“Nici un grup nu are alt scop primordial unic, decît să transmită mesajul său alcoolicului care mai suferă.”
"Vezi-ţi de treburile tale!"...; şi, mai bine faci un singur lucru pînă la capăt şi aşa cum
trebuie făcut, decît o mie, prost. Iată tema centrală a acestei Tradiţii. Însăşi existenţa
Comunităţii noastre cere păstrarea acestui principiu.
Alcoolicii Anonimi sînt precum un grup de medici care au găsit un tratament pentru
cancer - de munca lor în unitate desăvîrşită depinde rezultatul de care se vor bucura cei ce
acum suferă de respectiva boală. Desigur, fiecare medic din echipa îşi are specialitatea sa.
Uneori, oricare dintre medicii preocupaţi sincer de rezultatul muncii poate simţi nevoia de a
se dedica singur acestei trude liber alese, decît să tot lucreze în echipă. Dar, din clipa în care
au descoperit împreună că există un tratament şi a devenit limpede că numai printr-o unire a
eforturilor se realizează cele dorite, din acea clipă fiecare va simţi obligaţia morală de a se
devota unui scop unic - lupta împotriva cancerului. Pentru o asemenea descoperire
miraculoasă, fiecare medic îşi va pune de-o parte ambiţiile personale, indiferent de pierderile
personale.
Exact acelaşi simţămînt de obligaţie morală îi leagă pe Alcoolicii Anonimi, care au
dovedit că pot ajuta băutorii-problemă mai bine decît oricine altcineva. Această capacitate
unică a fiecărui membru AA de a se pune în pielea noului venit şi de a-i dărui acestuia
însănătoşirea, nu depinde absolut deloc de cultura sa, nici de elocvenţa cuvîntărilor sale; nu
depinde de nici o altă capacitate personală. Singurul lucru care contează este ca el să fie
alcoolic şi să posede cheia abstinenţei. Aceste moşteniri - experienţa suferinţei şi
însănătoşirea - sînt transmise cu uşurinţă de la un alcoolic la altul. Acesta este darul lui
Dumnezeu pentru noi; iar transmiterea acestui dar altora ca şi noi este singurul scop care-i
animă pe membrii AA de jur împrejurul globului.
Mai există un motiv pentru unicitatea scopului nostru. Este vorba despre marele
paradox al AA-ului - noi ştim că rareori putem păstra preţiosul dar al abstinenţei dacă nu-l
dăruim mai departe, altora. Dacă un grup de medici care au dat peste un tratament al
cancerului, l-au ratat din cauza unor ambiţii personale, vor avea de îndurat mari mustrări de
conştiinţă. Însă, eşecul nu le va distruge posibilitatea de supravieţuire. Pentru noi însă,
pericolul neglijării altor suferinzi este un pericol permanent asupra vieţii şi sănătăţii noastre
mintale. Aflat sub imperiul dorinţei arzătoare de supravieţuire, al sentimentului datoriei şi al
iubirii, nu este de mirare că AA-ul a ajuns la concluzia că nu are decît o singură misiune
înaltă - aceea de a transmite mesajul său celor care nu ştiu că există o ieşire din alcoolism.
Povestea unuia dintre membrii noştri subliniază înţelepciunea acestui principiu al AAului,
de a avea un unic scop:
"Într-o zi, simţindu-mă agitat, mi-am spus că aş face bine să încerc un Pas 12, ca
măsura de protecţie împotriva unei recăderi. Dar, mai întîi, să-mi găsesc un beţiv pe care să-l
ajut.
Aşa că am sărit într-un metrou, care m-a dus la Towns Hospital, unde l-am întrebat pe
Dr. Silkworth dacă nu cumva avea vreun pacient, candidat pentru AA. "Nimic prea
promiţător," mi-a spus el. "N-am decît unul la etajul trei care are, probabil, nevoie - dar este
un irlandez groaznic de dur. În viaţa mea n-am văzut om mai încăpăţînat. Ţipă-ntr-una că,
dacă partenerul lui l-ar trata mai cu respect şi dacă nevasta l-ar lăsa în pace, şi-ar rezolva
imediat problema alcoolismului. A trecut printr-un delirium tremens foarte grav, creierul lui e
în ceaţă şi e foarte suspicios cu toată lumea. Nu prea sună atrăgător, nu? Dar s-ar putea să-ţi
facă bine să stai de vorbă cu el; de ce să nu încerci?"
Curînd şedeam lîngă o matahală, sută la sută duşmănoasă. Mă ţintuia cu ochii ascunşi în
două crăpături înguste ale feţei sale umflate şi roşii. Mă vedeam obligat să-i dau dreptate
doctorului - omul nu arăta bine deloc. Dar i-am spus povestea mea. I-am explicat ce
Comunitate minunată aveam noi, cît de bine ne înţelegeam unii cu alţii. Am accentuat, cum
m-am priceput eu mai bine, dilema lipsei de speranţă a alcoolicului. Am insistat asupra
faptului că prea puţini beţivi se fac bine numai prin forţe proprii şi că în grupul nostru puteam
face împreună ceea ce nu puteam face separat. Aici m-a întrerupt, a luat toate astea în
zeflemea şi mi-a declarat că o să-şi pună el la punct nevasta, partenerul de afaceri şi
alcoolismul, de unul singur. M-a întrebat sarcastic: "Cît costă ce ticluiţi voi acolo?"
Doamne-ajută, că am putut să-i răspund: "Nici un sfanţ." Următoarea lui întrebare a fost:
"Şi tu, cît cîştigi, din toată afacerea asta?"
Desigur, răspunsul meu a fost: "Propria-mi abstinenţă, plus o viaţă deosebit de fericită."
"Tot e dubios," a spus el. "Chiar vorbeşti serios? Singurul motiv pentru care eşti aici este
să încerci să m-ajuţi pe mine şi să te ajuţi pe tine-însuţi?"
"Da. Asta-i tot, nimic în plus. Nu e nici o capcană în dosul acestui motiv."
Atunci, cu destulă ezitare, m-am aventurat să-i vorbesc despre partea spirituală a
programului nostru. Mamă, ce privire de gheaţă mi-a aruncat! N-am apucat bine să rostesc
cuvîntul "spiritual," că a şi sărit: "Asta era! M-am prins! Eşti predicator al cine ştie cărei
afurisite de secte religioase sau mai ştiu eu de care. Ce vrei să zici cu ‘nici o capcană?’ Eu
aparţin unei biserici măreţe care înseamnă totul pentru mine. Zău că ai curaj, să vii aici să-mi
ţii mie teoria religiei!"
Mulţumesc Cerului că am avut răspunsul corect pentru una ca asta. M-am inspirat direct
din principiul scopului unic în AA. "Ai credinţă - probabil una cu mult mai profundă decît am
eu. N-am nici o îndoiala că educaţia ta religioasă este mult mai pusă la punct decît a mea.
Deci, nu am de spus nimic despre religie. Nici măcar nu doresc să încerc. Pun pariu că poţi
să-mi dai şi definiţia perfectă a smereniei. Dar, din cele ce mi-ai spus despre tine şi
problemele tale, şi despre cum intenţionezi să ţi le rezolvi, cred că ştiu ce nu merge cum
trebuie."
"Păi, vinde-mi tu pontul!"
"Ei bine, cred că eşti un irlandez orgolios, care se crede regizorul întregului spectacol al
lumii."
Aceasta l-a făcut să se cutremure. Dar, pe măsură ce se calma, a început să asculte; i-am
vorbit despre smerenie ca principala cheie către abstinenţă. În cele din urmă, a priceput că nu
aveam de gînd să-i schimb convingerile religioase, că voiam ca el să găsească îndurarea
providenţială în propria-i religie, care să-l ajute să se recupereze. Din acel moment, ne-am
înţeles de minune.
Acum - zice membrul mai vechi, povestindu-ne toate acestea - ce s-ar fi întîmplat dacă
ceva m-ar fi obligat să vorbesc acestui om de pe poziţii religioase? Ce-ar fi fost, dacă trebuia
să-i răspund că AA-ul are nevoie de mulţi bani; că AA-ul este antrenat în muncă de educaţie,
de sănătate şi de reabilitare? Dar dacă i-aş fi sugerat că i-aş putea oferi serviciile mele pentru
rezolvarea problemelor sale de familie şi de afaceri? Unde am fi ajuns? Nicăieri, desigur."
Mulţi ani mai tîrziu, durului irlandez avea să-i facă plăcere să spună: "Naşul meu AA nu
mi-a vîndut decît un singur pont, şi anume, abstinenţa. La vremea aceea, nici n-aş fi putut
cumpăra altceva."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu