.

MESAJ:

INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE
<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recunoaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne părăseşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – libertatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.
(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)

Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>

Twelve steps to freedom. Start with one.

Doua dimineti

Două dimineți

DE: PJD | DOVER, NH

Este dimineata.

Când ochii mi se deschid și viziunea se concentrează, primul lucru pe care îl văd este sticla de bere pe jumătate beată. La naiba. Am făcut-o din nou.

Mă așez și văd că sunt în subsolul meu. Sunt încă în cizme și în haina de iarnă. Nu le-am scos niciodată după ultima țigară din noapte. Aud că se amestecă sus. Bună durere. Sunt treji. Trebuie cumva să mă strâng și să fac o remarcă despre cum trebuie să fi adormit din nou jos. Poate mai putem îndepărta o zi pe elefantul uriaș din cameră.

Când intru în bucătărie la etaj, văd imediat tristețea din ochii soției mele. O tristețe pe care fiica mea este prea mică pentru a o recunoaște. „Cred că am adormit jos”, spun.

După o tăcere ciudată, soția mea spune: „Ții minte chiar ce mi-ai spus aseară?” Cuvintele ei sunt tăiate ca un cuțit pe măsură ce vinovăția se revarsă asupra mea, vinovăția pentru ceva despre care nu-mi amintesc absolut nimic.

Vina se transformă rapid în frică. Ce va face când va trebui să încep să beau din nou mai târziu astăzi? Trebuie să beau. Voi găsi o cale. Întotdeauna fac. Îmi zic doar că este doar o știi-ce. Cui îi pasă de ceea ce am spus? Eram beat. Mare lucru. „Nu vreau să mă ocup de asta chiar acum”, îi spun.

Nu se spune prea multe pentru restul dimineții. Soția mea pleacă la serviciu. Fiica mea urcă în autobuz pentru școală. Îmi planific următoarea băutură. La scurt timp, telefonul meu se aprinde. Este soția mea. Textul spune: „Trebuie să vorbim”.

Astăzi este o dimineață mult diferită.

Îmi deschid ochii și mă uit peste corpul adormit al soției mele pentru a vedea numerele 4:44 de pe ceasul de lângă pat. De obicei îmi place să dorm până cel puțin 5:00, dar 4:44 este suficient de aproape. În plus, acesta este momentul meu preferat din zi.

Spun o rugăciune rapidă de recunoștință, apoi mă îndrept spre rutina mea de dimineață. În primul rând, cafeaua. Știu că soția mea se va trezi în curând, așa că pregătesc două căni. Mai întâi pun cuptorul la cuptorul cu microunde, astfel încât să fie plăcute și calde. Pregătim cafeaua așa cum ne place, cu puțină cremă de vanilie franceză. Aud că se ridică la etaj și știu că va coborî în curând.

Când intră în bucătărie, încă somnoroasă, îi întind ceașca ei. Ochii i se deschid mai larg și spune: „Mi-ai făcut unul pentru că mă iubești?” În aceste zile, îi prepar cafeaua în fiecare dimineață, dar ea o tratează întotdeauna cu emoție ca și cum ar fi prima ceașcă pe care am făcut-o vreodată. Radiază de recunoștință. Ne îndreptăm spre sufragerie, cu Biblii în mână. Este rutina noastră de dimineață să ne începem ziua așa.

Citim în tăcere, apoi discutăm. Uneori discutăm despre ceea ce citim, alteori discutăm doar despre ziua noastră dinainte. Dimineața zboară ca întotdeauna. Soția mea pleacă la muncă. Fiica mea pleacă la școală. Îmi planific ziua.

La scurt timp, telefonul meu se aprinde. Este soția mea. Textul spune: „Te iubesc atât de mult”. Mulțumesc, AA.