LINIȘTEA DIN ÎNCĂPERI: CUM MA IERT EU PE MINE

.

MESAJ:

INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE
<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recunoaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne părăseşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – libertatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.
(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)

Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>

Twelve steps to freedom. Start with one.

CUM MA IERT EU PE MINE

     Este foarte OK când se spune că dacă cineva te-a rănit, tu i-ai permis să facă asta. Că totul, rana, durerea, suferinţa vine nu de la persoana sau situaţia respectivă în sine, ci de la ce gândeşti tu în legătură cu asta. Şi că suferinţă ţi-o faci singur.
     Dar ... ÎNCĂ mă mai gândesc că dacă persoana respectivă nu s-ar fi comportat în felul în care a făcut-o, poate nu aş fi ajuns să sufăr (nu s-ar fi declanşat/activat boala) doar pentru că lucrurile au fost de natură să mă rănească.
     Problema mea a fost că nu am ştiut să fac faţă situaţiilor. Că am ales o cale distructivă pentru mine de a trece peste. Şi am folosit-o pentru că NU AM ŞTIUT că nu ştiu să fac faţă. Aşa cum ştiu acum.
     Şi OK, să spunem că aş fi conştientizat ATUNCI că sunt sensibil şi nu fac faţă situaţiilor şi persoanelor. Ce aş fi putut face? Să stau liniştit într-un colţ şi să privesc cum îşi trăiesc alţii viaţa fără să fac nimic (aşa cum poate fac acum de multe ori) pentru că ştiu că nu fac faţă? Să nu simt? Să nu gândesc, pentru că dacă gândesc că ceilalţi mă rănesc, sufăr? Să nu mai am emoţii, gânduri, sentimente pentru că ele mă pot răni?
     Am avut un handicap în hipersensibilitatea mea. Am băut pentru că nu am făcut faţă la ce simt şi ce gândesc în legătură cu ce simt. N-am ştiut altă cale. M-am învinovăţit. A fost din ce în ce mai rău şi mi-am luat-o de nu m-am văzut.
     Mă simt şi acum rănit. Mă gândesc şi acum "negativ" la ce mi se întâmplă, îmi plâng de milă şi acum şi sufăr. Ca să nu se mai întâmple asta ar trebui să nu mai am emoţii-gânduri-sentimente DELOC! Dar le am! Îmi pasă! Nu sunt vindecat!
     Doar că acum a) nu beau; b) schimb perspectiva, nu mai las ca 'boala' celuilalt să îmi afecteze boală mea.
Astfel încât asemenea lucruri se întâmplă din ce în ce mai rar, la o mai mică intensitate şi întotdeauna ajung la concluzia că trebuie să-mi văd de viaţa mea, să nu mai trăiesc vieţile altora, să rămân în treaba mea, să-mi păstrez STAREA DE IUBIRE. Situaţiile şi persoanele sunt trecătoare.
      Nu-mi mai spune nimeni ce AR TREBUI să simt, să gândesc şi să fac să nu fiu rănit, fac ceva pe celebra "zicere" să ai numai gânduri pozitive pentru că ele se transformă în convingeri şi convingerile în acţiuni pozitive bla, bla, bla, de parcă numai de acţiuni pozitive suntem în stare, suntem atât de buni încât nu facem nimic rău/negativ!
     Doar sunt atent. Observ. Îmi conştientizez emoţiile, gândurile şi acţiunile (ce simt, ce gândesc, ce fac), analizez şi las să treacă.
     Şi n-am de gând să beau între timp!