BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


miercuri, 20 ianuarie 2016

FARA GRIJI!


Jeanne Louise Calment (n. 21 februarie 1875 – d. 4 august 1997) a fost o femeie din Franța. A fost persoana cea mai longevivă din lume, conform actelor de naștere autentice, trăind 122 de ani, 5 luni și 14  zile. A trăit întreaga sa viață la Arles, Franța.
Ea punea Dacă nu poţi face nimic în legătură cu o anumită situaţie, nu te mai îngrijora în legătură cu ea.”
Articolul complet aici: Longevitate

Principalul determinant al sanatatii unei persoane este gandul. Nici genetica, nici exercitiile fizice si nici nutritia nu au un efect atat de puternic asupra sanatatii unei persoane precum o are propria sa minte.
Articolul complet aici: Jeanne Calment (122 de ani) 

 "Doamne, da-mi seninatatea sa accept ceea ce nu pot schimba ..."
“Daca nu poti face nimic, nu-ti face griji” - atat de simplu.
Cu totii ne macinam zilnic cu milioane de ganduri. Si fiecare gand se adauga. Pentru ca fiecare gand, fiecare cuvant rostit sau doar spus de minte are o vibratie. Negativa sau pozitiva. Nu exista neutralitate in vibratia cuvintelor noastre.
Fiecare gand adauga iar si iar ceva la noi. Ceva frumos sau ceva mai putin frumos. Si asa ne construim in fiecare clipa viata. Daca am sta sa numaram gandurile pozitive si cele negative de pe parcursul unei zile ne-am da seama cam cat de mult ne pedepsim, cam cat de mult rau ne facem.
Asa ca, daca nu iese zicala de la inceput, iata o varianta: decat sa iti faci griji, mai bine fa o rugaciune in gand. Si apoi vezi-ti de viata. Pentru ca rugaciunile au cea mai inalta vibratie.
Loredana Vladareanu
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu