BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


TRADIŢIA 5


“Nici un grup nu are alt scop primordial unic, decît să transmită mesajul său alcoolicului care mai suferă.”

"Vezi-ţi de treburile tale!"...; şi, mai bine faci un singur lucru pînă la capăt şi aşa cum

trebuie făcut, decît o mie, prost. Iată tema centrală a acestei Tradiţii. Însăşi existenţa

Comunităţii noastre cere păstrarea acestui principiu.

Alcoolicii Anonimi sînt precum un grup de medici care au găsit un tratament pentru

cancer - de munca lor în unitate desăvîrşită depinde rezultatul de care se vor bucura cei ce

acum suferă de respectiva boală. Desigur, fiecare medic din echipa îşi are specialitatea sa.

Uneori, oricare dintre medicii preocupaţi sincer de rezultatul muncii poate simţi nevoia de a

se dedica singur acestei trude liber alese, decît să tot lucreze în echipă. Dar, din clipa în care

au descoperit împreună că există un tratament şi a devenit limpede că numai printr-o unire a

eforturilor se realizează cele dorite, din acea clipă fiecare va simţi obligaţia morală de a se

devota unui scop unic - lupta împotriva cancerului. Pentru o asemenea descoperire

miraculoasă, fiecare medic îşi va pune de-o parte ambiţiile personale, indiferent de pierderile

personale.

Exact acelaşi simţămînt de obligaţie morală îi leagă pe Alcoolicii Anonimi, care au

dovedit că pot ajuta băutorii-problemă mai bine decît oricine altcineva. Această capacitate

unică a fiecărui membru AA de a se pune în pielea noului venit şi de a-i dărui acestuia

însănătoşirea, nu depinde absolut deloc de cultura sa, nici de elocvenţa cuvîntărilor sale; nu

depinde de nici o altă capacitate personală. Singurul lucru care contează este ca el să fie

alcoolic şi să posede cheia abstinenţei. Aceste moşteniri - experienţa suferinţei şi

însănătoşirea - sînt transmise cu uşurinţă de la un alcoolic la altul. Acesta este darul lui

Dumnezeu pentru noi; iar transmiterea acestui dar altora ca şi noi este singurul scop care-i

animă pe membrii AA de jur împrejurul globului.

Mai există un motiv pentru unicitatea scopului nostru. Este vorba despre marele

paradox al AA-ului - noi ştim că rareori putem păstra preţiosul dar al abstinenţei dacă nu-l

dăruim mai departe, altora. Dacă un grup de medici care au dat peste un tratament al

cancerului, l-au ratat din cauza unor ambiţii personale, vor avea de îndurat mari mustrări de

conştiinţă. Însă, eşecul nu le va distruge posibilitatea de supravieţuire. Pentru noi însă,

pericolul neglijării altor suferinzi este un pericol permanent asupra vieţii şi sănătăţii noastre

mintale. Aflat sub imperiul dorinţei arzătoare de supravieţuire, al sentimentului datoriei şi al

iubirii, nu este de mirare că AA-ul a ajuns la concluzia că nu are decît o singură misiune

înaltă - aceea de a transmite mesajul său celor care nu ştiu că există o ieşire din alcoolism.

Povestea unuia dintre membrii noştri subliniază înţelepciunea acestui principiu al AAului,

de a avea un unic scop:

"Într-o zi, simţindu-mă agitat, mi-am spus că aş face bine să încerc un Pas 12, ca

măsura de protecţie împotriva unei recăderi. Dar, mai întîi, să-mi găsesc un beţiv pe care să-l

ajut.

Aşa că am sărit într-un metrou, care m-a dus la Towns Hospital, unde l-am întrebat pe

Dr. Silkworth dacă nu cumva avea vreun pacient, candidat pentru AA. "Nimic prea

promiţător," mi-a spus el. "N-am decît unul la etajul trei care are, probabil, nevoie - dar este

un irlandez groaznic de dur. În viaţa mea n-am văzut om mai încăpăţînat. Ţipă-ntr-una că,

dacă partenerul lui l-ar trata mai cu respect şi dacă nevasta l-ar lăsa în pace, şi-ar rezolva

imediat problema alcoolismului. A trecut printr-un delirium tremens foarte grav, creierul lui e

în ceaţă şi e foarte suspicios cu toată lumea. Nu prea sună atrăgător, nu? Dar s-ar putea să-ţi

facă bine să stai de vorbă cu el; de ce să nu încerci?"

Curînd şedeam lîngă o matahală, sută la sută duşmănoasă. Mă ţintuia cu ochii ascunşi în

două crăpături înguste ale feţei sale umflate şi roşii. Mă vedeam obligat să-i dau dreptate

doctorului - omul nu arăta bine deloc. Dar i-am spus povestea mea. I-am explicat ce

Comunitate minunată aveam noi, cît de bine ne înţelegeam unii cu alţii. Am accentuat, cum

m-am priceput eu mai bine, dilema lipsei de speranţă a alcoolicului. Am insistat asupra

faptului că prea puţini beţivi se fac bine numai prin forţe proprii şi că în grupul nostru puteam

face împreună ceea ce nu puteam face separat. Aici m-a întrerupt, a luat toate astea în

zeflemea şi mi-a declarat că o să-şi pună el la punct nevasta, partenerul de afaceri şi

alcoolismul, de unul singur. M-a întrebat sarcastic: "Cît costă ce ticluiţi voi acolo?"

Doamne-ajută, că am putut să-i răspund: "Nici un sfanţ." Următoarea lui întrebare a fost:

"Şi tu, cît cîştigi, din toată afacerea asta?"

Desigur, răspunsul meu a fost: "Propria-mi abstinenţă, plus o viaţă deosebit de fericită."

"Tot e dubios," a spus el. "Chiar vorbeşti serios? Singurul motiv pentru care eşti aici este

să încerci să m-ajuţi pe mine şi să te ajuţi pe tine-însuţi?"

"Da. Asta-i tot, nimic în plus. Nu e nici o capcană în dosul acestui motiv."

Atunci, cu destulă ezitare, m-am aventurat să-i vorbesc despre partea spirituală a

programului nostru. Mamă, ce privire de gheaţă mi-a aruncat! N-am apucat bine să rostesc

cuvîntul "spiritual," că a şi sărit: "Asta era! M-am prins! Eşti predicator al cine ştie cărei

afurisite de secte religioase sau mai ştiu eu de care. Ce vrei să zici cu ‘nici o capcană?’ Eu

aparţin unei biserici măreţe care înseamnă totul pentru mine. Zău că ai curaj, să vii aici să-mi

ţii mie teoria religiei!"

Mulţumesc Cerului că am avut răspunsul corect pentru una ca asta. M-am inspirat direct

din principiul scopului unic în AA. "Ai credinţă - probabil una cu mult mai profundă decît am

eu. N-am nici o îndoiala că educaţia ta religioasă este mult mai pusă la punct decît a mea.

Deci, nu am de spus nimic despre religie. Nici măcar nu doresc să încerc. Pun pariu că poţi

să-mi dai şi definiţia perfectă a smereniei. Dar, din cele ce mi-ai spus despre tine şi

problemele tale, şi despre cum intenţionezi să ţi le rezolvi, cred că ştiu ce nu merge cum

trebuie."

"Păi, vinde-mi tu pontul!"

"Ei bine, cred că eşti un irlandez orgolios, care se crede regizorul întregului spectacol al

lumii."

Aceasta l-a făcut să se cutremure. Dar, pe măsură ce se calma, a început să asculte; i-am

vorbit despre smerenie ca principala cheie către abstinenţă. În cele din urmă, a priceput că nu

aveam de gînd să-i schimb convingerile religioase, că voiam ca el să găsească îndurarea

providenţială în propria-i religie, care să-l ajute să se recupereze. Din acel moment, ne-am

înţeles de minune.

Acum - zice membrul mai vechi, povestindu-ne toate acestea - ce s-ar fi întîmplat dacă

ceva m-ar fi obligat să vorbesc acestui om de pe poziţii religioase? Ce-ar fi fost, dacă trebuia

să-i răspund că AA-ul are nevoie de mulţi bani; că AA-ul este antrenat în muncă de educaţie,

de sănătate şi de reabilitare? Dar dacă i-aş fi sugerat că i-aş putea oferi serviciile mele pentru

rezolvarea problemelor sale de familie şi de afaceri? Unde am fi ajuns? Nicăieri, desigur."

Mulţi ani mai tîrziu, durului irlandez avea să-i facă plăcere să spună: "Naşul meu AA nu

mi-a vîndut decît un singur pont, şi anume, abstinenţa. La vremea aceea, nici n-aş fi putut

cumpăra altceva."


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu