„Am recunoscut că eram neputincioși față de dependența noastră, că viața noastră devenise de necontrolat.”
Nu contează ce sau cât de mult am folosit. În Narcotics Anonymous a rămâne curat trebuie să fie pe primul loc. Ne dăm seama că nu putem folosi droguri și nu putem trăi. Când ne recunoaștem neputința și incapacitatea de a ne gestiona propriile vieți, deschidem ușa recuperării. Nimeni nu ne-a putut convinge că suntem dependenți. Este o recunoaștere pe care a trebuit să o facem pentru noi înșine. Când unii dintre noi au îndoieli, ne punem această întrebare: „Pot să-mi controlez utilizarea oricărei forme de minte sau a substanțelor chimice care modifică starea de spirit?”
Majoritatea vor vedea că controlul este imposibil în momentul în care este sugerat. Oricare ar fi rezultatul, descoperim că nu ne putem controla utilizarea pentru o perioadă de timp.
Acest lucru ar sugera în mod clar că un dependent nu are control asupra drogurilor. Neputința înseamnă folosirea împotriva voinței noastre. Dacă nu ne putem opri, cum ne putem spune că deținem controlul? Incapacitatea de a nu mai folosi, chiar și cu cea mai mare voință și cea mai sinceră dorință, este ceea ce ne referim când spunem: „Nu avem absolut nicio alegere”. Cu toate acestea, avem de ales după ce eliminăm toate lucrurile pe care ni le spunem pentru a justifica folosirea noastră.
Nu ne-am poticnit în această părtășie plină de dragoste, onestitate, deschidere la minte sau dorință. Am ajuns în punctul în care nu am mai putut continua din cauza durerii fizice, mentale și spirituale. Când am fost bătuți, am devenit dispuși.
Incapacitatea noastră de a controla consumul de droguri este un simptom al bolii dependenței. Suntem neputincioși nu numai față de droguri, ci și de dependența noastră. Trebuie să recunoaștem acest lucru pentru a ne recupera. Dependența este o boală fizică, mentală și spirituală, care afectează fiecare domeniu al vieții noastre.
Aspectul fizic al bolii noastre este consumul compulsiv de droguri: incapacitatea de a înceta consumul odată ce am început. Aspectul mental al bolii noastre este obsesia, sau dorința copleșitoare, care ne determină să folosim chiar și atunci când ne-a distrus viața. Partea spirituală a bolii noastre este totalitatea noastră centrată pe sine. Am simțit că ne putem opri ori de câte ori dorim, în ciuda tuturor dovezilor contrare. Negarea, substituirea, raționalizarea, justificarea, neîncrederea în ceilalți, vinovăția, jena, abandonarea, degradarea, izolarea și pierderea controlului sunt toate rezultate ale bolii noastre. Boala noastră este progresivă, incurabilă și fatală. Majoritatea dintre noi suntem uşuraţi să aflăm că avem o boală în loc de o deficienţă morală.
Nu suntem responsabili pentru boala noastră, dar suntem responsabili pentru recuperarea noastră. Cei mai mulți dintre noi au încercat să nu mai consumăm pe cont propriu, dar nu am reușit să trăim cu sau fără droguri. În cele din urmă, ne-am dat seama că eram neputincioși față de dependența noastră.
Mulți dintre noi au încercat să nu mai folosim din pură voință, iar aceasta s-a dovedit a fi o soluție temporară. Am văzut că puterea de voință singură nu va funcționa pentru o perioadă de timp. Am încercat nenumărate alte remedii - psihiatri, spitale, case de recuperare, îndrăgostiți, orașe noi, locuri de muncă noi. Tot ce am încercat, a eșuat. Am început să vedem că am raționalizat cel mai scandalos tip de prostie pentru a justifica mizeria pe care drogurile le-au făcut din viața noastră.
Până când ne dăm drumul la toate rezervele, fundația pe care se bazează recuperarea noastră este în pericol. Rezervările, indiferent care sunt, ne fură de a obține toate beneficiile pe care le oferă acest program. Scăpându-ne de toate rezervele, ne predăm. Atunci, și numai atunci, putem fi ajutați să ne refacem din boala dependenței.
Acum, întrebarea este: „Dacă suntem neputincioși, cu ce ne poate ajuta Narcoticii Anonimi?” Începem prin a cere ajutor, iar acest lucru se realizează lucrând cei Doisprezece Pași. Fundamentul este recunoașterea că noi, de la noi înșine, nu avem nicio putere asupra dependenței. Când putem accepta acest lucru, am finalizat prima parte a Pasului Unu.
O a doua admitere trebuie făcută înainte de finalizarea fundației. Dacă ne oprim aici, vom ști doar jumătate din adevăr. Suntem grozavi pentru a manipula adevărul. Am putea spune, pe de o parte, „Da, sunt neputincios față de dependența mea”, iar pe de altă parte, „Când îmi adun viața, mă pot descurca cu drogurile”. Astfel de gânduri și acțiuni ne-au condus înapoi la dependența activă. Nu ne-a trecut niciodată prin cap să întrebăm: „Dacă nu ne putem controla dependența, cum ne putem controla viața?” Ne simțeam nefericiți fără droguri.
Șomajul, abandonul și distrugerea sunt ușor de văzut ca caracteristici ale unei vieți de necontrolat. Familiile noastre sunt, în general, dezamăgite, derutate și confuze de acțiunile noastre și adesea ne-au părăsit sau ne-au lepădat. A deveni angajat, acceptabil din punct de vedere social și reunit cu familiile noastre nu ne face viața gestionabilă. Acceptabilitatea socială nu echivalează cu recuperarea.
Am descoperit că nu aveam de ales decât să ne schimbăm complet vechile moduri de a gândi sau să revenim la folosire. Când dăm tot ce putem, funcționează pentru noi așa cum a funcționat pentru alții. Când nu am mai suportat vechile noastre moduri, am început să ne schimbăm. Din acel moment, putem vedea că fiecare zi curată este o zi de succes, indiferent ce s-ar întâmpla. Predarea înseamnă să nu mai trebuie să lupți. Ne acceptăm dependența și viața așa cum este. Devenim dispuși să facem tot ce este necesar pentru a rămâne curați, chiar și lucrurile pe care nu ne place să le facem.
Până să facem Pasul Unu, eram plini de frică și îndoială. În acest moment, mulți dintre noi ne-am simțit pierduți și confuzi. Ne simțeam altfel. La acest pas, ne-am afirmat supunerea la principiile Narcoticilor Anonimi și abia atunci am început să depășim înstrăinarea dependenței. Ajutorul pentru dependenți începe doar atunci când suntem capabili să admitem înfrângerea completă. Acest lucru poate fi înfricoșător, dar este fundația pe care ne-am construit viața.
Pasul unu înseamnă că nu trebuie să folosim, iar aceasta este o mare libertate. A durat ceva timp pentru ca unii dintre noi să realizeze cât de greu de gestionat devenise viețile noastre; pentru alții dintre noi, acesta era singurul lucru de care puteam fi siguri. Știam în inimile noastre că drogurile au puterea de a ne transforma în ceva ce nu dorim să fim.
Fiind curați și lucrând la acest pas, suntem eliberați din lanțuri. Cu toate acestea, niciunul dintre pași nu funcționează prin magie. Nu spunem doar cuvintele acestui pas; învăţăm să le trăim. Vedem singuri că Programul are ceva de oferit.
Am găsit speranța. Constatăm că putem învăța să funcționăm în lumea în care trăim. Și noi putem găsi sens și scop în viață și putem fi salvați de nebunie, depravare și moarte.
Când ne recunoaștem neputința și incapacitatea de a ne gestiona propriile vieți, deschidem ușa unei Puteri mai mari decât noi înșine care să ne ajute. Nu locul unde am fost contează, ci unde ne îndreptăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu