BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


luni, 7 august 2017

Despre frica


Frica este unul dintre impulsurile de bază ale așa numitelor comportamente deviante sau rele și se manifestă în nenumărate feluri - frica de a nu fi placul altora, de a nu fi apreciat sau de a nu avea valoare. De multe ori, apare o frică de eșec, de a nu avea control într-o situație, de a nu fi îngrijit, de a fi rănit sau abandonat, de a fi expus, da a nu fi parte a unui grup, de a fi dezamăgit, trădat, de a nu avea dreptate sau de ani se lua ceva ce ne aparține. Frica ne face să ne închidem și să ne luptăm pentru ceea ce credem că avem nevoie, chiar dacă astfel ne auto-distrugem. Această frică primară este cea care ne declanșează cele mai distrugătoare gânduri și dă naștere la cele mai nocive emoții: durere, deznădejde, tristețe, mânie, gelozie și ură. Toate tipurile de negare, reprimare și respingere își au rădăcina în sentimentul fricii. Ne este teamă că dacă recunoaștem că avem deficiențe și defecte, vom fi judecați și apoi pedepsiți de către semeni și de cei dragi nouă. Dacă nu ar exista frică nu ar exista nici rușine, nici ego-uri rănite, nici sine fals - căci sinele fals este creeat din frică. Frica este cea care ne spune să ne înăbușim impulsurile omenești precum dorințele sexuale, gelozia, orgoliul și firea noastră egoistă, în general.

Debbie Ford


Preluare de pe Prietenii lui Bill

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu