BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


joi, 16 februarie 2017

joaca de-a Dumnezeu nu functioneaza!

Big Book ne vorbeste despre cum am ajuns la concluzia ca joaca de-a Dumnezeu nu functioneaza si ca suntem pregatiti sa urmam pasii sugerati. 
("Mai întâi de toate, a trebuit să încetăm a mai juca rolul lui Dumnezeu, pentru că n-a ţinut." Big Book)
Se poate intampla sa vedem oameni la intalniri care nu inteleg asta cu adevarat, pierzand esenta transmiterii mesajului.

Mie nu mi-a spus nimeni ca fara credinta in Dumnezeu nu o sa reusesc. Mi s-a vorbit despre o Putere Superioara care, la inceput, poate fi chiar grupul (Comunitatea AA)
Mie nu mi-a spus nimeni CUM sa lucrez pasii, ci doar CE am de facut. 
Mie nu mi-a cerut nimeni sa fac pasul patru intr-un anumit fel.
Mie nu mi-a cerut nimeni sa fac pasul cinci DOAR cu un sponsor.

Ce fac acum? Am invatat sa nu ma mai cred Dumnezeu si le transmit noilor-veniti cum sa nu mai joace rolul lui Dumnezeu, eu jucand rolul lui Dumnezeu?!

Daca cineva spune ca l-a ajutat si alta literatura decat cea din AA e ok.
Daca cineva spune ca la pasul patru culoarea cernelii nu conteaza, dar pentru el culoarea neagra a functionat, e ok.
Daca cineva spune ca are un singur sponsor si este perfect pentru el, este ok.

Dar daca a venit cineva si mi-a cerut sa fac intr-un anumit fel si nu am facut pentru ca nu este scris in Big Book, daca am facut pasul patru in cerneala albastra, cand mi s-a spus ca functioneaza doar daca folosesc cerneala neagra, daca n-am facut pasul cinci doar cu un sponsor ... si totusi acum sunt abstinent, inseamna ca ceva a fost in neregula cu ei, nu cu mine.



Stefan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu