PASUL 2 - Azi: scaune si sticle

PASUL DOI

“Am ajuns la credinţa că o Putere Superioară nouă înşine ne-ar putea reda sănătatea mintală.”

Pasul Doi reprezintă al doilea picior al scaunului recuperării noastre, care rămâne încă incomplet, dar stă totuşi, dacă îl rezemăm de ceva mai puternic şi mai stabil decât el.

Noii veniţi în A.A., la fel ca scaunul, au nevoie de ceva mai sigur de care să depindă, decât promisiunile false ale alcoolului. Ca în cazul diabeticului care trebuie să primească insulină, altfel moare, ne uităm la o “Putere mai mare decât noi înşine” pentru corectarea comportamentului nostru absurd în ceea ce priveşte băutul. Vă amintiţi cât de aproape era acest comportament de faptele clare de nebunie alcoolică? Odată ajunşi la o asemenea criză în viaţa noastră, nu aveam decât de câştigat de pe urma unei recunoaşteri sincere a nevoii noastre de ajutor din partea unei “Puteri Superioare”. Ori asta, ori băutul. Să ne lăsăm vanitatea şi reţinerile să ne spulbere ultima şansă de a trăi sănătos şi cu mintea limpede? De ce să continuăm să fim în capul listei  lungi cu “fraierii de linia întâi”? Ştiţi de cine vorbim – aceia care nu învaţă din experienţele trecutului.

Alcoolicii excelează constant în comiterea greşelilor, dar refuză să înveţe din ele. Ca muncitorul stupid din poveste, ei ies întotdeauna în pierdere cu bunurile vieţii.

Omul din poveste şi-a găsit o slujbă nouă la o fabrică de cherestea. Maistrul l-a dus la un ferăstrău circular şi i-a explicat cum funcţionează. Apoi, după ce l-a avertizat că e periculos, a plecat agale. Rămas singur, muncitorul, fascinat de rotirea rapidă dispozitivului, ca experiment, şi-a apropiat degetul de el. O clipă mai târziu, degetul i-a fost tăiat. Sărmanul muncitor a scos un strigăt de durere, şi maistrul a venit în grabă. “Ce s-a întâmplat?”- a strigat maistrul. “Ferăstrăul tău afurisit mi-a tăiat degetul”- gâfâia muncitorul. “Ce naiba ai putut face?”- a întrebat maistrul. “Să fiu al naibii dacă ştiu”- a răspuns muncitorul. “L-am atins numai aşa…au, s-a dus încă un deget.”

E uşor să râdem de prostia omului din poveste, şi în acelaşi timp să continuăm să ne băgăm degetele în fereăstrăul circular al alcoolului. Unii dintre noi îşi bagă şi capul, lăsând nebunia să pună capăt tuturor speranţelor viitoare de libertate şi fericire.

Acesta este un limbaj dur, însă nu se poate accentua destul natura gravă a modului de gândire alcoolic sau obiectivul acestuia – a bea cu orice preţ.  

A bea cu orice preţ, neluând în seamă consecinţele, reduce nebunia alcoolismului în acţiune, la ecuaţia ei cea mai simplă.

În timp ce noi, alcoolicii, învingem fiecare obstacol între noi şi băutură,

inteligenţa noastră bate pasul pe loc, sau ne părăseşte de tot. Această obsesie ne desparte de băutorii normali, care se pot opri când vor. Consumând alcool, ne sfidăm instinctul natural de autoconservare, încălcând astfel primul principiu al normalităţii, şi anumedorinţa de a trăi. În mod sigur, există boală mentală în alcoolism.

Gândiţi-vă la dimineţile îngrozitoare după “seara cu pricina”. Sau amintiţi-vă de mahmurelile agonizante şi pline de nervi care sfidau normalitatea consumului nostru de alcool; cum ne ţineau într-o slăbiciune bolnavă, plină de remuşcări şi teamă, până ce viaţa devenea un vid, şi era instabilă precum un scaun cu două picioare.

Disperaţi, beam şi mai mult, pentru a ne menţine energia slăbită, pe când cei dragi stăteau alături de noi, încercând în zadar să ne ajute. Până când “acumulam” destul alcool ca să ne calmăm nervii, eram beţi din nou – şi evident nebuni, după judecata oricărui om obişnuit.

Bolnavi şi zăpăciţi, sunam după altă băutură, sau ne deplasam la cârciumă, şi sub presiunea tragică a obsesiei, beam pe energia şi cheltuiala altora. Cu mintea înceţoşată, beam în neştire până a doua zi – în care ne aştepta o nouă mahmureală.

Printre simptomele bolii noastre mintale, se află lucruri cum ar fi acel prim pahar, care declanşează un nou lanţ de beţii, comportament imprevizibil, resentimente adânci, băutul de ciudă, lipsa auto-criticii şi instabilitatea emoţională.

Dacă adăugaţi la această listă şi celelalte “strâmbe” de-ale noastre, veţi mai găsi câteva simptome ale bolii mintale. De exemplu: teamă -  accese de furie – “gândire putredă” – criticarea altora – lipsă de onestitate – amăgiri – amnezii – delirium tremens – sinucidere – refuzul admiterii că suntem bolnavi şi că avem nevoie de ajutor.

Avem nevoie de ajutor cu siguranţă, dar nu de acel tip de ajutor pe care noi sau orice altă fiinţă umană îl poate oferi. Al doilea picior al scaunului nostru de recuperare este sugerat de pasul Doi. Este ajutorul venit de la  “O Putere superioară nouă înşine – care ne redă sănătatea mintală.” Sugestiile cu privire la acest ajutor sunt preluate dintr-o regulă de bază a recuperării, regulă care nu îi va dezamăgi pe cei care o folosesc sincer. După ce am eşuat cu propriile noastre forţe, poate că ne putem recâştiga sănătatea mentală prin credinţa într-o Putere superioară. Alţii au recâştigat-o.

Fiind convinşi de asta, pare recomandabil să considerăm Pasul Trei – al treilea picior al scaunului recuperării noastre.