BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


duminică, 19 februarie 2017

IMITA ... dar fa-o pana la capat.

Deunazi, la o intalnire de grup, un foarte bun prieten a facut o impartasire despre prima lui sedinta si cum a intrat in abstinenta. La acea prima sedinta, unul dintre membrii grupului a povestit cum a facut el: s-a dus si a platit datoriile pe care le avea pe la carciumi, a mai baut un coniac, bautura lui preferata, si ala a fost ultimul. De atunci nu a mai intins mana dupa pahar.
Prietenul meu, dupa intalnirea respectiva, si-a spus sa faca si el la fel, sa-l imite pe acel alcoolic abstinent, gandindu-se ca daca a functionat pentru el, ar putea functiona si pentru sine. Asa incat, s-a dus si el acolo unde avea datorii, a platit si ... a baut obisnuita lui sticluta de 200gr. Si de atunci nu a mai baut. In impartasire remarca faptul ca acum realizeaza cat de riscant a fost gestul sau, dar lui I S-A POTRIVIT. Totusi, nu sugereaza nimanui sa imite si sa faca la fel.

Daca esti nou-venit, ia ce ti se potriveste, dar la inceput parca nu prea iti dai seama ce ti se potriveste si ce nu, ai incercat atatea metode si nu a mers. Asa ca, zic eu, daca esti nou-venit, copiaza-i pe cei care au reusit, fa ce au facut ei pentru ca aceasta este calea. Ia ce ti se potriveste, dar la inceput nu e rau sa imiti. 

IMITA ... dar fa-o pana la capat.


                                                       Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA
si urarea de azi: SA TE SIMTI BINE CLIPA DE CLIPA!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu