Capitolul 5
CUM FUNCŢIONEAZĂ METODA NOASTRĂ
Rareori s-a întâmplat ca cineva să nu reuşească, atunci când a aplicat metoda noastră în
întregime.
Cei care nu se însănătoşesc, sunt oameni care nu pot sau nu vor să se dedice complet
acestui program simplu - de obicei, bărbaţi şi femei care, prin structura lor, sunt incapabili de
a fi cinstiţi cu sine. Există asemenea nefericiţi. Nu este vina lor; se pare că s-au născut aşa. Ei
sunt din fire incapabili de a înţelege şi dezvolta un mod de viaţă care să nu se abată în nici un
fel de la onestitate; şansele lor de a se face bine sunt reduse considerabil.
Mai există şi aceia care suferă de grave tulburări emoţionale şi mintale. Mulţi dintre ei
se fac bine, dacă au capacitatea de a fi oneşti.
Povestea fiecăruia dintre noi dezvăluie, în general, cum am fost, ce s-a întâmplat şi cum
suntem acum. Dacă aţi hotărât că vreţi şi dumneavoastră ceea ce avem noi şi sunteţi dispus să
mergeţi până în pânzele albe ca să obţineţi acel ceva, atunci înseamnă că sunteţi pregătit să
faceţi anumiţi paşi.
Pe unii dintre aceştia, noi am refuzat să-i facem, din încăpăţânare. Credeam că vom
putea găsi o metodă mai uşoară, mai puţin drastică. Dar n-am găsit.
Vorbind cât se poate de serios, vă rugăm fierbinte să vă alungaţi teama şi să acordaţi
atenţie maximă amănuntelor metodei, de la bun început. Unii dintre noi am încercat să rămânem
cramponaţi de vechile noastre idei, dar nu am ajuns la nici un rezultat, până când nu neam
debarasat de ele complet.
Nu uitaţi că avem de a face cu alcoolul - viclean, derutant, puternic! Fără ajutor, nu prea
avem şanse. Dar există Cineva care
are toată puterea - şi acel Cineva este Dumnezeu. Fie-vă dat să-L găsiţi acum!
Nouă, jumătăţile de măsură nu ne-au adus nimic. Ne aflam la o răscruce a vieţii. Ne-am
abandonat complet în grija şi sub ocrotirea Lui.
Iată paşii pe care i-am făcut şi care sunt sugeraţi ca program de însănătoşire:
1. Am admis că eram neputincioşi în faţa alcoolului - că nu mai eram stăpâni pe viaţa
noastră.
2. Am ajuns la credinţa că o Putere superioară nouă înşine ne-ar putea reda sănătatea mintală.
3. Am hotărât să ne lăsăm voinţa şi viaţa în grija unui Dumnezeu, aşa cum şi-L închipuia
fiecare dintre noi.
4. Am făcut, fără teamă, un inventar moral amănunţit al propriei persoane.
5. Am mărturisit lui Dumnezeu, nouă înşine şi unei alte fiinţe umane, natura exactă a
greşelilor noastre.
6. Am consimţit, fără rezerve, ca Dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de caracter.
7. Cu umilinţă, I-am cerut să ne îndepărteze slăbiciunile.
8. Am întocmit o listă cu toate persoanele cărora le-am făcut necazuri şi am consimţit să
reparăm aceste rele.
ALCOOLICII ANONIMI
42
9. Ne-am reparat greşelile direct faţă de acele persoane, acolo unde a fost cu putinţă, dar nu
şi atunci când le-am fi putut face vreun rău lor sau altora.
10. Ne-am continuat inventarul personal şi ne-am recunoscut greşelile, de îndată ce ne-am dat
seama de ele.
11. Am căutat, prin rugăciune şi meditaţie, să ne întărim contactul conştient cu Dumnezeu,
aşa cum şi-L închipuia fiecare dintre noi, cerându-i doar să ne arate voia Lui în ce ne priveşte
şi să ne dea puterea s-o împlinim.
12. După ce am trăit o trezire spirituală ca rezultat al acestor paşi, am încercat să transmitem
acest mesaj altor alcoolici şi să punem în aplicare aceste principii în toate domeniile vieţii
noastre.
Mulţi dintre noi am exclamat: "Ce pretenţii! Eu nu pot urma toate instrucţiunile astea!"
Nu vă descurajaţi. Nici unul dintre noi n-a reuşit să urmeze toate aceste principii în mod
absolut. Nu suntem sfinţi. Ceea ce contează este că suntem dispuşi să progresăm pe baza unor
repere spirituale. Principiile aşternute mai sus sunt puncte de reper pentru progres. Noi nu
avem pretenţia de a deveni perfecţi, ci de a progresa spiritual.
Modul în care descriem alcoolicul, capitolul consacrat agnosticilor, precum şi cele
întâmplate în timpul bolii şi după restabilirea sănătăţii, fac să iasă în evidenţă trei lucruri
importante:
(a) că eram alcoolici şi nu mai eram stăpâni pe viaţa noastră;
(b) că, probabil, nici o putere omenească nu ne-ar fi putut despovăra de alcoolism;
(c) că Dumnezeu ar putea - şi ar face-o - dacă L-am căuta.
Convinşi de toate acestea, am ajuns la Pasul 3, prin care ne-am hotărât să ne lăsăm
voinţa şi viaţa în mâinile lui Dumnezeu, aşa cum ni-L închipuiam fiecare. Ce anume
înţelegem prin aceasta şi din ce constă acţiunea noastră la Pasul 3?
Mai întâi, este necesar să fim convinşi de faptul că o viaţă trăită numai după pofta
noastră nu prea poate fi o viaţă împlinită, Pentru că intrăm aproape tot timpul în conflict cu
ceva sau cineva, chiar şi atunci când suntem mânaţi de gânduri bune.
Cei mai mulţi oameni încearcă să trăiască de parcă ei înşişi ar fi regizorii universului.
Fiecare om este ca un actor care vrea să dirijeze întregul spectacol aşa cum crede el de
cuviinţă, încercând întruna să aranjeze luminile, decorul, coregrafia şi jocul celorlalţi actori.
Ce bine ar fi dacă toate ar rămâne cum le-a rânduit el, dacă toţi ar acţiona după dorinţa lui!
Atunci spectacolul ar fi un succes, viaţa ar fi minunată şi toţi, inclusiv el însuşi, ar fi
mulţumiţi!
În încercarea sa de dirijare a vieţii, poate că actorul dă dovadă de virtuţi reale, precum
amabilitate, bunăvoinţă, răbdare, generozitate ori poate chiar modestie şi sacrificiu de sine. Pe
de altă parte, el poate fi meschin, egoist, plin de sine şi necinstit. Majoritatea oamenilor sunt,
de fapt, un amestec de astfel de trăsături.
Cum se petrec lucrurile de obicei? Spectacolul nu prea reuşeşte iar omul începe să
creadă că viaţa este nedreaptă cu el. Se hotărăşte să pună la bătaie mai multă energie. Cu
următoarea ocazie, devine şi mai pretenţios sau mai binevoitor, după caz. Piesa tot nu-i iese pe
plac. Deşi admite că poate, pe undeva, e şi vina sa, este convins că ceilalţi sunt mai de blamat
decât el. Este indignat, se înfurie, se auto-compătimeşte. Care este problema lui cea mai
mare? Nu cumva caută să-şi satisfacă propriile interese, chiar şi atunci când încearcă să fie
bun cu ceilalţi? Nu este cumva un asemenea om victima iluziei că ar putea stoarce satisfacţii
şi fericire de la lume, numai de-ar dirija-o el bine? Dar nu este oare evident, pentru toţi ceilalţi
actori, ce urmăreşte el să obţină? Şi nu-i face aceasta pe ceilalţi să se răzbune, retrăgând tot ce
pot din ce-au investit ei înşişi în spectacol? Nu cumva produce el mai multă confuzie, decât
armonie, chiar şi în cele mai bune momente ale sale?
Cap.5. CUM FUNCŢIONEAZĂ METODA NOASTRĂ
43
Actorul acesta nu se gândeşte decât la sine. Ca să folosim un termen la modă, este un
egocentric. Este precum cel care s-a retras din afaceri şi acum se plânge de starea jalnică a
naţiunii, în timp ce stă cu burta la soare iarna, pe plaja Floridei; ca pastorul
care oftează din cauza păcatelor secolului al XX-lea; ca politicienii şi reformatorii
convinşi că Utopia s-ar putea înfăptui, dacă restul lumii s-ar purta cum trebuie; ca hoţul care
sparge seifuri, din cauză că societatea l-a nedreptăţit şi ca alcoolicul care a pierdut totul şi este
internat pe viaţă. Oricât am vrea să protestăm, nu suntem oare majoritatea dintre noi
preocupaţi de propria persoană, de resentimentele noastre şi de mila de sine?
Egoism - egocentrism! Aici, credem noi, îşi au rădăcina necazurile noastre. Mânaţi de o
sută de forme de frică şi autoamăgire, de propriile interese şi autocompătimire, îi călcăm pe
bătături pe semenii noştri şi ei se răzbună. Uneori ne rănesc fără vreo provocare din partea
noastră; dar, de fiecare dată descoperim că, în anumite momente din trecut, luaserăm hotărâri
dictate de egoism, care ne-au adus mai târziu aceste riposte dureroase.
Considerăm, deci, că suntem principalii autori ai propriilor necazuri. Acestea izvorăsc
din noi înşine. Alcoolicul este un exemplu de culme a îndărătniciei egoiste neînfrânate, deşi
de obicei el nu crede că ar fi aşa. Mai înainte de orice, noi, alcoolicii, trebuie să ne debarasăm
de egoismul acesta. Trebuie, pentru că altfel ne ucide! Dumnezeu ne dă posibilitatea. Şi se
pare adesea că nici nu putem scăpa de egoism fără ajutorul Lui.
Mulţi dintre noi am avut un noian de convingeri morale şi filosofice, dar ne-a fost
imposibil să ne ridicăm la înălţimea lor, oricât am dorit. N-am prea reuşit nici să devenim mai
puţin egocentrici prin dorinţa sau voinţa noastră. Ne trebuia ajutor de la Dumnezeu.
De aceea s-a născut metoda noastră şi de aceea funcţionează ea aşa cum funcţionează.
Mai întâi de toate, a trebuit să încetăm a mai juca rolul lui Dumnezeu, pentru că n-a ţinut.
Apoi, am hotărât că de acum înainte Dumnezeu va fi Regizorul întregii noastre vieţi. El este
Directorul; noi suntem agenţii Lui. El este Părintele, noi suntem copiii Lui. Conceptul acesta,
care a devenit piatra de temelie a noului arc de triumf pe sub care am păşit către libertate, este
simplu, ca majoritatea ideilor bune.
După ce am adoptat această atitudine în mod sincer, au început să se petreacă tot soiul
de lucruri remarcabile. Aveam un nou Patron, care fiind atotputernic, ne-a furnizat cele
necesare, cu condiţia ca noi să ne ţinem în preajma Lui şi să-I împlinim lucrarea bine.
Ancoraţi pe acest fundament, am devenit din ce în ce mai puţin interesaţi de sine, de
măruntele noastre planuri şi proiecte. Ne interesa din ce în ce mai mult să înţelegem cu ce
puteam contribui noi la viaţă. Pe măsură ce simţeam pătrunzând în noi o putere nouă şi
savuram pacea sufletească, pe măsură ce descopeream că puteam face faţă vieţii cu succes şi
deveneam conştienţi de prezenţa Lui - a început să ne părăsească frica de ziua de azi, de cea
de mâine şi de viitorul îndepărtat. Ne renăscuserăm.
Ne aflam acum la Pasul 3. I-am spus Creatorului nostru, aşa cum ni-L închipuiam
fiecare: "Doamne, mă las în grija Ta - să faci din mine şi prin mine ceea ce doreşti Tu.
Scapă-mă din robia egoismului, ca să pot împlini mai bine voia Ta. Scapă-mă de greutăţi în
aşa fel, încât biruinţa mea asupra lor să fie, pentru cei pe care i-aş putea ajuta, o mărturie a
Puterii Tale, a Iubirii Tale, a Modului Tău de Viaţă. Fie-mi dat să fac voia Ta întotdeauna!"
Am cumpănit bine înainte de a face acest pas, asigurându-ne că eram pregătiţi să-l
facem, că ne puteam în fine abandona lui Dumnezeu pe de-a-ntregul.
Am descoperit că era de dorit să facem acest pas spiritual împreună cu o persoană
înţelegătoare, precum soţia ori cel mai bun prieten ori sfetnicul spiritual. Dar este mai bine să
ne ducem la întâlnirea cu Dumnezeu singuri, decât alături de cineva care ne-ar înţelege greşit.
Desigur, ne-am ales noi înşine cuvintele către Dumnezeu, fiind atenţi să exprimăm ideea
în sine, fără rezerve. Acesta a fost doar un început, dar făcut cu onestitate şi smerenie, el a
avut uneori un efect foarte puternic şi imediat.
ALCOOLICII ANONIMI
44
Pe urmă, ne-am lansat într-un program de acţiune viguroasă, al cărei prim pas este o
curăţenie generală interioară, ceea ce mulţi dintre noi nu mai încercaserăm să facem niciodată
înainte. Deşi decizia noastră a fost un pas vital, hotărâtor, nu putea avea un efect permanent,
dacă nu era urmată imediat de efortul susţinut de a recunoaşte şi elimina obstacolele psihice
de care ne împiedecaserăm mereu. Băutura fusese doar un simptom. Deci, trebuia să luăm în
considerare cauzele şi stările de spirit.
De aceea, am început să ne facem un inventar personal. Acesta a fost Pasul 4. Orice
afacere comercială nesupusă cu regularitate unui inventar este de obicei sortită eşecului.
Inventarul comercial este un efort de dezvăluire a adevărului cu privire la mărfurile aflate în
stoc, o confruntare cu realitatea. Unul dintre obiectivele inventarului este acela de a detecta
bunurile deteriorate sau nevandabile şi de a scăpa de ele prompt şi fără regrete. Dacă proprietarul
vrea ca afacerea să-i meargă bine, nu-şi poate permite să se mintă în privinţa
valorilor din stoc.
Exact acest lucru l-am făcut noi, cu privire la viaţa noastră. Am inventariat-o cu
onestitate. Mai întâi, am căutat să depistăm acele slăbiciuni ale personalităţii noastre care neau
cauzat nereuşitele. Convinşi fiind că egoismul, manifestat în diverse forme, a fost cel care
ne-a înfrânt, i-am studiat modurile de manifestare cele mai frecvente.
Resentimentul este cauza "numărul unu" a durerilor noastre. El devastează spiritul
alcoolicului mai rău decât oricare altă stare psihică. Din el se nasc toate formele de boală
spirituală, iar noi nu am fost bolnavi doar mintal şi fizic, ci şi spiritual. Odată ce a avut loc
însănătoşirea spirituală, urmează refacerea mintală şi cea fizică.
Pentru a ne putea ocupa de problema resentimentelor, le-am aşternut pe hârtie. Am făcut
o listă cu oamenii, instituţiile sau principiile faţă de care simţeam mânie şi ne-am întrebat de
unde venea acel sentiment. De cele mai multe ori, am descoperit că ne fuseseră rănite sau
ameninţate stima de sine, buzunarul, ambiţiile şi relaţiile personale (inclusiv cele sexuale).
Deci, eram ofensaţi. Ne simţeam devastaţi.
Pe lista resentimentelor, am scris în dreptul fiecărui nume natura prejudiciilor îndurate.
Ce anume fusese afectat? Stima de sine, securitatea, ambiţiile, relaţiile personale sau cele
sexuale?
De obicei, am recurs la descrieri precise, precum cele din exemplul următor:
Am
resentimente
faţă de:
Cauza: Îmi afectează:
Dl. X
Atenţia pe care i-o poartă soţiei mele.
M-a pârât soţiei că am amantă.
X mi-ar putea "sufla" postul la
serviciu.
Relaţiile sexuale, stima de sine (frică)
Relaţiile sexuale, stima de sine (frică)
Securitatea; stima de sine (frică)
D-naY
E nebună - se uită la mine "de sus".
Şi-a internat soţul, din cauza beţiilor.
El este prietenul meu.
Ea e o gură-spartă.
Relaţie personală, stima de sine (frică)
Patronul
Este nerezonabil, nedrept,
arogant.
Mă ameninţă că mă dă afară pentru că
beau şi că am încărcat contul de
cheltuieli.
Stima de sine. Securitatea (frică)
Soţia
Neînţelegătoare şi pisăloagă.
îi place de X. Vrea să trecem casa pe
numele ei.
Orgoliu - Relaţii
personale sexuale. Securitatea (frică)
Cap.5. CUM FUNCŢIONEAZĂ METODA NOASTRĂ
45
Ne-am revizuit întreaga viaţă. Singurul lucru care conta era să o facem minuţios şi
cinstit. Când am terminat, am examinat totul cu grijă. Cel dintâi lucru evident a fost acela că
lumea, oamenii, erau adesea nedrepţi. Că alţii erau nedrepţi, era o constatare la care mai
ajunseserăm noi şi înainte. Rezultatul obişnuit era că oamenii continuau să ne nedreptăţească
şi noi rămâneam cu sentimentul de ciudă. Uneori aveam motive de remuşcări şi atunci ne era
ciudă pe noi înşine.
Cu cât ne luptam mai mult încercând să aranjăm lucrurile în favoarea noastră, cu atât
situaţiile se înrăutăţeau. Ca la război, cel ce ieşea victorios era doar în aparenţă învingătorul.
Momentele noastre de triumf erau de scurtă durată.
Este limpede că o viaţă plină de resentimente nu duce decât la sentimentul inutilităţii şi
la nefericire. Exact în măsura în care permitem acestor resentimente să existe, irosim timpul
care ar merita trăit. Iar pentru un alcoolic, a cărui unică speranţă este menţinerea şi creşterea
experienţei spirituale, resentimentul este ceva deosebit de grav. Noi am descoperit că este
fatal. Când întreţinem asemenea sentimente, ne decuplăm de la sursa de lumină a Spiritului.
Nebunia alcoolismului revine şi bem din nou. Iar pentru noi, băutul înseamnă moarte.
Trebuia să ne eliberăm din mânie, dacă voiam să rămânem în viaţă. Nu ne mai puteam
permite să purtăm pică nimănui, nici să trecem prin zguduiri sufleteşti. Astfel de emoţii pot fi
luxul dubios al oamenilor normali, dar pentru alcoolici ele sunt otravă.
Ne-am întors la listă, pentru că în ea se afla cheia viitorului. Eram pregătiţi să ne uităm
la ea dintr-un unghi cu totul diferit.
Am început să ne dăm seama că, într-adevăr, oamenii ne dominaseră, în starea în care ne
aflaserăm, răutăţile lor - imaginate sau reale - avuseseră o putere ucigătoare asupra noastră.
Cum să le evităm de acum încolo? Am înţeles că resentimentele trebuiau stăpânite, dar cum?
Ca şi cu alcoolul, nu puteam scăpa de ele doar pentru că vream noi aşa.
Iată cum am procedat. Ne-am dat seama că se prea putea ca cei care ne prigoneau să fie
bolnavi spiritual. Deşi simptomele şi efectele bolii lor asupra noastră ne zdruncinau echilibrul,
erau şi ei, ca şi noi, suferinzi. I-am cerut lui Dumnezeu să ne ajute să manifestăm faţă de ei
răbdare, milă şi toleranţă, ca faţă de nişte prieteni bolnavi. Când cineva ne irita, ne spuneam în
sinea noastră: "Omul acesta este bolnav. Cum aş putea să-i fiu de ajutor? Doamne, apără-mă
de mânie. Facă-se voia Ta".
Evităm răzbunările şi disputele, pentru că ele nu constituie o purtare adecvată faţă de
bolnavi. Certurile şi răzbunările ne distrug şansa de a fi de ajutor. Nu-i putem ajuta pe toţi
oamenii, dar cel puţin, Dumnezeu ne va arăta cum să-i privim cu blândeţe şi toleranţă pe
fiecare în parte.
Am revenit la listă şi nu am mai pus la socoteală ce ne-au făcut alţii nouă. Am căutat cu
fermitate să vedem care au fost greşelile noastre. Când am fost egoişti, necinstiţi, timoraţi şi
mânaţi de propriile interese? în cazurile în care greşeala nu fusese numai a noastră, am
încercat să facem total abstracţie de rolul jucat de ceilalţi. Unde eram noi înşine de blamat?
Inventarul era al nostru, nu al celorlalţi! Când am depistat greşelile care ne aparţineau, le-am
trecut în listă. Ni le-am pus, negru pe alb, în faţa ochilor. Ne-am admis cinstit răutăţile
săvârşite şi am fost dispuşi să le îndreptăm.
Observaţi cuvântul "frică" din paranteze, alături de dificultăţile legate de Dl. X, D-na Y,
patron şi soţie. Acest scurt cuvânt atinge, într-un fel sau altul, aproape fiecare aspect al vieţii
noastre. Frica era agentul corosiv nefast, care destrăma ţesătura întregii noastre vieţi. Ea a
generat nenumărate situaţii încărcate de nenorociri pe care simţeam că nu le meritam. Dar
oare nu declanşaserăm noi înşine dezastrul? Uneori ne vine să credem că frica face parte din
aceeaşi categorie ca şi furtul. Ba parcă ea aduce mai multe necazuri.
Ne-am trecut în revistă amănunţit toate fricile. Le-am aşternut pe hârtie, chiar şi pe cele
care nu antrenau vreun resentiment. Ne-am întrebat de ce le purtam în noi. Oare nu cumva
pentru că ne trădase siguranţa de sine? Ea ne dusese până la un anumit punct, dar nu până la
ALCOOLICII ANONIMI
46
capăt. Unii dintre noi am avut o mare încredere în forţele proprii, dar această încredere nu a
rezolvat nici pe departe problema fricii - şi nici vreo altă problemă. Iar când ea ne mai făcea şi
fuduli, era şi mai rău.
Poate că există o cale mai bună. Noi credem că da. Acum avem o altă bază de pornire,
aceea a încrederii în Dumnezeu şi în sprijinul Lui. Avem încredere în Dumnezeul infinit şi
mai puţin în eul nostru limitat. Suntem pe lume pentru a juca rolul pe care ni l-a atribuit El. În
măsura în care facem ceea ce considerăm a fi voia Lui şi ne bazăm pe El cu smerenie, exact în
aceeaşi măsură ne dă El puterea să înfruntăm nenorocirile cu seninătate.
Nu ne scuzăm niciodată, în faţa nimănui, pentru faptul că depindem de Creatorul nostru.
Ne vine să râdem când ni se spune că spiritualitatea ar fi un semn de slăbiciune. Paradoxal, ea
este calea către putere. Avem deja verdictul istoriei în acest sens: credinţa înseamnă curaj. Toţi
cei care au credinţă, au şi curaj. Ei au încredere în Dumnezeul lor. Iar noi nu ne cerem iertare
pentru credinţa în Dumnezeu, ci îl lăsăm să demonstreze prin noi ce poate face El. îi cerem să
ne ia frica din suflet şi să ne îndrepte atenţia către ceea ce vrea El să fim noi. Astfel, depăşim
frica imediat.
Şi acum, despre problema sexuală. Mulţi dintre noi am avut nevoie de o "revizie
generală" la acest capitol. Dar, mai presus de orice, am încercat să tratăm problema cu bun
simţ, pentru că altfel este atât de uşor s-o luăm razna!
Opiniile oamenilor sar dintr-o extremă într-alta - uneori sunt chiar absurde. Un cor de
glasuri ţipă că sexualitatea este pofta carnală de joasă speţă, o necesitate inferioară a
procreării. Alte voci ţipă cerând sex - cât mai mult sex. Unii dispreţuiesc instituţia căsătoriei.
Alţii cred că majoritatea necazurilor rasei umane au cauze sexuale. Unii sunt de părere că nu
ne oferim o viaţă sexuală suficientă sau nu de soiul care ne trebuie, văzând semnificaţii ale
sexualităţii pretutindeni. Un curent de opinii interzice omului savoarea acestei hrane, iar un
altul ne obligă pe toţi la regim strict de "condimente picante".
Noi dorim să rămânem neutri în această controversă. Nu vrem să fim arbitrii
comportamentului sexual al nimănui. Toţi avem probleme sexuale. Nu am fi oameni, dacă nu
le-am avea. Ce putem face cu ele?
Ne-am revizuit propriul comportament din trecut. Când am fost egoişti, necinstiţi sau
nechibzuiţi? Pe cine am rănit? Am provocat oare, în mod nejustificat, gelozie, suspiciune sau
amărăciune? Unde am greşit şi cum ar fi trebuit să procedăm de fapt? Am scris toate acestea
pe hârtie şi le-am examinat.
Am încercat, în acest fel, să ne conturăm un ideal sănătos pentru viaţa noastră sexuală în
viitor. Ne-am întrebat, în legătură cu fiecare relaţie avută: A fost egoistă sau nu? I-am cerut lui
Dumnezeu să ne modeleze idealurile şi să ne ajute să trăim în conformitate cu ele. Am ţinut
minte mereu că forţa noastră sexuală este un dar de la Dumnezeu, deci ceva bun, care nici nu
se foloseşte uşuratic sau egoist, nici nu este de tratat cu dispreţ sau cu lehamite.
Oricare ar fi idealul nostru, trebuie să avem bunăvoinţa de a ne maturiza în direcţia lui.
Trebuie să avem bunăvoinţa de a repara relele făcute, având grijă să nu înrăutăţim şi mai mult
lucrurile prin acţiunea respectivă. Cu alte cuvinte, tratăm problema sexuală aşa cum am trata
oricare altă problemă. Prin meditaţie, îi cerem lui Dumnezeu să ne arate ce este necesar să
facem, cu fiecare aspect în parte. Răspunsul corect va veni, dacă îl dorim.
Dumnezeu este singurul judecător al situaţiei noastre sexuale. Consultarea altor
persoane este adesea de dorit, dar îl lăsăm pe El să fie judecătorul suprem. Ne dăm seama că
unii oameni sunt tot atât de porniţi împotriva sexualităţii, pe cât sunt alţii de liberali în
favoarea ei, dar noi evităm gândirea sau sfaturile isterice pe această temă.
Presupunând că nu reuşim să atingem idealul ales şi că ne poticnim, să însemne aceasta
că ne vom îmbăta? Unii spun că da. Dar nu este întru totul adevărat. Totul depinde de noi şi de
motivaţiile noastre. Dacă regretăm cele făcute şi avem dorinţa onestă de a-l lăsa pe Dumnezeu
să ne ducă spre lucruri mai bune, avem convingerea că vom fi iertaţi şi că ne-am învăţat
Cap.5. CUM FUNCŢIONEAZĂ METODA NOASTRĂ
47
minte. Dacă nu ne pare rău şi comportamentul nostru continuă să rănească alţi oameni,
suntem cu siguranţă pe drumul reîntoarcerii la băutură. Noi nu facem teorie. Toate acestea
sunt fapte dovedite, din experienţa noastră.
Despre sexualitate, în rezumat: Ne rugăm, cu toată seriozitatea, pentru un ideal cinstit,
pentru o călăuzire divină în fiecare situaţie îndoielnică, pentru sănătate mintală şi pentru
puterea de a face ceea ce este corect. Dacă problema noastră sexuală este o sursă de tulburare,
ne aruncăm cu mai multă râvnă în munca de ajutare a altor alcoolici. Ne gândim la nevoile lor
şi încercăm să găsim soluţii. Această activitate ne scoate din frământările legate de sine şi ne
astâmpără dorinţa imperioasă, atunci când a ne supune ei ar aduce dureri sufleteşti.
Dacă am fost conştiincioşi în întocmirea inventarului, am scris multe pe hârtie. Am
făcut o listă a resentimentelor şi le-am analizat. Am început să înţelegem cât erau de inutile şi
de fatale. Am început să le vedem caracterul teribil de destructiv. Am început să învăţăm
toleranţa, răbdarea şi bunăvoinţa faţă de toţi oamenii, chiar şi faţă de duşmanii noştri - şi
aceasta, pentru că îi privim ca pe nişte oameni bolnavi. Am făcut o listă cu cei pe care i-am
rănit prin comportamentul nostru şi suntem dispuşi să îndreptăm trecutul, dacă se poate.
In această carte, veţi citi în repetate rânduri că ceea ce n-am putut face noi, pentru noi
înşine, a făcut credinţa. Sperăm că sunteţi convins acum că Dumnezeu poate face să dispară
orice formă de încăpăţânare egoistă care v-a blocat calea către El.
Dacă aţi luat deja o hotărâre şi aţi făcut un inventar al trăsăturilor personale deficitare,
aţi început bine. Dacă aşa stau lucrurile, înseamnă că aţi înghiţit şi digerat câteva felii de
adevăr despre dumneavoastră înşivă.
48
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu