BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


luni, 19 decembrie 2016

PLANUL DE RECUPERARE DIN ALCOOLISM - partea 1


PLANUL DE RECUPERARE DIN ALCOOLISM

Programul in 12 Pasi urmează un plan de recuperare: în primul rând este descrisă problema, apoi este oferita soluția, urmate de o cale de acțiune necesară pentru a obtine recuperarea și - cel mai important - pentru a o menține zi cu zi.




Fundația (pasi de acceptare): pasii 1 si 2

Primii doi pasi reprezinta fundatia pe care este construita noua noastră viață în procesul de recuperare și sunt esențiali pentru a putea trece la ceilalti pasi. Fără o pregătire fermă în pasii 1 și 2, am putea pierde raspunsul la intrebarea: De ce ar trebui să facem ceea ce sugerează programul? Pasii 1 și 2 nu necesită nicio acțiune din partea noastră, dar necesită o schimbare în sistemul nostru de convingeri si credinte care este esențială dacă sperăm să ne recuperam prin intermediul acestui program spiritual. Mai întâi trebuie să acceptăm că suferim de o boală și în al doilea rând, că există o putere mai mare decât noi care ne poate ajuta să ne recuperam.

IMPORTANT! - N.Tr. 
Pasul 3 face si el parte din fundatia programului (vezi Scaunul cu trei picioare - aici: TREI), insa avand in vedere ca a lua o hotarare este deja o actiune - << am hotarat sa ... >> - este considerat si pas de actiune, drept pentru care autorul il trece la pasii de actiune 3-9 (parere care nu este gresita si pe care am mai intalnit-o).

Pasul 1: Identificarea problemei

Pasul 1 este despre natura problemei noastre. Lucrand Pasul 1 putem ieși din negare și acceptam ca suferim de o boală care ne-a afectat mental și fizic și asupra căreia am pierdut controlul. Acesta este obiectivul fundamental al Pasului 1. Este o alegere pe care fiecare dintre noi trebuie să o facă, pentru că nimeni nu poate convinge o alta persoana că ar avea o problemă. Alegerea este fie să stam în negare, continuând să credem că suntem o persoană rea, slabă, fie sa ne confruntam cu realitatea și sa acceptam ca suferim de o boală. Experiența celor dintre noi aflati în recuperare este că, odată ce ne predăm acestei realitati că avem o boală asupra careia suntem lipsiți de putere, atunci sarcina de a încerca să ne rezolvam problema de unul singur dispare. Nu mai simtim nevoia să ne ascundem în rușine și vinovăție. Vedem starea noastră asa cum este și realizam faptul că există o Putere mai mare decât noi insine, care poate ridica această povară și ne ajuta să ne recuperam.

Pasul 2: Oferirea solutiei

Pasul 2 oferă soluția la boala noastră de dependență. Întrucât Pasul 1 poate fi greu de înghițit pentru că trebuie să admitem că avem o boală asupra careia suntem lipsiți de putere, Pasul 2 oferă speranță. Există o cale de ieșire și ne putem recupera.
Pasul 2 prezintă soluția sub forma unei Puteri mai mare decât a noastra. Rezultă în mod logic că dacă nu avem puterea de a ne ajuta, atunci trebuie să ne uităm în altă parte pentru acea putere. Tot ce avem de facut pentru început este de a avea curajul și umilința de a accepta ca nu noi suntem Dumnezeu, că toate incercarile noastre nu au funcționat și că acum avem nevoie de o putere mai mare decât noi înșine pentru a ne ajuta. Aceasta este esența Pasului 2.
Agnosticii sau ateii dintre noi nu trebuie să-si faca griji ca ar putea fi lasati pe dinafară pentru ca soluția la problema noastră este una spirituală, nu religioasă. Dumnezeul nostru poate fi orice am alegem să fie. Avem doar nevoie de a ne deschide inima catre un Dumnezeu, asa cum il intelege fiecare dintre noi, și cu sinceritate sa Ii cerem ajutor. Dumnezeul nostru se arată întotdeauna intr-un fel sau altul - fie că este vorba de puterea unui grup din Comunitate, fie ca e vorba de sprijinul pe care il ne găsim la ceilalti aflati în procesul de recuperare, fie în natură, univers etc. Nici macar înțelegerea noastră asupra Dumnezeului nostru nu e nevoie să vină dintr-o dată. La fel cum recuperarea noastră din dependență este un proces, înțelegerea noastră asupra unei Puteri superioare noua insine este, de asemenea, o călătorie. Pe măsură ce înaintăm în procesul de recuperare și devenim dispusi si capabili să punem mai multă credință și încredere în El, creștem în înțelegerea asupra Puterii noastre superioare.
Ceea ce este esențial in momentul in care pornim in noul nostru mod de viață în procesul de recuperare este bunavointa noastră de a schimba sistemul nostru de convingeri. Trebuie să realizăm ca încrederea în sine a eșuat atunci când a venit vorba de stoparea dependentei noastre. Cu alte cuvinte, trebuie să renunțam de a ne mai juca de-a Dumnezeu și să capatam umilința de a accepta ca avem nevoie de o putere din afara noastră pentru ajutor. Acest lucru se va întâmpla mult mai ușor decât am putea crede dacă am lucrat cu onestitate Pasul 1 și ne-am confruntat cu adevărul despre boala noastră.
Tocmai această nouă credință într-un Dumnezeu al înțelegerii noastre - și încrederea în El - ne va elibera de obsesia noastra referitoare la dependentă, pentru ca in cele din urmă ea a fost la rădăcina problemei noastre. Credința ca un Dumnezeu al înțelegerii noastre ne poate ajuta este cea care ne va da puterea de a merge mai departe si a lucra restul pașilor. Și, cu siguranță, vom avea nevoie de ea, de aici inainte pentru un inceput viguros al procesului de recuperare prin trecerea la actiune.

Va continua!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu