Pasul Trei
“Am hotărât să ne lăsăm viaţa şi voinţa în grija unui Dumnezeu aşa
cum şi-L închipuie fiecare dintre noi.”
În Pasul Unu am învăţat că multe dintre
problemele noastre au rezultat din eforturile noastre eşuate de a ne conduce
propriile vieţi; în Pasul Doi am ajuns la credinţa că o Putere Superioară ne
poate reda sănătatea mentală. În mod normal, pasul care urmează este să ne
îndreptăm către acea putere pentru a primi ajutor. Unii membri scurtează primii
trei paşi şi spun: “Eu nu pot. Dumnezeu poate. Am să Îl las pe El.” E firesc,
dacă eforturile noastre din trecut au fost inutile şi dacă credem că o putere
ne poate ajuta, să îi permitem acesteia să ne ajute.
Prima parte din pasul Trei, “am hotărât”, ne
arată că avem de ales. Luăm această decizie atunci când suntem pregătiţi.
Fiecare lucrează paşii într-un ritm propriu, în multe cazuri întorcându-se la
paşii anteriori până se va simţi pregătit să treacă la următorul. Nimeni nu ne
obligă să renunţăm la voinţa noastră. Decidem să facem asta pentru că viaţa pe
care ne-am creat-o singuri nu era nici satisfăcătoare, nici senină.
Ce decizii luăm? Ni se cere să ne: “lăsăm
viaţa şi voinţa în grija unui Dumnezeu aşa cum şi-L închipuie fiecare
dintre noi.” Puţini dintre noi sunt în stare să-şi predea imediat întreaga
viaţă; a lua decizia de a face acest lucru înseamnă numai a-ţi lua angajamentul
de a încerca. Pentru a ilustra acest aspect din Pasul Trei un membru spunea
următoarele: “Trei broaşte stăteau pe o frunză de nufăr. Una dintre ele a
hotărât să sară. Câte broaşte au mai rămas?” Răspunsul este “trei” pentru că
broasca a luat numai decizia de a sări – încă nu a sărit.
Deseori, trebuie să
luăm pe rând o problemă sau o persoană şi să încercăm să o predăm Puterii
Superioare. Cel mai adesea, alcoolicul din viaţa noastră este persoana pe care
trebuie să o predăm prima dată. Am învăţat în Pasul Unu că suntem neputincioşi
în faţa alcoolului şi a alcoolicului şi că nu putem să îl controlăm sau să îl
schimbăm. Astfel putem încerca să îi dăm lui Dumnezeu dorinţa noastră de a-l
schimba pe alcoolic.
Odată ce I-am lăsat în grija lui Dumnezeu
câteva dintre probleme, mulţi dintre noi am simţit o mare uşurare. Dependenţa
faţă de o Putere Superioară poate să ne crească independenţa fată de opiniile,
nevoile şi pretenţiile altora. Nu mai trebuie să ne uităm în jur pentru a primi
aprobarea celorlalţi. A cere ajutor de la o Putere Superioară înseamnă să
admitem că nu putem să o facem singuri şi ne asigură că nu suntem singuri.
Pentru acei dintre noi care vor să fie ajutaţi,
dar care nu sunt încă convinşi că Dumnezeu este cel care o poate face, ultima
parte din Pasul Trei, “aşa cum şi-L
închipuie fiecare dintre noi.”, întăreşte libertatea noastră de alegere. În
Pasul Doi suntem liberi să Îl definim pe Dumnezeu aşa cum îl înţelegem noi,
fără a trebui să folosim măcar cuvântul Dumnezeu. Putem căuta o Putere
Superioară, o conştiinţă superioară sau înţelepciunea şi dragostea grupului. Ce
contează e că punem deoparte voinţa şi determinarea de a avea dreptate şi să credem că Puterea noastră
Superioară, oricum am defini-o ne va ghida în direcţia cea bună.
Odată ce am luat decizia care ne este cerută în
Pasul Trei, ne vom pune problema despre cum să facem acest lucru. Există tot
atâtea moduri de a ne preda viaţa şi voinţa câte definiţii sunt referitoare la
Dumnezeu. Mulţi găsesc că e necesar să îi ceară lui Dumnezeu, aşa cum îl
înţeleg ei, să îi ajute. Pentru cei cu un trecut religios conceptul de
rugăciune este unul confortabil; alţii pot să găsească rugăciunile tradiţionale
ca fiind dificile. Ar fi de ajutor gândul că rugăciunea însemnă o discuţie cu
Puterea noastră Superioară. Repetăm, în Al-Anon suntem cu toţii liberi să ne
definim Puterea Superioară şi să decidem în ce mod vom comunica cu aceasta.
Adu-ţi aminte că a cere ajutorul unei Puteri Superioare nu înseamnă a-i cere
anumite rezultate – asta ar însemna să îi cerem lui Dumnezeu să execute ceea ce
vrem noi! A ne preda viaţa şi voinţa lui Dumnezeu înseamnă şi predarea acestor
rezultate.
Putem exersa convorbirea cu Dumnezeu. Unii
membri cred că e util să îşi înceapă şi să îşi termine ziua cu Rugăciunea
pentru Seninătate. Alţii Îi cer direct lui Dumnezeu să le primească voinţa şi
viaţa în acea zi. Dacă ne lipseşte încrederea, putem să îi cerem Puterii
Superioare să ne-o dea. Dacă ne e greu să ne exprimăm gândurile, putem folosi o
rugăciune familiară, sau să spunem doar “Te rog, ajută-mă!”. Putem să ne
inventăm propriile rugăciuni. Cineva se ruga: “Doamne ghidează-mă în
activitatea mea de azi şi ţine-mă departe de lenevia de a trăi în ieri şi
mâine”. Altcineva spunea în fiecare dimineaţă: ”Doamne, Tu şi eu vom avea o zi
bună. Şi dacă nu o să fie aşa de bună, ştiu că Tu poţi să te ocupi de asta”.
Alte sugestii: “Doamne, ajută-mă să trăiesc o viaţă cinstită”, “ Stai cu mine
astăzi”, “Ghidează-mă”, “Ajutor!!” sau “Mulţumesc”. Ca în toţi ceilalţi paşi,
ne menţinem atenţia asupra noastră şi
cerem orientare.
O problemă poate fi predată Puterii Superioare
şi dacă e scrisă şi pusă într-un loc special. Unii oameni îşi fac “o cutie a
lui Dumnezeu” pentru a-şi păstra dorinţele sau rugăciunile scrise. Avantajul
acesteia e că acestea pot fi recitite după un timp. Uneori, descoperim, plăcut
surprinşi, că problemele notate au dispărut efectiv şi că şi noi le-am uitat.
Ca şi în primii doi paşi, Pasul Trei ne poate
aduce o enormă eliberare, preluând responsabilitatea problemelor noastre sau a
celor dragi de pe umerii noştri. Pe parcurs ce ne dezvoltăm în program ne
întoarcem din nou şi din nou la aceste principii de bază, ori de câte ori
suntem în faţa unei noi confruntări. Paşii 1,2 şi 3 ne pregătesc pentru a
începe acţiunea în propria recuperare cu ajutorilor paşilor care urmează. Ştim
că nu putem controla nimic şi pe nimeni din viaţa noastă, că predându-ne viaţa
şi voinţa lui Dumnezeu aşa cum îl înţelegem este speranţa noastră spre
seninătate şi pace sufletească.
Membrii îşi
împărtăşesc Experienţa, Puterea şi Speranţa…
››› Cunoscându-l
pe Dumnezeul meu…
Îmi amintesc că, înainte de o întâlnire
Al-Anon, încercam să iau o decizie: care dintre două bluze să mi-o cumpăr? Pur
şi simplu nu puteam să mă decid - deşi nu era mare lucru. Dacă mă uit înapoi,
îmi dau seama că multe lucruri din viaţa mea care îmi cereau să iau o decizie
simplă, îmi păreau foarte complicate.
Am venit la Al-Anon şi am început să lucrez
Paşii. Mi s-a cerut să iau decizia de a-mi lăsa viaţa şi voinţa în grija lui
Dumnezeu. Eram mai mult decât dornică să îmi predau viaţa – în orice caz, ştiam
că am nevoie de ajutor în viaţa mea. Ce era diferit era însă că trebuia să îmi
predau şi voinţa. Eram dispusă să îmi las viaţa în mâinile Lui doar dacă avea
să facă ceea ce vroiam eu.
Apoi, am auzit că “să ne lăsăm viaţa şi voinţa în
grija unui Dumnezeu aşa cum şi-L închipuie fiecare dintre noi”. Cuvântul
“în grija” a devenit centrul atenţiei mele. Am auzit un alt membru Al-Anon
spunând că acest cuvânt înseamnă dragoste şi preocupare. Această distincţie m-a
făcut să cred că poate voi reuşi să îmi predau viaţa şi voinţa iubirii si
preocupării unui Dumnezeu aşa cum îl vedeam eu.
Cui îi predam eu toate acestea? Acest Dumnezeu
aşa cum îl înţelegeam eu era foarte important pentru mine. În copilărie,
mersesem la biserică cu tatăl meu care era baptist, cu mama mea (metodistă), cu
două surori catolice şi cu fratele meu care mergea la diferite biserici. Un alt
frate şi eu frecventam o Biserică Presbiteriană din apropiere. În familia
noastră am admis cu toţii că, atât timp cât Dumnezeu este acelaşi, doar
religiile erau diferite.
Pasul Trei mi-a cerut să îmi iau un angajament
faţă de Dumnezeu aşa cum Îl înţeleg eu. Mi-am dat seama că pentru asta trebuia
să îmi examinez credinţa. Aveam nevoie de propria relaţie cu Dumnezeu , astfel
încât a trebuit să fac câteva “investigaţii” în sufletul meu. Chiar dacă mă
alăturasem Bisericii în perioada adolescenţei mele, mi-am dat seama că acest
Pas nu are de-a face cu biserica sau cu
vreo religie. Era vorba de propria mea relaţie cu o Putere Superioară. O Putere
mai mare decât mine însămi, pe care eu alesesem să o numesc Dumnezeu.
Conceptul meu de Dumnezeu s-a schimbat. Ca şi
copil, mi-l imaginam pe Dumnezeu stând pe un tron, uitându-se în jos la mine şi
văzând tot ceea ce eu credeam că era greşit; nu Îl vedeam niciodată
zâmbindu-mi. Felul în care credeam că mă priveşte era la fel de acuzator ca a
adulţilor de lângă mine; fusesem cea mai mică dintre şase fraţi; încercam să
fac lucrurile bine, dar se pare că niciodată nu reuşeam să îmi mulţumesc toată
familia.
Astăzi, Dumnezeu aşa cum Îl înţeleg eu e foarte
diferit. E un Dumnezeu iubitor. Nu mai cred că mă judecă prin intermediul
celorlalţi oameni. Pentru mine, El are o mulţime de trăsături umane. Ştiu că mă
iubeşte necondiţionat. Ştiu că îmi dă ocazia de a-mi lua propriile decizii.
Uneori, greşesc şi El mă lasă să experimentez consecinţele propriilor greşeli.
Simt că, uneori, mă priveşte cu drag, dă din cap şi, zâmbind, spune: “Oare când
o să înveţe?”
Ştiu că El e mereu cu mine. Auzisem pe cineva
spunând odată că Îl poartă pe Dumnezeu pe umărul drept, astfel că am decis să
fac la fel. Atunci când îmi e greu şi am nevoie de siguranţă, întind mâna spre
umărul drept pentru a-I simţi căldura.
Dumnezeul meu are simţul umorului; El permite
ca lumea mea să ia întorsături ridicole. Atunci când treburile merg rău, îmi
oferă compensaţii. Dumnezeul meu e răbdător atunci când fac aceeaşi greşeală
din nou şi din nou. Pot să Îi predau ceva şi apoi să I le iau înapoi. Se uită
la mine în timp ce mă lupt până când sunt din nou dispusă să I le predau.
Pentru mine, Dumnezeu este bun şi înţelegător. El îi trimite pe oameni să mă
îmbrăţişeze sau să îmi arate dragostea Lui în alte feluri. Îmi răspunde la
rugăciuni. Din când în când îmi dă privilegiul de a-I ajuta pe ceilalţi. Am
învăţat să Îl ascult şi să Îi dau ocazia de a acţiona în viaţa mea. Am învăţat
că mă ajută să împlinesc acele lucruri pe care nu credeam că aş putea să le fac
vreodată.
Astăzi, mă simt bine atunci când îmi predau
viaţa şi voinţa lui Dumnezeu aşa cu Îl înţeleg eu. Al-Anon şi toţi prietenii
mei de aici mă ajută să decid când.
››› Cea mai
importantă parte pentru mine…
Fiica mea mi-a lăsat moştenire două lucruri;
unul dintre ele a fost pisica ei cea neagră, Domnul Garfield. Pisica avea
pretenţia să stau lângă ea ori de câte ori mânca. Celălalt a fost Al-Anon-ul.
Ăsta a fost un dar foarte mare, unul care m-a văzut trecând prin durerea de
a-mi pierde fiica. Tot el m-a ajutat foarte mult atunci când mi-a murit şi
fiul, cu câţiva ani mai înainte. La nouă luni după ce fiica mea m-a dus pentru
prima dată la o întâlnire Al-Anon, cea de-a şaptea tentativă de sinucidere s-a
terminat prin moartea ei. Mi-a spus că este alcoolică şi că este în recuperare.
Credea că Al-Anon m-ar putea ajuta. Habar nu avea ce a devenit în timp Al-Anon
pentru mine. Ajutorul şi prietenia pe care le-am primit de la prietenii mei din
Al-Anon m-au ajutat să trec prin perioadele dificile.
Doream mai mult. Vroiam să fiu din nou
fericită. Chiar îmi doream să ştiu cum să lucrez programul. O doamnă mi-a spus
odată că principiile sunt cele mai importante. Am mers acasă şi m-am uitat prin
broşuri şi cărţile pe care le aveam, însă tot nu am putut să îmi dau seama care
sunt aceste principii. La următoarea întâlnire, m-am decis să o întreb dacă nu
ar vrea să fie naşa mea. Mă întâlneam cu ea în fiecare săptămână. La început,
m-a pus să vorbesc şi să scriu despre resentimentele şi mânia pe care o aveam
faţă de moartea copiilor mei. După ce am fost în stare să îmi eliberez mintea
de aceste tragedii, am început să lucrăm Paşii. Ne-a luat cam opt luni să facem
acest lucru. Scriam despre sentimentele, gândurile şi întrebările mele, după
care I le împărtăşeam ei. Vroiam să ştiu ce Paşi şi principii m-ar putea ajuta
în orice situaţie s-ar ivi. Am continuat să citesc şi să studiez literatura
Al-Anon şi, bineînţeles, să merg la întâlniri.
La un moment dat, cineva mi-a cerut să fiu naşa
ei. I-am spus că putem încerca, dar că fiecare dintre noi e liberă să se
retragă oricând. Asta a fost cu 12 ani în urmă. Suntem încă prietene.
Parcurgând Paşii şi ascultând problemele oamenilor, am continuat să îi lucrez
şi eu însămi. Au devenit o parte a gândirii mele de zi cu zi. Împărtăşind cu
ceilalţi ceea ce am învăţat eu, am făcut ca Paşii să devină o parte importantă
a vieţii mele.
Ce a devenit de maximă importanţă pentru mine a
fost să îmi predau viaţa şi voinţa lui Dumnezeu, care este Puterea mea Superioară.
A trebuit însă să predau şi problemele oamenilor pentru care eram naşă. Nu
aveam puterea de a le rezolva problemele. Îmi aminteam de Pasul Unu şi
practicam detaşarea. Astfel, nu trebuia să îmi fac griji pentru ce şi cum aveam
de făcut. Mi se părea că, oriunde eram îndrumată, era bine. Chiar în viaţa mea
personală, am avut libertatea de a face ce am vrut. Gândurile, dorinţele mele
şi oportunităţile îmi erau date de
Puterea Superioară, astfel că Pasul Trei a devenit cel mai important pentru
mine.
Principiile pe care le-am dedus din primii trei
Paşi mă îndrumă acum prin Pasul care se aplică unei probleme specifice.
Principiul din Primul Pas este sinceritatea;
trebuie cu adevărat să caut onestitatea problemei mele pentru a fi în stare
să îi fac faţă în mod realist. Speranţa e
principiul celui de-al Doilea Pas. Ştiu că o putere mai mare decât mine însămi
poate să îmi arate modul echilibrat de a face ceva. Pasul Trei mi-a dat
principiul credinţei. Cred că
Dumnezeu mă poate ajuta să fac faţă situaţiilor mele. Aceşti primi paşi sunt Paşii
Acceptanţei; ei îmi oferă baza pentru a putea să îi lucrez pe ceilalţi.
››› Odată ce L-am înţeles, decizia a fost una
uşoară…
Când am lucrat Pasul Doi, am ajuns la credinţa
că există o Putere mai mare decât mine. Pasul Trei mi-a cerut să iau o decizie;
depindea de mine dacă îmi predam sau nu viaţa şi voinţa acestei Puteri
Superioare. Deşi credeam într-o Putere Superioară, mă simţeam speriată şi
nepregătită să iau o astfel de decizie. Mi-am dat seama că nu Îl înţelegeam
prea bine, ori aveam nevoie de acest lucru pentru a putea să Îi las viaţa mea.
Undeva pe drumul vieţii mele, mi-am format
convingerea că Dumnezeu era aspru, că mă respingea şi judeca, credeam că
Dumnezeu vrea ca eu să sufăr şi să fiu nefericită pentru a-mi spăla păcatele.
Credeam că nu are timp pentru mine, că eu nu trebuia decât să exist şi să
supravieţuiesc. Asta e tot ce credeam.
În Al-Anon am învăţat că puteam să am orice
concept vroiam despre Puterea Superioară. Am decis să îmi alung orice vechi concept
despre Dumnezeu, astfel încât să pot să iau totul de la început, cu mintea
liberă. Cu grijă, am început să vorbesc cu El. Am încercat rugăciunea şi
meditaţia. Mi-a luat câteva luni până am reuşit să mă obişnuiesc cu această
nouă relaţie. Naşul meu m-a lăsat tot timpul de care am avut nevoie, în timp ce
îmi oferea sugestii şi mă încuraja.
Atunci când m-am simţit confortabil şi în
siguranţă în cadrul acestei noi relaţii, am început să îmi redefinesc conceptul
de Putere Superioară. Am ajuns la o concluzie simplă şi frumoasă: Dumnezeu este
cel mai bun prieten al meu. Vorbim, râdem şi plângem împreună, Îi pot spune
orice; îmi cunoaşte toate temerile, defectele şi greşelile, îmi cunoaşte
visele, calităţile şi reuşitele; ştie de ce am nevoie şi îmi oferă ce îmi
trebuie. Cu blândeţe şi cu simţul umorului, mă îndrumă în direcţia voinţei Lui
pentru mine. Atunci când am întrebări, ştiu că e în regulă să Îl întreb.
Dumnezeu nu mă face niciodată să mă simt proastă sau “defectă”. Dumnezeu mă
lasă să aleg şi atunci când greşesc – e în regulă. Nu facem decât să ne
apropiem. Dumnezeul meu are mereu timp pentru mine şi mă face mereu să mă simt
specială.
Lucrând Pasul Trei, mi-am schimbat nu doar
conceptul despre Dumnezeu, ci şi viaţa. Mi-am găsit un prieten care va fi mereu
lângă mine, un Dumnezeu aşa cum Îl înţeleg eu. Odată ce L-am înţeles, decizia
de a-mi preda viaţa şi voinţa în grija Lui a fost una uşoară.
Cum să
lucrezi Pasul Trei?
“Am
hotărât să ne lăsăm viaţa şi voinţa în
grija unui Dumnezeu aşa cum şi-L închipuie fiecare dintre noi.”
Aici vei regăsi câteva întrebări pe care să
ţi le adresezi ţie sau care să fie discutate în grup pentru a începe să
explorezi relaţia ta cu Dumnezeu, aşa cum îl înţelegi tu:
1.› Cum mă simt faţă de a-mi
preda viaţa unei Puteri Superioare pentru orientare?
2.› Cum pot să aflu cine sau ce
constituie Puterea mea Superioară?
3.› Sunt dispus să încerc să
îmi predau problemele? Ce m-ar putea ajuta să vreau asta?
4.› Cum aş putea să nu mă mai
tot gândesc, să încerc sau să tot evaluez
şi să iau cu adevărat o decizie?
5.› Am avut probleme în luarea
deciziilor în viaţa mea? Dă exemple.
6.› Dacă nu sunt în stare să
iau această decizie, ce anume mă reţine?
7.› Am încredere că Puterea mea
Superioară poate să aibă grijă de mine?
8.› Cum ar putea Pasul Trei să
mă ajute să mă ţin departe de situaţiile create de alţii?
9.› Ce consecinţe a avut
obsesia mea faţă de diferite probleme şi de ceilalţi?
10.› Atunci când “le las şi Îl
las pe Dumnezeu” să aibă grijă de viaţa mea, sunt dispus să urmez îndrumarea pe
care o primesc?
11.› Cum pot să predau o
situaţie şi rezultatele ei?
12.› Cum mă pot opri de la a-mi
lua înapoi voinţa?
13.› Ce pot să fac atunci când
cei dragi iau decizii cu care nu sunt de acord?
14.› Cum pot să îi las pe cei
dragi să îşi găsească propriul drum în viaţă, aşa cum eu mi-l găsesc pe al meu?
15.› Ce pot să fac pentru a
încerca să îi văd pe ceilalţi aşa cum îi vede Dumnezeu?
16.› Cum pot eu să exprim dorinţa lui Dumnezeu în acţiunile şi vorbele mele
către ceilalţi - incluzându-l aici şi pe alcoolic?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu