BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


sâmbătă, 3 noiembrie 2018

INTRAJUTORAREA!



<< O fata care lucra Pasii cu sponsorul ei, il intreaba: 
"Unde pot sa citesc despre problemele sexuale?"
Sponsorul ii raspunde: 
"Gasesti la pagina 69 in Big Book."

Mai tarziu, acasa, fata nu-si mai aminti exact numarul paginii, asa ca deschise la pagina 96, si incepu sa citeasca fiind convinsa ca este vorba despre cum ar putea sa-si rezolve problemele sexuale:


"Nu va descurajati daca cineva nu reactioneaza favorabil imediat. Cautati un alt alcoolic si incercati din nou. Veti gasi, mai mult ca sigur, pe cineva suficient de disperat care sa accepte fara ezitare ceea ce aveti de oferit. Consideram ca este pierdere de vreme sa haituim pe cineva care nu poate sau nu vrea sa coopereze". >>



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu