BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


MEDITATII (Sf. Dimitrie) - OCTOMBRIE

MEDITAȚIE
- 1 Octombrie -
Putem fi înconjurați de oameni și cu toate astea să ne simțim singuri. Putem să fim singuri și totuși să fim fericiți și mulțumiți. Ce anume face diferența? Ne simțim singuri dacă așteptăm de la ceilalți ceva ce ei nu pot să ne ofere. Nimeni altcineva nu poate să ne dea pacea sufletească, sentimentul lăuntric de acceptare și seninătatea. Atunci când ne regăsim singuri, nu trebuie să ne simțim singuri. Dumnezeu este cu noi; Prezența lui este ca un fular cald care ne învelește. Cu cât suntem mai conștienți de noi înșine și ne simțim iubiți de Dumnezeu, cu atât ne vom simți mai mulțumiți și mai în siguranță – fie că suntem cu alții, fie că suntem singuri. Simt eu prezența lui Dumnezeu și a iubirii Lui tot timpul și oriunde m-aș afla?
Rugăciunea de azi:
Fie ca eu să înțeleg că oricare dintre noi are propria lui singurătate – fie că suntem tineri și lipsiți de prieteni, bătrâni și în așteptarea morții, nefericiți, părăsiți, delincvenți sau doar afectați de sentimentul de singurătate în mulțime. Fie ca singurătatea mea să fie puțin ușurată de faptul că singurătatea este, într-adevăr, un sentiment universal pe care toată lumea îl cunoaște – chiar dacă unii au o viață mai intensă decât alții. Fie ca eu și toți oamenii singuri să ne găsim liniștea în prezența lui Dumnezeu.
Ce să-mi amintesc azi:
Singurătatea împărtășită înseamnă mai puțină singurătate.
Sursa: Programul Sf Dimitrie.

MEDITAȚIE
- 2 Octombrie -
O întreagă filozofie de viață este cuprinsă în sloganul „Trăiește și lasă și pe alții să trăiască”. În primul rând simțim dorința de a trăi viața din plin, bogată și fericită – pentru a ne împlini destinul cu bucuria pe care o avem ori de câte ori facem câte un lucru bun. În al doilea rând, vine o încercare dificilă: ”să lăsăm și pe alții să trăiască”. Asta înseamnă să acceptăm dreptul fiecărei persoane de a trăi așa cum vrea ea să traiască, fără a critica sau judeca. Sloganul elimină sfidarea pentru cei care nu gândesc ca și noi. Ne avertizează de asemenea împotriva resentimentelor, amintindu-ne să nu interpretăm faptele celorlalte persoane ca răutăți intenționate împotriva noastră. Devin eu tot mai puțin tentat de a-mi ocupa mintea cu gânduri despr
e felul în care alții trăiesc sau se comportă?
Rugăciunea de azi:
Fie ca eu să îmi trăiesc viata din plin, înțelegând că simpla căutare a plăcerii nu garantează și găsirea ei, dar că bunătatea lui Dumnezeu este prezentă și o putem împărtăși. Fie ca eu să iau parte la aceasta. Fie ca eu să nu îmi asum responsabilitatea pentru deciziile unui alt adult, asta însemnând ca vechiul „Eu” să încerce, pentru încă o dată, să fie directorul executiv al vieților altor oameni.
Ce să-mi amintesc azi:
Trăiește și lasă și pe alții să trăiască.

MEDITAȚIE
- 3 Octombrie -
Am învățat în Program că sunt total neputincios față de dependența mea. Într-un final, mi-am recunoscut neputința; ca rezultat, viața mea a luat o întorsătură de 180 de grade înspre bine. În orice caz, am o putere, venită de la Dumnezeu, de a-mi schimba viața. Am învățat că acceptarea nu înseamnă supunere într-o situație neplăcută sau degradantă. Înseamnă să accept realitatea situației și apoi să decid ce să fac ceva în legătură cu asta, dacă este ceva de făcut. Am încetat eu oare să controlez incontrolabilul? Am dobândit eu curajul de a schimba ceea ce pot?
Rugăciunea de azi:
Cer ghidare din partea Puterii Superioare, pe măsură ce învăț să deosebesc ceea ce pot schimba de ceea ce nu pot, pentru că acest proces de diferențiere necesită, într-adevăr, înțelepciune dată de la Dumnezeu. Fie ca lucrurile pe care nu le pot schimba, să nu îmi dea motiv pentru a nu face nimic. Fie ca lucrurile pe care le pot schimba, să nu presupună a controla viețile altor oameni. Fie ca eu să încep să îmi cunosc propria mea realitate.
Ce să-mi amintesc azi:
Acceptarea nu înseamnă inacțiune. Schimbarea nu înseamnă dominare.
Sursa: Programul Sf Dimitrie

MEDITAȚIE
- 4 Octombrie -
Suntem neputincioși față de dependența noastră; această recunoaștere ne-a adus la Program, unde învățăm că prin predare necondiționată există victorie în înfrângere. După un timp, învățăm, muncind la Pasul Doisprezece, că noi nu suntem neputincioși doar în fața dependenței noastre, ci și asupra dependenței celorlalți. Nu putem constrânge altă persoană spre abstinență împotriva voinței acesteia, așa cum nu putem ține în loc asfințitul soarelui. Putem să îngrijim pe cineva în ceea ce privește problemele fizice; putem să ne împărtășim împreună, să ne rugăm împreună și să-l/s-o ducem la întâlniri. Dar nu putem ajunge în mintea sa și să apăsăm un buton magic care să îl/o determine să facă crucialul Pas Unu. Încerc eu oare să mă mai joc de-a Dumnezeu?
Rugăciunea de azi:
Fie ca eu să înțeleg nevoia mea extrem de umană de a fi șeful, de a domina, de a fi autoritatea supremă – chiar în ceea ce privește umilitoarea mea dependență. Fie ca eu să pot vedea cât de ușor aș putea deveni un înfumurat practicant al Pasului Doisprezece. Fie ca eu să înțeleg că, indiferent de cât de mult îmi pasă și doresc să ajut, nu am nici un control asupra dependenței altor persoane – așa cum nimeni altcineva nu are control asupra mea.
Ce să-mi amintesc azi:
Nu pot să manipulez abstinența altcuiva.
Sursa: Programul Sf Dimitrie.

MEDITAȚIE
- 5 Octombrie -
Curând, după ce am ajuns în Program, am regăsit o Putere Superioară pe care am ales să o numesc Dumnezeu. Am ajuns la credința că El are toată puterea; dacă stau aproape de El și îmi îndeplinesc sarcinile bine, el îmi oferă nu ceea ce cred eu că am nevoie, ci ceea ce am nevoie. Treptat, devin mai puțin interesat de mine însumi și de scenariile mele și, în același timp, devin mult mai interesat de felul în care pot eu aduce un beneficiu celorlalți și de o viață mai bună. Cu cât sunt mai conștient de prezența lui Dumnezeu, încep eu să pierd temerile mele egocentriste?
Rugăciunea de azi:
Fie ca eu să văd că cea mai evidentă schimbare la mine însumi – pe lângă sentimentul interior de pace – este aceea că am revenit de după zidurile castelului meu de iluzii, că am coborât podul care duce la adevăratul meu sat si că l-am trecut. Sunt din nou printre oameni, mă interesez de ei și îmi pasă de ceea ce li se întamplă. Fie ca eu să îmi găsesc bucuria în această realitate populată cu oameni, acum că am lăsat deoparte acele vechi temeri autoprotectoare și iluzii ale unicității mele.
Ce să-mi amintesc azi:
Ce sens are viața fără oameni?
Sursa: Programul Sf Dimitrie.

MEDITAȚIE
- 6 Octombrie -
Pe măsură ce “continuăm să venim” la întâlniri, suntem capabili să-i recunoaștem acei oameni care abundă de seninătate. Suntem atrași de astfel de oameni. Spre surprinderea noastră, descoperim că aceia care par cei mai recunoscători pentru binecuvântările de azi, sunt aceia care au cele mai serioase și neîncetate probleme acasă sau la serviciu. Cu toate astea ei au curajul de a se îndepărta de aceste probleme, căutând activ să învețe și să-i ajute pe ceilalți în Program. Ei oare cum și-au obținut seninătatea? Poate că se bazează mai puțin pe ei înșiși și pe resursele lor limitate – și se bazează mai mult pe o Putere Superioară, în care au încredere. Îmi dobândesc eu oare darul seninătății? Oare faptele mele reflectă adevărata mea credință lăuntrică?
Rugăciunea de azi:
Fie ca eu să nu încetez să mă inspir din seninatatea pe care o văd la ceilalți membri ai grupului – o seninatate care se manifestă în predarea lor către o Putere Superioară. Fie ca eu să învăț de la ei că pacea sufletească este posibilă chiar și în multitudinea de probleme. Fie ca eu să învăț, de asemenea, să mă detașez de problemele mele din când în când și să mă inspir din imensa seninătate pe care mi-o poate da Dumnezeu în suflet.
Ce să-mi amintesc azi:
Seninătatea este predarea la planul lui Dumnezeu.
Sursa: Programul Sf Dimitrie

MEDITAȚIE
- 7 Octombrie -
Când am citit pentru prima dată Rugăciunea pentru Seninătate, însuși cuvântul de seninătate mi se părea ceva imposibil. În acel moment cuvîntul îmi evoca niște imagini de letargie, apatie, resemnare sau de îndurare cu mohoreală; nu mi se părea deloc un scop realizabil. Dar, de atunci încoace am descoperit că seninătatea nu înseamnă nici unul din lucrurile descrise mai sus. Seninătatea înseamnă pentru mine, azi, o viziune clară și realistă asupra lumii, însoțită de liniște interioară și putere. Definiția mea preferată este “Seninătatea este ca un giroscop care ne permite să menținem un echilibru, indiferent ce turbulențe se învolburează în jurul nostru”. Oare merită să tind spre o astfel de stare de spirit?
Rugăciunea de azi:
Fie ca eu să observ că “seninătatea” este pe primul loc, înaintea “curajului” și “înțelepciunii”, așa cum se succed și în Rugaciunea pentru Seninătate. Fie ca eu să am credința că “seninătatea” trebuie să fie pe primul loc în viața mea. Trebuie să am echilibru, o viziune realistă și acceptare, care este o parte a binecuvântării dată de seninătate, înainte de a trece la acțiune și de a lua o decizie care să aducă ordine în existența mea.
Ce să-mi amintesc azi:
Seninătatea este pe primul loc.
Sursa: Programul Sf Dimitrie

MEDITAȚIE
- 8 Octombrie -
Determinarea – hotărârea noastră încrâncenată că putem face ceva în legătură cu tot ce se întâmplă în viața noastră – este probabil cel mai mare obstacol în atingerea abstinenței. Modul nostru vechi de gândire ne spune, “Ceea ce este dificil poate fi rezolvat imediat; imposibilul necesită puțin mai mult timp”. În acest fel ne adunăm și ne pregătim pentru luptă, chiar dacă știm din propria și îndelungata noastră experiență că voința proprie ne-a condamnat încă dinainte de start la eșec. Ne este spus din nou și din nou în program, “Lasă-le și lasă-l pe Dumnezeu să lucreze”. Și într-un final găsim seninătatea atunci când lăsăm deoparte voința noastră și acceptăm Voia Lui pentru noi. Învăț eu să-mi controlez încleștarea mea încăpățânată? Permit soluțiilor să iasă singure la iveală?
Rugăciunea de azi:
Fie ca eu să mă detașez de încăpățânarea mea, de starea mea tensionată – indicii clare ale sindromului “pot face totul de unul singur”, care mi-a cauzat de atâtea ori probleme înainte. Fie ca eu să cunosc din experiența mea că această atitudine – de a “menține controlul ferm asupra ta” și asupra celorlalți de asemenea – este acompaniată de nerăbdare, urmată de frustrare. Fie ca eu să-mi unesc voința proprie cu Voia lui Dumnezeu.
Ce să-mi amintesc azi:
Eliberează-te din legătura asta strânsă.
Sursa: Programul Sf Dimitrie

MEDITAȚIE
- 9 Octombrie -
Am auzit pe cineva spunând la o întâlnire: “Viața este o serie de acorduri și dezacorduri față de Univers”. Această afirmație conține mult adevăr, pentru că eu sunt o mică rotiță în imensa mașinărie a Universului. Atunci când încerc să învârt lucrurile după propriul meu plac, voi simți doar frustrare și sentimentul de eșec. Dacă, în schimb, învăț să mă detașez, succesul îmi va aparține. Voi avea timp să-mi analizez binecuvântările, să lucrez la defectelemele de caracter și să trăiesc pe deplin în ACUM. Cred eu oare că ceea ce îmi este dat să știu, îmi va fi adus la cunoștință dacă practic Pasul Unsprezece – rugându-L doar să ne arate voia Lui în ceea ce ne privește și să ne dea puterea s-o împlinim?
Rugăciunea de azi:
Fie ca eu să-mi capăt orientarea prin Pasul Unsprezece – și să nu cad în obiceiul de a-mi face, către Dumnezeu, liste de articole cu tot ceea ce doresc, cu ispitele și plângerlie mele. Fie ca eu să nu îl mai “anticipez” pe Dumnezeu cu soluțiile mele specifice, ci să mă rog ca voia lui să fie împlinită. Ajută-mă să-mi număr binecuvântările, în locul rugăminților.
Ce să-mi amintesc azi:
Încetează să mai faci liste pentru Dumnezeu.
Sursa: Programul Sf Dimitrie

MEDITAȚIE
- 10 Octombrie -
Atunci când îi permitem Puterii Superioare să preia comanda, fără nici o rezervă din partea noastră, încetăm să mai simțim anxietate, frică. Atunci când nu suntem temători în legătură cu o persoană sau situație, asta nu înseamnă că suntem dezinteresați sau nu ne mai pasă. Din contră, opusul este adevărat - ne pasă. Putem să fim interesați și să ne pese chiar dacă nu suntem agitați și temători. O persoană echilibrată, calmă și cu credință aduce ceva pozitiv în orice situație. El sau ea va reuși să facă lucrurile necesare și folositoare. Îmi dau eu seama cât de bine sunt pregătit pentru a face lucruri înțelepte și pline de iubire, dacă elimin gândurile anxioase și am credința că Dumnezeu este la cârmă?
Rugăciunea de azi:
Mă rog pentru a fi eliberat de anxietatea căreia i-am făcut loc în mintea mea și de a o înlocui cu o grijă autentică față de oameni. Fie ca eu să știu că anxietatea nu este un obiect de îmbrăcăminte, pe care să îl scot ca pe o șapcă. Fie ca eu să știu că trebuie să am seninătate în mine însumi și încredere că Dumnezeu poate face o treabă mai bună decât mine - și astfel anxietatea mea se va diminua.
Ce să-mi amintesc azi:
Anxietatea nu a rezolvat niciodată nimic
Sursa : Programul Sf. Dimitrie

MEDITAȚIE
- 11 Octombrie -
Când spun Rugăciunea de Seninătate mereu și mereu, uneori pierd din vedere adevărata semnificație a rugăciunii, chiar dacă repet cuvintele acestei rugăciuni. Așa că încerc să mă gândesc la semnificația fiecărei fraze ori de câte ori o spun, cu voce tare sau în gând. Pe măsură ce mă concentrez asupra semnificației ei, înțelegerea mea este mai bună, la fel și abilitatea mea de a face diferența între ceea ce pot schimba și ceea ce nu pot schimba. Pot eu să văd faptul că cele mai multe îmbunătățiri în viața mea provin din schimbarea atitudinilor și acțiunilor mele?
Rugăciunea de azi:
Fie ca Puterea Superioară să îmi arate semnificații noi și profunde în Rugăciunea pentru Seninătate, de fiecare dată când o spun. Pe măsură ce o aplic în viața mea, în situații și relații, fie ca adevărul să-mi fie evidențiat iară și iară. Ajută-mă să înțeleg că seninătatea, curajul și înțelepciunea sunt tot ceea ce am nevoie pentru a face față vieții de zi cu zi, dar nici una dintre acestea nu au vreo valoare dacă eu nu am credință în Puterea Superioară.
Ce să-mi amintesc azi:
Rețeta lui Dumnezeu pentru viață: Seninătate, curaj și înțelepciune.
Sursa: Programul Sf Dimitrie

MEDITAȚIE
- 12 Octombrie -
Mulți oameni pe care îi întâlnim în Program radiază o strălucire specială – o bucurie de a trăi care se vede pe fețele lor și se simte în atitudinea lor. Au lăsat deoparte alcoolul sau alte substanțe chimice care alterează starea de dispoziție și au progresat până în punctul în care, pentru ei, viața a căpătat o calitate superioară. Încrederea și entuziasmul lor sunt contagioase – mai ales pentru cei care sunt noi în Program. Ceea ce este surprinzător pentru noii veniți, este să vadă că aceiași oameni voioși au fost cândva împovărați din greu. Miracolul din poveștile de înainte-și-după, alături de înfățișările lor îmbunătățite sunt dovada vie a faptului că Programul funcționează. Mă folosec eu, oare, de progresul meu în Program pentru a duce mai departe mesajul și altora?
Rugăciunea de azi:
Mă rog ca transformarea mea în Program – de la împovărare la despovărare, de la a fi răpus la a sta în picioare, de la nepăsare la preocupare, de la tirania dependenței la eliberare – să fie inspirație pentru noii veniți, la fel cum schimbările dramatice din viața altora au fost pentru mine. Ajută-mă să învăț să trăiesc o viață bună – asemeni celorlalți oameni voioși din comunitate, care au învățat să fie bucuroși în abstinență.
Ce să-mi amintesc azi:
Viața este cea mai înaltă culme dintre toate culmile.
Sursa: Programul Sf Dimitrie

MEDITAȚIE
- 13 Octombrie -
Progresul meu în recuperare depinde în mare măsură de atitudinile mele, iar atitudinile mele depind de mine. Înseamnă modul în care eu decid să privesc lucrurile. Nimeni nu mă poate forța să am o atitudine de un anumit fel. Din punctul meu de vedere, o atitudine bună este un punct de vedere neumbrit de autocompătimire și resentimente. Acestea sunt, fără îndoială, doar niște obstacole în calea mea. Dar Programul m-a învățat că aceste obstacole pot fi transformate în trepte spre creștere. Cred eu oare, așa cum a spus cineva: “că oamenii se pot ridica pe treptele de piatră ale vieții ce pare terminată, către lucruri mărețe”?
Rugăciunea de azi:
Fie ca Dumnezeu să mă ajute să-mi dezvolt o atitudine sănătoasă față de mine, față de Program și față de alți oameni. Doamne, ajută-mă să nu-mi pierd echilibrul spiritual, în urmărirea scopului meu și în înfățișarea mea. Ajută-mă să ignor autocompătimirea, descurajarea și tendința mea de a supra-dramatiza. Nu lăsa ca o povară ucigătoare să îmi distrugă echilibrul.
Ce să-mi amintesc azi:
Nu pot să fiu descurajat, avându-L pe Dumnezeu de partea mea.
Sursa: Programul Sf Dimitrie

MEDITAȚIE
- 13 Octombrie -
Progresul meu în recuperare depinde în mare măsură de atitudinile mele, iar atitudinile mele depind de mine. Înseamnă modul în care eu decid să privesc lucrurile. Nimeni nu mă poate forța să am o atitudine de un anumit fel. Din punctul meu de vedere, o atitudine bună este un punct de vedere neumbrit de autocompătimire și resentimente. Acestea sunt, fără îndoială, doar niște obstacole în calea mea. Dar Programul m-a învățat că aceste obstacole pot fi transformate în trepte spre creștere. Cred eu oare, așa cum a spus cineva: “că oamenii se pot ridica pe treptele de piatră ale vieții ce pare terminată, către lucruri mărețe”?
Rugăciunea de azi:
Fie ca Dumnezeu să mă ajute să-mi dezvolt o atitudine sănătoasă față de mine, față de Program și față de alți oameni. Doamne, ajută-mă să nu-mi pierd echilibrul spiritual, în urmărirea scopului meu și în înfățișarea mea. Ajută-mă să ignor autocompătimirea, descurajarea și tendința mea de a supra-dramatiza. Nu lăsa ca o povară ucigătoare să îmi distrugă echilibrul.
Ce să-mi amintesc azi:
Nu pot să fiu descurajat, avându-L pe Dumnezeu de partea mea.
Sursa: Programul Sf Dimitrie

MEDITAȚIE
- 15 Octombrie -
Prea des, neintenționat și chiar inconștient, stabilesc standarde pentru ceilalți în Program. Și, mai rău, mă aștept ca acele standarde să fie îndeplinite. Merg atât de departe uneori, încât decid ce progres trebuie să facă ceilalți oameni în procesul lor de recuperare și felul în care atitudinile și acțiunile lor trebuie să se schimbe. Nici nu e de mirare că, atunci când lucrurile nu ies în felul în care mă aștept eu, devin frustrat și chiar mânios.Trebuie să învăț să îi las pe ceilalți în grija lui Dumnezeu. Nu trebuie nici să mă aștept și nici să pretind schimbări la ceilalți, trebuie să mă concentrez doar la propriile mele defecte. În final, nu trebuie să caut perfecțiunea la o altă ființă umană, până când nu am atins eu însumi perfecțiunea. Oare voi fi eu vreodată perfect?
Rugăciunea de azi:
Fie ca Dumnezeu să mă ajute să cobor imediat, dacă am început să urc spre aceste piscuri: pe un podium, ca savant atotștiutor; la o tribună, ca și un lider care vrea să schimbe lumea; în amvonul meu, asemeni celui mai desăvârșit mesager al lui Dumnezeu; pe scaunul judecătorului, asemeni deținătorului ciocănelului de magistrat, care reîntărește legea. Fie ca Dumnezeu să mă ajute să nu mă investesc cu toate aceste autorități nemeritate și să mă mențină umil.
Ce să-mi amintesc azi:
O mână grea nu este întotdeauna una de ajutor.
Sursa- Sf. Dimitrie

MEDITAȚIE
- 16 Octombrie -
Acum, că suntem abstinenți și trăim ancorați în realitate, uneori este dificil să ne vedem pe noi înșine așa cum ne văd ceilalți și să determinăm cu exactitate ce progrese am făcut în procesul de recuperare. În zilele de demult, oglinda din spatele barului ne arăta o imagine distorsionată și iluzorie despre noi înșine: felul în care ne imaginam că suntem și felul în care ne imaginam că apărem în ochii celorlalți. O modalitate foarte bună de a-mi măsura progresul din Program este pur și simplu aceea de a mă privi pe mine însumi privind la prietenii mei din Program. Fiind martor la miracolul recuperării lor, realizez faptul că fac parte din același miracol – și că voi rămâne acolo atâta vreme cât voi avea bunăvoință. Sunt eu recunoscător pentru realitatea și miracolul Divin al recuperării mele?
Rugăciunea de azi:
Fie ca Dumnezeu să-mi țină ochii deschiși la miracole – acele minunate schimbări care au avut loc în propria mea viață și în viețile prietenilor mei din grup. Fie ca eu să nu cer alte măsuri ale progresului meu decât un zâmbet sincer, un ochi limpede și o minte care poate, în sfârșit, să distingă realitatea. Fie ca propria-mi bucurie să fie răspunsul la întrebarea: ”ce mai fac?”.
Ce să-mi amintesc azi:
Miracolele sunt măsura progresului nostru. Cine și-ar dori mai mult?
Sursa: Programul Sf Dimitrie

MEDITAȚIE
- 17 Octombrie -
Cineva a spus odată că direcția în care este orientată mintea este mult mai importantă decât progresul acesteia. Dacă direcția mea este una corectă, atunci progresul va veni cu siguranță. Venim prima dată în Program pentru a primi ceva, dar curând învățăm că primim cel mai mult atunci când dăruim celorlalți. Dacă îmi orientez mintea mai mult spre a dărui decât spre a primi, atunci voi avea niște beneficii care îmi depășesc și cele mai mari așteptări. Cu cât ofer mai mult și cu cât îmi deschid inima și mintea mai mult către ceilalți, cu atât progresez mai mult. Învăț eu oare să nu îmi măsor ceea ce dau cu ceea ce primesc, acceptând faptul că a da este o recompensă în sine?
Rugăciunea de azi:
Fie ca eu să nu pierd din vedere stâlpii de temelie ai Programului – să mă ajut pe mine însumi ajutându-i pe alții, în scopul atingerii unei abstinențe senine. Fie ca eu să simt acea minune de a da, de a primi și de a da încă o dată înapoi din momentul în care am făcut Primul Pas. Fie ca eu să mă preocup cu grijă față de ceilalți în a-și menține libertatea de dependență și ajută-mă să văd că și lor le pasă de mine. Este o interacțiune simplă – și minunată.
Ce să-mi amintesc azi:
Dă și primește și dă din nou înapoi.
Sursa: Programul Sf Dimitrie

MEDITAȚIE
- 18 Octombrie -
Nici în cele mai fantastice vise nu mi-am putut imagina recompensele pe care le voi primi atunci când am intenționat pentru prima dată să-mi las viața și voința în mâinile lui Dumnezeu, așa cu Îl înțeleg eu. Acum mă pot bucura în binecuvântarea propriei mele recuperări, la fel ca și de recuperările multor altora care au găsit speranță și un nou mod de viață în Program. După toți anii de mizerie și de teroare, am realizat astăzi că Dumnezeu a fost întotdeauna în și alături de mine. Nu este înțelegerea mult mai clară a voinței lui Dumnezeu cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat?
Rugăciunea de azi:
Fie ca eu să fiu recunoscător pentru binecuvântatul contrast între felul în care era viața mea (partea I) și felul în care este acum (partea II). În partea I-a eram dependent activ, la mâna fricilor și amăgirilor mele. În partea a II-a sunt dependentul în recuperare, redescoperindu-mi sentimentele, acceptându-mi responsabilitățile, învățând ce are lumea reală de oferit, dezvoltându-mă aproape de Puterea mea Superioară. Fără acest contrast, nu aș fi putut niciodată să simt bucuria pe care o cunosc astăzi sau să simt apropierea plină de pace a Puterii Superioare.
Ce să-mi amintesc azi:
Sunt recunoscător pentru acest contrast.
Sursa- Sf. Dimitrie

MEDITAȚIE
- 19 Octombrie -
Există nenumărate moduri prin care progresul și creșterea mea în Program pot fi măsurate. Una din cele mai importante este conștientizarea faptului că nu mai sunt constrâns, aproape obsesiv, de a mă da peste cap ca să judec tot și toate. Singura mea treabă, astăzi, este să lucrez pe propria mea schimbare, mai degrabă decât pe a altor persoane, locuri sau lucruri. În felul ei, obsesia de a fi mereu critic a fost la fel de împovărătoare ca și adicția mea; sunt recunoscător pentru faptul că ambele greutăți au fost ridicate de pe umerii mei. Când voi devenit critic, o să-mi aduc eu aminte că trec granița pe teritoriul lui Dumnezeu?
Rugăciunea de azi:
Iartă-mi încălcările, atunci când mă autoproclam judecător și jurat al prietenilor și colegilor mei. Fiind critic, am încălcat drepturile celorlalți de a se judeca ei înșiși - și pe ale lui Dumnezeu în Tribunalul Lui Suprem. Fie ca eu să îmi arunc cât colo toate instrumentele de judecată – riglele și ruletele, comparațiile și standardele inaccesibile - și să accept fiecare persoană ca și pe o individualitate dincolo de orice termen de comparație.
Ce să-mi amintesc azi:
Aruncă toate vechile benzi – în special benzile de măsurare.
Sursa- Sf. Dimitrie

MEDITAȚIE
- 20 Octombrie -
Înainte de a accepta neputința mea în fața alcoolului și/sau a altor substanțe chimice nu aveam deloc respect de sine. Am venit în Program ca un nimeni, care dorea cu disperare să fie cineva. Uitându-mă retrospectiv, stima mea de sine a fost făcută bucăți, părând că daunele sunt ireversibile. Treptat, Programul mi-a dat posibilitatea să ajung la un sentiment de respect de sine mai puternic ca niciodată. Am ajuns să mă accept pe mine însumi și să realizez că nu sunt chiar atât de rău precum credeam întotdeauna că sunt. Învăț eu că respectul de sine nu depinde de aprobarea celorlalți și că, de fapt, este o ”problemă internă”?
Rugăciunea de azi:
Când mă simt doborât și lipsit de valoare, fie ca Puterea mea Superioară și prietenii mei din grup să mă ajute să văd că, deși eram ”în cădere”, nu eram ”dărâmat”. Oricât de bolnav aș fi putut să fiu în cele mai proaste zile, cu stima de sine egală cu a unui vierme, fie ca eu să știu că totuși mai aveam puterea de a alege. Și am ales să fac ceva pentru mine. Fie ca acea bună alegere să fie baza pentru reactivarea stimei de sine.
Ce să-mi amintesc azi:
Nu mă voi lovi pe mine însumi când sunt la pământ.
Sursa- Sf. Dimitrie

MEDITAȚIE
- 21 Octombrie -
Este o mare diferență între ideea de auto-iubire și iubirea de sine. Auto-iubirea este o reflectare a unui ego infatuat, în jurul căruia – în imagina noastră distorsionată a importanței de sine – totul se învârte. Auto-iubirea este tărâmul fertil pentru ostilitate, aroganță și lăcașul multor altor defecte de caracter, care ne orbesc orice puncte de vedere cu excepția punctelor de vedere proprii. Iubirea de sine, în contrast, este aprecierea propriei noastre demnități și valori ca ființe umane. Iubirea de sine este expresia autorealizării, din care izvorăște umilința. Cred eu oare că pot să îi iubesc pe ceilalți mai bine, atunci când am dobândit iubirea de sine?
Rugăciunea de azi:
Fie ca Dumnezeu, care mă iubește foarte mult, să mă învețe iubirea de sine. Fie ca eu să văd că, cu cât oamenii sunt mai aroganți și mai oficioși, cu atât sunt mai nesiguri față de ei înșiși. Mai degrabă ei sunt predispuși să aibă o imagine dureroasă despre sine, o nesiguranță pe care au acoperit-o prin strălucire, fast și podoabe somptuoase. Fie ca Dumnezeu să îmi arate că atunci când mă plac pe mine însumi, asta se datorează Lui, din moment ce orice orice ființă vie este lucrarea lui Dumnezeu.
Ce să-mi amintesc azi:
Voi încerca să mă plac pe mine însumi.
Sursa: Programul Sf Dimitrie

MEDITAȚIE
- 22 Octombrie -
“Nu toți cei care își cunosc mintea, își cunosc și inima”, scria La Rochefoucauld. Programul are o valoare inestimabilă pentru acei dintre noi odinioară dependenți, care vor să se cunoască pe ei înșiși și care sunt suficient de curajoși pentru a căuta progresul prin autoexaminare și auto-îmbunătățire. Dacă mă mențin onest, cu mintea deschisă și binevoitor, Programul mă va ajuta să mă scap de atitudinile mele de autoamăgire și defectele de caracter, care m-au împiedicat atâta timp să devin persoana care mi-am dorit să fiu. Încerc eu oare să îi ajut pe alții să înțeleagă Programul și cei 12 Pași? Transmit eu mai departe mesajul prin exemplul meu?
Rugăciunea de azi:
Am cerut binecuvântarea lui Dumnezeu pentru grup, cel care mi-a arătat atât de multe lucruri despre mine însumi, lucruri la care nu am avut bunăvoința să fac față de unul singur. Fie ca eu să am curajul să fiu confruntat și să confrunt la rândul meu, nu doar de a fi onest de dragul onestității – ceea ce ar părea să fie o motivație suficientă – ci pentru a ne permite mie și celorlalti din grup să progresăm în autocunoaștere.
Ce să-mi amintesc azi:
Suntem oglinzi unii pentru ceilalți.
Sursa: Programul Sf Dimitrie

MEDITAȚIE
- 23 Octombrie -
Un filosof scria odată: “Propriul sine este bine ascuns de propriul sine”. “Dintre toate minele de comori, mina proprie este ultima pe care o săpăm”. Cei 12 Pași m-au ajutat să-mi dezgrop “propriul sine”, cel care mi-a fost ascuns pentru atâta timp sub nevoia mea disperată de aprobare din partea altora. Mulțumită Programului și Puterii mele Superioare, am început să capăt un adevărat înțeles al propriului sine și un sentiment confortabil de încredere. Nu mai trebuie să reacționez în stilul cameleonului, schimbându-mi culoarea de la un moment la altul, încercând cu disperare să fiu de toate pentru toți. Încerc eu oare, tot timpul, să fiu sincer cu mine însumi?
Rugăciunea de azi:
Mă rog pentru a fi onest cu mine însumi și pentru a continua - cu ajutorul lui Dumnezeu și al prietenilor – să încerc să mă cunosc pe mine. Ajută-mă să știu că eu nu pot să mă regăsesc dintr-o dată, într-o personalitate completă și consistentă; poate să dureze ceva timp pentru a deveni o astfel de personalitate și e nevoie să lucrez la valorile și prioritățile mele. Fie ca eu să știu că am pornit bine în direcția de a deveni ceea ce doresc să fiu.
Ce să-mi amintesc azi:
Ajung să fiu ceea ce îmi doresc să fiu.
Sursa: Programul Sf Dimitrie

MEDITAȚIE
- 24 OCTOMBRIE -
Atât de mulți dintre noi, cei din Program, am trecut prin copilărie – dar și printr-o bună parte a vieții de adult – fiind copleșiți de teribila povară numită timiditate. Ne era greu să pășim în încăperi aglomerate, să conversăm chiar și cu prietenii nostri, să avem contact vizual cu ceilalți. Acestea sunt momentele agonizante pe care le-am suferit! În Program am descoperit faptul că timiditatea este doar o altă manifestare a fricii noastre egocentrice,care este de fapt rădăcina tuturor defectelor noastre de caracter. Timiditatea, în mod caracteristic, este de fapt frica de ceea ce ceilalți cred sau pot să gândească despre noi. Spre marea noastră ușurare, timiditatea ne părăsește treptat, pe măsură ce lucrăm Programul și interacționăm cu ceilalți. Sunt eu conștient că sunt bine, atâta timp cât nu mă concentrez pe mine?
Rugăciunea de azi:
Doamne, fie ca eu să fiu recunoscător pentru că mi-am depășit timiditatea, după ani de retragere din fața oamenilor, roșindu-mă, jenându-mă, spunând doar lucruri aiurea sau pur și simplu tăcând – după care retrăind agoniile și imaginându-mi ceea ce ar fi trebuit să spun sau să fac. Fie ca eu să știu că a fost nevoie de o dependență cruntă și de o mulțime de oameni grijulii care să mă convingă că sunt ok – și că și tu ești ok, la fel și ea/el sunt ok.
Ce să-mi amintesc azi:
Un leac pentru timiditate este să ne pese de ceilalți.
Sursa: Programul Sf Dimitrie

MEDITAȚIE
- 25 Octombrie -
Dependențele mele erau ca hoții, din mai multe puncte de vedere decât pot eu să număr. M-au jefuit nu numai de bani, proprietăți și alte lucruri materiale, dar și de demnitate, respect de sine, în timp ce familia mea și prietenii au suferit alături de mine. Dependențele mele m-au jefuit și de abilitățile de a mă trata pe mine adecvat, așa cum Dumnezeu m-ar trata. În totală opoziție, astăzi sunt capabil de iubire de sine adevărată – mergând până acolo încât îmi ofer mult mai multă iubire decât aș avea nevoie. În acest fel, ofer această iubire celorlalți din Program, la fel cum am primit-o și eu de la ei. Îi mulțumesc eu lui Dumnezeu pentru că m-a adus la Programul în care oamenii bolnavi sunt readuși la sănătate prin iubirea oferită?
Rugăciunea de azi:
Mulțumesc lui Dumnezeu pentru un stil de viață care îmi oferă atâta iubire și grijă, astfel încât noi, cei din Program, să nu avem altă soluție decât să învățăm să ne iubim pe noi înșine. Atunci când văd pe cineva căruia îi pasă de mine, sunt mult mai în măsură să fiu convins că sunt, până la urmă, demn de a mi se purta grijă. Fie ca eu să fiu tot timpul conștient de iubirea de care sunt acum capabil să o dăruiesc – și să o dăruiesc.
Ce să-mi amintesc azi:
Cineva, căruia îi pasă de mine, mă face să mă simt că sunt demn de aceasta grijă.
Sursa: Programul Sf Dimitrie

MEDITAȚIE
- 26 Octombrie -
Din când în când, văzând sloganul ”Doar prin Îndurarea lui Dumnezeu”, îmi amintesc cum obișnuiam să spun aceste cuvinte atunci când îi vedeam pe alții aduși de dependență la o stare de “lipsă de speranță și neajutorare”. Sloganul mi-a fost motiv de eschivare pentru lung timp, reîntărindu-mi negarea asupra dependențelor mele, lăsându-mă să îndrept degetul spre ceilalți care păreau mai rău decat mine. “Dacă ajung vreodată așa, voi renunța”, era refrenul meu care se repeta. Astăzi, în schimb, ”Doar prin Îndurarea lui Dumnezeu”, a devenit rugăciunea mea de mulțumire, aducându-mi aminte să fiu recunoscător Puterii mele Superioare, pentru recuperarea mea, viața mea și pentru stilul de viață pe care l-am găsit în Program. A fost vreodată cineva mai “lipsit de speranță și neajutorat” decât mine?
Rugăciunea de azi:
Fie ca eu să știu că “Doar prin îndurarea lui Dumnezeu”, puteam să fiu deja mort sau nebun, pentru că mulți care au început căile dependenței odată cu mine, nu mai sunt acum printre noi. Fie ca aceeași îndurare a lui Dumnezeu să-i ajute pe aceia care sunt încă prinși în vârtejul descendent, care se îndreaptă spre dezastru, la fel de sigur ca forța gravitațională.
Ce să-mi amintesc azi:
Am văzut imensa îndurare a lui Dumnezeu.
Sursa: Programul Sf Dimitrie

MEDITAȚIE
- 27 Octombrie -
Pasul Patru al Programului de recuperare ne sugerează să facem fără frică un inventar moral amănunțit al propriei persoane. Pentru cei mai mulți dintre noi, în special pentru noii veniți, această sarcină pare imposibilă. De fiecare dată când luăm creionul în mână și încercăm să ne analizăm, Mândria spune cu ironie: “Nu trebuie să te deranjezi pentru a te analiza”. Iar Frica te atenționează: “Mai bine nu te uita”. Descoperim în cele din urmă că acest tip de mândrie și frică sunt doar niște frânturi de fum, lăcașurile înnourate de unde ne clădim mitologia vechilor noastre idei. Când îndepărtăm frica și mândria și facem până la urmă un inventar amănunțit, ne simțim eliberați și cu un nou sentiment de încredere pe care nu îl putem descrie. Mi-am făcut un inventar? Mi-am împărtășit recompensele primite pentru a-i încuraja pe ceilalți?
Rugăciunea de azi:
Fie ca eu să nu fiu împiedicat de ambițiile mele atunci când trebuie să-mi fac un inventar moral amănunțit. Fie ca eu să nu ajung la Pasul Patru și să mă opresc brusc, pentru că sarcina îmi pare copleșitoare. Fie ca eu să știu că, deși am încercat să îl fac cât mai amănunțit și mai onest, inventarul meu de astăzi nu este la fel de complet ca și cum va fi dacă îl voi repeta din nou și din nou, pentru că procesul autodescoperirii este fără oprire.
Ce să-mi amintesc azi:
Laudă-l pe Dumnezeu pentru progres.
Sursa- Sf. Dimitrie

MEDITATIE
- 28 Octombrie -
“Mândria, ca un magnet, arată constant spre un obiect: EU. Spre deosebire de magnet, aceasta nu are nici un pol de atracție, ci în toate punctele sale respinge” spune Colton. Atunci când primii membri ai Programului au descoperit cât pot fi de mândri spiritual, s-au atenționat unul pe celălalt pentru a evita “sfințirea instantă”. Acea atenționare demodată poate fi folosită ca un alibi, pentru a ne fofila de la a face totul așa cum putem mai bine, dar este stilul Programului în sine de a ne avertiza împotriva “mândriei oarbe” și asupra tuturor perfecțiunilor imaginare pe care nu le posedăm. Încep eu oare să înțeleg diferența dintre mândrie și umilință?
Rugăciunea de azi:
Fie ca Dumnezeu, care în mila Sa ne-a salvat viețile, să ne țină departe de dorința de a ne da drept sfinți și profeți ai Programului. Fie ca noi să recunoaștem valoarea experiențelor noastre la ceilalți, fără a deveni prea îngâmfați în legătură cu asta. Fie ca eu să-mi amintesc cu umilință și iubire de miile de “experți în materie” care au fost la fel de versați în aceste principii.
Ce să-mi amintesc azi:
Voi evita “sfințirea instantă”
Sursa: Programul Sf Dimitrie

MEDITAȚIE
29 Octombrie
În principiu, noi cu toții am suferit de defectul de caracter al mândriei atunci când am căutat ajutor prin Program, prin Cei 12 Pași și al comunității celor care au înțeles cu adevarăt ceea ce am simțit și ceea ce am fost. Am învățat despre defectele noastre de caracter – și despre mândrie în mod special – și am început să înlocuim autosatisfacția cu recunoștință pentru miracolul recuperării noastre, cu recunoștință pentru privilegiul de a lucra cu ceilalți și cu recunostință pentru Darul lui Dumnezeu – care ne-a permis să schimbăm catastrofa cu o bună oportunitate. Am ajuns eu să recunosc că “mândria este pentru caracter ca și podul pentru casă – cel mai înalt nivel și în general cel mai gol…”?
Rugăciunea de azi
Doamne, te rog spune-mi dacă îmi dau cu stângul în dreptul cu mândria mea. Din fericire pentru mine, Programul are propriile puncte de control pentru astfel de defecte – viziunea clară a grupului, care vede în mine ceea ce mie îmi este uneori foarte greu să văd de unul singur. Fie ca eu să știu că orice fel de succes mi s-a urcat întotdeauna direct la cap și că voi veghea asupra lui pe măsură ce îmi voi reclădi încrederea în sine.
Ce să-mi amintesc azi
“Succesul” poate fi un obstacol.
Sursa - Programul Sf. Dimitrie

Meditație
30 Octombrie
Atunci când sunt motivat de mândrie – o auto-înrobire – devin parțial sau chiar complet orbit de angajamentele și de slăbiciunile mele. În acel moment, ultimul lucru de care am nevoie este confortul. Am nevoie de un prieten înțelegător din Program – și mai ales de unul care știe ”unde mă situez” – un prieten care, fără ezitare, va străpunge zidul pe care l-a clădit ego-ul meu, astfel încât lumina rațiunii să poată răzbate din nou. Îmi acord eu timp pentru a-mi revizui progresul, pentru a mă verifica și a-mi face un inventar zi de zi și pentru a încerca imediat să îmi repar greșelile?
Rugăciunea de azi
Doamne, mă rog ca grupul – sau măcar un prieten – să fie suficient de onest pentru a-mi sesiza manifestările subtile ale mândriei și să fie suficient de curajos ca să îmi spună aceste lucruri. Stima mea de sine a fost flămândă de atât de mult timp, încât cu primul succes în Program se va umfla considerabil de la o prea mare autosatisfacție. Fie ca o privire din afara sinelui meu să îmi redea fidel tabloul despre felul în care îmi gestionez triumful abstinenței mele – cu umilință sau cu mândrie.
Ce să-mi amintesc azi
Stima de sine, sau satisfacția de sine?
Sursa : Programul Sf. Dimitrie

MEDITAȚIE
- 31 Octombrie -
Dacă îmi doresc să evoluez în Program, trebuie neapărat să “fiu înțelept cu mine însumi”. Trebuie să-mi amintesc că cea mai mare parte din timpul meu am fost autoamăgit. Păcatul mândriei a fost rădăcina autoamăgirii mele, uneori deghizată chiar sub înfățișarea unor virtuți. Trebuie să continui să îmi descopăr mândria în toate formele ei subtile, ca nu cumva să mă blocheze în acțiunile mele și să mă tragă încă o dată înapoi, în pragul dezastrului. Înceea ce privește mândria, cred eu oare în ceea ce spuneau cuvintele lui Emerson: “Este imposibil pentru un om să fie înșelat de altcineva decât de el însuși…”?
Rugăciunea de azi:
Fie ca eu să știu că mândria care ne face să ne umflăm în pene este neadecvată pentru mine ca dependent în recuperare. Îmi ascunde greșelile față de mine. Îi blochează pe oameni și îmi blochează calea spre a-i ajuta pe alții. Îmi îngreunează progresul pentru că mă face să gândesc că m-am analizat destul și că sunt “vindecat”. Mă rog Puterii mele Superioare să fiu destul de realist pentru a-mi accepta succesul în Program fără a mă lăsa pradă mândriei.
Ce să-mi amintesc azi:
Mândria îngreunează progresul.
Sursa- Sf. Dimitrie


Sursa : Programul Sf Dimitrie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu