BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


joi, 21 martie 2019

PASUL 3 - PRINCIPII


Pasul 3           Predare si bunăvoinţă,
         Speranţă, încredere şi credinţă,
         Implicare

Pasul 3.  Pentru a lua în considerare condiţiile intrinseci ale Pasului 3 ne vom concentra mai întâi pe predare şi bunăvoinţă. Vom încerca să vedem cum se transformă speranţa în încredere şi adevăr. În final vom vedea cum principiul predării se leagă de Pasul 3. 
Aplicarea principiului predării este simplă dacă se petrece conform cu voinţa noastră. Pe moment când lucrurile evoluează încet, mai degrabă ne vom simţi inconfortabili într-o credinţă, pentru că nu ne simţim la putere, schimbarea necesita puţin din ceea ce se numeste predare. Păstrarea principiului predării se referă la a-L ţine pe Dumnezeu, aşa cum îl înţelegem noi, în viaţa şi în spiritul nostru, şi acest lucru este esenţial chiar şi când lucrurile evoluează bine.

-        ce fac să-mi întăresc decizia de a permite Puterii Superioare să aibă grija de viaţa mea?
-        cum imi permite Pasul 3 să „clădesc” pe predarea de la Pasul 1 şi Pasul 2?

 Ne simţim binevoitori imediat după ce ne-am predat. Bunăvoinţa apare adesea ca urmare a disperării sau a încercării de a prelua controlul pierdut. Putem aplica principiul bunăvoinţei, înainte de a apărea durerea.

-        cum mi-am dovedit bunăvoinţa în recuperare până acum?
-        lupt pentru recuperarea mea? Ce se va întampla dacă am bunavoinţa ca recuperarea să se aplice în toate domeniile vieţii mele?  

 Exista un principiu de transformare a speranţei în adevăr şi credinţă la Pasul 3. Când suntem la începutul Pasului 3 simţim speranţa, ca urmare a Pasului 2. Speranţa apare ca urmare a faptului că ştim că viaţa noastră poate fi plină de succese, nu există însă certitudini, ci numai slabe anticipări că ne vom putea îndeplini dorinţele. Eliminarea dubiilor înseamnă credinţă. Credinţa ne conduce la acţiune, acum, când cei în care credem ne spun ce trebuie să facem pentru a obţine ceea ce vrem. La Pasul 3 credinţa ne dă capacitatea de a lua decizii şi de a acţiona. Încrederea este evidentă după ce am aplicat credinţa. Vom face progrese evidente către scopul nostru, acum că există încrederea că ne putem influenţa pozitiv viaţa când trecem la acţiune.

-        care este speranţa, credinţa, cum devine credinţa o forţă pozitivă în viaţa noastră?
-        ce acţiuni vom încerca să aplicăm în conformitate cu cu principiul speranţei şi credinţei?
-        ce dovezi am ca să pot să cred în recuperarea mea?

 Principiul implicarii este apogeul procesului spiritual de la Pasul 3. Decizia de a ne preda, chiar dacă aceasta nu pare ceva pozitiv, este tot despre ce este vorba în cadrul acestui pas. Putem practica acest principiu reafirmându-ne decizia şi continuând prin acţiune, de exemplu, prin a face şi paşii ce urmează!

-        ce am facut recent care să demonstreze implicarea mea în program? (De exemplu : am vreo responsabilitate, cât de mica, în AA? Continui să merg la întâlnirile AA indiferent de ce cred eu despre acestea? Am continuat să lucrez cu sponsorul meu şi după ce acesta mi-a dat vreun sfat pe care nu vreau să-l urmez ? I-am urmat sfatul ?)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu