BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


vineri, 11 septembrie 2015

TREI


TREI #1

Trepiedul recuperarii

Primul suport este de programul in 12 pasi, procesul nostru de recuperare
Al doilea suport este invocarea unei Puteri superioare și creșterea spirituală.
Al treilea suport  este un alt alcoolic (Comunitatea AA).


TREI #2

SCAUNUL CU TREI PICIOARE

Trei elemente asigură temelia unei vieţi spirituale 
Să ţi le imaginezi ca şi picioarele unui scaun: scaunul este perfect, sigur şi stabil, dacă are cel puţin trei picioare care să-l susţină, indiferent de greutatea pusă pe el; dar, dacă înlături unul dintre picioare, scaunul va cădea, şi oricine stă pe el se va prăbuşi. 


SCAUNE ŞI STICLE

Aici s-au folosit imaginile unui scaun cu trei picioare și a opt sticle de whisky pentru a ilustra imginea primilor patru Pasi.
Cele trei picioare ale scaunului simbolizau Pașii 1- 2 -3, iar sticlele descriau grafic cele opt defecte de caracter descoperite în Pasul 4.

Forum AA



<< Locul de şezut a scaunului cu trei picioare

Un scaun fără picioare ar fi greu de vizualizat sau de înţeles pentru oricine, cu excepţia alcoolicilor, pentru care viziunile neobisnuite nu constituie o raritate. Fiind noi înşine alcoolici, vă prezentăm acum cu îndrăzneală locul de şedere a acestui scaun pe care sperăm să-l facem  obiectul lecţiei noastre, şi prin intermediul căruia vom încerca să ilustrăm continuitatea şi strânsa legătură dintre Paşii 1-2-3.
Adevărata origine a scaunului cu trei picioare s-a pierdut demult în negura antichităţii. Dar astăzi îl acceptăm cu recunoştinţă, aşa cum a ajuns la noi, cu un singur loc de şezut, trei picioare şi fără spătar. Vă puteţi imagina un bar modern fără el?
Locul de şezut înfăţişat aici este la fel de nefolositor, incomplet şi nesigur ca alcoolicul tremurând pe care îl ţine – individul despre care psihiatrii declară că “are ambele picioare bine infipte în aer”.
Ca şi locul de şezut, noi, alcoolicii, trebuie să avem picioare care să ne susţină. Vieţile noastre sunt confuze, dezechilibrate şi de necontrolat. Ar trebui să încetăm să ne mai amăgim. Nu mai avem toleranţă la alcool. “Picioarele” noastre fizice, mentale şi spirituale au dispărut.

Avem nevoie de picioare noi – de tipul celor din A.A., sugerate de Paşii 1-2-3. >>


TREI #3


Cele trei moșteniri ale Alcoolicilor Anonimi sunt 
Recuperare, Unitate și Serviciu. 
Aceste moșteniri au fost transmise până la noi de la cofondatorii și cei foarte vechi in AA.
  • Recuperarea este conținută în Cartea Mare și cei Doisprezece Pasi.
  • Unitatea este conținută în cele Douăsprezece tradiții.
  • Serviciul este conținut în fiecare act care ajută functionarea AA sau care poartă mesajul AA celor care au nevoie. (Douasprezece concepte).

AA Triangle



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu