BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


joi, 5 noiembrie 2015

Cele 5 stadii ale durerii (si cele 7 ale vindecarii)


<< Am trecut şi vom mai trece prin durere, vom pierde lucruri sau oameni, ne vom rǎtǎci, vom plânge şi vom deznǎdǎjdui. Durerea este naturalǎ vieţii şi niciunul dintre noi nu este cruţat. Cel mai adesea, dacǎ nu chiar mereu, suferinţa are un scop mai mare decât suntem noi pregǎtiţi sau în stare a recunoaşte. Sensul nu se reveleazǎ decât dupǎ ce efectele ei devastatoare încep sǎ se estompeze.
Ȋn anul 1969, psihiatra de origine elveţianǎ Elisabeth Kubler-Ross a fost prima care a vorbit despre cele cinci stadii ale durerii în cartea sa On Death and Dying. Conform acesteia, cele cinci etape nu au loc în ordine, ci fiecare dintre noi trecem de la una la alta pânǎ când ajungem sǎ acceptǎm ideea suferinţei. Fie cǎ vorbim de deces, divorţ sau despǎrţire, etapele sunt aceleaşi.
Negarea
Negarea este prima reacţie a unui om confruntat cu o durere chinuitoare. Sentimentul pe care-l avem, “acest lucru nu mi se poate întâmpla mie” este un mecanism de apǎrare menit sǎ ne facǎ sǎ trecem de şocul iniţial.
Furia
Dupǎ ce negarea începe sǎ-şi piardǎ din intensitate, realitatea îşi face apariţia din nou, la fel de implacabilǎ. Moartea unui om drag, despǎrţirea de o persoanǎ pe care am legat-o mult timp de noi ne poate duce chiar şi într-acolo încât sǎ îl învinovǎţim pentru cǎ ne produce o durere atât de mare. Ştim cǎ este iraţional din partea noastrǎ şi vinovǎţia pe care o simţim din cauza furiei ne face încǎ şi mai furioşi.
Negocierea
Târguiala este o formǎ de a compensa durerea, este acel mod prin care încercǎm sǎ recâştigǎm controlul asupra situaţiei. Ȋn negociere gǎsim mereu fraza “ce-ar fi fost dacǎ…”. Vrem sǎ facem lucrurile altfel, vrem ca totul sǎ revinǎ la starea iniţialǎ şi ajungem chiar sǎ ne învinovǎţim pe noi înşine pentru starea curentǎ a lucrurilor.
Depresia
Aceastǎ etapǎ este cea care-ţi spune cǎ lucrurile s-au întâmplat cu adevǎrat şi este cauzatoare de numeroase senzaţii: frustrare, tristeţe covârşitoare, tendinţa de a-ţi plânge de milǎ, regret. Ne obişnuim cu durerea, devine parte din noi. Avem nevoie de cuvinte blânde sau o îmbrǎţişare tǎcutǎ.
Acceptarea
Ultimul pas spre vindecare. Suntem încǎ pradǎ durerii, dar speranţa îşi face apariţia mai cutezǎtoare. Este o fazǎ de izolare şi calm. Fericirea nu este încǎ posibilǎ, dar suntem mai aproape de vindecare. De ieşit în lume, de rememorat amintiri frumoase.
Pierderea unui om drag- orice ar însemna acest lucru- este o experienţǎ prin care fiecare dintre noi trece în felul sǎ unic. Nimeni nu ne poate ajuta cu adevǎrat pentru cǎ nimeni nu înţelege exact emoţiile prin care trecem. Dar ceilalţi ne pot fi aproape pentru a ne uşura trecerea cǎtre procesul de vindecare. Cel mai bun lucru pe care-l putem face este de a ne lǎsa sǎ simţim tot ceea ce simţim pentru a nu întârzia procesul vindecǎrii. >>

Articolul aici: Cele 5 stadii ale durerii

 

Procesul vindecarii continua cu inca doua etape:


<< Renaşterea – a şasea etapă. Acceptarea şi vindecarea conduc la renaştere, un moment în care te cunoşti pe tine într-un fel nou. În această etapă e nevoie de mult timp în care să fim singuri, calmi, pentru a ne cunoaşte. În procesul însănătoşirii descoperim că au ieşit la suprafaţă părţi din noi care erau îngropate de multă vreme. ne vindecam trecutul şi pe noi odată cu el. Schimbam contextul în care ne traim viaţa.
Crearea unei vieţi noi – a şaptea etapă. Se vor deschide noi domenii ale schimbării şi multe posibilităţi care păreau de neatins. Descoperim mai multă umilinţă, credinţă, adevăr şi iubire de sine. Aceste schimbări interne conduc catre schimbări externe.>>
 Articolul complet aici: Vindecarea în 7 etape

sau asa:

6. Renaşterea interioară, sufletească şi spirituală. Acceptarea şi vindecarea conduc la o stare de veritabilă renaştere interioară sau cu alte cuvinte la o confruntare superioară, aducătoare de fascinante revelaţii cu privire la realităţile de ordin subtil existente în fiinţa noastră.
7. Crearea unei vieţi noi spirituale. Odată cu restabilirea completă a stării de sănătate, ne vom reconsidera atitudinea faţă de multe domenii ale vieţii noastre, ajutaţi de nenumărate posibilităţi şi oportunităţi pe care înainte le consideram de domeniul fantasticului sau imposibil de atins se vor deschide cu uşurinţă după aceea în faţa noastră. Vom deveni astfel mult mai oneşti cu noi înşine şi vom găsi resursele lăuntrice de a înţelege şi de accepta elementele comportamentale şi rezonanţele energetice superioare pe care până acum le ignorasem total sau pe care refuzasem să le acceptăm. Într-un cuvânt noi vom deveni mult mai umili, mai plini de credinţă, plini de sinceritate şi de dragoste. Aceste uluitoare transformări interioare vor conduce în mod automat şi la transformări exterioare. 
 Articolul complet aici: Etapele vindecarii - AMINTESTE-TI DE SINE


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu