BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


marți, 15 noiembrie 2016

«Sunt Katy, alcoolica ...» - Cum am fost - Prima parte

« Intrebarea nu era unde eram fizic, ci unde era gandirea mea. „Poate in sticla de whisky“- am gandit. Din pacate, eram in sticla.
Nu a mai ramas nimeni in jurul meu, doar pe mine ma minteam zilnic ca de maine nu voi mai bea. Dupa amiaza imi permiteam o bere, in speranta ca in aceea zi nu voi mai bea
mai mult. Si totusi in dimineata urmatoare ma trezeam cu fiecare oglinda scuipata. Le scuipam fara sa fiu constienta, pentru ca ma mintisem din nou. Degeaba ma tot spalam, tot
nu ma simteam curata. Traiam intr-un beci cu demonii mei sufletesti, fara usurare, fara dragoste, fara de lacrimi. In dormitorul meu tapitat cu catifea, unde cindva, cu sufletul liber eu eram conducatorul, ma simteam acum detinutul din inchisoarea proprie. Aici in celula mea, patul celalalt era gol, tovarasul meu se eliberase deja. Intreaga casa era coplesita de o stare apasatoare. Poate nimic nu este atit de groaznic, ma gindeam, ca faptul de a ramine in acelasi loc in care s-a petrecut o tragedie. Ea este preluata de aerul din incapere, se infiltreaza in fiecare colt, si oricit ai aerisi, mirosul ei ramine vesnic.
Pe strazi incepuse sa se instaleze primavara, dar in casa mea era inca iarna, era frig ca in viata de apoi.
Imi era foarte frig. Nu ma mai intelegeam pe mine nici pret de o clipa, totusi nu indrazneam sa ma indepartez de mine.
Degeaba priveam in oglinda dupa ajutor, fata mea flegmatica, imi spunea lipsita de inima: “Nici eu nu stiu cine esti, Kati, nici eu nu te cunosc“ Pai, cine sint eu? De unde sa am eu atita putere ca sa ma iau la lupta cu aceasta durere incomensurabila? Singurul meu medicament este sticla, paharul, alcoolul. Fostul meu sot deja fugea, evada de mine nopti de-a rindul. L-am sunat bauta la telefon, l-am amenintat cu sinuciderea daca nu ma asculta pina la capat, daca nu-i pot spune ce ma doare, daca nu asculta cu mine ultimul slagar, pe care eu stiam deja sa-l fluier in intregime, cind eram beata, pentru ca a fost scris pentru mine, pentru noi: “Emotii, dureroase emotii, imi doresc sa nu-ti fi dat drumul
niciodata, niciodata nu te vei mai intoarce.“ »



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu