Abordăm Pasul 10, începem să punem în practică modul AA de viaţă, o zi după alta.
Ne întrebăm: putem oare să ne păstrăm echilibrul emoţional, indiferent de condiţiile exterioare?
Trebuie să fim cu ochii pe calităţile şi defectele noastre, în permanenţă, punând în practică auto-examinarea şi auto-evaluarea.
Ne formăm un obicei din cercetarea cu regularitate a sinelui, admitem şi acceptăm ceea ce descoperim şi încercăm să îndreptăm, cu răbdare şi perseverenţă, ceea ce este strâmb.
Dacă vrem într-adevăr să trăim senin avem nevoie de eliminarea mahmurelii sufletești, rezultatul suitei de emoţii negative - mînia, teama, gelozia şi celelalte ca ele.
Inventarul
Există inventarul-fulger, făcut oricând în parcursul zilei, dacă ne vedem copleşiţi de evenimente.
Există inventarul pe care ni-l facem la capătul zilei, cînd trecem în revistă întîmplările din orele care tocmai s-au încheiat. Tragem linia şi facem bilanţul.
Mai există şi acele ocazii în care, fie singuri, fie în compania naşului AA ori a ghidului spiritual, facem o revizuire a progresului nostru de la ultima întîlnire. Mulţi membri AA recurg la asemenea curăţenii generale o dată sau de două ori pe an.
Înainte de a ne întreba ce este un inventar-fulger, să vedem în ce fel de împrejurări poate funcţiona el eficient.
Faptul că ceva nu e în regulă cu noi - ori de cîte ori sîntem tulburaţi, din indiferent ce cauza - este o axiomă spirituală. Dacă cineva ne răneşte şi ne doare, greşeala este şi a noastră.
mînia justificată
resentimentele noastre erau legitime sau nu.
pe noi ne putea menţine într-o interminabilă criză emoţională. Aceste "beţii pe nebăute" ne-au dus adesea drept la sticlă Alte tipuri de tulburări - gelozia, invidia, auto-compătimirea şi orgoliul rănit - ne-au dus tot acolo.
Un inventar-fulger, făcut în toiul unor asemenea tulburări, poate fi de mare ajutor în direcţia potolirii furtunii interioare. Inventarul-fulger îşi găseşte aplicarea în situaţii care apar în tot cursul zilei.
Noi vom căuta progresul, nu perfecţiunea.
Cel dintîi obiectiv al nostru va fi dezvoltarea stăpînirii de sine.
Aceasta este de prima importanţă. Cînd vorbim sau acţionăm pripit, capacitatea de a judeca cinstit şi de a fi toleranţi ni se evaporă într-o clipă. O singură tiradă răutăcioasă, un singur raţionament arţăgos ne-ar putea distruge o relaţie cu cineva, pentru o zi sau chiar pentru un an întreg. Nimic nu aduce mai mult folos decît abţinerea de la a spune sau a scrie ceva regretabil. Trebuie să evităm criticile pripite şi discuţiile pătimaşe şi furtunoase; la fel şi cu tăcerea dispreţuitoare şi cu îmbufnările. Acestea sînt capcane cu momeli puse de trufie şi de dorinţa de răzbunare. Prima noastră sarcină este să evităm aceste capcane. Cînd momeala este ispititoare, va trebui să facem un pas înapoi şi să reflectăm. Pentru că noi nu putem nici gîndi, nici acţiona în direcţia unui obiectiv pozitiv, pînă cînd stăpînirea de sine nu funcţionează automat.
Problemele dezagreabile sau neaşteptate nu sînt singurele lucruri care cer auto-control. Trebuie să fim la fel de prudenţi şi cînd începem să acumulăm o anumită doză de importanţă şi de succes material. Căci nu există alţi oameni care să-şi iubească triumfurile personale mai mult decît ni le iubim noi; am băut din cupa succesului ca dintr-un vin care reuşea întotdeauna să ne aducă exaltarea. Cînd norocul momentului ne surîdea, plonjam în fantezii despre victorii şi mai măreţe asupra oamenilor şi situaţiilor. Orbiţi astfel de încrederea trufaşă în forţele proprii, eram predispuşi la a face pe grozavii. Desigur, plictisiţi sau răniţi, oamenii s-au îndepărtat de noi.
Fiind acum abstinenţi în AA şi pentru că ne recîştigăm stima prietenilor şi asociaţilor, descoperim că încă avem nevoie de o atitudine vigilentă. Ca o asigurare împotriva pornirii de a "ne da mari", ne putem verifica mereu, amintindu-ne că astăzi sîntem abstinenţi numai prin îndurarea lui Dumnezeu şi că orice succes am înregistra noi, este mai mult succesul Lui, decît al nostru.
În fine, începem să vedem că oamenii, inclusiv noi-înşine, sînt într-o anumită măsură bolnavi spiritual şi se înşeală adesea; atunci, abordăm toleranţa adevărată şi înţelegem ce înseamnă, de fapt, reala iubire de semeni. Va deveni din ce în ce mai evident, pe măsură ce vom avansa, că nu are nici un rost să ne enervăm ori să ne simţim răniţi de oameni care, ca şi noi, suferă durerile creşterii.
O asemenea schimbare radicală a unghiului nostru de vedere va cere timp, poate chiar timp îndelungat. Nu mulţi oameni pot afirma că iubesc pe toată lumea. Majoritatea dintre noi trebuie să admită că n-am iubit decît puţini oameni; dar şi că am fost destul de indiferenţi faţă de mulţi, cîtă vreme nu ne-au făcut necazuri; iar pe ceilalţi - ei bine-nu i-am putut suferi sau i-am urît. Deşi aceste atitudini sînt destul de obişnuite, noi, cei din AA, descoperim că avem nevoie de ceva mult mai bun, ca să ne păstrăm echilibrul. Noi nu putem trăi cu sentimente de ură profundă. Trebuie chiar dacă numai puţin cîte puţin, să abandonăm ideea că am putea iubi posesiv pe cineva, că i-am putea ignora pe cei mai mulţi şi că am putea continua să nutrim frică sau ură faţă de orişicine se nimereşte.
Putem încerca să încetăm cu pretenţiile nerezonabile faţă de cei pe care îi iubim. Putem arăta blîndeţe, acolo unde n-am arătat-o în trecut. Cu cei antipatici putem începe să fim drepţi şi politicoşi, ba chiar ne putem da silinţa să-i înţelegem şi să-i ajutăm.
Ori de cîte ori greşim faţă de astfel de oameni, putem recunoaşte fără întîrziere - nouă înşine întotdeauna şi lor, atunci cînd recunoaşterea ar ajuta la ceva. Politeţea, blîndeţea, dreptatea şi iubirea sînt notele de baza ale intrării în relaţii armonioase cu practic oricine. Cînd avem vreo îndoială ne putem opri întotdeauna, spunînd: "Nu voia mea, ci a Ta să se facă." Şi ne putem întreba adesea: "Dacă fac eu altora ce aş dori să mi se facă mie - astăzi?"
Seara, poate chiar înainte de culcare, mulţi dintre noi îşi fac bilanţul zilei în scris. Acum este un moment prielnic să ne amintim că a ne face inventarul nu înseamnă doar să ne căutăm defectele. Ziua a fost săracă dacă nu am făcut cel puţin un lucru corect. De fapt, clipele dimineţii sînt, de obicei, bine umplute cu lucruri constructive. Intenţii bune, gînduri bune şi acţiuni bune sînt mereu la vedere, la îndemîna noastră. Chiar şi atunci cînd, deşi ne-am străduit din răsputeri, am eşuat, putem scoate în relief acel eşec din bilanţul nostru, ca pe unul dintre cele mai mari bunuri ale noastre. În astfel de condiţii, durerea eşecului este transformată în ceva pozitiv. Din asemenea dureri primim imboldul necesar pentru a progresa. Cineva, care ştia ce vorbeşte, remarca odată faptul că "durerea este punctul de plecare al oricărui progres spiritual." Noi, cei din AA, sîntem din tot sufletul de aceeaşi părere, căci noi ştim că durerile băutului trebuiau să vină înaintea abstinenţei, iar frămîntările sufleteşti - înaintea seninătăţii.
Parcurgînd coloana bilanţului zilei, este necesar să examinăm cu grijă motivaţiile fiecărui gînd, fiecărei fapte care n-au fost cum trebuie. În majoritatea cazurilor, aceste motivaţii nu vor fi greu de văzut şi înţeles. Cînd am fost orgolioşi, furioşi, geloşi, neliniştiţi sau speriaţi, am acţionat ca stare - şi asta-i tot. Aici nu este nevoie decît să recunoaştem că am gîndit sau acţionat greşit, să încercăm să vedem, cu ochii minţii, cum am fi putut proceda mai bine şi să luăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, hotărîrea de a transmite învăţămintele lecţiilor de azi, în ziua de mîine, prin repararea - desigur - a ceea ce a fost neglijat.
Însă, în unele situaţii ne vom descoperi adevăratele motivaţii numai printr-o cercetare amănunţită. Există cazuri în care vechiul nostru duşman, arta de a găsi pretexte, s-a strecurat în spiritul nostru şi ne-a servit justificări pentru comportarea noastră cu adevărat rătăcită. Aici apare ispita de a ne imagina că am avut motive întemeiate, cînd în realitate, ele nu existau.
Am "criticat constructiv" pe cineva care merita să fie criticat, cînd, de fapt, motivul nostru fusese să ieşim cîştigători într-o inutilă discuţie în contradictoriu. Sau, dacă persoana criticată nu a fost de faţă, ne-am gîndit că i-am ajuta pe alţii s-o înţeleagă mai bine, cînd, în realitate, motivul nostru era să ne simţim superiori prin denigrarea celui absent. Uneori îi rănim pe cei dragi, pentru că trebuie "să-i punem la punct", cînd, de fapt, vrem să-i pedepsim. Eram deprimaţi şi ne plîngeam de starea noastră proastă, cînd, în realitate, cerşeam pentru milă şi atenţie deosebită. Această trăsătură stranie a minţii şi a sufletului, această dorinţă perversă de a ascunde un motiv nesănătos în dosul unuia bun, pătrunde în problemele umane, de sus pînă jos. Acest subtil şi înşelător "dar-eu-am-dreptate", poate fi dedesubtul celui mai mic gînd, al celei mai mici acţiuni. Esenţa modelării caracterului şi a traiului bun constă din a învăţa să localizăm, să recunoaştem şi să corectăm aceste slăbiciuni. Un regret onest pentru răul făcut, o recunoştinţă curată pentru cele primite şi dorinţa de a încerca să facem mai multe lucruri corecte mîine, vor fi bunurile pe care vom căuta să le acumulăm în permanenţă.
După ce am examinat ziua care se încheie, neomiţînd să luăm cum se cuvine - nota de cele făcute bine şi după ce ne-am cercetat inima, fără spaimă dar şi fără menajamente, Îi putem mulţumi, cu adevărat, lui Dumnezeu pentru binecuvîntarea primită şi putem adormi cu conştiinţa împăcată.
