BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


PASII 8-9


PASUL 8

 „Am întocmit o listă cu toate persoanele cărora le-am
făcut necazuri şi am consimţit să reparăm aceste rele."

Paşii 8 şi 9 vizează relaţiile personale. Mai întîi, aruncăm o privire în urmă, pentru a încerca să descoperim unde am greşit apoi încercăm, cu vigoare, o reparare a răului pe care l-am făcut; şi în al treilea rînd, după ce am eliminat astfel reziduurile trecutului, ne gîndim serios la cum am putea dezvolta, folosind noile cunoştinţe achiziţionate despre sine, cele mai bune relaţii posibile cu fiecare fiinţe umane pe care o cunoaştem.
Nu este o treabă simplă. Este o sarcină de care ne putem achita cu o pricepere mereu îmbunătăţita cu timpul, dar o sarcină care niciodată nu se va încheia cu adevărat. Învăţarea traiului în cea mai deplină pace, cooperare şi frăţie cu toţi semenii, bărbaţi sau femei, oricine ar fi, este o experienţă fascinantă şi emoţionantă. Fiecare membru AA a descoperit că poate progresa prea puţin pe acest nou drum în viaţă, pînă nu face cu adevărat o investigaţie exactă şi fără rezerve a trecutului sau, pentru a şti ce urme au lăsat ravagiile provocate de el în viaţa semenilor. Pînă la un anumit nivel, a făcut aceasta investigaţie prin inventarul moral, dar acum a sosit vremea necesităţii de a-şi dubla eforturile, pentru a vedea cîţi oameni a rănit şi în ce mod. Aceasta redeschidere de vechi răni emoţionale - unele vechi, altele poate chiar uitate, iar unele care încă supurează dureros - poate părea, la prima vedere, o operaţie chirurgicală fără sens. Dar, dacă se porneşte cu bunăvoinţă, atunci marile avantaje ale acestei acţiuni vor apărea atît de repede, încît, pe măsură ce se topesc obstacole după obstacole, durerea se va potoli.
Obstacolele sînt, totuşi, reale. Primul şi cel mai greu de trecut este legal de iertare. În clipa în care cugetăm la o relaţie strîmbă sau ruptă cu cineva anume, emoţiile pornesc în defensive. Ca să scăpăm de privitul în faţă al lucrurilor rele pe care le-am făcut noi altora, ne concentrăm cu ura asupra răului pe care ni l-au făcut nouă persoanele respective. Această atitudine este reală mai ales atunci cînd vreun om ne-a făcut cu adevărat mult rău. Triumfători, ne legăm de comportamentul incorect al acelei persoane şi-l folosim ca o scuză perfectă, pentru a minimaliza sau a da uitării propria noastre comportare.
Aici este mare nevoie să ne stăpînim, sută la sută. Nu prea are sens să rîdă ciob de oale sparte. Să ne amintim, că nu numai alcoolicii sînt victime ale emoţiilor dereglate. În plus, este de obicei - adevărat că apucăturile noastre, pe cînd beam, au agravat defectele altora. Nu odată ne-am împins prietenii pînă la limita răbdării şi am reuşit să-i facem negri de mînie chiar şi pe acei oameni care nu dădeau nici două parale pe noi. În multe situaţii avem de-a face chiar cu tovarăşi de suferinţă, cărora le-am adîncit durerile. Dacă tot vine vorba să cerem iertare pentru noi-înşine, de ce n-am începe prin a-i ierta noi pe ei, o dată pentru totdeauna?
Pe cînd ne făceam lista persoanelor pe care le-am rănit, mulţi dintre noi ne-am izbit de încă un obstacol. Am fost puternic şocaţi cînd ne-am dat seama că ne pregăteam să ne prezentăm în faţa celor pe care îi răniserăm, ca să ne admitem purtarea noastre detestabilă. Fusese şi aşa destul de stînjenitor să admitem totul, lui Dumnezeu, nouă înşine şi unei alte fiinţe umane. Dar perspective de a face cu adevărat o vizită, sau numai de a scrie o scrisoare, tocmai celor în cauză, acum ne-a copleşit de tot, în special la gîndul că nu valorăm mai nimic în ochii celor mai mulţi dintre ei. Mai erau şi cazuri în care unii nici nu erau, din fericire, conştienţi de răul pe care li-l făcuserăm. De ce nu se poate, ne tînguiam noi, să dăm uitării acele fapte? La ce să ne mai şi gîndim la acei oameni? Cam aşa arătau căile prin care frica făcea conspiraţie cu trufia, ca să zădărnicească întocmirea unei liste cu toţii cei pe care i-am rănit.
Unii dintre noi ne-am mai văzut confruntaţi şi cu un obstacol de o cu totul altă natură. Ţineam morţiş ca, pe cînd beam, noi n-am făcut rău nimănui decît nouă înşine. Familiile noastre n-au suferit, pentru că ne plăteam toate datoriile şi nu beam decît rareori acasă. Asociaţii noştri n-au suferit pentru că, de obicei, ne vedeam de treabă în afaceri. Reputaţia noastră nu suferise, pentru că puţini ştiau că beam. Cei care ştiau, ne asigurau cîteodată de faptul că o beţie zdravănă nu era decît o greşeală a unui om cumsecade. Atunci, ce rele să fim făcut? În nici un caz mai multe decît ar putea repara cîteva scuze, prezentate în treacăt.
Această atitudine este, desigur, rezultatul uitării intenţionate. Este o atitudine pe care n-o poate schimba decît o cercetare profundă şi onestă a motivelor şi acţiunilor noastre.
Deşi, în unele cazuri, nu mai putem repara nimic, iar în altele, este de preferat să întîrziem cu reparaţiile o vreme, este necesar să examinăm, cu precizie şi în amănunt, modul în care i-a afectat viaţa noastră trecută pe alţii. În multe situaţii, vom constata că răul făcut altora este minor, dar pe noi ne chinuie un grav şoc emotiv din cauza celor făcute. Conflictele emoţionale dăunătoare foarte profunde, uneori chiar complet date uitării, persistă în subconştient. La vremea la care s-au produs, poate că ne-au provocat atît de violente tulburări emoţionale încît ne-au deteriorat viaţa şi personalitatea cît se putea mai rău.
Dacă obiectivul reparării greşelilor noastre faţă de alţii este primordial, nu este mai puţin necesar să desprindem, din examinarea relaţiilor noastre personale, toate informaţiile pe care le putem obţine, oricît de mici, despre sine şi despre dificultăţile noastre fundamentale. Deoarece relaţiile proaste cu alte fiinţe umane au fost aproape întotdeauna cauza imediată a nenorocirii noastre, inclusiv a alcoolismului, nici un alt teren nu poate fi mai propice investigaţiei şi mai bogat în informaţiile care ne interesează. O reflectare calmă şi înţeleaptă, asupra relaţiilor personale, ne poate adînci cunoaşterea de sine. Putem vedea bine în spatele defectelor noastre de suprafaţă, ca să le înţelegem pe cele din adîncime, defecte care au fost uneori responsabile pentru întreg tiparul vieţii noastre. Am descoperit că un examen amănunţit şi profund este binefăcător şi merită tot efortul.
Apoi, s-ar putea să ne întrebăm ce anume să înţelegem prin "am făcut necazuri" altor oameni. Ce fel de "necazuri" îşi fac - de fapt ­oamenii, unii altora? Pentru a defini termenul de "necazuri" într-un mod practic, am putea spune că este vorba de rezultatul ciocnirii instinctelor, ciocnire care produce rău fizic, mental, emoţional sau spiritual altora. Spiritul nostru, mereu arţăgos, stîrneşte furia în ceilalţi. Minciunile şi înşelăciunile noastre îi privează pe alţii nu numai de bunurile lor lumeşti, ci şi de securitatea emoţională şi de pacea sufletească. De-a dreptul îi invităm să devină dispreţuitori şi răzbunători. Comportarea noastră sexuală egoistă poate da naştere geloziei, suferinţei şi unei puternice dorinţe de răzbunare.
Aceste grosolane devieri în purtare sînt departe de a fi lista completă a relelor pe care le facem. Să ne gîndim la cîteva dintre cele mai subtile, care pot fi uneori tot atît de dăunătoare. Să presupunem că în viaţa de familie sîntem zgîrciţi, iresponsabili, nesimţiţi sau distanţi. Să presupunem că sîntem iritabili, critici nerăbdători şi lipsiţi de umor. Să presupunem că-l potopim cu atenţia noastră pe unul dintre membrii familiei şi-i neglijăm pe ceilalţi. Ce se întîmplă, cînd încercăm să dominăm întreaga familie, fie printr-o lege de fier, fie prin neîncetate directive amănunţite despre cum ar trebui să trăiască toţi, de la o oră la alta? Ce se petrece, cînd ne bălăcim în deprimare şi autocompătimire - care mustesc în fiecare por al nostru şi de care îi contaminăm pe toţi din jur? O asemenea listă de necazuri făcute altora - din cele care fac viaţa dificilă şi, deseori, de neîndurat, alături de noi, alcoolici activi - poate fi continuate aproape la infinit. Cînd ducem cu noi asemenea trăsături de personalitate, la serviciu, la cumpărături, în societatea prietenilor, ele pot produce tot atîtea necazuri cîte le au produs acasă.
După ce am investigat cu grijă întreaga gamă a relaţiilor umane şi după ce am hotărît cu precizie care trăsături de caracter au dăunat altora şi i-au tulburat, putem începe să scotocim în memoria noastră, în căutarea persoanelor pe care le-am ofensat. N-ar trebui să fie prea greu să-i reperăm pe cei mai apropiaţi şi mai grav afectaţi. Apoi, cu fiecare an din trecut pe care îl trecem în reviste, pînă unde ne ajute memoria, vom sfîrşi prin a compune o listă lungă de nume de oameni pe care i-am afectat, într-un fel sau altul. Este necesar, desigur, să cumpănim cu grijă fiecare situaţie. Vom vrea să ne vedem propriile noastre fapte şi să le admitem, iertînd răul, real sau imaginar, care ni s-a făcut nouă. Este necesar să evităm să judecăm în mod extremist, atît pe noi-înşine, cît şi pe cei implicaţi. Nu trebuie să exagerăm, nici defectele noastre, nici ale lor. Ţinta noastră neclintită va fi să ne păstrăm un punct de vedere ponderat şi obiectiv.
Atunci cînd creionul se va împiedica, ne vom întări şi însenina, amintindu-ne ce însemnătate a avut experienţa acestui Pas pentru alţi membri AA. Este începutul sfîrşitului izolării de semeni şi de Dumnezeu.




PASUL 9

"Ne-am reparat greşelile direct faţă de acele persoane, acolo unde a fost cu putinţă,
dar nu şi atunci cînd le-am fi putut face vreun rău, for sau altora."

Un raţionament sănătos, grija de a găsi momentul potrivit, curaj şi prudenţă - acestea sînt calităţile de care vom avea nevoie cînd vom face Pasul 9.
După ce ne-am întocmit lista cu oamenii cărora le-am făcut rău, după ce am reflectat cu grijă asupra fiecărei situaţii şi am încercat să intrăm în posesia unei atitudini corecte de abordare, vom vedea că reparaţiile directe datorate îi împart pe cei vizaţi în mai multe categorii. Vor fi aceia pe care este bine să-i abordăm de îndată ce avem o convingere rezonabilă în stabilitatea abstinenţei noastre. Vor fi aceia faţă de care nu vom putea repara decît parţial relele făcute, ca nu cumva dezvăluirile noastre să le facă, lor sau altora, mai mult rău decît bine. Vor fi şi cazuri în care reparaţiile vor trebui amînate, iar in altele, prin natura situaţiei, nu vom mai putea deloc lua legătura personal cu acei oameni.
Cei mai mulţi dintre noi începem prin a face reparaţii chiar din prima zi printre Alcoolicii Anonimi. Din clipa în care ne anunţăm familia ce avem de gînd, cu adevărat, să încercăm să urmăm programul, procesul recuperării a început. În cazul membrilor familiei, rareori se pune problema vreunor măsuri de prudenţă ori de găsirea momentului potrivit. Ne vine să strigăm în gură mare, de cum intrăm pe uşă, vestea cea bună. De obicei, cînd ne întoarcem de la prima şedinţă AA sau, poate, după ce terminăm lectura cărţii Alcoolicii Anonimi, vom vrea să petrecem cîteva minute cu un anume membru al familiei şi să recunoaştem, prompt, răul făcut prin băutură. Aproape întotdeauna, dorim să mergem şi mai departe, admiţînd defecte de-ale noastre care au făcut deosebit de greu traiul alături de noi. Acesta vi fi un moment cu totul deosebit, în puternic contrast cu dimineţile de mahmureala cînd fie ne înjurăm pe noi-înşine, fie dădeam vina pe familie (şi pe toţi ceilalţi) pentru toate necazurile noastre. La această primă discuţie este necesar doar să facem o mărturisire generală a defectelor noastre. S-ar putea dovedi neînţelept ca, în acest stadiu, să dezgropăm anumite episoade dureroase. Un raţionament de bun simţ ne spune să nu ne pripim. Atunci cînd sîntem dispuşi să dezvăluim cele mai oribile fapte, trebuie să ne asigurăm că avem viu, în minte, principiul: noi nu ne putem procura pacea sufletească pe socoteala altora.
Acelaşi mod de abordare ne va fi de folos şi la locul de muncă. Imediat, ne vor veni în minte cîteva persoane care ştiu totul despre băutul nostru şi care au fost cele mai afectate. Dar, chiar şi în aceste cazuri, s-ar putea să avem nevoie de ceva mai multă discreţie decît în abordarea membrilor de familie. S-ar putea să nu dorim să le spunem nimic vreo cîteva săptămîni sau mai mult. Mai întîi vom dori să fim cît de cît siguri că sîntem cu adevărat racordaţi la programul AA. Atunci ne vom simţi pregătiţi să ne prezentăm în faţa acestor oameni, ca să le spunem ce este AA-ul şi ce încercăm să facem. Problema fiind pusă în acest mod, putem recunoaşte fără reţineri răul făcut şi ne putem prezenta scuzele. Ne putem achita - sau putem promite că ne vom achita - toate obligaţiile financiare sau de altă natură. Ne va uimi de multe ori reacţia generoasă a majorităţii celor abordaţi cu o asemenea sinceritate, lipsită de emfază. Chiar la prima noastră încercare de reparare, pînă şi cei care ne-au criticat cel mai aspru şi mai pe bună dreptate vor micşora distanţa pe care au ţinut-o faţă de noi.
Această atmosferă de aprobare şi de laude este capabilă să ne facă să ne simţim uşor exaltaţi, să ne pierdem echilibrul şi să căutăm mereu acelaşi efect. Ori, se prea poate să cădem în cealaltă extremă, cînd - rareori, a drept - sîntem primiţi cu răceală şi scepticism. Aceasta ne va ispiti să venim cu insistenţe sau să discutăm în contradictoriu. S-ar putea chiar să ne împingă în descurajare şi pesimism. Dar, dacă ne pregătim bine înainte, asemenea reacţii nu ne vor devia de la obiectivul nostru ferm şi echitabil.
După aceste prime încercări de reparaţii, s-ar putea să ne savurăm atît de mult sentimentul de uşurare cîştigat încît să tragem concluzia că datoria noastră s-a încheiat. Vom dori să ne culcăm pe lauri. Tentaţia de a sări peste întîlnirile mai umilitoare şi temute - care tot ne-au mai rămas-s-ar putea să fie mare. Adesea ne vom construi scuze plauzibile pentru a ne eschiva complet de la ce avem de făcut. Sau vom tot amîna, spunîndu-ne că încă nu este momentul, cînd, în realitate, am lăsat să ne scape cîteva şanse bunicele de a îndrepta un rău grav. Să nu spunem că sîntem prudenţi, atunci cînd în realitate ne eschivăm.
De îndată ce începem să simţim că avem încredere în noul nostru mod de viaţă, şi - prin exemplul comportării noastre - am început să-i convingem pe cei din jur că într-adevăr schimbarea este în bine, nu mai este imprudent să discutăm, cît se poate de deschis, cu cei grav afectaţi de noi, chiar şi cu cei care nu ştiu, sau abia dacă sînt conştienţi, de ce le-am făcut. Singurele excepţii vor fi cazurile în care dezvăluirile noastre ar produce un rău real. Conversaţia poate începe ca de obicei, cît mai natural. Dar dacă nu se iveşte o asemenea ocazie, la un moment dat, vom simţi nevoia de a ne lua serios inima-n dinţi, pentru a ne prezenta în faţa persoanei respective şi a pune cărţile pe masă. Nu este nevoie să ne bălăcim în remuşcări excesive în faţa celor pe care i-am rănit, dar este important ca încercările de reparaţii să fie generoase şi fără ocolişuri.
Nu poate exista decît o singură situaţie care să justifice doar dezvăluiri parţiale despre răul făcut. Este vorba despre situaţia în care o dezvăluire completă ar răni serios persoana în cauză, sau - la fel de important - alţi oameni. Nu putem, de exemplu, povesti cu lux de amănunte aventurile noastre extraconjugale soţului sau soţiei care nu ştie nimic. Dar, chiar şi în asemenea cazuri, dacă subiectul trebuie discutat, să încercăm să evităm a face necazuri persoanelor implicate în aventurile respective, oricine ar fi ele. Sîntem departe de a ne uşura povara atunci cînd, cu nesimţire, facem şi mai grea crucea altora.
O problemă cu două tăişuri se poate naşte în alte aspecte ale vieţii, în care este vorba despre acelaşi principiu. Să presupunem, de pildă, că ne-am băgat mîinile în banii firmei, fie împrumutîndu-i", fie îngroşînd contul de cheltuieli şi i-am băut. Să presupunem că fapta rămîne nedescoperită dacă nu spunem nimic. Oare să ne recunoaştem imediat necinstea în faţa conducerii, chiar dacă ştim sigur că ne va costa slujba şi imposibilitatea de a ne re-angaja undeva? Să fim chiar atît de rigizi în convingerea că trebuie să reparăm ce-am făcut, fără să ne pese de ce se va întîmpla cu familia şi căminul nostru? Sau să ne consultăm mai întîi cu cei care urmează să tragă ponoasele? Oare să discutăm, sau nu, cu naşul AA ori cu sfetnicul nostru spiritual, deschis, cerînd cu toată sinceritatea ajutorul şi ghidarea lui Dumnezeu - şi luînd, între timp, hotărîrea de a face lucrul corect, atunci cînd vom vedea lucrurile limpede, oricare ar fi preţul? Desigur, nu există nici un răspuns standard care să se potrivească la toate dilemele noastre. Dar, fiecare situaţie cere o bunăvoinţă totală de a repara, cît de repede şi cît de profund este cu putinţă, în funcţie de împrejurări.
Mai presus de toate, ar fi bine să încercăm să fim absolut siguri că nu amînăm din cauza fricii. Căci adevăratul spirit al Pasului 9 este acela de a fi pregătiţi să acceptăm toate consecinţele faptelor noastre trecute şi de a ne asuma răspunderea faţă de bunăstarea altora, în acelaşi timp.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu