BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


luni, 26 iunie 2017

"- am continuat ..."

"- am continuat ..."

Pasul 10 - Responsabilitate zilnica

PRINCIPIUL CHEIE: 
Continui să fac inventarul personal, iar atunci când greșesc recunosc imediat si caut sa repar.

Cu Pasul 10 am devenit pregatit pentru un nou mod de a trăi.
Ultimii trei pasi ma ajuta sa-mi mentin modul spiritual de a gandi, de aceea se si numesc adesea pasi de mentinere.

Asa cum am invatat la pasii 4 si 5, un inventar care include doar comportamentele mele nu este suficient pentru schimbare. Este nevoie sa-mi examinez gandurile si sentimentele. Acest principiu este valabil si pentru pasul 10. Continui sa fiu atent la mandrie in toate formele ei si cu smerenie imi las slabiciunile sa fie indepartate prin grija Puterii superioare, asa cum am invatat la pasii 6 si 7.
Cand simt ca ma cuprind ingrijorarea, autocompatimirea, tulburarea, neliniștea, resentimentele sau fricile, in vreun fel, ma întorc imediat cu fata catre Puterea mea superioara si ii permit să înlocuiască aceste gânduri cu pace.

Pe măsură ce acord atenție gândurilor și sentimentelor mele, descopar și ce convingeri negative pastrez în continuare. Cer PS să elimine si aceste lucruri. Practicand pasul 10 nu mai recurg la justificare, raționalizare sau sa dau vina pe orice si pe oricine. Obiectivul este sa tin inima deschisa și mintea concentrata pe lecțiile învățate.

Îmi pun întrebări în timp ce caut echilibru și seninătate în fiecare zi. Pe măsură ce ziua se desfășoară, opresc din cand in cand rapid gândurile sau sentimentele negative care amenință să mă copleșească. Sunt atent la comportamentele vechi sau la tiparele de gândire, în situații extrem de stresante.

Îți spun în momente de criză: "Ce slăbiciune de caracter din mine este declanșată? Ce am făcut pentru a contribui la această problemă? Există ceva ce pot să spun sau să fac, fără pretenții, care să conducă la o soluție rezonabilă pentru mine și pentru cealaltă persoană? Dumnezeu are toată puterea. Eu nu. Il las pe El. Mă voi relaxa și voi avea încredere în El. "

Actiuni
  • particip la intalniri ca parte a angajamentului meu privind autoexaminarea si autoevaluarea. Continui sa intaresc relatiile cu ceilalti membri
  • sunt atent la gandurile, cuvintele si alegerile mele si le examinez
  • diminuez egoul prin dezvoltarea smereniei
"Ferice de cei care se umilesc fără a fi obligați să fie umili"
O modalitate de a mă smeri ar fi ca sunt dispus să elimin gândurile negative înainte de a izbucni în comportamente dureroase. Iar cand experimentez eliminarea gândurilor negative sunt atent la binecuvântările pe care le primesc.
  • traiesc in intervalul zilei prezente
Unul dintre cele mai benefice efecte - mental, emoțional și spiritual - ale practicarii principiilor din pași este că am invatat sa traiesc fiecare zi la timpul ei.
  • ma straduiesc sa ma imbunatatesc continuu
Sunt dispus (am bunavointa) sa ma evaluez zilnic la fiecare nivel - acțiuni, cuvinte, gânduri, sentimente, convingeri - si asta ma ajuta sa ma dedic imbunatatirii.

Pasul 10 reprezintă acceptarea adevărului că trebuie să continui să trăiesc pe baza unor principii spirituale. Cand ma indepartez de ele, Il rog pe Dumnezeu să-mi readuca pacea. Onestitatea și smerenia ma întăresc. Devin mai conștient de prezența Lui în viața mea, pe măsură ce Il chem să mă ajute să rămân curat spiritual. Invăț să evaluez progresul și să iert imperfecțiunea din mine și din ceilalți. Dorința de a fi în contradicție cu orice sau cu oricine se estompeaza. Auto-evaluarea devine un mod de viață în timp ce ma eliberez de temeri și depăsesc ispitele zilei.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu