Traducere
din Melody Beattie_ Codependent’s guide
to the twelve steps
de catre voluntari ai
Centrului de Formare si consiliere Sf Arhangheli Mihail si Gavriil Iasi
”Sunt în
noi lucruri de care avem nevoie să ne descotorosim;
sunt și lucruri pe care e nevoie să să le schimbăm. Dar în
același timp
nu trebuie
să fim prea disperați, prea
nemiloși, prea
încrâncenați.
Pe calea
către sensul vieții mele și către fericire, multe dintre acele lucruri
se vor
schimba de la sine, iarpe celelalte le putem lucra în timp.
Primul
lucru pe care e nevoie să îl facem este să recunoaștem și
să avem
încredere în adâncul nostru
și să nu-l pierdem din vedere. Așa cum Rățușca cea urâtă ascunde
de fapt
Lebăda, Tigrișorul –
Salvatorul care știe
Calea,tot așa
și în fiecare dintre noi este ceva Special – ceva ce
trebuie păstrat.”
Benjanim
Hoff - Calea ursulețului(1982)
PASUL 7
CU UMILINȚĂ L-AM RUGAT
PE DUMNEZEU SĂ NE ÎNDEPĂRTEZE DEFECTELEDE CARACTER
Frica a reprezentat o bună parte din viațași
din codependența mea: frica de oameni, frica de viață,
frica de trecut, frica de Dumnezeu, frica de vindecare, frica de mine însămi.
Acest Pas esteunuldintrelucrurilepe care mi-a fostfricăsă
lefacpeparcursulvindecării. Pe de o parte, vroiam ca Dumnezeu să-mi înlăture
defectele de caracter. Pe de altă parte, nu eram sigură că ar mai rămâne ceva
din mine dacă Dumnezeu ar fi făcut asta.
Dumnezeu avea să coboare și să smulgă nemilos din mine tot ceea ce însemna meu? Aveam să devin o
sfântă? O cochilie goală? Nu mă gâdeam că aș fi avut mult de pierdut pentru că nu credeam că ar fi mare lucru în
mine. Mă simțeam ca o cochilie goală. Iar a mi se înlătura toate defectele,
cele pe care ajunsesem să le numesc codependență, suna puțin a anihilare.
Ceaveasă se întâmple cu mine? Cine aveam să devin? Aveam să
am o personalitate? Aveam să devin ca un robot obsedat de vindecare, repetând mantre
tămăduitoare, zâmbind dulce? Aveam să pierd lucrurile care mă făcuseră unică?
Aveam să-mi pierd entuziasmul?
Citatul de mai sus esteintenționat
mai lung decât un motto obișnuit. Era nevoie de asta pentru că are ceva important de
spus.
Da, sunt înnoi – în mine și în
tine – unele lucruri de care e nevoie să ne descotorosim. Dar avem nevoie să rămânem
cine suntem, noi înșine, să ne păstrăm esența personalității,
acele trăsături, calități și caracteristici care ne fac speciali și unici.
Când facem concret acest Pas, Dumnezeu nu coboară cu un
aspirator să curețe tot ce e în interiorul nostru. Dumnezeu nu-mi răpește
personalitatea. Nu mă anihileazăpe
mine.
Dumnezeu
îmi ia doar acele trăsături care mă limitează și
mă împiedică să fiu eu însămi.
Unele dintre trăsăturile cele mai respingătoare vor fi
înlăturate. Multe altele vor fi transformate. De exemplu, obsesia. Are un
aspect negativ, dar adesea există și o latură pozitivă a aceleiași
trăsături. Transformată, obsesia devine hotărâre.
Unele dintre defectele mele trebuiau să fie cizelate sau
temperate. De exemplu, purtarea de grijă – concentrarea pe celălalt în
detrimentul meu, neglijându-mă pe mine – poate deveni iubire pentru sine și
iubire pentru ceilalți. Această iubire se poate manifesta într-un fel care
hrănește, crește, dă viață și care arată prețuire
pentru mine și pentru alți oameni.
Am învățat că frica poate trecedacă nu e de tipul acelora care îți
spun să pășești în fața unui camion.
Am învățat că dacă renunț la
defectele mele, nu înseamnă că îmi elimin personalitatea. Ci tocmai asta i-a
permis personalităţii mele să iasă la lumină şi să strălucească pentru prima
oară, după foarte multă vreme.
A-L
RUGA PE DUMNEZEU CU UMILINȚĂ
În afară de frica legată de ce se va întâmpla cu noi
dacă rămânem fără defecte și de ce înseamnă să ni se înlăture defectele, o
singură idee mai este de discutat în acest Pas. Îl rugăm
cu umilință pe Dumnezeu să ne îndepărteze defectele. Asta nu înseamnă
că strigăm la Dumnezeu să ne schimbe. Nu înseamnă că pretindem. Nu înseamnă că
trebuie să ne smiorcăim, să ne târâm în genunchi, să cerșim,
să pledăm ori să cerem fără încetare.
Acest Pas presupune să admitem că Dumnezeu este
puterea. Admitem diferența dintre noi și
Dumnezeu: Dumnezeu este atotputernic, noi – nu și nici nu e nevoie să fim. Pur și
simplu nu putem face singuri unele lucruri. A ne schimba pe noi înșine este unul dintre ele.
Așa că Îl rugăm pe Dumnezeu să facă pentru noi ceea ce
nu putem face singuri.
Cu umilințăÎlrugămpeDumnezeusăneîndepărtezedefectele
de caracter.
Ne ajută dacă spunem ”Terog”.
A AVEA
ÎNCREDERE ÎN PROCES
Prima oară când am făcut acest Pas, am procedat exact
cum se spunea în Big Book. M-am retras singură într-o cameră și am închis ușa. I-am cerut Creatorului meu să ridice de la mine
toate defectele de caracter. Deși îmi era frică, spuneam asta cu toată inima. Eram
gata să mi se înlăture acele lucruri de care devenisem conștientă sau despre care discutasem la Pașii 4 și 5. Și doream să mi se îndepărteze și acele lucruri care trebuiau înlăturate și care îmi scăpaseră la Pașii 4 și 5. Așa că am spus și asta.
Am meditat puțin,
apoi m-am pregătit să părăsesc încăperea, întrebându-mă ce avea să se întâmple.
Avea să mă lovească un trăsnet? Aveam să merg la culcare în acea seară și să mă trezesc dimineață o altă persoană? Aveam să mă mai recunosc?
Și în ce măsură trebuia să fac eu această schimbare?
Însemna că trebuia să încerc să fiu perfectă din acel moment? Nu înțelegeam procesul pe care îl începusem. Încă nu îl înțeleg pe deplin, dar am învățat să
am încredere în el.
Este un proces gradual, un proces de vindecare și un proces spiritual. Nu doare, cel puțin nu mai mult decât este necesar ca să ne vindece de durerile din
trecut sau ca să ne capteze atenția.
Este un proces plăcut și chiar și
durerea devine plăcută o dată ce încep să fiu dispusă să o trăiesc în loc să mă
împotrivesc, o dată ce încep să fiu dispusă să mă predau.
Am învățat că nu este un proces instantaneu.
Nu avem de ce să ne temem.
Am fost schimbată în timp. Nu a trebuit să mă schimb eu.
Nu am fost transformată instantaneu când am făcut acest Pas. Dar a-l face
declanșează procesul.
Am început ușor să observ anumite lucruri la mine, de exemplu purtare
de grijă, control, frică, dureri nerezolvate din trecut. Nu pe toate odată. Mai
întâi am conștientizat cât de mult controlam o anumită persoană. Nu
m-am oprit. Doar am devenit conștientă de asta. Apoi am conștientizat
cât de mult controlam o altă persoană. La fel – nu m-am oprit. Doar am devenit
conștientă de asta.
Apoi am luptat o vreme – cu mine însămi. Am încercat să mă
opresc, dar am descoperit că nu pot. Sau am încetat un anume comportament, dar
tot mai voiam să-l continui. Eşec. Apoi, însfârşit, predarea. Am încetat să mă mai
chinui şi mi-am dat voie să fiu.
Acesta este momentul în care apar darurile. Daruri
ca detașarea. Slăbirea controlului. Conștientizarea
profundă că nu pot controla pe nimeni. Asta nu înseamnă că am lucrat perfect
sau că darurile au venit toate odată. Dar în timp, slăbirea progresivă a
controlului a înlocuit impulsul de a controla.
Asta nu înseamnă că impulsul și
dorința de a controla nu s-au mai manifestat. În viața
mea, ca și în viețile multor oameni care ne-au oferit poveștile
lor pentru această carte, controlul rămâne o problemă importantă în vindecare.
Parțial acceptăm. Rămânem în alertă. Devenim și
mai conștienți. Ne pândim. Dar ne permitem să învățăm
și să creștem. Dobândim o anumită delicatețe și
compasiune față de noi înșine, față de condiția noastră umană. Lăsăm să se producă schimbarea.
Am descoperit că unele dintre problemele mele cele mai
grele sunt uneori transformate în lucruri de folos. De exemplu, când eram mică
stăteam mult singură. Nu relaționam cu ceilalți și
aveam puțini prieteni. Ani în șir,
în timp ce alții mergeau la școală și
socializau, eu eram bolnavă și trebuia să stau singură acasă, să studiez singură,
izolată de oameni. Am trăit multă durere în legătură cu perioada asta din viața
mea.
Însă când am acceptat-o și
am putut mulțumi pentru ea (deși nu cu
toată inima), am putut vedea darul pe care îl primisem prin ea. A învăța
să fiu singură, a învăța să studiez singură, a învăța
să gândesc independent au devenit trăsături care m-au condus către ceea ce fac
în prezent (sunt scriitoare). Un minus a devenit un plus important în viața
mea.
Sunt uimită vazând cât de mult recunoștința,
acceptarea și acest program ne poate transforma și
transformă unele dintre cele mai supărătoare trăsături ale noastre.
Ani la rand m-am sacrificat din dorința
de a fi martir sau, câteodată, chiar fără motiv. Dar reușind
să canalizez această capacitate, am învățat să fac
sacrificii pe termen limitat, în împlinirea unor anumite scopuri .
Am văzut mulți oameni în curs de vindecare de codependență
care se lipseau de anumite lucruri, se zbăteau, făceau sacrificii fără motiv
sau sperând că astfel ar salva o anumită relație.
Înaintând în vindecare, am văzut aceeași
oamenifolosind capacitatea aceea de a îndura, de a persevera, de a face
sacrificii pentru a termina o facultate, pentru a începe propria afaceresau
făcând altceva pentru binele lor.
O anumită trăsătură de caracter a fost astfel
transformată.
Dorința de control poate fi temperată prin fixarea unor
limite și apoi transformată în abilități de management și leadership.
Toată energia pe care o consumăm disprețuindu-ne și judecându-ne poate fi transformată în sens pozitiv,
pate fi folosită pentru a ne iubi pe noi înșine.
O parte din grija nesănătoasă, codependentă față de lume poate fi întoarsă către noi până când învățăm cu adevărat să ne iubim și să
avem grijă de noi înșine.
Și tot așa.
Da, ne va fi mai bine fara anumite lucruri. Unelevor fi
transformate total. Pe altele le vom lucra în timp, cu ajutorul Domnului. Iar
pe altele vom învăța să le acceptăm.
Poate că nu voi fi niciodată o bucătăreasă bună și
nici nu știu dacă îmi pasă. Accept asta la mine. Dacă va fi să se
schimbe lucrurile vreodată în această privință,
se vor schimba. Dar deocamdată nu sunt interesată să schimb ceva anume.
Unele lucruri le fac bine. Pe altele mediocru. Pe
altele deloc. E ok.
Cu cât mai mult vom lucra acești
Pași, cu atât vom căpăta o perspectivă mai bună despre
noi și despre trecutul nostru. Cu cât îi permitem mai deplin
trecutului nostru să se vindece, cu atât mai mult vom vedea și
ne vom deschide să primim darurile care ne vin prin el.
O dată ce ne trăim amărăciunea, vom fi capabili să primim
darul din fiecare relație, chiar și din cele mai dureroase.
Vom fi vindecați. Vom
avea acces la iubirea pentru noi înșine și
pentru ceilalți. Pate că darul cel mai vindecător este acceptarea de
sine imediată, continuă, acceptarea a tot ceea ce suntem și
a tot ceea ce am fost. Cu cât ne acceptăm mai mult, cu atât mai mult ne vom
asuma ceea ce suntem chemați să devenim.
Acest Pas nu ne absolvă de responsabilitate. Doar că nu
trebuie să ne temem și să ne tulburăm. Nu trebuie să forțăm
vindecarea. Nu mai trebuie să ne criticăm și
să ne judecăm pentru că nu suntem capabili să schimbăm ceva la noi. De acum
înainte, ni se vor întâmpla lucruri bune.
Vom
fi conduși către vindecarea de care avem nevoie. Se vor ivi
ocazii. Vor apărea oameni în viața noastră. Vom auzi o frază la o întâlnire. Va suna
cineva și va începe să vorbească despre ceva ce va atinge o
coardă sensibilă. Vom primi o carte. Ne va veni un gând, vom avea o conștientizare.
Putem fi conduși către un
terapeut sau către un grup de terapie. Putem fi conduși
către conștientizări ale altor dependențe
sau probleme ale noastre și să le vindecăm. Pute să ne trezim într-o relație
care să declanșeze o vindecare profundă a trecutului nostru.
Ne putem trezi fără loc de muncă, situație
care să ne provoace să neprovoace
în feluri necunoscute de noi de a fi stăpâni pe propria noastră putere.Putem
descoperi noi părți din noi înșine pe care le putem explora și
lucra.
Procesul va lucra dacă îi permitem să o facă. Uneori
lucrează chiar dacă ne opunem. Ne vom trezi ca suntem schimbați
până în măduva oaselor, în feluri în care n-am fi putut-o face singuri.
Și asta se întâmplă în mod natural, dacă ne lăsăm.
Acest Pas ne dă permisiunea de a fi cine suntem. Spunem
”Te rog, ajuta-mă. Te rog, schimbă-mă.” Din acest moment, putem să fim cine
suntem și să permitem schimbărilor să se producă.
Nu e nevoie să lucrăm din greu atât de mult. Nu e
nevoie să ne zbatem atâta. Sarcinanoastră e să ne acceptăm pe noi înșine
în fiecare clipă. Să-L rugăm pe Dumnezeu să facă restul. Să cerem, știind
că ceea ce ne dorim și avem nevoie să se întâmple este peste puterile noastre.
Să cerem, știind că nu se așteapă de
la noi sălucrăm singuri.
Apoi să fim deschiși și
să avem încredere în ce se va întâmpla.
Da, avem și noi o responsabilitate în acest proces. Ceea ce ține
de noi este să lucrăm acești Pași. E un lucru la îndemână și
ni se va arăta și vom fi ajutați să facem
orice am avea de făcut. Lucrarea acestui Pas este simplă. ”Să-L rugăm cu umilință
pe Dumnezeu să ne dea ce avem nevoie.” Asta ne dă permisiunea să fim cum suntem
și să Îi încredințăm Puterii
noastre Superioare nevoile și dorințele noastre. Spunem ”Te rog”, apoi avem încredere că am
fost auziți.
PAȘII
TRANSFORMĂRII
Pașii 6 și 7 sunt Pașii transformării. Când mă întreabă oamenii cum m-am
schimbat sau ce să facă ei pentru a se schimba, nu am niciodată un răspuns.
Totuși, am trecut prin schimbări majore de-a lungul vieții.
Am început, ca noi toți,
ca un copil nevinovat. Pe la 12 ani, consumul meu de alcool era în floare. Pe
la 18 mă drogam. Pe la 23 eram într-un program cu metadonă. Pe la 26, la
început împotriva voinței mele, făceam tratament pentru dependența
de droguri.Devenisem o persoană așezată și luasem contact cu Pașii
și cu o Putere superioară.
Mă schimbasem dintr-o persoană obsedată de droguri într-o
persoană cumpătată, dedicată unui nou stil de viață.
Totuși am observat o altă obsesie – obsesia mea față
de oameni și neglijarea propriei persoane. Descoperisem o parte mai
adâncă din mine, o parte plină de durere și de dorințe
arzătoare – gaura neagră a sufletului meu.
De-a lungul anilor am trecut printr-o altă
transformare. M-am schimbat treptat într-o persoană cu mai puține frici, care controla mai puțin, o
persoană mai concentrată pe propriile responsabilități. Dintr-o victimă devenisem o persoană care își propunea să fie bună cu sine.
Am învățat să
mă ocup de sentimentele mele. Au început să mi se vindece sentimentele nerezolvate din
trecut. Chiar mi-am vazut trecutul transformându-se și
am început să înțeleg ce daruri primisem de la el, chiar și
în cele mai dureroase momente.
Se petreceau schimbări în fiecare zi. Și
descopăr cum cu timpul mă apropii tot mai mult de acel minunat copil interior
nevinovat, de drumul pe care l-am început demult. Totuși,
mai este cineva cu mine, cineva care a călătorit cu mine de-a lungul anilor,
care a învățat să supraviețuiască, să
fie pe picioarele ei, să învețe, să învețe să îi pese și care
învață să își dea voie să fie protejată.
Este cu mine o persoană care a trecut prin multe în viață,
care adesea a trăit lucruri grele și învăț să o prețuiesc și pe ea, împreună cu toate experiențele
ei. Pentru că acestea m-au făcut să devin eu.
Când mă întreabă oamenii cum să se schimbe, nu le pot ține
un discurs lung, o predică. Nici măcar nu pot să mă laud. Ce le pot oferi sunt
instrumentele-cheie pentru schimbarea și
transformarea vieții noastre – Pașii 6 și
7.
Să începi să îți dorești.
Să devii deschis. Să spui te
rog. Și să prețuiești persoana care ești acum,
în acest moment.
Nimic,
nimic nu poate împiedica binele să vină în viața
ta și în acest program numit recuperare, în
felul în care îți este ție de folos.
Acest Pas nu ne anihilează. Scoate la iveală frumusețea
copilului nevinovat din fiecare dintre noi și
o combină cu înțelepciunea
pe care o dobândim din experiențele
noastre. Ne face capabili să ne punem în valoare întregul potențial.
Darurile noastre vor spori. Tiparele noastre de comportament
vor deveni acceptabile, iar cu timpul chiar hazlii. Defectele ne vor fi curățate, eliminate sau vor deveni suportabile.
Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute. Să-L rugăm pe
Dumnezeu să ne schimbe. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne vindece. Să fim total pregătiți să ne vindece Domnul, să-L rugăm cu umilință să facă asta. Iată
esența
Pașilor
6 și
7. Ei sunt miezul vindecării noastre.
ACTIVITĂȚI
- Care sunt temerile tale legate de ideea de a fi schimbat? Scrie-le sau
vorbește altor persoane despre ele.
- Ai văzut deja schimbări la tine? Câte
dintre ele au stat în puterea ta? Meditează la faptul că
schimbarea în viața ta se face progresiv, natural.
- A scrie scrisori este una dintre metodele mele favorite. Scrie-i o
scrisoare lui Dumnezeu, așa cum Îl înțelegi tu. Spune-I despre ce te deranjează la tine și ce
schimbăriți-ar plăcea să vezi.
- Dacă ai îndoieli cu privire la defectele de caracter la care trebuie
să lucrezi acum, cere-I lui Dumnezeu să îți arate clar ce lucruri ar putea fi îmbunătățite
în viața ta dacă ai lucra Pașii 6 și 7.
- Încearcă să te vezi, să te imaginezi pe tine – cel care ți-ar
plăcea să devii. Vezi-te făcând ce ți-ar plăcea să faci și fiind așa cum ți-ar plăcea să fii. Apoi revino în prezent. Spune
că ești bine așa cum ești. Arată că te accepți și că te iubești așa cum ești acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu