BUNAVOINTA

 „Bunăvoinţa de a crește este esența oricărei dezvoltări spirituale.” - As Bill see it

Bunăvoinţa este unul dintre principiile „esențiale ale recuperării”, conform Cartii Mari. Este unul dintre „principiile indispensabile” ale programului în 12 paşi, alături de onestitate și minte deschisă. Importanţa acestoar trei pentru recuperarea noastră este transmisă în mod adecvat de acronimul HOW (CUM):

Honesty (onestitate) - Open mind (minte deschisă) - Willingness (bunăvoinţă)

Faptul că onestitatea și mintea deschisă primesc o asemenea importanță nu ar trebui să surprindă. La urma urmei, acestea sunt virtuți tradiționale, bine recunoscute. Acest lucru este departe de a fi cazul cu bunăvoinţa. Într-adevăr, punându-o alături de celelalte două, AA conferă bunăvoinţei o semnificație care îi lipsește în afara programului nostru. Îl ridică la statutul de virtute în sine, și unul esențial.

De ce asta? De ce este bunăvoinţa atât de importantă pentru recuperare? Motivul este simplu. Bunăvoinţa este corecţia naturală a unuia dintre cele mai grave defecte ale caracterului nostru ca alcoolici. Aceasta este voința noastră proprie inveterată. Dicționarele descriu o astfel de persoană ca fiind una care se hotărăște cu obstinație să-și urmeze calea, care este deliberată, dură și persistentă într-un curs de acțiune autodeterminat. Asta ne descrie cu exactitate. Voința se referă la voința de sine, la fel și noi. Astfel, descrierea cărții mari despre alcoolic ca un exemplu extrem de „revoltă de sine” (“self-will run riot.”).

Bunăvoinţa prin contrast este o dispoziție departe de sine și orientată către ceilalți. Acesta sugerează o înclinație către acceptarea, conformarea sau cooperarea cu propunerile sau cerințele altei persoane. A fi dispus înseamnă a fi gata să faci ceva voluntar, fără a fi forțat. În timp ce voința este sinonimă cu contraritatea, încăpățânarea și intransigența, bunăvoinţa sugerează flexibilitate, agreabilitate și acceptare. Voinţa înseamnă a rezista, a sfida și a se răzvrăti; bunăvoinţa înseamnă cedare, concesie și consimţământ. Bunăvoinţa este deschisă binelui; voința îi este închisă.

În AA, bunăvoinţa este în serviciul recuperării. Dacă nu suntem dispuși să recunoaștem că drumul nostru nu a funcționat foarte bine pentru noi și că poate AA are o cale mai bună, nu avem nici cea mai mică șansă de a intra în abstinenţă și de a rămâne abstinenţi. Vom continua să facem ceea ce am făcut tot timpul. Bunăvoinţa necesară vine când ajungem la fundul sacului. „Atunci, și numai atunci, devenim la fel de deschiși și dispuși să ascultăm ”.

Pasul 1 este locul în care facem ajustarea inițială de la voință la bunăvoinţă. Durerea și suferința pe care o experimentăm atunci când totul se destramă are ca efect să ne îndoim puțin de voința noastră: „Fiecare dintre noi a avut propria sa întâlnire aproape fatală cu jonglerul voinței proprii și a suferit suficient sub greutatea sa ca să fie dispus să caute ceva mai bun ”. Oricât de ușor, începem să ne întoarcem de la ego. După ce ne-am umilit, ego-ul s-a dezumflat, devenim receptivi la mesajul AA. Devenim dispuși să ascultăm, să învățăm, să cerem ajutor, să acceptăm direcția. Pe măsură ce rebeliunea noastră dispare, devenim dispuși să admitem ceea ce mândria noastră nu ne-ar lăsa să recunoaștem niciodată: că suntem alcoolici și că viața noastră a devenit imposibil de gestionat.

Așa cum sugerează acest lucru, prin urmare, bunăvoinţa nu este un principiu exclusiv pentru pașii 6 și 8, deoarece la prima impresie am putea tinde să credem. Este esențial pentru Pasul 1 și la fel de indispensabil pentru toți ceilalți Pași. Pur și simplu, nu vom lucra niciun pas decât dacă suntem dispuși s-o facem. În acest sens, bunăvoinţa este o principiu de bază, fundamental. Scopul nostru este să creștem în ea, ca şi ăn celelalte principii. Facem asta pe măsură ce lucrăm pașii și în fiecare practicăm bunăvoinţa în modul specific pasului respectiv.

Bunăvoinţa în Pasul 2 este o problemă a credinței la cel mai elementar nivel: suntem „dispuși să credem”. Căci „Am constatat că, de îndată ce am reușit să lăsăm prejudecățile deoparte și să exprimăm bunăvoinţa de a crede într-o Putere mai mare decât noi înșine, am început să obținem rezultate”. Și aici, la fel ca la Pasul 1, forța circumstanțelor poate facilita bunăvoinţa inițială, așa cum se relatează în povestea „Prietenul nostru sudic” (Fitz M.) din „Noi agnosticii”.

Pasul 3 solicită un nivel mai mare de bunăvoinţă, deoarece implică un nivel mai mare de credință. Aici devenim dispuși să lăsăm frâiele, să coborâm de pe scaunul șoferului și să încredințăm voința și viața noastră în grija lui Dumnezeu. 

„Practicarea pasului trei este ca deschiderea unei uși care, după toate aparențele, este încă închisă și blocată. Tot ce avem nevoie este o cheie și decizia de a deschide ușa. Există o singură cheie și se numește bunăvoinţă. Odată deblocată prin bunăvoință, ușa se deschide aproape de la sine și, uitându-ne prin ea, vom vedea o cale lângă care este o inscripție. Se spune: „Aceasta este calea către o credință care funcționează”. ”

Aceeași cheie deschide ușa practicii pașilor rămași, pentru că toți sunt construiți pe bazele deciziei de predare pe care o luăm la pasul 3.

Astfel, 12&12 ne spune că „Realizarea inventarului la Pasul 4 necesită„ o mare bunăvoinţă chiar de a începe (p.47) ”. Și totuși, „Fără un efort dispus și persistent pentru a face acest lucru, poate exista puțină sobrietate sau mulțumire pentru noi (p.43)”. Dar „Odată ce avem o bunăvoinţă completă de a face inventarul și de a ne exersa să facem treaba cu atenție, o lumină minunată cade asupra acestei scene de ceață (p.49).” Iar mândria și frica care ne-au stat în cale încep să se risipească. Punerea stiloului pe hârtie „va fi prima dovadă tangibilă a bunăvoinței noastre complete de a merge mai departe (p.54)”. În ceea ce privește sexul, citim în Cartea Mare că „Orice se dovedește a fi idealul nostru, trebuie să fim dispuși să ne dezvoltăm (p.69)”. După ce ne-am finalizat inventarul, „Ne-am recunoscut greșelile cu sinceritate și am fost dispuși să corectăm aceste chestiuni (p.67).

În mod similar, suntem avertizați la Pasul 5 că este puțin probabil să rămânem sobri dacă nu admitem defectele față de o altă ființă umană, deoarece „Se pare clar că harul lui Dumnezeu nu va intra pentru a expulza obsesiile noastre distructive până când nu vom fi dispuși să încercăm acest pas." Experiența arată că „Doar discutând despre noi înșine, neascunzând nimic, doar fiind dispuși să primim sfaturi și să acceptăm direcția am putea să punem piciorul pe drumul către o gândire dreaptă, o onestitate solidă și o umilință autentică.” Este clar că „Până când nu ne aşezăm și vorbim cu voce tare despre ceea ce am ascuns atât de mult timp, bunăvoinţa noastră de a curăța casa este încă în mare parte teoretică ”.

În ceea ce privește Pasul 6, Cartea Mare începe prin a observa că „Am subliniat bunăvoinţa ca fiind indispensabilă”. Nicăieri nu este mai adevărat decât în ​​acest pas. Căci a fi „pe deplin gata” este, de fapt, a fi complet și absolut dispus să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne îndepărteze defectele noastre de caracter. Acesta este evident un ideal foarte înalt. Este cel mai înalt pe care îl vom găsi în oricare dintre Pași, deoarece, așa cum spune 12&12, se sugerează că „ar trebui să devenim cu totul dispuși să ne îndreptăm spre perfecțiune”. Idealul este prefigurat în Pasul 3, scopul fiind de a deveni persoana pe care Dumnezeu ne-a făcut să fim. „Orice persoană care are suficientă bunăvoinţă și onestitate pentru a încerca în mod repetat Pasul Șase cu privire la toate greșelile sale - fără niciun fel de rezerve - a parcurs într-adevăr un drum lung spiritual, și, prin urmare, are dreptul să fie numit un om care încearcă sincer să crească după chipul și asemănarea propriului său Creator. ” Acesta este ceva ce „ar trebui să fim dispuși să lucrăm pentru noi înșine”, lucrând Pașii. Cu toate acestea, niciunul dintre noi nu este capabil de o astfel de bunăvoinţă și, prin urmare, Cartea Mare sugerează că „Dacă totuși ne agățăm de ceva, nu vom da drumul, îi cerem lui Dumnezeu să ne ajute să fim dispuși”.

Cum putem ținti atât de sus? „Cum putem convoca decizia și bunăvoinţa de a scăpa de astfel de constrângeri și dorințe copleșitoare?” întreabă 12&12. Combinând bunăvoinţa cu smerenia. „Când am aruncat o privire asupra unora dintre aceste defecte, le-am discutat cu altul și am devenit dispuși să le eliminăm, gândirea noastră despre smerenie începe să aibă un sens mai larg. Pasul 7 „ne spune cu adevărat că acum ar trebui să fim dispuși să încercăm smerenia în căutarea eliminării celorlalte neajunsuri la fel cum am făcut atunci când am recunoscut că suntem neputincioși în privința alcoolului și am ajuns să credem că o Putere mai mare decât noi ne-ar putea readuce la sănătate ”. De aici umilința care marchează rugăciunea Pasului 7: „Acum sunt dispus să mă ai în întregime, cu bune și rele. ” De ce ne rugăm pentru îndepărtarea defectelor noastre de caracter? Pentru că stau în calea utilității noastre pentru Dumnezeu și pentru semenii noștri. Prin urmare, nu există un perfecționism mândru și egoist pentru scopul pașilor 6 și 7. Scopul este de a face „porunca” lui Dumnezeu.

În cele din urmă, bunăvoinţa este mai degrabă să facem voia lui Dumnezeu decât a noastră. La Pasul 8 asta înseamnă că „Am devenit dispuși să reparăm greşelile” faţă de toţi oamenii cărora le-am făcut rău, după ce ne-am făcut lista și am devenit dispuși să iertăm orice prejudiciu pe care ni l-ar fi putut face. La Pasul 9 înseamnă că avem „o bunăvoinţă deplină de a remedia cât mai repede și cât mai mult posibil și că suntem dispuși să dezvăluim ce este mai rău, dacă este necesar”. Continuăm acest proces la Pasul 10, unde „Un regret sincer pentru prejudiciile făcute, o recunoaștere autentică pentru binecuvântările primite și bunăvoinţa de a încerca lucruri mai bune mâine vor fi obiectivele permanente pe care le căutăm”. La Pasul 11 ​​rugăciunea și meditația devin instrumentele principale prin care continuăm să creștem în bunăvoinţa de a cunoaște și de a face voia lui Dumnezeu pentru noi.

Ca principiu, deci, bunăvoinţa implică un proces de îndepărtare de voința proprie şi apropriere de voia lui Dumnezeu pentru noi. Acest proces se desfășoară pe măsură ce lucrăm pașii și practicăm principiile pe care le întruchipează. De aceea bunăvoinţa este atât de importantă pentru „CUM” ne recuperăm. Pe măsură ce creștem în această virtute, devenim participanți din ce în ce mai dispuși la procesul de „Ajustare a atitudinii” (AA) pe care o trezire spirituală o face posibilă în noi.

Scopul nostru final, scrie Bill W., este „bunăvoinţa deplină, în toate timpurile și locurile, de a găsi și de a face voia lui Dumnezeu”. El vede o astfel de disponibilitate ca fiind cea mai înaltă expresie a umilinței, care este la rândul său „principiul de bază al fiecăruia dintre cei Doisprezece Pași ai AA”.

Willingness