Bill W a făcut cei 12 pași?

Din când în când cineva spune că Bill W nu a făcut pașii, dar a rămas treaz, ceea ce este dovada că un alcoolic adevărat nu are nevoie de AA sau de pași pentru a renunța la băutură. De fapt, relatarea completă a lui Bill W despre propria sa luare a celor 12 pași este de la paginile 8 până la 14. În aceste pagini Bill relatează și susține că a făcut într-adevăr treaba care l-a eliberat de alcoolism. 

Chiar și cineva cu mai puţină obișnuită în recunoașterea celor 12 pași îi poate alege cu ușurință din aceste pagini, toate realizate în timp ce Bill era încă la Spitalul Towns, cu sponsorul său, Ebby T, înainte de publicarea Cărții Mari.

În acel spital a făcut treaba, a avut o trezire spirituală, i s-a îndepărtat dorința de a bea și a continuat să-i ajute pe alții să facă la fel, dacă ei fac la fel. Simplu.

Pasul unu experimentat de Bill W.: pag. 8-9

Nu există cuvinte prin care să pot descrie singurătatea şi disperarea trăite în acea mlaştină amară de auto-compătimire. Mă aflam în mijlocul unui teren de nisipuri mişcătoare. Rivalul mă biruise. Fusesem învins. Alcoolul îmi era stăpân.(experimentarea pasului 1)

Ce întuneric e înainte de venirea zorilor! în realitate, eram la începutul ultimei serii de beţii. (fundul sacului începe să se arate)

Apoi, i-au vorbit amicului meu despre o idee religioasă simplă şi despre un program practic de acţiune. (a urmat pasul 2, ca soluţie şi ceilalţi paşi, ca program practic de acţiune)

Pasul doi experimentat de Bill W.: pag. 10-12

Pasul doi al lui Bill începe la pagina 10 și nu culminează până la pagina 12.

Trei pagini. . . de ce atât de mult?

Motivul este că el a ajuns să creadă . Este un proces pentru el. El nu crede instantaneu și automat pentru că un  fanatic al grupului Oxford (Ebby), proaspăt aplecat asupra unei anumite religii, îl informează că a făcut exact asta și, prin urmare, Bill ar trebui să facă același lucru.

Nu. Bill are ceva de făcut - pentru el însuși. El dezbate în propriul său cap și, uneori, pare că încearcă să se convingă să nu mai creadă . 

Dumnezeu tot îmi mai trezea un fel de antipatie. Acest sentiment s-a intensificat la gândul că ar fi vorba despre un Dumnezeu al meu, personal. Ideea îmi displăcea. Puteam accepta anumite concepţii, ca de pildă, aceea de Inteligenţă Creatoare, Minte Universală sau Spirit al Naturii, dar respingeam noţiunea de împărat Ceresc, oricât de iubitoare i-ar fi fost guvernarea De atunci, am vorbit cu mulţi oameni care simţeau la fel.

Apoi, exact când se află în chinurile dezbaterii sale interne, prietenul său Ebby Thacher îi oferă o uşurare. El aruncă acea opțiune faimoasă și deseori neînțeleasă de a crede în „propriul tău concept” despre Dumnezeu.

Prietenul meu mi-a sugerat ceva ce părea să fie o idee nouă. Mi-a spus: – Ce-ar fi să-ţi alegi tu însuţi propria concepţie despreţ Dumnezeu? M-a lovit drept în inimă. Mi-a topit muntele de gheaţă intelectuală, în umbra căruia trăisem dârdâind atâţia ani. În sfârşit, stăteam în lumina soarelui. Nu era vorba decât despre bunăvoinţa de a crede într-o Putere superioară mie. Nu mi se cerea nimic altceva, ca să pot începe. Am înţeles că maturizarea putea începe din acel punct. Pe un fundament de totală bunăvoinţă, puteam construi ceea ce văzusem la prietenul meu. Voiam să am ce avea el? Bineînţeles că voiam! (este convins; "ajungerea" la credinţă s-a încheiat; acum CREDE)

Acordul este încheiat. Bill nu are nevoie de un grup de Oxford pentru Dumnezeu. El poate folosi propriul concept. Bill este convins. A durat ceva timp  ...  câteva minute sau pe acolo, după cum povesteşte el în „Povestea lui Bill”.

Paşii 3-11 experimentaţi de Bill W.: pag. 13

... m-am oferit cu umilinţă lui Dumnezeu, aşa cum mi l-am închipuit eu atunci, să facă ce vrea El cu mine. M-am lăsat în grija şi sub ocrotirea Lui, fără rezerve. Am admis pentru prima oară că, de capul meu, eram un nimeni; că fără El eram pierdut. (pasul 3) Mi-am privit păcatele în faţă fără menajamente (pasul 4) şi am consimţit ca noul meu Prieten să mă scape de ele (paşii 6 şi 7), cu rădăcini şi ramuri cu tot. Nu am mai băut de atunci.

Fostul coleg de şcoală m-a vizitat şi l-am pus la curent cu toate problemele şi carenţele mele (pasul 5). Am făcut împreună o listă cu oamenii pe care îi rănisem sau faţă de care aveam resentimente (pasul 8). Mi-am exprimat o bunăvoinţă totală de a-i aborda pe aceşti oameni, pentru a-mi recunoaşte faptele în faţa lor, fără să-i critic pe ei. Urma să îndrept tot ce făcusem eu rău, cât puteam mai bine (pasul 9).

Urma să-mi verific gândirea prin filtrul noii mele relaţii de conştiinţă cu Dumnezeu. Bunul simţ urma să fie un simţ deosebit. Urma ca, atunci când aveam dubii, să meditez calm, necerând decât îndrumare şi putere pentru rezolvarea problemei respective aşa cum voia El (pasul 11). Nu-mi mai puteam permite să mă rog pentru mine, decât dacă împlinirea nevoilor mele avea să fie de folos altora. Numai atunci puteam aştepta ca rugăciunile să mi se împlinească. Şi îmi vor fi împlinite din belşug.

Prietenul meu mi-a garantat (promisiune) că după ce voi face toate acestea (când toţi paşii vor fi lucraţi complet, nu înainte!), voi intra într-o relaţie nouă cu Creatorul; că voi avea toate elementele componente ale unui mod de viaţă în care toate problemele mele vor putea fi rezolvate (elemente pasul 10; „modul de viață”; paşii 4-9) . 

(Din câte știu, nu există „Elementele pasului zece”, dar știind care sunt elementele pasului zece (vezi pagina 84), pare că apar aici. Ceea ce am vrut să spun prin asta a fost că Pasul Zece este o practică zilnică a pașilor patru până la nouă. Este un „proiect pentru a trăi” sau un mod de viață, chiar și un program spiritual de acțiune la care nu ar trebui să renunțăm niciodată. Acest mod de viață nu este „mersul la întâlniri” și altele. Este practica zilnică a ceea ce unii numesc pașii de întreținere (10, 11 și 12) – Pasul Zece fiind o vigilență continuă și rularea unui sistem personal „în timp real” al unui inventar, modificări, restituiri și chiar utilizarea practica de a ne lansa către Pasul Doisprezece în slujirea altora.)

Credinţa în puterea lui Dumnezeu, plus suficientă bunăvoinţă, onestitate şi umilinţă, erau cerinţe esenţiale (NU SUGESTII) pentru instalarea şi menţinerea noii ordini a lucrurilor.

Simplu, dar deloc uşor (deci, GREU!); un anumit preţ trebuia plătit (noua ordine a lucrurilor nu se obţine gratis). Egocentrismul trebuia distrus. Trebuia să las totul în grija Tatălui Luminii care domneşte peste noi toţi.

Pasul 12 experimentat de Bill W.: pag. 10-12

Mi se propuneau schimbări radicale, drastice; dar când le-am acceptat pe deplin, efectul a fost electrizant. Am trăit un sentiment al victoriei, urmat de o pace şi o seninătate cum nu mai cunoscusem niciodată înainte. Am simţit o încredere desăvârşită; parcă eram purtat pe sus de un neostoit vânt proaspăt din vârf de munte. De cele mai multe ori, Dumnezeu li se arată oamenilor treptat. Dar impactul Lui asupra mea a fost fulgerător şi profund. (aici Bill experimentează trezirea spirituală)

Pentru moment, m-am alarmat şi am cerut să vorbesc cu prietenul meu, doctorul, ca să-l întreb dacă mai eram în toate minţile. El m-a ascultat, minunându-se. În cele din urmă, a dat din cap şi mi-a spus: – S-a întâmplat cu tine ceva ce eu nu înţeleg, dar cred că ar fi bine să perseverezi pe drumul acesta. Orice este mai bine, decât halul în care ai fost. Bunul meu doctor vede acum mulţi oameni care trec prin asemenea experienţe (mulţi AA au avut experienţe spirituale profunde  asemănătoare). Şi el ştie că sunt reale.

Pe când eram încă la spital, mi-a trecut prin cap gândul că existau mii de alcoolici fără speranţă, care s-ar fi bucurat să aibă ceea ce mi se dăruise mie pe gratis. Poate că îi puteam ajuta pe unii dintre ei. La rândul lor, puteau ajuta şi ei pe alţii.

Prietenul meu accentuase faptul că era absolut necesar să pun acele principii în practică, în toate domeniile vieţii mele (partea întâi a pasului 12) Era deosebit de important să încerc să-i ajut pe alţii, exact aşa cum mă ajutase el pe mine (partea a doua a pasului 12). Credinţa neînsoţită de fapte este lipsită de viată, îmi zicea el. Cât de teribil de adevărată este vorba aceasta pentru alcoolici! Dacă alcoolicii nu reuşesc să-şi îmbunătăţească si să-şi îmbogăţească viaţa spirituală prin munca de întrajutorare si prin sacrificiul de sine în folosul altora, ei nu vor fi în stare să depăşească anumite experienţe dureroase de viaţa sau momentele de deprimare care mai pot apărea. Dacă nu vor practica întrajutorarea, ei vor bea din nou, mai mult ca sigur. Şi, mai mult ca sigur, dacă vor bea, vor muri. Iar atunci, credinţa va fi într-adevăr ceva lipsit de viaţă. Aşa stau lucrurile cu noi.

Observați că ambele „părți” ale pasului 12 funcționează împreună în partea de jos a paginii 14. 

Ceea ce este, de asemenea, interesant sunt comentariile suplimentare, deoarece Bill relatează ceea ce i-a spus Ebby. Ebby i-a transmis lui Bill că această demonstrație a acestor principii în toate treburile sale era „o necesitate absolută”. Nu pare că este foarte „doar sugestiv”. 

În povestea lui Bill, cei doisprezece pași sunt acolo! Nu vag. Foarte direct. Bill nu realizează încă că aceștia sunt „The Steps” în momentul în care îi experimentează. Nu există încă „Pașii”. Nu există Comunitatea AA, nici Big Book, nici întâlniri, iar spitalele încă nu au găsit soluții la o problemă nerezolvabilă uman numită „alcoolism”. Pe aceste pagini, Bill povestește pur și simplu „lucrurile” pe care le-a făcut și acestea culminează într-o experiență de trezire spirituală destul de drastică pe care o descrie la pagina paisprezece. Experiențe ca acestea vor deveni obișnuite printre cei care încep să facă așa cum a făcut Bill. Încep să primească ceea ce a primit Bill. 

• Bill W a făcut cei 12 pași?