BIG BOOK - Capitolul 3 ALTE DATE PRIVIND ALCOOLISMUL

Capitolul 3

ALTE DATE PRIVIND ALCOOLISMUL

Foarte puţini dintre noi am fost dispuşi să admitem că eram cu adevărat alcoolici.

Nimănui nu-i face plăcere să se considere mintal şi fizic diferit de semenii săi. Deci, nu este

de mirare că viata noastră de băutori s-a caracterizat prin nenumărate încercări inutile de a

demonstra că puteam bea şi noi ca ceilalţi oameni. Marea obsesie a fiecărui băutor care bea

anormal este aceea că, în vreun fel sau altul, într-o zi, va reuşi să bea rezonabil şi cu plăcere.

Este uimitor cât de intens persistă această iluzie. Mulţi o urmează până dincolo de porţile

nebuniei sau ale morţii.

Am aflat că trebuia să recunoaştem pe deplin, în adâncul sufletului, că eram alcoolici.

Acesta este primul pas în refacerea sănătăţii. Amăgirea că suntem sau vom putea fi curând ca

restul lumii trebuie spulberată.

Noi, alcoolicii, suntem bărbaţi şi femei care ne-am pierdut capacitatea de a ne controla

consumul de alcool. Ştim că un alcoolic adevărat nu-şi va recâştiga niciodată puterea asupra

alcoolului. Cu toţii am avut din când în când impresia că ne-am recâştigat-o, dar asemenea

momente - de obicei scurte - erau urmate inevitabil de şi mai multă lipsă de control, ceea ce

ne-a dus cu vremea la o demoralizare jalnică şi nemărginită. Cu toţii suntem acum convinşi că

alcoolicii de tipul nostru se luptă cu o boală care se agravează continuu. După o anumită

perioadă, starea sănătăţii noastre se înrăutăţeşte constant, fără să se mai amelioreze vreodată.

Suntem precum infirmii care şi-au pierdut picioarele; ele nu vor mai creşte la loc

niciodată. Tot aşa, se pare că nu există nici un fel de tratament care să facă din alcoolici ca noi

oameni obişnuiţi. Noi am încercat toate remediile imaginabile. Uneori, avea loc o revenire de

scurtă durată, după care urma întotdeauna o recădere şi mai gravă. Medicii care cunosc boala

alcoolismului' sunt de acord cu părerea că alcoolicul nu poate fi transformat într-un băutor

normal. Poate că într-o zi ştiinţa va realiza acest! lucru, dar încă n-a făcut-o.

În ciuda a orice am spune noi, mulţi dintre cei care sunt alcoolici veritabili nu vor vrea

să creadă că aparţin acestei categorii. Prin nenumărate forme de auto-amăgire şi

experimentări, vor încerca să-şi dovedească lor înşişi că sunt o excepţie de la regulă,] deci nealcoolici.

Ne vom ridica pălăria în faţa celui care va reuşi să se schimbe atât de mult, încât să

poată bea din nou "ca un domn", după ce şi-a dovedit incapacitatea de a bea controlat. Numai

Dumnezeu ştie cât de îndelungate şi de mari au fost strădaniile noastre de a bea ca alţi

oameni!

Iată ce am încercat, printre multe altele: să bem numai bere; \ să limităm cantitatea; să

nu bem niciodată singuri; să nu bem niciodată de dimineaţă; să bem numai acasă; să nu ţinem

băutură în casă; să nu bem niciodată în timpul serviciului; să bem numai la petreceri; să

trecem de la scotch la coniac; să bem numai vinuri naturale; să acceptăm că va trebui să ne

dăm demisia dacă vom bea la lucru; să călătorim; să nu călătorim; să jurăm (cu sau fără

legământ solemn) că ne vom lăsa de băut; să facem mai mult exerciţiu fizic; să citim cărţi

însufleţitoare; să ne ducem la o clinică sau la un sanatoriu; să acceptăm de bună voie

internarea la azil - lista se poate completa la infinit.

Ne displace să punem noi cuiva eticheta de alcoolic, însă dumneavoastră vă puteţi pune

singur diagnosticul destul de repede. Mergeţi la barul cel mai apropiat şi încercaţi să beţi

controlat. Încercaţi să beţi şi să vă opriţi brusc. Repetaţi experimentul de mai multe ori. În

29

scurt timp, veţi putea decide, dacă sunteţi onest cu sine, despre ce este vorba. Poate că se

merită să înduraţi o criza zdravănă de tremurători, ca să ajungeţi la o cunoaştere deplină stării

în care vă aflaţi.

Deşi nu avem cum s-o dovedim, credem că majoritatea dintre noi am fi putut înceta

băutul pe când ne aflam la începutul carierei alcoolice. însă dificultatea cea mai mare constă

în faptul că puţini alcoolici doresc suficient de serios să înceteze până mai este timp.

Am auzit despre cazuri în care, în ciuda semnelor evidente de alcoolism, oamenii au

reuşit să înceteze băutul pe perioade lungi, datorită unei dorinţe covârşitoare de a o face. Iată

un exemplu.

Un bărbat cam la treizeci de ani o ţinea din beţie în beţie. Era nervos dimineţile de după

şi bea ca să se liniştească. Avea ambiţia de a reuşi în afaceri, dar a priceput că nu va ajunge

niciunde, dacă se atinge de băutură. De cum începea să bea, nu se mai putea înfrâna. S-a

hotărât, prin urmare, să nu mai bea nici un strop de alcool, până după ce va fi reuşit în afaceri,

când putea ieşi la pensie. De o tărie cu totul excepţională, omul acesta a rămas complet

abstinent timp de douăzeci şi cinci de ani şi s-a retras din afaceri la vârsta de cincizeci şi cinci

de ani, după o carieră fericită şi reuşită. Atunci a căzut victimă concepţiei pe care o au cam

toţi alcoolicii şi anume, că lunga perioadă de abstinenţă şi de auto-disciplină i-ar fi redat

capacitatea de a bea ca alţi bărbaţi. Şi-a pus papucii de casă şi a scos sticla. Două luni mai

târziu, era internat la spital, dezorientat şi umilit. O vreme, a încercat să-şi regleze modul de a

bea, cu ajutorul unor internări repetate. Apoi, adunându-şi toate forţele, a încercat să înceteze

complet băutul, dar a descoperit că nu putea. Datorită poziţiei sale, avea la dispoziţie toate

mijloacele financiare pentru rezolvarea problemei. Şi totuşi, fiecare încercare a eşuat. Deşi

fusese un om robust la momentul atragerii din afaceri, s-a prăbuşit rapid şi a murit după patru

ani.

Acest caz conţine o lecţie importantă. Cei mai mulţi dintre noi am crezut că, după o

perioadă îndelungată de abstinenţă, vom putea bea din nou normal. Dar iată că acest om, la

cincizeci şi cinci de ani, a descoperit că se afla exact în situaţia în care fusese la treizeci. Am

văzut repetându-se mereu demonstrarea adevărului că "odată alcoolic, eşti alcoolic pentru

totdeauna". Reluarea băutului după o perioadă de abstinenţă, ne aruncă în scurt timp înapoi,

de unde am plecat. Dacă ne hotărâm să încetăm băutul, nu ne putem permite nici un fel de

ezitări, nici un gând ascuns despre posibila imunitate la alcool în viitor.

S-ar putea ca tinerii să se simtă încurajaţi de experienţa acestui om în a crede că vor

putea înceta băutul ca şi el, bazându-se pe propria voinţă. Ne îndoim că vor reuşi prea mulţi,

pentru că nici unul nu vrea cu adevărat să înceteze. Din cauza deformării mintale

caracteristice deja instalate, se va găsi prea rar câte unul care să reuşească. Mulţi dintre noi, la

vârsta de treizeci de ani sau mai puţin, care băuseră numai de câţiva ani, s-au pomenit tot atât

de neajutoraţi ca şi cei care băuseră timp de douăzeci de ani.

Ca cineva să fie grav afectat, nu este neapărat necesar să fi băut mult timp sau în

cantităţile băute de noi, ceea ce se verifică mereu, mai ales în cazul femeilor; adesea, femeile

potenţial alcoolice devin real alcoolice şi ajung la punctul fără de întoarcere în doar câţiva ani.

Unii băutori, care s-ar simţi insultaţi dacă ar fi numiţi alcoolici, se miră de faptul că sunt

incapabili să înceteze băutul. Noi, care cunoaştem simptomele, vedem un număr mare de

alcoolici potenţiali pretutindeni în rândul tinerilor. Dar numai încercaţi să le deschideţi

ochii!13

Privind în urmă, avem sentimentul că am continuat să bem mulţi ani după ce trecuserăm

de punctul până la care puterea voinţei ne-ar mai fi putut ajuta să ne oprim. În cazul în care

cineva nu este sigur dacă a trecut sau nu în acea zonă periculoasă, să încerce să se lase de băut

timp de un an. Dacă este alcoolic adevărat şi într-o stare avansată, are foarte puţine şanse de

13 Constatarea era adevărată la vremea primei ediţii a acestei cărţi. Dar, un sondaj efectuat în 1999, printre membrii A.A. din S.U.A. şi Canada, arăta că aproximativ o optime erau tineri sub treizeci de ani.

30

succes. În primii ani ai băutului, nouă ni s-a întâmplat să avem perioade de abstinenţă de un

an sau mai mult, după care am devenit din nou băutori înrăiţi, mai târziu. Chiar dacă vă puteţi

opri pentru o durată de timp considerabilă, se poate totuşi să fiţi alcoolic potenţial. Credem că

prea puţini dintre cei pe care îi interesează această carte pot sta nebăuţi timp de un an de zile.

Unii se îmbată chiar în ziua de după luarea hotărârii de a nu mai bea; majoritatea o fac după

câteva săptămâni.

Pentru cei incapabili de a bea moderat, problema este cum să înceteze complet băutul.

Plecăm, desigur, de la presupunerea că cititorul are dorinţa de a se opri. Dacă o asemenea

persoană va putea sau nu să renunţe la băutură pe o cale ne-spirituală, depinde de cât de mult

şi-a pierdut deja din puterea de a alege dacă să bea sau nu. Mulţi am crezut în tăria noastră de

caracter şi aveam o dorinţă deosebit de puternică de a înceta băutul pentru totdeauna şi, totuşi,

ne-a fost imposibil s-o facem. Derutanta trăsătură a alcoolismului, aşa cum îl cunoaştem noi,

constă din totala incapacitate de a sta departe de băutură, indiferent de cât de mari ar fi nevoia

sau dorinţa omului în cauză.

Atunci, cum să-i ajutăm pe cititorii noştri să determine, dincolo de orice umbră de

îndoială, dacă sunt sau nu şi ei ca şi noi? încercarea de a renunţa la băutură pentru o perioadă

de timp poate ajuta, dar credem că avem ceva şi mai bun de pus în folosul suferinzilor

alcoolici şi poate şi al lumii medicale. De aceea, vom descrie câteva dintre stările mintale care

preced o recădere la băutură, pentru că în acestea se află esenţa problemei.

Ce fel de gânduri domină alcoolicul care repetă de multe ori experimentul fatal al

primului pahar? Prietenii, care tocmai au avut o discuţie cu el după beţia care l-a dus la divorţ

sau la faliment, rămân perplecşi când îl văd intrând drept într-un local cu băutură. Oare de ce

o face? Ce se petrece în capul lui?

Primul exemplu este acela al unui prieten pe care îl vom numi Jim. Omul are o soţie şi o

familie fermecătoare. A moştenit o agenţie rentabilă de vânzări de automobile. S-a întors de

pe front cu o reputaţie excelentă. Este un bun comerciant şi toată lumea îl simpatizează. Este

inteligent şi, la prima vedere, normal - doar că e cam nervos de felul lui. Nu a băut deloc, până

la vârsta de treizeci şi cinci de ani. În doar câţiva ani, a devenit atât de violent la beţie, încât a

trebuit să fie internat la azil. La externare, a intrat în legătură cu noi.

I-am spus ce ştiam noi despre alcoolism şi despre soluţia r care o găsiserăm. A început

programul. Familia s-a reunit şi el s-angajat ca vânzător la agenţia pe care o pierduse din

cauza' băutului. Totul a mers bine o vreme, numai că Jim şi-a neglijat creşterea spirituală.

Spre consternarea sa, s-a pomenit beat de vreo şase ori, la intervale scurte. După fiecare

recidivă i-acordat asistenţa noastră, examinând cu grijă cele întâmplate, recunoscut că era cu

adevărat alcoolic şi într-o stare gravă. Ştia, dacă mai continua să bea, urma iar să fie internat

la azil. În piu; risca să-şi piardă familia, la care ţinea foarte mult.

Şi totuşi, s-a îmbătat din nou. I-am cerut să ne poveste exact cum s-a întâmplat. Iată

povestea sa:

"M-am prezentat la serviciu marţi dimineaţa. îmi amintesc mă simţeam iritat la gândul

că trebuia să fiu vânzător angajat la o firmă care fusese odată proprietatea mea. Am avut un

schimb de cuvinte cu şeful, dar nu ceva serios. Apoi, m-am hotărât să plec cu maşina la ţară,

să mă întâlnesc cu un client interesat de cumpărarea unui automobil. Pe drum mi s-a făcut

foame, aşa că m-am oprit la un local care avea şi un bar. Nu aveam nici o intenţie să beau.

Voiam doar un sandviş. Mă gândeam şi că poate voi da peste un potenţial client, în acel local

familiar, pe care îl frecventasem de ani de zile. Mâncasem de multe ori acolo, în timpul

lunilor de abstinentă. M-am aşezat la o masă şi am comandat un sandviş şi pahar cu lapte. încă

nu mă gândeam la alcool. Apoi, am mai comandat un sandviş şi încă un pahar cu lapte.

Brusc, mi-a trecut prin cap că aş putea adăuga un strop de whiskey în lapte, că n-avea

cum să-mi facă rău, nefiind pe stomacul gol. Am comandat un whiskey si l-am turnat în lapte.

Simţeam vag că nu era prea înţelept ce făceam, dar m-am liniştit cu gândul că whiskey-ul

31

venea pe stomacul plin. Experimentul s-a desfăşurat atât de bine, încât am mai comandat un

whiskey şi încă un pahar cu lapte. Şi, fiindcă nu părea să-mi facă rău, am repetat iar

combinaţia".

Astfel, Jim a pornit din nou pe drumul azilului, sub ameninţarea internării, a pierderii

familiei şi a serviciului, fără să mai vorbim de suferinţele mintale şi fizice pe care i le aducea

întotdeauna băutura. Jim era un om bine informat în legătură cu alcoolismul său. Şi totuşi,

toate motivele pe care le avusese ca să nu bea au fost neglijate cu uşurinţă, în favoarea ideii

prosteşti că ar putea bea whiskey, dacă l-ar amesteca în lapte!

Oricare ar fi definiţia precisă a cuvântului, noi numim acest lucru curată nebunie. Ce alt

cuvânt ar putea fi folosit pentru a numi o asemenea pierdere a simţului măsurii, a puterii

raţiunii?

Poate veţi crede că am descris un caz extrem. Pentru noi nu este nimic exagerat,

deoarece acest mod de a gândi ne-a caracterizat pe fiecare dintre noi. Poate că uneori am

reflectat asupra consecinţelor ceva mai mult decât a făcut-o Jim. Dar întotdeauna apărea acel

straniu fenomen mintal în care, paralel cu un raţionament sănătos, exista inevitabil câte o

ridicolă scuză aberantă, care să ne justifice primul pahar. Gândirea sănătoasă nu reuşea să ne

ţină sub control. Ideea smintită ieşea învingătoare. A doua zi, ne întrebam serios şi sincer cum

de se putuse întâmpla aşa ceva.

În unele situaţii, ne-am îmbătat intenţionat, găsind justificări în faptul că eram nervoşi,

mânioşi, îngrijoraţi, deprimaţi, geloşi etc. Dar chiar şi cu asemenea scuze iniţiale, ne vedem

obligaţi admitem că justificările noastre pentru a ne îmbăta erau produsul unor minţi smintite,

dacă luăm în considerare ce urma invariabil Acum înţelegem că, nici în clipa în care ne

apucam de băut, dinadins, nu doar accidental, nu ne gândeam deloc serios la consecinţele

teribile ale gestului nostru.

Comportamentul nostru în faţa primului pahar este tot atât de absurd şi de neînţeles,

precum acela al unui om care, de exemplu, ar avea pasiunea de a traversa carosabilul în plin

trafic, găsind plăcere în a sări în calea maşinilor aflate în viteză. În ciuda oricăror atenţionări

prieteneşti, aceasta rămâne distracţia lui câţiva ani de zile. Până aici, l-am putea eticheta drept

un nerod, cu idei stranii despre distracţii.

Apoi, norocul îl părăseşte şi este accidentat uşor de câteva ori consecutiv. Dacă ar fi un

om normal, ne-am aştepta să se astâmpere. Dimpotrivă, el continuă, este lovit din nou şi se

alege acum cu capul spart. În prima săptămână de după externarea de la ortopedie, un tramvai

în viteză îi fracturează un braţ. Promite că s-a hotărât să renunţe definitiv la traversatul străzii

prin trafic, dar doar la câteva săptămâni după aceea, îşi rupe ambele picioare.

Acest comportament persistă de-a lungul mai multor ani, iar el face continuu promisiuni

că va fi mai prudent sau că nu va mai ieşi deloc în stradă. În cele din urmă, nu mai poate

lucra, soţia dă divorţul şi el rămâne de batjocura lumii. Încearcă, prin toate metodele

cunoscute, să-şi scoată din cap ideea traversatului prin trafic. Cere să fie internat într-un azil,

cu speranţa că se îndrepta. Dar, în ziua externării, aleargă în faţa maşinii pompierilor,

care-i fracturează spinarea. Numai un nebun poate face ceva, nu?

Vi se pare cumva că exemplul acesta ar fi exagerat de ridicol ? Oare aşa să fie? Cei care

am trecut prin acelaşi gen de "storcător" psihic trebuie să admitem că, dacă înlocuim boala

traversatului prin trafic cu alcoolismul, exemplul de mai sus ne descrie pe noi. În mod bizar,

oricât de inteligenţi am fost în alte privinţe, în faţa alcoolului Ne pierdeam minţile. Limbajul

este dur, dar cât de bine prezintă el adevărul!

Poate că unii dintre cititori vor gândi ceva de genul: "Da, ce spuneţi voi este adevărat,

dar nu în toate cazurile. Recunoaştem că avem şi noi câteva dintre aceste simptome, dar spre

deosebire de voi, nu am împins lucrurile la extrem şi nici nu o vom face. Cu câte ştim acum

despre noi înşine, datorită celor explicate de voi, astfel de lucruri absurde nu se mai pot

32

întâmpla. Noi nu am pierdut totul în viaţă din cauza alcoolului şi, categoric, nu avem intenţia

să pierdem. Mulţumim pentru informaţii".

Astfel de gânduri sunt valabile pentru unii ne-alcoolici care, deşi beau uneori

necumpătat, au capacitatea de a se opri sau de a bea iar moderat, deoarece creierul şi corpul

lor nu au fost vătămate, cum s-a întâmplat în cazul nostru. Cu foarte rare excepţii, alcoolicul

propriu-zis sau potenţial, este absolut incapabil de a înceta băutul doar pe baza cunoaşterii

de sine. Acest adevăr, la care am ajuns în urma unor amare experienţe, este un punct la care

revenim repetat şi asupra căruia insistăm mereu, pentru a ne asigura că s-a imprimat cât se

poate de adânc în mintea cititorilor noştri alcoolici.

Să prezentăm un alt exemplu. Fred este partener la o renumită firmă de contabilitate.

Câştigă bine, are un cămin minunat, este fericit în căsnicie şi tatăl unor copii inteligenţi, ajunşi

la vârsta studenţiei. Cu o personalitate agreabilă, Fred îşi face prieteni pretutindeni. Dacă a

reuşit vreodată cineva ca om de afaceri, acela a fost Fred. După toate aparenţele, este o fiinţă

stabilă, echilibrată. Si totuşi, este alcoolic.

L-am întâlnit pentru prima dată acum un an, la spital, unde se internase ca să pună capăt

unei crize grave de tremurături nervoase. Era prima sa experienţă de acest gen şi se simţea

groaznic de ruşinat. Departe de a admite că era alcoolic, îşi spunea că se internase ca să-şi

odihnească nervii. Medicul îi dăduse serios de înţeles că starea în care se afla era mult mai

gravă decât credea el. Fred era deprimat din cauza acestei veşti, de mai multe zile şi a luat

hotărârea de a se lăsa complet de băut. Nici nu i-a trecut prin cap că s-ar fi putut să nu

reuşească, în ciuda tăriei sale de caracter şi a rangului social de care se bucura. Refuza să

creadă că era alcoolic şi, cu atât mai puţin, că ar fi fost bine să accepte un remediu spiritual

pentru problema sa.

I-am spus ce ştiam noi despre alcoolism. Ideile i s-au părut interesante şi a admis că

avea câteva dintre simptome, dar era departe de a admite că nu va fi în stare să-şi rezolve

singur problema. Era absolut sigur că experienţa umilitoare prin care tocmai trecuse, precum

şi cunoştinţele acumulate de la noi îi vor fi suficiente ca să se poată abţine de la alcool, pentru

tot restul vieţii. Cunoaşterea de sine îi va rezolva problema.

O vreme nu am mai avut nici o veste de la Fred. Apoi, într-o bună zi, ni s-a comunicat

că s-a internat din nou. De data aceasta era zdruncinat. Curând ne-a trimis vorbă că dorea

neapărat să ne vadă.

Ce ne-a povestit este deosebit de instructiv, pentru că Fred era un om absolut convins că

trebuia să înceteze băutul, că nu avea nici o scuză pentru a bea; era un om cu o superbă

capacitate de a gândi raţional şi cu o atitudine hotărâtă în orice altă privinţă, dar care se afla

totuşi cu un picior în groapă. Vom reda povestea sa în propriile-i cuvinte:

"Mă impresionase puternic ce-mi spuseserăţi voi, prieteni, despre alcoolism şi vă

mărturisesc că n-am crezut că va fi posibil să mai beau vreodată. Am înţeles ideile voastre cu

privire la nebunia subtilă care precede băutul primului pahar, dar eram încrezător în faptul că,

după cele aflate, mie nu mi se mai putea întâmpla. M-am gândit că boala mea era mai puţin

avansată decât a voastră, că eu am reuşit întotdeauna să-mi rezolv singur toate celelalte

probleme personale şi că, deci, voi reuşi să fac ceea ce voi n-aţi reuşit. Mi se părea că aveam

dreptul să am încredere în mine, că nu era vorba decât de exersarea puterii voinţei şi de a fi în

gardă.

În această stare de spirit, m-am întors la afacerile mele şi totul a mers bine o vreme. Nu

era deloc o problemă să refuz un păhărel şi am început să mă gândesc că poate făcusem din

ţânţar armăsar, într-o zi, m-am deplasat la Washington, ca să predau un dosar contabil la un

birou guvernamental. Mai călătorisem de când nu mai beam, deci nu era ceva nou. Mă

simţeam bine fizic. Nu eram presat de nici o problemă sau grijă. încheiasem o afacere bună,

eram mulţumit şi ştiam că la fel vor fi şi partenerii mei. Era la sfârşitul unei zile perfecte, cu

nici un nor la orizont.

33

M-am dus la hotel şi m-am îmbrăcat calm pentru cină. Pe când treceam pragul

restaurantului de la hotel, mi-a trecut prin cap gândul că ar fi plăcut să servesc două

cocktail-uri pe lângă mâncare. Asta a fost tot, nimic mai mult. Am comandat un cocktail şi

mâncare. Apoi, am mai comandat un cocktail. După cină, m-am hotărât să ies la plimbare.

Când m-am reîntors la hotel, mi-a trecut prin cap gândul că un pahar de tărie înainte de

culcare ar fi binevenit. Ţin minte că am băut câteva pahare în plus în seara aceea şi o grămadă

întreagă dimineaţa următoare. Am nişte amintiri tulburi despre drumul în avion către New

York şi despre un simpatic şofer de taxi peste care am dat după aterizare, în locul soţiei.

Taximetristul m-a escortat în multe locuri, timp de câteva zile. Ştiu foarte puţine despre unde

am umblat, ce-am spus şi făcut. Apoi, a venit spitalul, cu suferinţa fizică şi mintală de

neîndurat.

De îndată ce mi-am recâştigat capacitatea de a gândi, am trecut în revistă tot ce se

întâmplase în seara aceea, la Washington. Nu numai că nu fusesem în gardă, dar nu luptasem

deloc împotriva primului pahar. De data aceasta, nu mă gândisem deloc la consecinţe.

începusem să beau cu o totală nonşalaţă, de parcă aş fi băut coca-cola, nu cocktail-uri. Mi-am

amintit acum ce-mi spuseseră prietenii mei alcoolici, cum mi-au prezis ei că, dacă aveam

gândirea tipică de alcoolic, vor veni odată ziua şi locul în care voi bea din nou. Chiar dacă îmi

construiam un zid de apărare, spuseseră ei, acel zid se va nărui în faţa unei scuze de două

parale. Ei bine, prezicerea lor s-a împlinit, cu vârf şi îndesat, pentru că nu mi-a trecut prin

minte nimic din cele învăţate despre alcoolism. Din acel moment, am ştiut că aveam gândirea

tipică de alcoolic. Am văzut că puterea voinţei şi cunoaşterea de sine nu-mi erau de nici un

ajutor în momentele acelea stranii de vid mintal. Nu putusem niciodată să-i înţeleg pe cei care

ziceau că i-a învins vreo problemă şi că nu mai aveau nici o speranţă. Acum ştiam. Era o

lovitură zdrobitoare.

Au venit să mă vadă doi membri A.A. Au zâmbit, ceea ce nu mi-a prea plăcut şi, apoi,

m-au întrebat dacă mă consideram alcoolic şi dacă de data aceasta eram cu adevărat învins. A

trebuit să răspund afirmativ la amândouă întrebările. Mi-au furnizat o grămadă de dovezi

grăitoare despre modul de gândire al alcoolicilor, precum cel de care dădusem eu dovadă în

Washington, care oglindea o stare fără speranţă. Mi-au citat zeci de situaţii similare, din

experienţa lor personală. Toate au avut darul de a stinge în mine orice licărire de convingere

că aş putea rezolva această problemă de unul singur.

Apoi, mi-au expus soluţia spirituală şi programul de acţiune pe care îl urmaseră cu

succes cam o sută dintre ei. Intelectual vorbind, sugestiile lor nu erau greu de asimilat, deşi

eram un membru al bisericii doar pe hârtie. Programul lor de acţiune era cam drastic, dar de

bun simţ. Însemna că va trebui să arunc pe fereastră câteva concepţii pe care le avusesem o

viaţă întreagă. Nu era lucru uşor. Însă, din clipa în care am luat hotărârea de a intra în acest

program, am trăit sentimentul ciudat că am fost eliberat din starea de alcoolic, fapt confirmat

curând.

La fel de importantă a fost pentru mine şi descoperirea că principiile spirituale îmi pot

aduce soluţii la toate problemele mele. De atunci, am ajuns să trăiesc într-un mod mult mai

satisfăcător şi, sper, mai util, decât oricând înainte. Vechiul meu gen de viaţă nu fusese deloc

rău, dar n-aş da nici unul dintre cele mai rele momente de acum pe cele mai bune din trecut.

Nici dacă aş putea, nu m-aş mai întoarce la ce-a fost."

Mărturisirile lui Fred nu au nevoie de comentarii. Sperăm că ele vor fi convingătoare

pentru mii de persoane în situaţii similare. Fred cunoscuse doar prima "tură în storcător".

Majoritatea alcoolicilor trebuie să ajungă mult mai rău, înainte de a putea să pornească la

rezolvarea problemelor.

Mulţi doctori şi psihiatri sunt de acord cu concluziile noastre. Unul dintre aceştia, medic

la un spital renumit în lume, ne-a declarat câtorva dintre noi următoarele:

34

"Ceea ce spuneţi voi despre condiţia generală disperată a majorităţii alcoolicilor este

corect, după părerea mea. În ce vă priveşte pe voi doi, a căror poveste am auzit-o, nu am nici

o îndoială că aţi fi fost sută la sută cazuri fără speranţă, dacă nu primeaţi ajutor divin. De miaţi

fi cerut să vă internez la mine, v-aş fi refuzat dacă aş fi putut. Cazuri ca al vostru sunt prea

sfâşietoare. Deşi nu sunt religios, am un respect profund pentru măsurile spirituale necesare în

astfel de cazuri. Pentru majoritatea alcoolicilor, nici nu există o altă soluţie."

încă o dată, dorim să subliniem faptul că alcoolicul se află, în anumite momente, fără o

apărare mintală eficace împotriva primului pahar. Cu foarte rare excepţii, nici el, nici vreo altă

fiinţă umană nu pot asigura o astfel de apărare. Apărarea trebuie să-i vină de la o Putere

superioară.

35