru orice alt motiv 'moral'. 

AA sugereaza asta pentru că, atunci când nu am conștiința amortita de alcool, nu pot trăi confortabil în pielea mea când ma las prada comportamentor bolnavicioase, bazate pe frica. 

Mai simplu, capul meu devine foarte 'zgomotos' când mint și ma port urat cu alti oameni, chiar și atunci când merită sau 'par' sa merite. Și apoi, efortul de a-mi folosi toata energia in a-mi potoli mintea 'zgomotoasa' prin a spune ca "Nu-mi pasă", când de fapt nu este asa si incercarea mea de a ma convinge de asta este o prostie și este obositor. 
Si în cele din urmă este mai greu să trăiesc cu astfel de sentimente decât să incep sa lucrez la toleranta si onestitatea mea.

Nu este ajutor mai mare pentru a lucra cu mine decat ajutorul pe care scrisul, rugaciunea si meditatia il poate oferi.

Anii de abstinenta nu-mi garanteaza mentinerea abstinentei. Cea mai bună analogie este conștientizarea faptului că nu pot construi mase musculare astazi pentru că luna trecută am ridicat greutati. Antrenamentul este acela care poate schimba corpul. Dar dacă ma opresc din 'antrenament', multumit de rezultatele obtinute in trecut, este foarte probabil ca in cele din urma acele rezultate sa se estompeze. Același lucru este valabil si cu transformarea spirituală generată de menținerea abstinentei și lucrul cu cei 12 pași. 

Calitatea abstinentei mele de azi se bazează pe ceea ce fac azi. Nu pe ceea ce am făcut în ultima lună sau în urmă cu zece ani.


                                                            Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA
si urarea de azi: SA TE SIMTI BINE CLIPA DE CLIPA!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu