BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


AL-ANON - PASUL 9

Pasul Nouă
"Ne-am reparat greşelile direct faţă de acele persoane, acolo unde a fost cu putinţă, dar nu şi atunci când le-am fi putut face vreun rău lor sau altora"

Pasul Nouă este un pas de acţiune în care devenim destul de umili pentru a ne grăi regretele, dacă este potrivit, pentru cei pe care i-am rănit. Pentru ca să identifici persoanele pe care le-ai rănit în Pasul Opt a necesitat curaj. Datorită cugetării noastre, ne construim caracterul cerând din partea Puterii Superioare curajul de care avem nevoie de a schimba ceea ce putem schimba. Nu putem anula şi nici nu putem să-i facem pe cei implicaţi să aibă o abordare pozitivă, dar putem să ne admitem  trecutul şi să facem tot ceea ce este posibil pentru a diminua consecinţele greşelilor noastre din trecut.
Când am enumerat toate persoanele care le-am rănit, sarcina de a repara greşelile poate să fie copleşitoare. Pentru a o face mai suportabilă, abordăm fiecare persoană la un moment dat şi fiecare eveniment la un moment dat. Pentru început este bine să ne întoarcem la lista din Pasul Opt şi să începem cu lista "Da". Lucrând la cele mai uşoare reparaţii ne ajută să ne facem curajul de a ne gândi şi la cele mai grele pe viitor.
O altă metodă de a ne împărţi munca este să categorizăm lista noastră, în funcţie de aceia pe care îi vedem cel mai des, aceia la care trebuie să aşteptăm o anume oportunitate de a-i vedea, şi aceia faţă de care repararea greşelilor directe este imposibilă datorită morţii sau pierderii legăturii. Membrii care au folosit abordarea pe coloane pentru a face lista din Pasul Opt, le poate fi folositor să adauge o coloană finală pentru planul de acţiune decis. A păstra totul simplu este important. A avea un plan de acţiune este de asemenea foarte important. De-alungul anilor, membrii şi-au împărtăşit în ce măsură, spre surprinderea lor, odată ce au început să repare greşelile, oameni pe  care îi credeau pierduţi în viaţa lor, au reapărut, şi aceşti membri au putut folosi oportunitatea de a-şi repara greşelile.
În repararea greşelilor, trebuie să înţelegem că nu înseamnă neapărat că ne cerem scuze. Există diferenţe între a ne repara greşelile şi a cere scuze. Atunci când ne cerem scuze de obicei spunem, "Îmi pare rău", aşteptând un răspuns de acceptare, pardon sau iertare. Când ne reparăm o greşeală, ne spunem greşelile, rolul pe care l-am avut în incidentul respectiv şi faptul că ne vom corecta comportamentul pentru viitor. Poate da sau poate nu cerem iertare, şi poate că da sau poate că nu vom avea un răspuns pozitiv. În cele mai multe cazuri comportamentul care ni s-a schimbat este o reparare în sine şi mai mare decât ar face-o cuvintele vreodată. Dacă avem o aşteptare a unui răspuns la repararea pe care am făcut-o, atunci ne lăsăm deschişi dezamăgirilor.
Unele reparaţii necesită o atenţie imediată, şi în cele mai multe cazuri putem face asta schimbând comportamentele. Reparaţiile financiare se încadrează de cele mai multe ori în această categorie. Poate nu reuşim să ne plătim datoriile imediat, dar putem face un plan pentru plată. O schimbare de comportament ne poate împiedica să creăm noi greşeli. A ne schimba comportamentul, pentru a-ţi repara greşelile, poate fi considerat de unii ca alegerea căii cea mai uşoare. În cele mai multe cazuri schimbarea comportamentului este singura cale prin care ne putem afirma dorinţa de a ne îmbunătăţi relaţiile cu ceilalţi. Dacă spunem că ne pare rău pentru că am întârziat la lucru şi continuăm să întârziem, nu ne-am reparat comportamentul. Trebuie să ajungem la timp. Repararea greşelilor înseamnă schimbări în comportament şi în atitudini. Când alte persoane sunt rezistente faţă de reparaţiile noastre, trebuie să continuăm să ne facem partea şi să ne detaşăm cu dragoste.
Pasul Nouă cere reparaţii directe, cu excepţia cazului când acestea ar cauza rău în continuare. Trebuie să avem grijă să nu ne obţinem seninătatea personală pe cheltuiala altuia. Revizuirea intenţiilor noastre cu un naş sau cu un alt prieten Al-Anon ne ajută să vedem care ne este motivaţia  şi consecinţele acţiunilor intenţionate. Un exemplu ar fi infidelitatea maritală. În timp ce cineva implicat cunoaşte situaţia , trebuie să luăm în considerare dacă reparaţiile noastre nu vor deschide răni vechi. Putem începe să  înlocuim neglijarea vechiului partener cu dragoste, concentrarea atenţiei şi nu impunerea unor amănunte care să cauzeze mai multă durere. Luând în considerare toate părţile implicate, reparaţii indirecte prin schimbări comportamentale pot fi de cele mai mare foloase.
Cheia este să nu evităm a ne repara greşelile pentru a ne scuti de disconfortul - de a ne creşte vinovăţia şi ne opreşte din vindecare. În anumite condiţii trebuie să ne oprim din ceea ce facem, cum ar fi bârfa, a te plânge sau a controla. În toate cazurile, atunci când nu suntem siguri în legătură cu  ce fel de reparaţii să facem, trebuie să ţinem minte că reparaţiile directe sunt responsabilitatea noastră cu excepţia cazului când acestea ar răni pe cineva. Ne rugăm pentru orientare pe măsură ce abordăm fiecare sarcină. Este folositor de asemenea să ne sunăm naşul  pentru ca  să verificăm intenţiile noastre şi să discutăm despre ceea ce avem fiecare în minte. Un naş ne poate ajuta să ne privim motivele şi să ne planificăm activităţile.
Cum au abordat alţii această sarcină? Prin rugăciune, bun simţ, sprijin din partea altor membri şi realizarea faptului că nu trebuie să fim perfecţi pentru a fi perfecţi. Cel mai bine este să te întâlneşti cu cealaltă persoană într-un loc liniştit, neutru. Cu membrii familiei, poate să însemne să mergeţi la o plimbare pe jos sau cu maşina., departe de activităţile de zi cu zi de acasă. atunci când contactele directe nu sunt posibile, puteţi folosi telefonul sau să scrieţi o scrisoare.
Cum putem aborda pe cineva care nu ne place? Începem prin rugăciune, poate chiar cerem să îi putem vedea aşa cum îi vede Dumnezeu. Poate ajuta să ne separăm sentimentele de evenimente, imaginare sau reale, încetişor. Ţine minte că trebuie să reparăm acţiunile sau inacţiunile care au cauzat rău, nu sentimentele noastre. Dacă trebuie să ne recreem de sentimente secrete, discutăm asta cu naşul nostru sau cu un alt prieten care nu va fi rănit mai departe. Interacţiunile noastre viitoare cu o persoană dezagreabilă ne va cere să fim respectuoşi, politicoşi şi să avem acceptare. Surprinzător, sentimentele noastre se vor mai înmuia pe măsură ce ne eliberăm de resentimente .
Este de cele mai multe ori  necesar să ne reparăm greşelile faţă de acele persoane care ne sunt apropiate. Un  angajament pentru schimbarea comportamentului în timp şi răbdarea noastră şi în alţii de obicei aduce rezultate pozitive pe termen lung. Dacă ne dorim reîntărirea încrederii, va trebui să o câştigăm. Câteva din acţiunile noastre nu pot fi date înapoi. Dacă în acreala şi frustrarea noastră ne vom neglija persoanele iubite, nu ne vom putea schimba comportamentele din trecut, dar putem să fim astăzi mult mai iubitori.
Reparaţiile indirecte faţă de cei care au murit sau sunt nedisponibili, pot fi făcute dacă facem fapte bune către membrii familiei lor, să facem contribuţii în timp şi în bani către diferite instituţii de caritate sau tratându-i pe alţii aşa cum am fi dorit să îi tratăm pe cei duşi. Unii dintre noi găsesc folositor să scrie o scrisoare către o anumită persoană şi să o citească lui Dumnezeu sau acestora, într-un loc special care să îţi amintească de această persoană. Un membru spunea că modul prin care şi-a reparat greşelile faţă de creşterea copiilor a fost să se ofere ca naş în Alateen. Spunea că a fost disponibilă să împărtăşească cu aceşti copii cu o mare înţelegere, ca rezultat a înţelegerii de sine câştigată în recuperare.
Există şi relaţii care ne pun la cea mai mare încercare - acele cu persoane iubite care ne-au rănit sau acele persoane care cred că tot ceea ce facem îi răneşte. Sincer, echilibrul şi realismul sunt instrumente esenţiale de a ţine lucrurile sub control pe măsură ce abordăm aceste reparaţii. Dacă alunecăm pe panta justificărilor, este bine să ne reamintim Legea de Aur, care ne cere să îi tratăm pe alţii aşa cum am vrea noi să fim trataţi. Atunci când nu respectăm această lege, reparaţiile sunt necesare. Reparaţiile trebuie de asemenea să se potrivească într-o situaţie dată. Dacă încurcăm pe cineva în trafic, este poate mai bine să încercăm să conducem cu mai mare atenţie şi respect decât să îl urmărim pe celălalt şofer şi să ne cerem scuze.
În Pasul Nouă învăţăm că, folosind bunul simţ, temporizarea adecvată, naşul nostru, curajul şi credinţa spirituală, putem duce la capăt sarcina de îndeplinit. Folosind toate instrumentele învăţate în paşii precedenţi, vom şti căci curăţându-ne felia noastră ne va elibera să continuăm călătoria Pasului Zece.

Membrii îşi împărtăşesc experienţa, puterea şi speranţa

­ O relaţie perfectă
Câţiva oamenii din AA au lucrat Pasul Doisprezece pentru o persoană care curând avea să devină fostul meu soţ. Un prieten de-al meu mi-a spus că există un program care m-ar putea ajuta. Fiind un om care îi mulţumea întotdeauna pe ceilalţi, nu vroiam să îi spun că de fapt nu aveam nevoie de nici un ajutor. Atitudinea mea era: "El este cel ce are problemă". Cu toate astea, i-am plătit unui prieten 100.000 de lei ca să mă ducă la 50 de km de casă pentru a merge la o întâlnire Al-Anon. Nu vroiam să merg singură undeva despre care nu ştiam nimic.
Pasul Nouă a fost subiectul primei mele întâlniri la care am participat. Nu am fost deloc impresionată de Al-Anon sau de Pasul Nouă. De fapt am fost dezgustată de întâlnire. Comentariul făcut prietenului meu a fost, "Dacă acele femei cred că mă pot face să mă simt vinovată pentru ceea ce m-a făcut el să fac, sunt nebune". Nu am luat nici un fel de literatură sau numere de telefon, şi nici nu mi-am dat numărul de telefon la nimeni. Nu vroiam nimic din ceea ce am văzut.
Sunt atât de recunoscătoare că am continuat să merg la întâlniri. Nu mergeam pentru ceea ce vroiam să obţin, dar atât să nu mai fiu pisată de prietenul meu. Credeam că este destul de bine să merg la întâlnire odată pe săptămână. Bineînţeles, nu am beneficiat de nimic de la întâlnire, pentru că nici nu mă implicam deloc la întâlniri.
Acea căsnicie nu a supravieţuit, în schimb eu am făcut-o! Pentru o perioadă de timp, ştiam că trebuie să lucrez Pasul Nouă cu tatăl meu. M-am mutat la sute de km tocmai ca să fiu cât mai departe de el. Mi-a trebuit ceva timp, ca să îmi repar greşelile. Pentru următorii 10 ani, mi-am reparat greşelile faţă de ambii părinţi, fiind fiica pe care şi-o meritau. De-alungul timpului, am reparat multe greşeli la suprafaţă, de fiecare dată când îi vizitam.
Dumnezeul meu, cu simţul umorului, a aranjat în aşa fel încât să fiu transferată cam la 50 de km de părinţii  mei. Pentru încă un an, am avut posibilitatea să îi las pe părinţi să mă cunoască şi eu să îi cunosc pe ei. Au văzut cum m-am schimbat ca rezultat al acestui program minunat. A mai fost încă o singură reparaţie de făcut, aceea către tatăl meu. Am încercat cu mai multe ocazii. De fiecare dată se întâmpla ceva care să nu mă lase să îmi duc treaba până la capăt.
În drum spre casă, într-o zi, după încă o şansă fără succes, I-am spus lui Dumnezeu că sunt dispusă să fac această treabă atunci când crede El de cuviinţă şi nu atunci când cred eu. Apoi pur şi simplu am uitat de asta. Cu puţin timp după asta, mi-am vizitat părinţii cu soţul meu, înainte să plecăm într-o vacanţă de două săptămâni. Dintr-o dată eu şi tata stăteam singuri, în grădină, şi mi-am reparat greşelile atunci. Amândoi am plâns. Mi-a cerut iertare, cu toate că asta nu era trecut în scenariul meu. Bineînţeles că l-am asigurat că îl iert şi că totul era în regulă de acum încolo. Mama a venit afară, în timp ce discutam şi noi am continuat discuţia. Când am mers acasă am mulţumit lui Dumnezeu pentru timpul minunat petrecut împreună.
Soţul meu şi cu mine am plecat în vacanţă, dar a fost întreruptă de un telefon dat de mama mea. Tatăl meu avuse o ruptură de aortă şi nu se mai aştepta să supravieţuiască. Am ajuns la spital cu o oră înainte de moartea lui. Nu am mai apucat să schimb nici un cuvânt cu tatăl meu după ce mi-am reparat greşelile. Dumnezeu mi-a dat oportunitatea de a avea o relaţie perfectă cu tatăl meu - iertare totală de ambele părţi.
Pentru cea mai mare parte din timpul petrecut în Al-Anon, până la repararea greşelilor faţă de tatăl meu, mi-a fost frică de Pasul Nouă. Puterea mea Superioară mi-a arătat clar că Pasul Nouă nu îmi va aduce mai multă frică ci numai liberate. Repararea greşelilor faţă de alţi membrii ai familiei, include a fi o mamă mai bună, o soţie mai bună, o soră mai bună şi o fiică mai bună. Ei pot să aibă încredere în mine şi să mă iubească fără teama că îi voi folosi sau abuza. Cei 12 Paşi m-au dus departe. Îmi amintesc că sunt cea care am spus: "Dacă aceste femei cred că mă vor face să mă simt vinovată pentru ceea ce am făcut din cauza lui, atunci sunt nebune ". Cine şi-ar fi închipuit că o persoană ca asta ar putea experimenta o iertare totală?
Vă mulţumesc pentru că mi-aţi dat asta.

­ Maturitate
Multe din cuvintele pe care le-am auzit la început în Al-Anon nu avea un sens pentru mine. Eram foarte convinsă că ştiu ce este drept şi eram şi mânioasă. Eram convinsă că îmi este dată "o mână ruginită". Am auzit "eliberare", dar nici nu îmi închipuiam eliberarea frâului situaţiei. Poate că mi-am pierdut minţile. Seninătatea? Nu aveam nici o idee despre ceea ce înseamnă seninătatea.
Nu am auzit foarte multe care să mă facă să mă reîntorc în Al-Anon. Aveam 19 ani, şi eram însărcinată pentru a doua oară, îngrijorată până peste cap de notele de plată. Aveam nevoie de cineva care să mă iubească în felul în care credeam eu că trebuie să fiu iubită. Nu vedeam nici un motiv pentru care aş avea nevoie de un "program".
Ştiu acum că este normal ca eu să mă mărit cu un alcoolic. Aveam atâtea relaţii nesoluţionate cu băutorii din viaţa mea. Simţeam că am nevoie de unul al meu pe care să îl controlez. M-am măritat, am avut un copil şi caruselul continua. Soţul meu şi cu  mine eram clasicii copii adulţi ai alcoolicilor. Eram o mamă inconsistentă şi o soţie nefericită. Ne certam din orice. Dacă lucrurile nu mergeau aşa cum vroiam eu, deveneam violentă cu soţul meu.
M-am întors în Al-Anon pentru a-mi salva căsnicia. Mi-am dat seama că port un bagaj atât de mare din familie, încât căsnicia noastră avea şanse foarte mici să supravieţuiască. Acest bagaj avea legătură cu felul în care mă relaţionam faţă de părinţii mei şi fraţii mei. Trebuia să am grijă de tot acest bagaj, dar simţeam atâta vinovăţie în legătură cu asta încât preferam să evit acest lucru.
După câteva luni de plânset silenţios şi ascultând ce se spunea la întâlnirile Al-Anon, am început să împărtăşesc. Am început să caut standarde şi idealuri. Am îmbrăţişat cei 12 Paşi şi cele 12 Tradiţii. Mi-am reînnoit credinţa în Dumnezeu. Am început să îmi repar greşelile faţă de familie, a cărei vină a fost doar că nu a fost ceea ce am vrut eu să fie. Am început să accept. M-am rugat să văd realitatea situaţiei, în loc să am fantasme. Am scris cu grijă un inventar incluzând faptele mele rele. Eram încă foarte mult cuprinsă de vinovăţie încât nu am prea găsit calităţi.
Odată ce luminiţele au început să îmi strălucească în cap, continuam să folosesc întrerupătorul. Eram prima în familie care ar fi putut uşor să meargă la facultate, dar am renunţat din liceu. Astfel am devenit una din marile dezamăgiri ale părinţilor mei. Am redevenit o soră pentru băieţii mei, m-am reîntors la şcoala de noapte şi am absolvit-o. am făcut asta atât pentru mine cât şi pentru părinţii mei.
Al-Anon a devenit o bucurie pentru mine. Mi-a făcut plăcere să fiu secretar, Reprezentant al grupului, făceam cafeaua, aduceam prăjituri etc. Acolo îmi era locul. Am lucrat Paşii, am scris, am abordat noii membrii, am răspuns la telefon şi mergeam la multe întâlniri. Am început să mă implic în alte lucruri, cum ar fi - …., la şcoală, în cartierul nostru şi în biserică. Nu am spus niciodată Nu. Am acordat, de asemenea transportul pentru părinţii mei care nu puteau conduce. Cam în acest timp tatăl meu s-a îmbolnăvit de cancer.
mi-am reparat greşelile faţă de părinţii mei, conform părţii din Pasul Nouă care spunea " dar nu şi atunci când le-am fi putut face vreun rău lor sau altora". Ştiam că  timpul trece, legat de situaţia tatălui meu. Nu i-am spus niciodată "te iubesc, tată". Nu îmi amintesc să fi auzit aceste cuvinte la noi în casă, în copilărie, dar le spuneam mult copiilor mei. Cu ei era mai uşor, dar gândul de a le spune tatălui meu, m-a îngheţat.
            L-am dus la spital, la chimioterapie şi la unul din doctori pentru o vizită. Am ajutat în orice fel am putut. Mi-am abandonat alte responsabilităţi ca să pot fi cu tatăl şi cu mama mea. Părea cu nu mai are dureri, când se întâlnea cu nepoţii. Copiilor mei le plăcea să meargă la bunici, aşa că îi duceam cât de des posibil. Doar că nu ne vorbeam aceste cuvinte unii celorlalţi. Tatăl meu a murit curând după aniversarea mea de 25 de ani.
Poate că nu mi-am iubit tatăl. Poate de asta nu i-am spus niciodată. Nu am găsit nicăieri scris căci copiii trebuie să îşi iubească părinţii. Al-Anon m-a ajutat să îmi văd realitatea situaţiei. Pot să îmi permit să mă eliberez de vinovăţie. L-am întrebat pe Dumnezeu şi mi-am dat seama că şi vinovăţia are un scop. Voi încerca să nu o folosesc greşit.
Mama mea şi cu mine am încercat să avem o relaţie iubitoare ca între adulţi. Ea părea uşurată când tatăl meu a murit şi pot să înţeleg asta. Am reuşit să ne spunem cuvintele, Te iubesc. Ea a murit cu mulţi ani după aceea. I-am împărtăşit despre programul meu, dar ea crede că are deja un rost şi nu mai trebuie să se schimbe. Mă regăsesc atât de mult în felul în care era mama, şi mă bucur de asta nu să îmi pară rău. Nu vroiam să fiu văzută cu ea, să fiu lăsată în pace. Programul Al-Anon mi-a dat atâta maturitate, dar mai am încă mult de lucrat. Încă mai am şase fraţi şi surori şi pe soţul meu alcoolic.
Cele mai multe dintre cuvintele care mă înspăimântau când am venit pentru prima dată în Al-Anon sunt parte acum din conversaţiile mele de zi cu zi. Ştiu exact ce înseamnă seninătatea şi îmi place la nebunie! Mi-am lăsat problemele din viaţa mea în grija lui Dumnezeu. Ştiu ce înseamnă munca de jos, şi o fac. Mulţumesc lui Dumnezeu că există acest program şi că avem atâtea întâlniri. Mă rog ca ajutorul pe care l-am primit va fi întotdeauna la dispoziţie pentru alţii care au nevoie de el.

­ Libertatea de a creşte
Am învăţat că repararea greşelilor direct poate lua mai multe forme. În unele cazuri, când anumite persoane ştiu că am greşit faţă de ele, trebuia să stau faţă în faţă şi să repar relaţia. Repararea greşelilor poate să însemne de asemenea şi un act de bunăvoinţă sau de respect. O schimbare în atitudinea mea, de multe ori  a fost cea mai bună îndreptare. Lăsând uşa deschisă pentru ca relaţiile mele să se dezvolte din nou a fost o abordare foarte de folos, de asemenea.
Am învăţat de asemenea că reparaţiile mele trebuiau să fie făcute cu un angajament de a mă comporta mai bine în viitor. Chiar dacă cineva mi-a acceptat sau mi-a respins reparaţiile,  nu era problema mea. Trebuia să fac aceste reparaţii pe cât de onest posibil, dar au fost cazuri când celelalte persoane aveau nevoie de mai mult timp. Pentru a-mi accepta oferta, unii oameni aveau nevoie să se convingă că mi-am schimbat cu adevărat atitudinile şi comportamentul. Au existat bineînţeles acele persoane care nu au vrut sau nu au putut să-mi accepte reparaţiile, da nu eu eram responsabilă pentru decizia lor. Din când în când, am întâlnit oamenii care habar n-aveau că i-am rănit. În timp ce eu îmi spuneam amărăciunea faţă de răul produs ei au rămas total indiferenţi. Încă odată, eu nu sunt atât de puternică pe cât credeam.
În Pasul Opt, când am făcut o listă cu persoanele pe care le-am rănit, am conştientizat ceea ce am făcut sau de ceea ce nu am reuşit să fac. Cu toate că trebuia să am bunăvoinţa de a face reparaţii către toţi, Pasul Nouă mi-a spus să îmi repar greşelile acolo unde era cu putinţă. Nu depindea de mine să mut munţii din loc pentru a face aceste reparaţii. Cu toate astea, era responsabilitatea mea să fiu deschisă şi să am bunăvoinţa de a profita de avantajele şi ocaziile care Dumnezeu mi le oferă.
Este foarte important pentru mine să îmi amintesc că am lucrat toţi paşii, inclusiv Pasul Nouă. Dacă cineva a beneficiat din reparaţiile mele, atunci a fost minunat. Adevăratul scop al Pasului Nouă a fost să mă cureţe pe mine. Să mă ajute să scap de vinovăţie, ca să pot creşte. Dacă oamenii mi-au acceptat reparaţiile mă simţeam bine, dar totuşi trebuia să ţin minte că acceptarea vine atunci când vrea Dumnezeu, şi nu atunci când vreau eu.
Cu timpul, a trebuit să îmi repar greşelile pentru relele făcute mie însumi. Schimbarea atitudinii şi grija mai mare faţă de mine însumi m-a ajutat foarte mult. Iertarea slăbiciunilor mele şi acceptarea calităţilor m-a eliberat într-adevăr să cresc.

Cum să lucrezi Pasul Nouă?
Iată câteva întrebări pentru tine sau care să le discuţi în grup, care te ajută în procesul de reparare a greşelilor
1.      Faţă de cine de pe lista mea trebuie să îmi repar greşelile direct şi imediat? Ce anume mă opreşte?
2.      Cum îmi pot planifica ceea ce voi spune în reparaţiile directe, pentru a fi cât mai clar şi mai concis, în ideea de a evita învinovăţirea celeilalte persoane?
3.      Ce îndoieli am legate de faptul că rănesc pe cineva? Pot să discut aceste îndoieli cu naşul meu? Să mă rog pentru ca să fiu ghidată? Să scriu despre ele?
4.      Care sunt motivele mele pentru a repara greşelile? Sunt dispusă să accept rezultatul, oricare ar fi acesta?
5.      Care este diferenţa dintre a cere scuze şi a repara greşelile? Care dintre aceste reparaţii vor fi făcute cel mai bine prin schimbarea comportamentului? Cum pot să fiu sigur(ă) că nu mă pun într-o situaţie jenantă?
6.      Care dintre reparaţii le amân? De ce?
7.      Care dintre reparaţii pot avea consecinţe serioase în familia mea, cum ar fi pierderea unei slujbe sau o sentinţă în închisoare? Cum pot să mă folosesc de naşul meu sau de un prieten de încredere care să mă ajute să despic aceste lucruri?
8.      Pentru cine dintre cei de pe lista mea de reparaţii nu voi face acest lucru direct? Pot să îmi repar greşelile într-o altă formă? Pot să fac ceva pentru o altă persoană?
9.      Cu ce am greşit faţă de copii sau familia mea apropiată? Pot să fac anumite reparaţii, respectându-i ca şi adulţi?
10.  Sunt dispus(ă) să mă rog pentru a avea bunăvoinţa de a face reparaţii în viitor?
11.  Cum pot să mă iert pentru toate dificultăţile pe care mi le-am creat? Ce pot să fac în această săptămână pentru a-mi începe reparaţiile faţă de mine?
12.  Pot să îmi scriu gândurile într-o scrisoare adresată mie însumi?

13.  Când am terminat acest pas de acţiune, ce pot să fac pentru a sărbători? Îmi pot aduce aminte să apreciez şi să recompensez ceea ce am făcut bine? Sau faptele bune ale altor persoane?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu