BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


marți, 25 aprilie 2017

Carticica rosie - PASUL ZECE

PASUL ZECE
Ne-am continuat inventarul personal şi ne-am recunoscut greşelile de îndată ce ne-am dat seama de ele.

     Pasul Zece este unul dintre paşii principali. Scopul sau este acela de a ne reaminti că defectele morale pe care le-am recunoscut în egoism, nesinceritate, resentiment şi teamă constituie încă probleme de care ne lovim zilnic; că acestea  continuă să rămână un handicap într-o viaţă normală şi fericită; că ar trebui să punem la punct un inventar perpetuu pentru a ne păzi de acestea şi că ne recunoaştem de bună voie greşelile.
     George A.Dorsey a scris un articol   interesant  despre instabilitatea naturii umane spunând: „Omul constituie ceva care se întamplă tot timpul; este preocupat continuu; îşi stabileşte regulile; îşi revizuieşte formulele şi îşi modifică structura în actul existenţei şi din mers. Este în Natura Omului Să Nu Stea Liniştit."
     Valoarea inventarului perpetuu este de a ne împiedica să ne Plafonăm. Ne ajuta să Rămânem Treji.
     Prin el evităm experienţele nefericite ce urmează atunci când suntem dominaţi de forme de egoism care încearcă să se strecoare din nou în vieţile noastre.
     Am făcut din inventar un fel de departament al inteligenţei care identifică atât defecte morale vechi cât şi defecte morale noi. Este o Galerie a lui Rogue, în care catalogăm fiecare defect şi aliaţii săi astfel încât atunci când egoismul, de exemplu, se deghizează în forma de mulţumire de sine sau plictiseală, detectăm decepţia şi o evităm.
*Cititi paginile 84 şi 85 inclusiv din cartea Alcoolicii Anonimi
     Aceste defecte reprezintă o sursă mare de pericol pentru noi. Ele au mult de a face cu durerea pe care am suferit-o odată din cauza consumului anormal de băutură. Acestea ne pot reîntoarce la Boala Alcoolismului.
      Pasul Patru ne-a oferit un inventar care a servit unui scop definit. A arătat defectele de caracter pe care în trecut am refuzat să le recunoaştem - defecte care au împiedicat o existenţă de succes. Necesitatea cunoaşterii acestor defecte este foarte clară în acest moment, dar nu era atât de evidentă atunci când inventarul nostru nu era făcut.
     Inventarul ne-a oferit o înţelegere a problemei noastre. Ne-a adus faţă în faţă cu noi înşine, cu defectele noastre, în sensul îndepărtării acestora cu ajutorul lui Dumnezeu. A fost indispensabil în acel moment, dar şi-a împlinit menirea de îndată ce s-a înregistrat natura îndărătnică a defectelor şi obiceiurilor de alcoolic. Fără  aceasta înregistrare, progresul în cadrul asociaţiei A.A. ar fi fost imposibil.
     Datorită acestui program s-a înregistrat progresul. Cunoaşterea defectelor morale şi practicarea programului A.A. ne-au schimbat complet vieţile, atitudinea noastră faţă de problemele proprii şi sentimentul faţă de concetăţenii noştri.
     Am câştigat încrederea şi respectul celorlalţi. Mulţi dintre prieteni şi-au exprimat admiraţia cu privire la abstinenţa pe care am dobândit-o. Această realizare este urmată de mândrie şi satisfacţie. Ne place securitatea noastră şi atitudinea prietenoasă a celorlalţi faţă de noi.
      Pasul Zece va proteja acest progres daca ne vom continua inventarele personale şi dacă recunoaştem prompt atunci când greşim.
     Să nu uităm, totuşi, că alcoolicii nu par niciodată să stea liniştiti. Fondatorii noştri ştiau acest lucru din experienţa proprie. Ştiau că obiceiurile băutului de lungă durată vor striga tare după privilegiile performanţei obişnuite.
     Ştiau că vor apărea noi defecte de caracter şi că multe dintre cele vechi se vor prezenta într-o formă diferită. Din acest moment inventarul perpetuu anunţă apariţia fiecărui obicei vechi şi este un fel de santinelă mentală de pază pentru a le detecta pe cele noi.
     Interpretarea Pasului Zece nu ne permite acceptarea inventarului realizat în Pasul Patru ca pe unul complet sau final.
     Motivaţia acestui lucru apare în momentul în care ne gândim la înclinaţia noastră naturală de a privi înregistrarea greşelilor listate în Pasul Patru ca fiind completă. Este adevarat că această listă a acoperit greşelile noastre în acel moment, dar ne păcălim singuri atunci când nu mai lăsăm loc pentru slăbiciunile adiţionale dezvoltate între timp.
      Planul filozofiei noastre este de a trăi fiecare pas. Obiectivul Pasului Zece nu este doar acela de a ne continua inventarul personal, ci şi de a verifica zilnic progresul pe care-l facem odată cu fiecare pas din programul A.A.
     Revăzându-le ne regăsim adesea „fără aureolă". Acest lucru este o pată mare pentru un alcoolic care merge invariabil până în pânzele albe dacă nu sunt  luate imediat măsuri de corecţie.
     Corecţia este posibilă dacă realizăm pericolul în momentul în care inventarele noastre ni-l arată. Este necesar să acţionăm cu promptitudine asupra acestei descoperiri. Nu este neobişnuit să ne descoperim aşa cum suntem - ideea este de a merge mai departe. Inventarul este esenţial pentru aceasta cerinţă.
     Ar fi mai bine să enumerăm câteva din poziţiile „fără aureolă", pentru ca membrii cei noi să le poata recunoaşte:
1. când aţi uitat că sunteti alcoolic - că aveţi un sistem nervos care este incapabil să ţină piept „influenţei liniştitoare" a alcoolului.
2. când sentimentul de automulţumire va doboară garda şi permite resentimentului şi intoleranţei să se strecoare din nou în viaţa dvs.
3. când începeţi sa trageţi foloase din A.A. şi rămâneţi destul de umani pentru a le trece cu vederea.
4. când deveniţi încrezut faţă de succesul dumneavoastră vizavi de programul A.A. şi rupeţi contactul cu Dumnezeu.
5. când va pierdeţi intereseul faţă de membrii noi şi n-aveţi chef să îi ajutaţi.
6. când deveniţi plictisiţi de întruniri şi arţăgoşi cu ceilalţi membri.
7. când îşi face apariţia  plictiseala.
8. când începeţi să lipsiţi de la întrunirile A.A.
9. când călătoriţi fără  cartea A.A.
     Când inventarul vă va arăta că prezentaţi vreuna dintre aceste simptome puteţi să fiţi siguri că unul dintre necazurile dvs. importante este egoismul. Continuarea investigaţiei va dezvălui un caz sever de constipare spirituală.
     Antidotul acestor necazuri este să facem un studiu aprofundat al programului nostru. Citiţi cartea. Discutaţi programul A.A. cu membrii. Interesaţi-vă sincer de grupul dumneavoastră A.A. Asistaţi la mai multe întruniri.  Puneţi umărul la treabă. Identificaţi-vă cu programul.  Lucraţi cu membrii noi. Revedeţi miracolul pe care Dumnezeu l-a făcut în viaţa voastră. Fiţi sinceri şi înăltaţi o rugăciune de apreciere. Purtaţi întotdeauna la dumneavoastră cartea A.A. atunci când plecaţi în călătorii în afara oraşului.
     Cea de-a doua parte a Pasului Zece:
„ne-am recunoscut greşelile de îndată ce ne-am dat seama de ele", nu trebuie tratată cu uşurinţă. Acesta reprezintă un pas determinant pentru un caracter bun. Recunoaşterea unei greşeli nu este suficientă; ar trebui urmată de recunoaşterea verbală.  Cerinţele programului nostru sunt de a face corecţii în cazul în care a fost rănit cineva. Inventarul ne ţine în alertă  responsabilitatea cu privire la această problemă.
     Un membru sincer va aplica aceste lucruri sie însuşi. Va căuta semnificaţia „Recunoaşterii Faptei Atunci când Greşeşte."  Va amintiţi Pasul Cinci, când am recunoscut faţă de Dumnezeu, faţă de noi înşine şi faţă de altă fiinţă umană natura exactă a greşelilor noastre? Cum am reflectat, în cadrul Pasului Şase şi al Pasului Şapte, la defectele noastre? Cât de vital a fost pentru starea noastră de bine în acel moment?
      Este încă vital. Nu ne-am răzgândit în această privinţă şi nu o vom face niciodată. Alcoolismul a fost învins, dar nu ne-am vindecat.
     Nu este în firea alcoolicului să stea liniştit. Trebuie să-şi recunoască greşelile pentru a primi sentimentul de nobleţe şi exaltare care îl menţin în starea spirituală şi mentală potrivită pentru menţinerea unei abstinenţe permanente şi satisfăcătoare.
     Continuaţi zilnic acest inventar. când greşiţi înţelegeţi valoarea de a vă uşura sufletul de îndată. Nu vă fie teamă să vă recunoaşteţi greşelile. Este o prostie să ne apărăm gafele. Scăpaţi de acest obicei*. Amintiţi-vă că Personalitatea Dumneavoastră Nouă Nu Este Compatibilă cu Defectele Morale sau Erorile Ascunse.
     Ne face mai autocritici şi mai puţin capabili să-i criticăm pe ceilalţi. Ne menţine pe lungimea de undă potrivită.
     Verificaţi-vă amănunţit. Nu transformaţi viaţa dumneavoastră într-o farsă. I-o datoraţi Domnului, vouă înşiva şi familiilor dumneavoastră, pentru a face un progres real. Trebuie Să Gândiţi Abstinent  Pentru a Trăi Abstinent.
     Inventarul vă va ajuta să cunoaşteti nu doar gradul de succes pe care l-aţi   atins în cadrul programului A.A. Vă va arăta în ce situaţie sunteţi. Vă va menţine într-o Condiţie Bună.
 Observarea şi practicarea acestui pas vă va aduce cunoaşterea şi dezvoltarea capacităţii dumneavoastră de a-l folosi. Pasul Zece va crea un echilibru mental stabil de cel mai mare ajutor pentru o stare spirituală mai bună, atât de necesară pentru recuperarea din alcoolism.


Material preluat de pe Prietenii lui Bill (F., Voluntari)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu