BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


Pasul 6 - Traducere din Melody Beattie_ Codependent’s guide to the twelve steps

Traducere din Melody Beattie_ Codependent’s guide to the twelve steps
de catre voluntari ai Centrului de Formare si consiliere Sf Arhangheli Mihail si Gavriil Iasi  

 “Mereu am învăţat din experienţele dureroase. Dar când mă gândesc mai bine, aşa fac cei mai mulţi oameni. Rar am auzit pe cineva spunând că a învăţat cu uşurinţă.” – Gary E.
Pasul 6
Am consimţit fără rezerve ca Dumnezeu să ne înlăture toate aceste defecte de caracter
– Pasul 6 al Ghidului
Suntem complet pregătiţi ca Dumnezeu sa ne înlăture toate aceste defecte de caracter
(Am consimţit fără rezerve ca Dumnezeu să ne înlăture toate aceste defecte de caracter)
“Noaptea trecută a fost teribilă”, a spus Sandy. “Eram în preajma unei femei care mă bârfea, şi nu i-am putut spune nimic. Am stat acolo si am ascultat-o cum continua să mă bârfească, şi nu m-am putut urni pentru ai spune direct un cuvânt. Aşa că am intrat în pasivitatea mea şi mi-am lăsat mânia să iasă astfel.”
“Apoi am dat întâmplător de băiatul cu care ieşisem cu ceva timp în urmă. Am încetat să mă mai întâlnesc cu el pentru că nu mă trata prea bine. Acum era cu o altă femeie. Păreau fericiţi. Erau un cuplu. Eu sunt singură, ca de obicei, şi nu mă simt demnă de iubire”.
“Apoi am ajuns acasă şi m-a sunat mama. A început să mă învinovăţească de ceva şi tot ce am putut face a fost a mă fofila”.
“Am căzut imediat în vechea mea disperare. Pentru un moment, mi-am dorit din nou să fi fost moartă. Am învăţat să cred că pot avea succes în profesie. Dar nu cred că pot fi fericită într-o relaţie de cuplu. Nu cred că Lui Dumnezeu Îi pasă de acea parte din viaţa mea. Nu mă simt demnă de iubire. În fiecare zi, în jurul meu gasesc dovezi ale faptului că sunt lipsită de control”.
“Apoi, când am încercat să vorbesc Domnului despre aceasta, tot ceea ce puteam spune era:«îmi pare rău. Îmi pare rău, Doamne, că sunt aşa o dezamăgire pentru Tine şi pentru cei din jurul meu»”.
“E dimineaţă acum şi mă simt mai bine”, a spus Sandy. “Dar sunt aşa conştientă de mine, de eul meu codependent. Nu cred că în viaţa mea de cuplu vin lucruri bune. Sunt conştientă că una din credinţele mele fundamentale despre mine este aceea că mă consider o dezamăgire pentru oameni şi pentru Dumnezeu. De asemenea, văd – sunt profund conştientă – că pierd controlul asupra mea când interacţionez cu ceilalţi şi că nu am încredere în mine. În fiecare zi, mă plimb dintr-un loc într-altul observând că nu îmi pot exprima părerea ori că nu am grijă de mine când sunt în preajma oamenilor, în felul în care mi-aş dori. Acum, ce să fac cu toate acestea? Cum le pot schimba?”.
M-am gândit pentru un moment la ce mi-a zis prietena mea. Fără a fi neserioasă şi încercând cu atenţie să evit clişeele de recuperare, am spus: “De ce nu încerci Paşii Şase şi Şapte?”.
“Am lucrat acei Paşi”, a spus. “Situaţia pare că se înrăutăţeşte. Cu cât îi lucrez mai mult, cu atât realizez ceea ce fac!”.
“Bine”, am răspuns. “Poţi să te relaxezi şi să te încrezi în proces. Funcţionează.”
Eu cred în Paşi. Iubesc Pasii. Am o preferinţă pentru Paşii Şase şi Şapte. (După cum probabil aţi observat, par că vin în grupuri. Unul, Doi şi Trei vin împreună. Patru şi Cinci sunt o pereche. Tot aşa, Şase şi Şapte).
Paşii Şase şi Şapte sunt, probabil, cei mai neobservaţi, nefolosiţi, priviţi cu neîncredere din cei 12 Paşi. Sunt, totodată, cei mai puternici. Aceştia sunt Paşii cu ajutorul cărora devenim transformaţi. Acesţia sunt Paşii care ne schimbă cu adevărat.
Mecanismele noastre de apărare
Urăsc sintagma «defecte de caracter»“, a spus Beth. “Aleg să privesc aceşti Paşi în felul acesta: devin pe deplin pregătită să Îl las pe Dumnezeu să mă vindece. Nu cred că ne comportăm urât pentru că suntem plini de defecte ori răi. Eu cred că ne comportăm în mod codependent pentru că suntem răniţi. Şi a spune cuiva care este rănit că este plin de defecte sau că a păcătuit este abuziv. Acum, această filosofie nu permite nimănui să continue să se rănească pe sine ori alte persoane, dar pare a avea mai multă compasiune”.
Chiar dacă le numim defecte de caracter ori mecanisme de apărare, ce urmărim la acest Pas? Ce suntem pregătiţi să-i cerem Domnului să vindece în noi? Ce suntem pregătiţi să predăm?
Dominaţia puternică asupra celorlalţi;
Controlul;
Manipularea;
Nevoia noastră de a controla şi manipula;
Disperarea;
Fricile noastre;
Vechile sentimente care ne pot sabota;
Credinţele negative ori limitative;
Grija;
Nevoia de a acuza pe ceilalţi pentru durerea noastră;
Aşteptarea pentru a deveni fericiţi;
Devenim pregătiţi să dăm drumul fricii noastre de a fi controlaţi – care pentru mulţi dintre noi este la fel de mare sau chiar mai mare decât dorinţa de a controla ori manipula pe ceilalţi. Ne eliberăm de controlul pe care ceilalţi îl au asupra noastră, asupra vieţilor noastre sau asupra fericirii noastre.
Devenim pregătiţi să dăm drumul grijii pentru ceilalţi – tendinţa noastră de a ne concentra pe problemele, dificultăţile, sentimentele, nevoile, alegerile şi vieţile altora; credinţei noastre interioare că suntem responsabili pentru ceilalţi.
Devenim dispuşi să fim vindecaţi de problemele care stau la baza grijii pentru ceilalţi: neputinţa sau insuficienţa graniţilor ori limitelor cu ceilalţi; o neclară conştiinţă de sine, responsabilitate faţă de propria persoană şi responsabilitate faţă de ceilalţi.
Devenim dispuşi să fim vindecaţi de credinţa că ceilalţi ori noi înşine suntem nepricepuţi sau nu putem avea grijă de noi.
Devenim pregătiţi să dăm drumul:
Respectului de sine scăzut;
Propriei neglijări şi credinţei că nu suntem responsabili pentru noi înşine şi că nu putem avea grijă de noi;
Dorinţei noastră ca ceilalţi să aibă grijă de noi ori să fie responsabili pentru noi;
Autorespingerii;
Urii de sine;
Lipsei de încredere în sine;
Lipsei de încredere în Dumnezeu, viaţă şi în procesul vindecării;
Problemelor legate de încrederea în ceilalţi- încredere necorespunzător acordată sau neîncredere atunci când s-ar merita încrederea;
Dependenţelor noastre;
Vinovăţiei;
Ruşinii – acea judecată acuzatoare care ne spune că nu suntem în regulă;
Devenim pregătiţi să dăm drumul incapacităţii de a ne gestiona propria putere, de a gandi, de a simţi, de a fi cine suntem, de a avea grijă de noi şi de a ne bucura de viaţă. Devenim pregătiţi să dăm drumul dificultăţilor de a stabili graniţe şi limite adecvate cu oamenii.
Devenim pregătiţi să dăm drumul împotrivirii de a simţi şi de a ne confrunta cu propriile sentimente:
Dificultăţii noastre de a ne confrunta şi de a ne exprima furia;
Neputinţei de a trăi bucuria şi iubirea;
Negativităţii noastre, deznădejdii şi disperării;
Fricii noastră de bucurie şi iubire;
Fricii noastre de angajament;
Închiderii minţii ori închiderii inimii;
Atracţiei noastre spre oameni indisponibili afectiv şi familii disfuncţionale;
Nevoii noastră de a fi perfecţi;
Abuzurilor din copilărie;
Nevoii noastră de a fi victime şi participării noastre în autovictimizare;
Devenim pregătiţi să dăm drumul fricii de intimitate şi apropiere, comportamentelor de sabotare în relaţii. Devenim pregătiţi să dăm drumul problemelor şi fricilor legate de sexualitate.
Devenim pregătiţi să dăm drumul blocajelor şi barierelor în a ne bucura şi a iubi, chiar dacă nu putem numi acele blocaje şi bariere. Îi cerem Lui Dumnezeu să ne elibereze de tot ceea ce stă în calea de a primi tot ceea ce merităm în vieţile noastre. Cerem Domnului să ne arate blocajele ori defectele pe care avem nevoie să le dăm drumul şi să ne ajute să devenim dispuşi să ne eliberăm toate acestea.
Devenim pregătiţi să fim vindecaţi de trecutul nostru, de sentimentele de vinovaţie nerezolvate, de furie, de durere şi mâhnire pentru toate pierderile pe care le-am îndurat. Devenim pregătiţi să dăm drumul credinţelor noastre negative pe care le-am dobândit ca rezultat a trecutului nostru: că suntem nedemni de iubire, că suntem o dezamăgire, o povară, insuficienţi de buni, stupizi, nevaloroşi, o problemă, deranjanţi.
Devenim pregătiţi să dăm drumul tuturor acelor “nu merit”: nu merit iubire, fericire, succes. Nu merit o pălărie nouă, o haină nouă, o maşină nouă. Nu merit să fiu auzită, să mi se poarte de grijă, să mă distrez ori să mă bucur de viaţă.
Devenim pregătiţi să dăm drumul întregului pachet de codependenţă. Devenim dispuşi să ne eliberăm de orice descoperim în munca noastră la Paşii Patru şi Cinci, de orice devenim conştienţi pe parcursul zilelor noastre de vindecare, de orice nu ne place, nu vrem, nu suportăm, de lucrurile faţă de care ne simţim neputincioşi ori cu care vrem să terminăm.
Orice nu ne mai este folositor; orice comportament ori credinţă care ne stă în cale – de acestea devenim pregătiţi să ne eliberăm.
Cu cât suntem mai dispuşi să mergem mai în profunzimea noastră, cu atât vindecarea va fi mai adâncă.
Nu limitaţi folosirea Pasului doar la defecte. Acest Pas lucrează pe sentimente, şi sentimentele nu sunt defecte. Dacă rămânem blocaţi într-un anumit sentiment, mai ales frică, furie, resentiment, mâhnire ori tristeţe, putem deveni dispuşi să ne eliberăm de ele.
Odată, un prieten m-a întrebat la cât de mult din noi e nevoie să dăm drumul.
“La aproape tot”, i-am spus. “Chiar şi binelui pe care îl dorim”.
Suntem într-o călătorie, dar nu ne este pretins să purtăm bagaje grele. Suntem făcuţi să călătorim cu inima uşoară.
Am învăţat că a mă desprinde este cheia: să mă desprind de ceea ce vreau, ceea ce nu vreau, ceea ce am nevoie, vreau să schimb, simt; să mă desprind de planurile mele, agendă, speranţe, visuri, ţeluri şi presiunea timpului. Am nevoie să dau drumul oamenilor, relaţiilor, proiectelor. Dacă nu o fac, mă surprind încercând să le controlez, şi a începe să controlez ceva nu funcţionează. Desprinderea este opusul fricii.
Ce pierdere de vreme, ar spune unii. Mai întâi trebuie să identificăm o nevoie, dorinţă ori sentiment, iar apoi trebuie să-i dăm drumul? Nu ar fi mai uşor să le ignorăm, să ne negăm sentimentele, dacă oricum, în cele din urmă, le dăm drumul?
Poate, dar nu aşa funcţionează procesul. Victoria, vindecarea, bucuria vin din a răzbate. Vin din a da drumul şi apoi din a primi.
Nu e niciun comportament prea extins ori prea restrâns la care să lucrezi în acest Pas. Când începem acest Pas, când suntem pe deplin pregătiţi să-l lăsăm pe Dumnezeu să ne îndepărteze mecanismele de apărare, suntem pe cale de a deveni schimbaţi.
Devenind pregătiţi să ne eliberăm
Dacă este vreo luptă pentru vindecare, dacă este vreo parte dificilă, frustrantă, istovitoare, aceasta poate fi atunci când devenim conştienţi de mecanismele care odată ne-au protejat, dar care acum au devenit autodistrugătoare. Aceasta se întâmplă atunci când devenim pregătiţi să ne eliberăm.
“Pe parcursul zilei văd iar şi iar cât de mult controlez”, a spus Jan. “Nu mă opresc din a controla. Pur şi simplu observ cât de dominatoare sunt încontinuu”.
Înţeleg sentimentul.
Poate că ne-am comportat ani de zile într-un anumit fel fără a fi conştienţi ori neexperimentând consecinţe vizibile provenind din acest comportament. Apoi, deodată, vine timpul de schimbare. Începem să observăm acel comportament. Ne izbim de el mereu. Începem să simţim durerea din acel comportament, neputinţa, deznădejdea, incapacitatea noastră de a ne schimba. Şi ne întrebăm cum şi daca aceste lucruri pot fi vreodată diferite.
Acesta este momentul în care să ne amintim nouă înşine că ne schimbăm. Chiar acum suntem în procesul de a deveni schimbaţi. Astfel lucrează acest program de vindecare.
Câteodată devin atât de dezgustată de un anumit comportament că mă gândesc că sunt pe cale să explodez dacă îl mai repet o singură dată. Apoi, de obicei, îl mai repet încă de câteva ori.
Astfel devenim pregătiţi. Suntem atinşi, uneori bombardaţi de conştiinţă. Astfel viaţa capătă atenţia noastră. Conştientizare. Acceptare. Şi schimbare. Partea noastră în această lucrare este de a deveni pregătiţi să dăm drumul, să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne elibereze.
Unii dintre noi devin pregătiţi cu greu.
Am observat cu cât mă apropii mai mult de vindecarea unui defect sau a unei probleme, cu atât îmi vine mai greu să trăiesc cu mine şi cu acea problemă. Mă arde. Mă muşcă. Îmi stă în cale. Îmi pierd speranţa în schimbare, de a deveni vreodată diferită. Învăţ cu greu că acesta este un timp în care să mulţumesc. Mulţumesc pentru cine sunt. Mulţumesc, Doamne, pentru Cine eşti. Mulţumesc pentru acest program care spune că nu trebuie să îl fac singură. Mulţumesc că sunt exact acolo unde ar trebui să fiu.
Mulţumesc pentru acest defect. Mulţumesc că eu nu îl pot schimba. Mulţumesc că Tu o poţi face.
Mulţumesc că tot ceea ce trebuie să fac este să devin pregătită să dau drumul.
Mulţumesc că în chiar momentul acesta mă schimb.
Nu trebuie să ne luptăm din greu pentru a deveni pregătiţi. Aşa cum transformarea este un dar, aşa este şi cu dispoziţia de a da drumul.
Putem începe de acolo de unde suntem şi cu ceea ce suntem, şi este destul pentru ca acest program să funcţioneze. Putem cere ajutor pentru a ne pregăti de eliberare.
Obişnuiam să lucrez din greu la schimbare. Numeam vindecarea un efort, muncă grea. Realitatea era că mult din ceea ce făceam  şi pe care o numeam munca din greu era doar îngrijorarea şi frământarea referitoare la ceea ce faceam şi ceea ce nu făceam. Îmi suflecam mânecile, începeam să transpir, şi apoi nu progresam deloc.
Într-o zi m-a sunat o prietenă. Mă plângeam de un anumit defect cu care mă confruntam. Cred că era vorba de frica de iubire şi intimitate.
“Ce să mă fac?”, am întrebat. “Cât de mult trebuie să muncesc pe această problemă, acum că am descoperit că o am?”
“Melody, de ce nu te înseninezi şi nu te laşi purtată?”, mi-a spus. “Tot ceea ce e nevoie să faci este să te pregăteşti să le dai drumul, mergi mai departe la următorul Pas şi lasă-L pe Dumnezeu să facă restul. De ce nu te opreşti din a lucra din greu la tine şi nu-ţi petreci mai mult timp bucurându-te de viaţă?”
Am urmat sfatul ei şi am văzut aceasta: nu trebuie să muncesc aşa din greu. Îmi pot petrece liniştită ziua şi să las vechile sentimente să iasă în mod firesc. Apoi pot lăsa să-mi fie luate. Pot face la fel şi cu comportamentele – de la cele mai fine la cele mai deranjante. Nu trebuie să mă obsedeze ori îngrijoreze vindecarea mea.
Am folosit aceşti Paşi pentru o mulţime de comportamente, cum ar fi învăţarea apropierii umane, învăţarea faptului de a simţi şi de a-mi exprima sentimentele, de a avea mai multă grijă de mine în toate împrejurările. I-am folosit pentru a învăţa să-mi gestionez controlul, să stabilesc limite şi să-mi dau seama cum să încep o relaţie. I-am folosit în credinţele negative, cum ar fi aceea că nu sunt destul de bună, nu sunt demnă de iubire şi nu e în regulă să simt.
De atunci, nu mai lucrez din greu făcându-mi griji ori neliniştindu-mă de cum mă voi schimba. Învăţ că pot recunoaşte ceea ce vreau să dau drumul, apoi lucrez la disponibilitatea de a mă elibera, după aceea îmi îngădui a deveni schimbată.
Şi tu poţi la fel.
A deveni pregătit pentru a da drumul nu este un lucru care să poată fi predat. Dar este un lucru pe care fiecare dintre noi îl poate învăţa prin practică. Nu-ţi fă griji. Dacă rămânem ciclurile vindecării destul de mult, vom reuşi.
Disponibilitatea va lucra în noi.
Uneori, în ciuda durerii, noi ne putem încă împotrivi lucrării de înlăturare a mecanismelor noastre protective. Putem fi speriaţi de ceea ce ne va rămâne şi dacă vom avea destul în interiorul nostru pentru a mai avea grijă de noi? Aceasta este o reacţie normală. Mecanismele noastre de apărare poate ne-au salvat viaţa. În acel moment poate să fi fost tot ceea ce ne-a ţinut pentru a nu fi striviţi.
“Vroiam să-mi ţin ascunse defectele”, a spus Petty. “A fost aşa o bucurie să  pricep că nu trebuie să fiu o persoană minunată şi generoasă tot timpul. Puteam, în sfârşit, să fiu morocănoasă şi indispusă şi câteodată să nu-mi pese. Mi-a luat ceva timp să diferenţiez care defecte aveau nevoie de atenţie şi care erau doar o parte a personalităţii mele”.
Nu-ţi fă griji. Nimic din ceea ce avem nevoie nu va fi luat de la noi. Şi orice este luat de la noi va fi înlocuit cu ceva mai bun.
Înţeleg cât de dragi ne pot deveni anumite defecte. Au fost alături de noi atâta timp. Ne-au ajutat să răzbatem. A nu ne simţi sentimentele ne-a ajutat să facem faţă situaţiilor insuportabile. Negativitatea ne-a protejat de dezamăgire. Grija exagerată pentru ceilalţi ne-a oferit stimă şi un ţel în viaţă. Controlul l-am simţit ca supravieţuirea şi preocuparea noastră.
A fugi din trecutul nostru ne poate părea la fel de imperativ cum a fost în cazul lui Lot, în vremurile biblice, când şi-a văzut soţia transformată într-un stâlp de sare după ce aceasta s-a uitat în spatele ei. A nu ne uita înapoi, a nu ne înfrunta trecutul, ne poate părea la fel de înfricoşător şi interzis. Noi ne-am bazat pe aceste comportamente codependente la fel ca în nişte prieteni de încredere. Dar poate s-au întors împotriva noastră. Ceea ce odată ne-a ocrotit acuma ne poate fi distructiv.
Putem învăţa o cale mai bună. Ne putem baza pe aceşti Paşi. Putem avea încredere în ceea ce se întâmplă când începem aceşti Paşi. Dacă nu suntem pregătiţi sau dispuşi să renunţăm la defectele noastre sau la orice persoană ori lucru, putem să cerem Lui Dumnezeu să ne ajute să devenim dispuşi şi pregătiţi.
Pasul renunţării
Într-o dimineaţă m-am trezit prinsă în frică şi durere ca într-o plasă. În perioada vacanţei am fost puţin tristă în legătură cu o parte neîncheiată din trecutul meu. Tatăl meu a sunat şi, pentru prima dată, am discutat deschis despre ziua în care mi-a spus că pleacă.
Deşi aveam doar trei ani atunci, încă îmi amintesc incidentul. Vorbind despre asta, sentimentele suprimate au ieşit la suprafaţă. După mai bine de treizeci de ani, mă simţeam în felul în care aveam nevoie să simt atunci când eram de trei ani.
Trezirea în durere emoţională mi-a declanşat comportamentul meu codependent, cum o făcea deseori. Îmi era frică. Eram înspăimântată că voi rămâne blocată pentru totdeauna în sentimentele mele. M-am panicat.
Am început să mă gândesc la căi prin care mă puteam uita în exteriorul meu pentru a opri durerea. Am vrut să încep să manipulez oamenii şi evenimentele pentru plăcerea mea, sperând că aceasta mă va face să mă simt mai bine.
Apoi m-am aşezat în linişte pentru un moment şi am lucrat Pasul Şase. “Ajută-mă să devin pregătită să dau drumul fricii, durerii, panicii, lipsei de încredere, şi la tot ceea ce m-a prins ca într-o plasă”, am spus. “Ajută-mă să devin pregătită să dau drumul acestei dureri, în loc să mă folosesc de ceilalţi oameni pentru a o opri sau să schimb felul în care simt”.
Apoi m-am ridicat şi mi-am început ziua încrezându-mă că rugăciunea mea a fost auzită, încrezându-mă că mă voi simţi mai bine, încrezându-mă că voi fi transformată în mod firesc.
Încrederea mea nu a fost înşelată.
Acesta nu este un program pe cont propriu. Nu renunţăm la responsabilitatea faţă de sine. Dar învăţăm să avem încredere în Dumnezeu, să avem încredere în acest proces şi să avem încredere în noi înşine. Când este timpul de schimbare, vom deveni schimbaţi. Vom primi puterea, ajutorul şi posibilitatea pentru a face aceasta. Pentru moment, partea noastră constă în a deveni pregătiţi să ne eliberăm.
Chiar şi aşa, încă mai învăţ că aceasta lucrează în noi dacă suntem deschişi ei.
Lecţiile nu dispar. Continuă să se repete până când învăţăm. De fapt, când vine timpul de schimbare, devine mai greu să rămân la fel decât să mă schimb.
Paşii ne îngăduie să ne relaxăm, să ne încredem şi să devenim pregătiţi. Ne îngăduie să fim ceea ce suntem şi să permitem acestui proces de schimbare să lucreze în noi.
Alcolicii Anonimi (Cartea Mare) sugerează că, după ce facem Pasul Şase, să luăm distanţă faţă de noi înşine şi să Îi cerem Domnului să ne îndepărteze defectele de caracter. Este important să facem acest Pas şi să ne exprimăm orice durere, după ce am facut Pasul Patru şi Cinci.
Acesta este Pasul de eliberare. Este începutul transformării. Începe procesul de primire a ceea ce vrem şi avem nevoie de la Dumnezeu. Devenim pregătiţi să renunţăm la tot ceea ce ne stă în calea noastră, la tot ceea ce ne necăjeşte, ne face probleme, ne biruie ori dezorientează, tot ceea ce noi nu putem controla. Să devenim pregătiţi să renunţăm la ceea ce nu vrem de acum înainte şi la ceea ce ne dorim cu adevărat. Apoi, trecem la pasul Şapte şi urmărim ceea ce se întâmplă.
Activităţi

  1. Care sunt credinţele, comportamentele, sentimentele, dorinţele ori nevoile cele mai greu de suportat cu care te lupţi în acest moment? Poate doreşti să începi prin a afirma că devii pregătit să te eliberezi de aceste probleme.
  2. Cum ţi-ar schimba viaţa dacă ai crede în faptul că te-ai putea relaxa şi lăsa ca procesul numit vindecare să lucreze în tine?
  3. Fă o listă cu tot ceea ce ţi-ar plăcea să schimbi la tine. Include în această listă acele lucruri pe care nu ai vrea să le mai faci, lucruri pe care vrei să începi să le faci, lucruri ale familiei pe care vrei să le duci la capăt, lucruri pe care vrei să le obţii. Scrie tot ceea ce gândeşti pe acea listă, orice ţi-ar plăcea să facă parte din viitorul tău. Apoi pune lista deoparte şi dă drumul la tot ce ai scris.
  4. Crezi că eşti în siguranţă dacă te-ai încrede în Dumnezeu şi în acest proces numit vindecare?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu