MEDITATII ZILNICE - IANUARIE / FEBRUARIE / MARTIE

1 ianuarie

„SUNT O MINUNE”

Faptul cel mai de seamă al vieţilor noastre de astăzi este certitudinea absolută că Creatorul nostru a pătruns în inimile şi în vieţile noastre într-o manieră care este într-adevăr miraculoasă. El a început să înfăptuiască în locul nostru acele lucruri pe care noi nu le-am fi putut înfăptui niciodată.

ALCOOLICII ANONIMI

Acesta este într-adevăr un fapt de necontestat al vieţii mele şi un adevărat miracol. Am crezut întotdeauna în Dumnezeu, dar n-am putut să-i găsesc acelei credinţe un rost în viaţa mea. Astăzi, datorită Alcoolicilor Anonimi, am încredere şi mă bazez pe Dumnezeu, aşa cum Îl înţeleg eu; datorită acestui lucru, astăzi sunt abstinent!N-aş fi reuşit niciodată de unul singur să învăţ să am încredere şi să mă bazez pe Dumnezeu. Acum cred în minuni pentru că eu însumi sunt o minune!

2 ianuarie

MAI ÎNTÂI, TEMELIA

Oare abstinenţa este tot ce putem aştepta de la o deşteptare spirituală? Nu, abstinenţa este doar începutul.

ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Frecventarea programului A A este ca şi cum ai construi o casă. Mai întâi a trebuit să torn un strat gros de beton pe care să pot înălţa casa; aceasta a însemnat pentru mine să mă las de băutură. Dar este destul de incomod să trăieşti pe un strat de beton, lipsit de protecţie şi expus caniculei, frigului, vântului şi ploii. Aşa că, odată cu începerea parcur­gerii programului, mi-am construit o odaie pe acea fundaţie. Prima odaie era cam şubredă deoare­ce încă nu mă obişnuisem cu lucrul. Dar odată cu trecerea timpului, pe măsură ce parcurgeam progra­mul, am învăţat să construiesc camere mai bune. Cu cât exersam mai mult şi cu cât construiam mai mult, cu atât mai confortabilă şi mai plăcută devenea casa în care trebuie să trăiesc acum.

3 ianuarie

NEPUTINCIOŞI

Am recunoscut faptul că suntem neputincioşi în faţa alcoolului – că vieţile noastre au scăpat de sub control.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Nu e deloc o coincidenţă faptul că încă de la Primul Pas se vorbeşte despre lipsa de putere: recu­noaşterea propriei lipse de puteri în faţa alcoolului este piatra de temelie pe fundamentul recuperării. Am învăţat că nu mai am puterea şi controlul pe care odată credeam că le am. Nu pot controla părerea oamenilor despre mine. Nu pot face nimic în privinţa faptului că tocmai am pierdut autobuzul. Nu pot controla felul în care alţii lu­crează (sau nu) asupra Paşilor. Dar am învăţat, de asemenea, că nu sunt lipsit de putere asupra anumitor lucruri. Nu sunt neputincios asupra propriilor mele atitudini. Nu sunt neputincios asupra negativităţii. Nu sunt neputincios în asumarea responsabilităţii pentru propria-mi recuperare. Am puterea să exercit o influenţă pozitivă asupra mea, a celor dragi şi a lumii în care trăiesc.

4 ianuarie

ÎNCEPE DE UNDE TE AFLI

Noi simţim că renunţarea la alcool nu este decât începutul. Pe viitor, în casele, ocupaţiile şi relaţiile noastre ne aşteaptă o demonstraţie mult mai importantă a principiilor noastre.

ALCOOLICII ANONIMI

De obicei îmi este destul de uşor să fiu plăcut oamenilor în ambianţa întrunirilor A A. În timp ce mă străduiesc să rămân abstinent, sărbătoresc împreună cu confraţii mei alcoolici, eliberarea noastră comună de iadul băutului. Deseori îmi vine destul de uşor să răspândesc valuri de bucurie vechilor şi noilor mei prieteni din program.

Cu toate astea, la lucru sau acasă e altă poveste. Anume în situaţiile care apar în cele două locuri, micile frustrări de zi cu zi ies cel mai bine la iveală şi este greu să zâmbeşti, să rosteşti o vorbă bună sau să fii receptiv. În afara încăperilor AA- ului, este adevăratul test al eficienţei cu care trec prin programul celor Doisprezece Paşi.

5 ianuarie

ACCEPTARE TOTALĂ

Nu poate să-şi închipuie viaţa fără alcool. Într-o bună zi nu-şi va putea imagina viaţa fie cu alcool, fie fără el. Atunci va cunoaşte singurătatea ca nimeni altul. Se va afla într-un punct critic. Îşi va dori sfârşitul.

ALCOOLICII ANONIMI

Numai un alcoolic poate înţelege semnificaţia exactă a unei astfel de declaraţii. Cele două etaloane care m-au ţinut captiv pe când eram alcoolic activ, au reuşit, de asemenea, să mă umple de teroare şi confuzie: „Dacă nu am de băut, o să mor” se întrecea cu „Dacă voi continua să beau, băutura mă va ucide”. Ambele obsesii m-au împins şi mai tare spre limita de jos. Acea limită a generat o acceptare totală a alcoolismului meu – fără nici un fel de reţineri – una absolut esenţială pentru recuperarea mea. Era o dilemă cum nu mi-a fost dat să întâlnesc până acum, dar aşa cum am aflat mai târziu, necesară pentru a urma acest program.

6 ianuarie

TRIUMFUL PREDĂRII

Ne dăm seama că doar prin înfrângere completă putem fi în stare să facem primii paşi către eliberare şi putere. Conştientizarea propriei neputinţe se dovedeşte în cele din urmă a fi o temelie solidă pe care se poate construi o viaţă fericită şi cu rost.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Când alcoolul îmi influenţa fiecare aspect al vieţii mele, când sticlele au devenit simbolul slăbiciunii şi toleranţei mele, când am ajuns să-mi dau seama că, de unul singur, n-aş putea face nimic pentru a întrece puterea alcoolului, am realizat că nu am altă ieşire, decât predându-mă. În predare am găsit victoria– victorie asupra slăbiciunii mele egoiste, victorie asupra reticenţei încăpăţânate în faţa vieţii ce mi-a fost dată. Când am încetat să mă mai lupt cu cineva sau cu ceva, am pornit pe calea abstinenţei, seninătăţii şi a păcii.

7 ianuarie

ÎNTR-UN MOMENT DE CRIZĂ

Jumătăţile de măsură nu ne-au fost de niciun folos. Eram într-un moment de criză. Ne-am rugat pentru protecţia şi grija Lui cu dăruire totală.

ALCOOLICII ANONIMI

În fiecare zi trec prin momente de criză. Gân­durile şi acţiunile mele pot să mă propulseze către progres sau pot să mă întoarcă pe calea vechilor mele năravuri şi la băutură. Uneori momentele de criză sunt începuturi, cum ar fi atunci când, în loc să condamn pe cineva, mă hotărăsc să-i laud meritele. Sau atunci când încep să cer ajutor şi să nu mă mai zbat de unul singur. Alteori, momentele de criză înseamnă sfârşituri, aşa cum se întâmplă atunci când îmi dau bine seama că trebuie să pun capăt resentimentelor care mă macină şi egoismului paralizant. Zilnic îmi dau târcoale o mulţime de defi­cienţe; de aceea, am zilnic ocazia să le conştien­tizez. Într-un fel sau altul, zilnic îmi apar multe dintre defectele mele de caracter: autocondamnarea, furia, fuga de responsabilitate, mândria, dorinţa de răzbunare sau grandomania.
Aplicarea jumătăţilor de măsură pentru elimi­narea acestor defecte nu face decât să-mi paralizeze eforturile de a mă schimba. Doar atunci când Îi cer ajutorlui Dumnezeu, cu dăruire totală, doar atunci devin dornic şi capabil de schimbare.

8 ianuarie

AM OARE DE ALES?

Cet este că majoritatea alcoolicilor, din motive încă neclare, au pierdut puterea de a alege în ceea ce priveşte băutura. Aşa-zisa putere a voinţei noastre devine practic inexistentă.

ALCOOLICII ANONIMI

Neputinţa mea în faţa alcoolului nu dispare atunci când încetez să mai beau. Nici în abstinenţă nu am de ales – nu pot să beau.

Alegerea pe care o am este să iau şi să fo­losesc „trusa de instrumente spirituale” (ALCOOLI­CII ANONIMI). Când fac acest lucru, Puterea mea Superioară mă eliberează de incapacitatea de a alege – şi mă mai ţine abstinent încă o zi. Dacă aş putea alege să nu beau astăzi, oare aş mai avea nevoie de A A sau de vreo Putere Superioară?

9 ianuarie

UN ACT AL PROVIDENŢEI

Cu paharul în mână este cu adevărat îngro­zitor să recunoşti că ne-am pervertit mintea într-o asemenea obsesie pentru consum destructiv de alcool, încât doar un act al Providenţei ar putea să ne-o ia.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

În ceea ce mă priveşte, actul Providenţei, (o manifestare a îndrumării şi grijii divine), a venit o dată cu experimentarea decăderii totale cauzate de alcoolismul activ – tot ce avea însemnătate în viaţa mea, a dispărut. Am telefonat Alcoolicilor Anonimi şi, din clipa aceea, viaţa mea n-a mai fost aceeaşi. Când mă gândesc la clipa aceea deosebită, îmi dau seama că Dumnezeu lucra asupra vieţii mele cu mult timp înainte să conştientizez şi să accept no­ţiu­nile spirituale. Datorită acestui act al Providenţei, paharul a fost pus jos şi am început călătoria în abstinenţă. Viaţa continuă să mi se desfăşoare sub grija şi îndrumarea divină. Pasul Unu, cel în care am recunoscut că eram neputincios în faţa alcoolu­lui, că viaţa mi-a scăpat de sub control, are mai mult sens pentru mine - fiecare zi la rândul ei - în comunitatea Alcoolicilor Anonimi, cea salva­toare şi dăruitoare de viaţă.

10 ianuarie

RĂMÂNEM UNIŢI

Am aflat că trebuie să recunoaştem deplin, în sinea noastră, că eram alcoolici. Acesta este primul pas în recuperare. Iluzia că suntem ca ceilalţi oameni sau am putea fi acum, trebuie spulberată.

ALCOOLICII ANONIMI

Am ajuns la ALCOOLICII ANONIMI, deoarece nu mai puteam să-mi controlez consumul de alcool. Fie că aveam parte de lamentările soţiei mele în legătură cu băutul, sau poate că şeriful m-a obligat să merg la întrunirile A A, sau poate că ştiam, în străfundurile sufletului meu, că nu puteam bea ca şi alţii, dar nu vroiam s-o recunosc, pentru că mă îngrozea alternativa. ALCOOLICII ANONIMI sunt o comunitate de oameni uniţi împotriva unei boli comune, fatale. Viaţa fiecăruia dintre noi este legată de vieţile tuturor celorlalţi, întocmai precum supravieţuitorii pe o barcă de salvare în largul mării. Dacă lucrăm împreună, putem ajunge la mal în siguranţă.

11 ianuarie

PASUL DESĂVÂRŞIT

Doar Primul Pas, cel în care am recunoscut cu desăvârşire că suntem neputincioşi în faţa alcoolului, poate fi făcut absolut perfect.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Cu mult înainte să fiu capabil de abstinenţă, în AA, nu aveam nicio îndoială că alcoolul mă omora, dar deşi ştiam acest lucru, nu eram în stare să mă opresc. Aşadar, când m-am confruntat cu Pasul Unu, mi-a fost uşor să recunosc că nu aveam puterea să mă abţin de la băut. Dar scăpase oare viaţa mea de sub control? Niciodată! La cinci luni după ce am intrat în A A am început să beau din nou şi mă întrebam de ce.

Mai târziu, după ce am revenit la A A cu răni usturătoare, am învăţat că Pasul Unu este singurul Pas care poate fi făcut complet. Iar unica modalitate prin care poţi să-l faci complet, este să iei tot ce-ţi poate oferi acest Pas. Asta s-a întâmplat cu multe 24 de ore îm urmă, iar de atunci n-a trebuit să mai fac Pasul Unu.

12 ianuarie

ACCEPTÂND STAREA ACTUALĂ

Prima noastră problemă este să ne acceptăm circumstanţele prezente aşa cum sunt ele, pe noi aşa cum suntem, şi pe oamenii din jurul nostru aşa cum sunt ei. Aceasta înseamnă să adoptăm o smerenie reală, fără de care nu e posibilă nici o înaintare veritabilă. Iar şi iar trebuie să ne întoar­cem la acel punct de plecare nelăudabil. Acesta este un exerciţiu de acceptare pe care îl putem exersa în mod benefic în fiecare zi a vieţii noastre.Dacă evităm cu perseverenţă să transformăm aceste analize realiste asupra faptelor vieţii în alibiuri lipsite de realitate, care susţin apatia şi defetismul, ele pot fi o fundaţie sigură pe care se poate construi o sănătate emoţională sporită, şi deci progresul spiritual.  

ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Atunci când îmi vine greu să accept oamenii, locurile sau întâmplările, revin asupra acestui pasaj şi mă eliberez de frica latentă de ceilalţi oameni, sau de situaţiile pe care mi le oferă viaţa. Gândul îmi dă posibilitatea să fiu uman şi nu perfect, şi să-mi recapăt liniştea sufletească.

13 ianuarie

NU SE ÎNTÂMPLĂ PESTE NOAPTE

Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce am obţinut cu adevărat este o probabilă amânare în păstrarea condiţiei noastre spirituale.

ALCOOLICII ANONIMI

Cea mai răspândită fantezie a alcoolicilor pare să fie aceasta: „Dacă pur şi simplu încetez să mai beau, totul va fi în regulă”. Atunci când ceaţa s-a risipit pentru mine, am văzut – pentru prima dată – ce dezastru a devenit viaţa mea. Aveam familie, serviciu, probleme financiare şi juridice; eram tributar vechilor idei religioase; erau anumite aspecte ale caracterului meu pe care eram tentat să le trec cu vederea, deoarece puteau lesne să mă convingă că nu mai am nicio speranţă şi să mă împingă iarăşi spre evadare. Cartea cea Mare m-a călăuzit în rezolvarea tuturor problemelor mele. Dar acest lucru nu s-a întâmplat peste noapte – şi în mod sigur nu de la sine – fără niciun efort din partea mea. Trebuie mereu să fiu recunoscător îndurării şi binecuvântărilor lui Dumnezeu care se întrevăd prin orice problemă cu care mă confrunt.

14 ianuarie

FĂRĂ REGRETE

Nu vom regreta trecutul şi nici nu vom dori să uităm de el.

ALCOOLICII ANONIMI

Odată ce am devenit abstinent, am început să-mi dau seama că îmi risipisem viaţa şi m-am simţit copleşit de vină şi sentimente de regret. Paşii Patru şi Cinci ai programului m-au ajutat enorm să scap de acele regrete chinuitoare. Am învăţat că egocen­trismul şi lipsa de onestitate îşi aveau originea, în mare măsură, în băut şi că beam pentru că eram alcoolic. Acum îmi dau seama că până şi cele mai dezgustătoare experienţe din trecut se pot preschim­ba în aur, deoarece, în calitatea mea de alcoolic abstinent, le pot împărtăşi şi celorlalţi confraţi alcoolici, în special celor nou veniţi. Abstinent de vreo câţiva ani în A A, nu mai regret trecutul; sunt pur şi simplu conştient de dragostea lui Dumnezeu şi de ajutorul pe care îl pot da altora din comunitate.

15 ianuarie

O NEAŞTEPTATĂ RESURSĂ INTERIOARĂ

Cu mici excepţii, membrii noştri observă că au descoperit o neaşteptată resursă interioară pe care o identifică acum cu propria concepţie a unei Puteri Superioare lor înşile.

ALCOOLICII ANONIMI

Din primele zile în A A, în timp ce luptam pentru abstinenţă, am găsit speranţă în cuvintele acestea din partea fondatorilor noştri. De multe ori meditam asupra frazei: „au descoperit o neaşteptată resursă interioară”. Cum oare, mă întrebam, aş putea să găsesc Puterea dinăuntrul meu, de vreme ce sunt atât de neputincios? Cu timpul, aşa cum mi-au promis fondatorii, mi-am dat seama: am avut întotdeauna posibilitatea de alegere între bine şi rău, între altruism şi egoism, între seninătate şi frică. Acea Putere Superioară mie, este un dar original pe care nu l-am recunoscut până în clipa când am realizat o abstinenţă zilnică, trăind conform celor Doisprezece Paşi ai AA- ului.

16 ianuarie

FUNDUL PRĂPASTIEI

De ce se insistă atât de mult ca fiecare mem­bru al A A trebuie mai întâi să ajungă la fundul prăpastiei? Răspunsul este că puţini oameni vor încer­ca cu sinceritate să aplice programul dacă nu au ajuns în prealabil la fundul prăpastiei. Căci apli­carea celorlalţi unsprezece Paşi înseamnă adopta­rea de atitudini şi acţiuni pe care aproape niciun alco­olic care continuă să bea nu poate spera să le facă.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

După ce am dat de fundul prăpastiei, am de­ve­nit mai deschis la minte şi dornic de a încerca ceva nou. Ceea ce am încercat a fost AA- ul. Noua mea viaţă în comunitate semăna întrucâtva cu învă­ţatul mersului pe bicicletă: A A îmi erau ca nişte roţi de susţinere dar şi mână care mă sprijinea. La vre­mea respectivă nu-mi doream chiar atât de mult acest ajutor; pur şi simplu nu mai vroiam să sufăr ca înainte. Dorinţa mea de a nu ajunge iarăşi la fundul prăpas­tiei a fost mai puternică decât dorinţa de a bea. La început, lucrul acesta m-a ţinut departe de alcool. Dar după o vreme m-am pomenit că lucram asupra Paşilor cu maximum de sârguinţă. În curând mi-am dat seama că atitudinile şi acţiunile mele se schim­bau – puţin câte puţin. Cu fiecare zi la rândul ei, mă simţeam mai în largul meu şi mai bine în com­pa­nia altora, iar suferinţele mele au început să se vindece. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru roţile de susţinere şi mâna care mă sprijinea – lu­cruri pe care am ales să le numesc ALCOOLICII ANONIMI.

17 ianuarie

FERICIREA VINE PE NESIMŢITE

„Problema noastră, a alcoolicilor, era urmă­toarea: Ceream lumii să ne ofere fericire şi pace sufletească prin mijloacele specifice prin care doream să le obţineam – prin intermediul alcoolu­lui. Dar nu am reuşit. Dar atunci când găsim timpul necesar pentru a afla unele legi spirituale şi a ne familiariza cu acestea, şi a le pune în practică, atunci într-adevăr obţinem fericire şi pace sufle­tească... Se pare că sunt anumite reguli pe care trebuie să le respectăm, dar fericirea şi pacea sufletească sunt tot timpul aici, libere şi la îndemâna oricui”.

DR. BOB ŞI VETERANII

Simplitatea programului A A mă învaţă că fericirea nu este ceva ce aş putea pretinde. Vine la mine pe nesimţite, în timp ce îi ajut pe alţii. Întinzând o mână de ajutor noului-venit sau cuiva care a recăzut, descopăr că propria mea abstinenţă a fost iarăşi umplută de o recunoştinţă şi o fericire ce nu se pot descrie în cuvinte.

18 ianuarie

MĂ VA AJUTA OARE BĂUTURA?

Privind în urmă la cariera noastră de băutori, putem arăta că scăpasem controlul, cu ani înainte de a ne da seama; că deja băutul nu mai era un obicei ci era cu adevărat începutul unei progresii fatale.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Pe vremea când încă mai beam, nu puteam să fac faţă situaţiilor vieţii în felul în care o puteau face alţi oameni mai sănătoşi. Cel mai mic incident declanşa o stare de spirit care mă făcea să cred că trebuie să beau pentru a-mi amorţi sentimentele. Dar amorţeala nu ameliora situaţia, aşa că am căutat în continuare evadarea în sticlă. Astăzi trebuie să fiu conştient de alcoolismul meu. Nu-mi pot permite să cred că mi-am recăpătat controlul asupra băutului– altfel voi crede iarăşi că mi-am recăpătat controlul asupra vieţii mele. Un astfel de sentiment al controlului este fatal pentru recuperarea mea.

19 ianuarie

CREDINŢĂ NEÎNCETATĂ

Credinţa trebuie să lucreze douăzeci şi patru de ore pe zi în noi şi prin noi, altfel vom pieri.

ALCOOLICII ANONIMI

Esenţa spiritualităţii şi a abstinenţei mele stă în credinţa neîncetată într-o Putere Superioară. Trebuie să-mi amintesc şi să mă bizui pe Dumnezeu aşa cum Îl înţeleg eu în timp ce urmez toate activităţile zilnice. Cât de reconfortantă este pentru mine ideea că Dumnezeu lucrează în şi prin oameni. În răga­zurile mele zilnice, îmi amintesc oare de exemplele concrete ale prezenţei divine? Sunt oare uimit şi încurajat de multele împrejurări în care această prezenţă este evidentă? Sunt copleşit de recunoştinţă pentru prezenţa Lui Dumnezeu în viaţa mea dedicată recuperării. Fără această forţă atot­pute­rnică prezentă în fiecare activitate a mea, aş cădea iarăşi în abisurile bolii mele – şi ale morţii.

20 ianuarie

„NE OPRIM... ŞI NE RUGĂM”

În răgazurile zilei, atunci când suntem agitaţi sau avem îndoieli, ne oprim şi ne rugăm pentru gândul sau fapta cea dreaptă.

ALCOOLICII ANONIMI

Astăzi mă rog smerit Puterii mele Superioare pentru harul de a găsi loc între pornirile mele şi acţiunea mea; pentru un şuvoi de aer răcoros, dacă m-aş încinge; pentru a întrerupe furia cu o pace blândă; pentru a accepta momentul care permite judecăţii să devină discernământ; pentru a mă rezuma la tăcere atunci când m-ar fi luat gura pe dinainte. ca să atac sau ca să mă apăr.

Am promis că voi veghea fiecare prilej de a mă supune Puterii mele Superioare, pentru îndrumare. Ştiu unde este această putere: se află înăuntrul meu, limpede ca un pârâu, ascuns printre munţi –este nebănuita Resursă Interioară.

Îi mulţumesc Puterii mele Superioare pentru această lume plină de lumină şi adevăr pe care o văd atunci când îi permit să-mi îndrume privirea. Astăzi am încredere în ea şi sper că şi ea are încredere în mine că îmi dau toată silinţa pentru a găsi gândul sau fapta cea dreaptă, de astăzi.

21 ianuarie

AJUTÂNDU-MI FRATELE

Un membru îi vorbeşte noului-venit nu mânat de putere, ci de smerenie şi slăbiciune.

AA AJUNS LA MATURITATE

Pe măsură ce zilele trec în A A, îi cer lui Dumnezeu să-mi călăuzească gândurile şi cuvintele pe care le rostesc. În această muncă de implicare continuă în viaţa comunităţii, deseori am ocazia să iau cuvântul. Aşa că îi cer în mod frecvent lui Dumnezeu să mă ajute să-mi veghez gândurile şi vorbele, ca acestea să fie cugetările adevărate şi potrivite ale programului nostru; să-mi concentrez încă o dată aspiraţiile pentru a căuta îndrumarea Lui; să mă ajute să fiu cu adevărat bun şi iubitor, să ajut şi să alin, dar mereu copleşit de smerenie şi izbăvit de orice urmă de aroganţă.

Astăzi aş putea foarte bine să am de-a face cu atitudini respingătoare sau vorbe grele– comporta­ment tipic pentru un alcoolic aflat în suferinţă. Dacă se va întâmpla asta, mă voi opri o clipă pentru a mă concentra asupra lui Dumnezeu, şi aşa voi fi în stare să răspund cu calm, tărie şi sensibilitate.

22 ianuarie

„SĂ NU COMPLICĂM LUCRURILE”

Câteva ore mai târziu mi-am luat rămas bun de la Dr. Bob... Acel cunoscut, minunat şi larg zâmbet era întipărit pe faţa lui atunci când mi-a spus aproape glumind: „Ţine minte, Bill, să nu facem praf toate astea. Să nu complicăm lucrurile!” M-am întors, nefiind în stare să mai scot o vorbă. A fost ultima dată când îl mai vedeam.

AA AJUNS LA MATURITATE

După ani de zile de abstinenţă mă întreb câteodată: „Poate fi atât de simplu?” Apoi, la întruniri, văd foşti cinici şi sceptici care au ieşit din iad pe drumul A A, împărţindu-şi viaţa, fără alcool, în segmente a câte douăzeci şi patru de ore, în timpul cărora, aplică acele câteva principii cu toată price­perea lor. După care îmi dau din nou seama că, deşi nu este întotdeauna uşor, dacă nu complic lucrurile, merge.

23 ianuarie

ÎNCĂ MĂ MAI DISTREZ?

...nu suntem o adunătură de posomorâţi . Dacă noii-veniţi n-ar putea vedea nicio urmă de bucurie sau distracţie în vieţile noastre, nu îi va interesa. Insistăm fără reţinere să ne bucurăm de viaţă. Încercăm să nu fim absolut dispreţuitori faţă de starea naţiunii, dar nici să purtăm pe umeri povara necazurilor omenirii.

ALCOOLICII ANONIMI

Când propria mea casă este în ordine, descopăr că celelalte aspecte ale vieţii mele sunt mai uşor de controlat. Desprins de vina şi remuşcările care mi-au învăluit anii de consum, sunt liber să-mi asum propriul rol în univers, dar această condiţie necesită consecvenţă. Ar trebui să mă opresc şi să mă întreb: „Încă mă mai distrez?”. Dacă găsesc răspunsul la această întrebare dureros şi dificil, probabil că prea mă iau în serios – şi că îmi vine greu să recunosc că m-am abătut de la aplicarea programului pentru a-mi menţine casa în ordine. Cred că durerea pe care o trăiesc este o modalitate a Puterii mele Superioare de a-mi atrage atenţia, convingându-mă să-mi evaluez realizările. Ca să parcurgi programul ai nevoie de foarte puţin timp şi de un minim de efort – un control-fulger al inventarului, de pildă, sau reparaţia, oricare s-ar impune – toate merită efortul

24 ianuarie

IMPLICAREA

E nevoie de acţiune şi iarăşi acţiune. „Cre­dinţa fără muncă este moartă”... Unicul nostru scop este să fim de folos.

ALCOOLICII ANONIMI

Înţeleg că serviciul este o parte vitală a recuperării dar deseori mă întreb: „Ce-aş putea face eu?”. Să încep pur şi simplu cu ceea ce mi-e astăzi la îndemână! Mă uit în jur să văd unde este nevoie. S-au umplut scrumierele? Am mâini şi picioare ca să le golesc? Pe neaşteptate, am ajuns să mă implic! Cel mai bun vorbitor ar putea face cea mai proastă cafea; membrul care se comportă cel mai bine cu nou- veniţii ar putea să nu fie în stare să citească; cel care este dispus să facă curat, ar putea face ravagii în contul bancar – cu toate acestea, toţi aceşti oameni şi toate aceste ocupaţii sunt esenţiale unui grup activ. Miracolul serviciului este acesta: când folosesc ceea ce am, descopăr că-mi este mai la îndemână decât credeam la început.

25 ianuarie

CEEA CE AVEM NEVOIE – UNUL DE CELĂLALT

...AA spune într-adevăr oricărui băutor cu probleme: „Eşti un membru al A A, dacă tu spui asta... nimeni nu te poate ţine deoparte.”

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Timp de ani de zile, ori de câte ori mă gândeam la Tradiţia Trei(„Singura condiţie pentru a fi membru al A A este dorinţa de a înceta băutul”), mă gândeam că se aplică doar în cazul noilor-veniţi. Era garanţia lor că nimeni nu-i putea împiedica să facă parte din A A. Astăzi datorez recunoştinţă veşnică pentru dezvoltarea spirituală adusă de această Tradiţie. Nu caut oameni care se deosebesc în mod evident faţă de mine. Tradiţia a Treia, cea care se axează pe felul în care mă asemăn cu ceilalţi, m-a făcut să-i cunosc şi să-i ajut pe tot felul de alcoolici, la fel cum m-au ajutat şi ei pe mine. Charlotte, ateea, mi-a demonstrat etica şi onoarea la standarde înalte; Clay, reprezentant al altei rase, m-a învăţat răbdarea; Winslow, care este homosexual, mi-a arătat ce înseamnă compasiunea adevărată; Tânăra Megan mi-a spus că faptul că mă vede la întruniri, abstinent de treizeci de ani, o face să vină mereu. Tradiţia Trei ne-a asigurat că vom avea parte de ceea ce avem nevoie – unul de celălalt.

26 ianuarie

ONESTITATE RIGUROASĂ

Cine doreşte să fie cu rigurozitate onest şi tolerant? Cine vrea să-i mărturisească altcuiva păcatele şi să repare prejudiciile cauzate? Cui îi pasă câtuşi de puţin de Puterea Superioară, ca să nu mai spunem de meditaţie şi rugăciune? Cine vrea să-şi sacrifice timpul şi energia încercând să transmită mesajul A A unui alt suferind? Nu, alco­oli­cului de rând, egocentric până la extrem, nu-i pasă de această perspectivă – doar dacă trebuie să facă toate acestea ca să-şi păstreze propria viaţă.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Sunt alcoolic. Dacă beau, voi muri. O, Doamne, câtă putere, energie şi emoţie generează această simplă afirmaţie înăuntrul meu! Dar este chiar tot ce trebuie să ştiu pentru astăzi. Sunt dispus să rămân astăzi în viaţă? Sunt eu dispus să rămân astăzi abstinent? Sunt eu dispus astăzi să cer ajutorul şi să fiu de ajutor altui alcoolic aflat în suferinţă? Am descoperit eu oare natura fatală a stării mele? Ce trebuie să fac astăzi pentru a rămâne abstinent?

27 ianuarie

ELIBERAREA DE VINĂ

Dat fiind că unii oameni erau îngrijoraţi, trebuia să omitem cuvântul „vină” din discursul şi gândurile noastre.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Când devin dispus să-mi accept propria neajutorare, încep să realizez că dacă mă învinuiesc pentru toate necazurile din viaţa mea, aş putea cădea iar în braţele disperării. Cerând ajutor şi ascultând atent mesajele esenţiale ale Paşilor şi Tradiţiilor programului, e posibil să-mi schimb acele atitudini care îmi amână recuperarea. Înainte să intru în A A aveam o dorinţă atât de mare de a obţine aprobarea oamenilor aflaţi în poziţii influ­ente, încât eram gata să mă sacrific pe mine şi pe alţii ca să obţin un punct de sprijin în viaţă. Dă­deam invariabil greş. În program am găsit prieteni adevăraţi cărora le place, înţeleg şi vor să mă ajute să aflu adevărul despre mine. Datorită celor Doispre­zece Paşi, sunt în stare să-mi construiesc o viaţă mai bună, lipsită de sentimentul de vinovăţie şi de nevoia de auto-justificare.

28 ianuarie

COMOARA TRECUTULUI

Să le arătăm altor suferinzi cum am primit ajutor este exact acel lucru care conferă un sens vieţii noastre de acum. Să rămâi fidel gândului că, în mâinile lui Dumnezeu trecutul întunecat este cea mai mare avere pe care o ai – soluţia la problemele vieţii şi la fericirea altora. Cu acest gând poţi îndepărta moartea şi nefericirea lor.

ALCOOLICII ANONIMI

Ce dar de preţ este pentru mine faptul că-mi dau seama că toţi acei ani, aparent fără rost, n-au fost irosiţi. Cele mai degradante şi mai umilitoare experienţe, se dovedesc a fi cele mai puternice unelte pentru a-i ajuta pe alţii să se recupereze. Cunoscând profunzimile ruşinii şi ale disperării, pot să întind cu dragoste şi compasiune o mână de ajutor şi să ştiu că îndurarea lui Dumnezeu îmi este la îndemână.

29 ianuarie

BUCURIA DE A ÎMPĂRTĂŞI

Viaţa va căpăta un nou sens. Să-i vezi pe oameni că se recuperează, să-i vezi ajutându-I pe alţii, să vezi cum se risipeşte singurătatea, să vezi cum sub ochii tăi se extinde o comunitate, să ai o mulţime de prieteni –este o experienţă ce nu trebuie ratată. Noi ştim că tu n-ai vrea s-o ratezi. Contactul frecvent cu nou- veniţii şi cu fiecare din noi, este pata de lumină din viaţa noastră.

ALCOOLICII ANONIMI

Să ştiu că fiecare nou-venit cu care împăr­tăşesc are ocazia de a experimenta eliberarea pe care am descoperit- o în această comunitate, este lucrul care mă umple de bucurie şi recunoştinţă. Simt că toate lucrurile descrise în A A vor fi trăite şi de ei, aşa cum s-a întâmplat şi cu mine, dacă vor şti să valorifice ocazia şi să cuprindă întreg pro­gramul.

30 ianuarie

ELIBERARE DE... LIBERTATEA DE A...

Suntem pe cale să cunoaştem o nouă libertate...

ALCOOLICII ANONIMI

Libertatea pentru mine este atât eliberarea de, cât şi libertatea de a... Prima libertate de care mă bucur este cea de sub jugul alcoolului. Ce uşurare! După care încep să trăiesc eliberarea de frică – frica de oameni, de nesiguranţa economică, de responsabilităţi, de eşec, de respingere. După care încep să savurez libertatea de – libertatea de a alege să fiu abstinent azi, libertatea de a fi eu însumi, libertatea de a-mi exprima opiniile, de a trăi pacea sufletească, de a iubi şi de a fi iubit, precum şi libertatea de a evolua spiritual. Dar cum pot obţine aceste libertăţi? Cartea cea Mare spune clar că înainte de a face reparaţia pe jumătate, voi începe să cunosc o „nouă” libertate; nu vechea libertate de a face tot ce doresc, fără a ţine cont de ceilalţi, dar noua libertate care mă va ajuta să-mi respect promisiunile făcute în viaţă. Ce bucurie să fii liber!

31 ianuarie

BUNĂSTAREA NOASTRĂ COMUNĂ E PE PRIMUL LOC

Unitatea Alcoolicilor Anonimi este cea mai de preţ calitate pe care o are societatea noastră. ...Rămânem împreună, sau A A moare.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Tradiţiile noastre sunt elementele cheie ale pro­cesului de reducere a egoismului, necesare pentru obţinerea şi menţinerea abstinenţei în ALCOOLICII ANONIMI. Tradiţia Unu îmi aduce aminte să nu mă laud sau să devin autoritar datorită recuperării mele. A pune bunăstarea noastră comună pe primul loc, îmi aduce aminte să nu devin un vindecător în ca­drul acestui program; sunt încă unul dintre pacienţi. Modeştii noştri înaintaşi au amenajat pavilionul. Fără ei, mă îndoiesc că aş mai fi în viaţă. Fără grup, puţini alcoolici s-ar fi vindecat.

Rolul activ al voinţei în permanenta predare, îmi dă posibilitatea să mă îndepărtez de nevoia de a domina, de dorinţa de recunoaştere, ambele ju­când un rol important pe parcursul perioadei mele de alcoolism activ. Cedând satisfacerea dorinţelor personale în schimbul mai binelui dezvoltării gru­pului, contribui la unitatea A A, care este esenţială pentru întreaga recuperare. Mă ajută să-mi aduc aminte că întregul este mai important decât suma tuturor părţilor sale.

1 februarie

SCOPUL: JUDECATA SĂNĂTOASĂ

„... Delicat şi foarte lent, Pasul Doi a început să-şi facă loc în viaţa mea. N-aş putea spune cu ce ocazie şi în ce zi am ajuns să cred într-o Putere Superioară mie, dar cu siguranţă cred în ea acum.”

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

„Am ajuns să cred!”, rosteam fără sinceritate aceste vorbe, atunci când simţeam că trebuie sau atunci când credeam că ar da bine. Nu credeam cu adevărat în Dumnezeu. Nu credeam că Lui Îi păsa de mine. Tot încercam să schimb lucrurile pe care nu le-am putut schimba. Treptat, dezgustat, am început să cad în extrema cealaltă spunând: „Dacă eşti aşa atotputernic, atunci ocupă-Te Tu de asta”. Ceea ce a şi făcut. Am început să primesc răspunsuri la cele mai complicate probleme ale mele, câteodată în momente cu totul neobişnuite: în timp ce mergeam cu maşina la serviciu, la prânz, sau când dormeam buştean. Mi-am dat seama că nu mă gândisem la acele soluţii – o Putere Superioară mie, mi le-a oferit. Am ajuns să cred.

2 februarie

SALVAT PRIN PREDARE

Pentru un aşa - zis alcoolic tipic este carac­teristică esenţa sa narcisistă şi egocentrică, do­minată de sentimentul de atotputernicie, îndreptat spre menţinerea cu orice preţ a integrităţii sale interioare... În sinea lui alcoolicul nu poate accepta niciun control din partea omului sau a lui Dum­nezeu. El, alcoolicul, este şi trebuie să fie stăpân pe soarta sa. Va lupta până la capăt ca să-şi menţină poziţia asta. 

AA AJUNS LA MATURITATE

Marele mister este: „De ce unii dintre noi mor din cauza alcoolului, luptându- ne pentru a ne păstra „independenţa” ego-ului nostru, în timp ce alţii par să devină atât de uşor abstinenţi în AA? Ca ajutor venit din partea Puterii Superioare, darul abstinenţei l- am primit atunci când o dorinţă oarecum inexplica­bilă de a înceta băutul a coincis cu dorinţa mea de a accepta sugestiile venite de la bărbaţii şi femeile din AA. A trebuit să mă predau, căci doar apropiin­du-mă de Dumnezeu şi de confraţii mei, puteam fi salvat.

3 februarie

UMPLEREA GOLULUI

Nu trebuia să ne punem decât o singură întrebare. „Cred eu oare acum, sau sunt măcar dispus să cred în existenţa unei Puteri Superioară mie?” Deîndată ce un om poate spune că are într-adevăr credinţă, sau că este dispus să aibă, îl asigurăm cu convingere că este pe drumul cel bun.

ALCOOLICII ANONIMI

Am fost întotdeauna fascinat de studiul principiilor ştiinţifice. Mă distanţam fizic şi emoţio­nal de oameni atunci când eram în căutarea Cunoaşterii Absolute. Dumnezeu şi spiritualitatea erau exerciţii academice fără însemnătate. Eram un om de ştiinţă modern, cunoştinţele erau Puterea mea Supremă. Pus în faţa unui set corect de ecuaţii, viaţa nu era decât o altă problemă de rezolvat. Cu toate acestea, în interiorul meu eram pe moarte din cauza soluţiei din exterior la problemele vieţii, iar această soluţie era alcoolul. În ciuda inteligenţei mele, alcoolul mi-a devenit Puterea Superioară. Doar datorită iubirii necondiţionate venite din partea membrilor şi a întrunirilor A A, am reuşit să nu mai consider alcoolul ca fiind Puterea mea Superioară. Marele gol s-a umplut. Nu mai eram singur şi separat de viaţă. Găsisem o putere adevărată, Superioară mie, găsisem iubirea lui Dumnezeu. E doar o singură ecuaţie care contează pentru mine acum: Dumnezeu e în A A.

4 februarie

CÂND LIPSEŞTE CREDINŢA

Câteodată A A devine greu de acceptat pentru cei care şi-au pierdut sau au respins credinţa, ca şi pentru cei care nu au avut niciun fel de credinţă, deoarece ei au încercat cu credinţa, dar au considerat că este greşită. Ei au încercat calea credinţei şi pe cea a necredinţei.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Eram atât de sigur că Dumnezeu greşise cu mine încât am devenit extrem de sfidător, deşi ştiam prea bine asta, şi m-am dedat unui ultim dezmăţ bahic. Credinţa mi-a lăsat un gust amar, iar aceasta n-a fost o coincidenţă. Cei care au crezut cu tărie, se lovesc mai rău de fundul prăpastiei. Mi-a luat ceva timp până să-mi recapăt credinţa, deşi eram în A A. Cu mintea eram recunoscător pentru faptul că am supravieţuit unui declin atât de dramatic, dar inima îmi era de gheaţă. Totuşi, m-am ţinut de programul A A; celelalte opţiuni erau prea sumbre! Am continuat să tot vin şi treptat flacăra credinţei a renăscut.

5 februarie

O ELIBERARE GLORIOASĂ

„În clipa în care am încetat disputele, am început să văd şi să simt. Chiar acolo, încet, cu blândeţe, Pasul Doi a început să se strecoare în viaţa mea. N-aş putea spune cu ce ocazie şi în ce zi am ajuns să cred într-o Putere Superioară mie, dar cu siguranţă cred în ea acum. Pentru a o căpăta, nu trebuia decât să încetez disputele şi să aplic cea mai rămas din programul A A cu cât mai mult entuziasm.”

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

După ani de zile în care m-am complăcut în a o lua razna ori de câte ori aveam ocazia, Pasul Doi a devenit pentru mine o glorioasă eliberare din singurătate. Nimic nu mai este atât de dureros sau de netrecut în călătoria mea de acum. Întotdeauna se găseşte cineva cu care să împart greutăţile vieţii. Pasul Doi s-a dovedit a fi o consolidare a relaţiei cu Dumnezeu, iar acum îmi dau seama că demenţa şi trufia mea erau în mod curios legate una de cealaltă. Ca să scap de cea dintâi, trebuia s-o predau pe cea din urmă pe umerii altcuiva mai puternic decât mine.

6 februarie

UN PUNCT DE ÎNTÂLNIRE

Prin urmare, Pasul Doi este punctul de întâlnire pentru noi toţi. Fie că eşti agnostic, ateu, sau fost credincios, Pasul acesta putem să-l facem împreună.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Simt că A A este un program de inspiraţie divină şi că Dumnezeu este prezent la fiecare întrunire A A. Văd, cred şi am ajuns să-mi dau seama că A A funcţionează, deoarece azi am rămas abstinent. Îmi încredinţez viaţa în mâinile lui Dumnezeu şi ale A A- ului mergând la fiecare întrunire A A. Dacă Dumnezeu este în inima mea şi a tuturor celorlalţi, atunci eu sunt o părticică dintr-un întreg şi nu sunt unicul. Dacă Dumnezeu este în inima mea şi îmi vorbeşte prin intermediul altor persoane, atunci eu trebuie să fiu un canal de comunicaţie a lui Dumnezeu cu ceilalţi oameni. Trebuie să caut să-I îndeplinesc voia, trăind conform principiilor spirituale, iar răsplata mea va fi judecata sănătoasă şi abstinenţa emoţională.

7 februarie

O CALE SPRE CREDINŢĂ

Smerenia adevărată şi o minte deschisă ne-ar putea duce la credinţă, iar fiecare întrunire A A este o asigurare a faptului că Dumnezeu ne va reda judecata sănătoasă, cu condiţia să avem o atitudine corectă faţă de El.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Ultima mea beţie m-a aruncat pe patul de spital, complet distrus. Atunci am fost în stare să-mi văd trecutul plutind prin faţa ochilor mei. Mi-am dat seama că datorită băuturii, am trăit toate coşmarurile pe care le-am visat vreodată. Propria mea îndărătnicie şi obsesia de a bea m-a aruncat în abisul întunecat al halucinaţiilor, al pierderilor de cunoştinţă şi al disperării. Învins în cele din urmă, am cerut ajutorul lui Dumnezeu. Prezenţa Lui mi-a spus să cred. Obsesia pentru alcool a fost înlăturată, iar paranoia m-a părăsit de atunci. Nu-mi mai este teamă. Ştiu că viaţa mea este una sănătoasă şi normală.

8 februarie

CONVINGÂNDU-L PE „DL HYDE”

Chiar şi atunci când tăiam în dreapta şi în stânga, pacea şi bucuria tot continua să ne evite. Acela e locul în care foarte mulţi dintre noi, cei mai în vârstă, au ajuns. Şi chiar e un loc al naibii de grozav. Cum va reuşi oare subconştientul – din care încă mai izvorăsc majoritatea fricilor noastre, dorinţele nestăpânite şi pretinsele aspiraţii – să se alinieze cu ceea ce credem, ştim şi vrem noi de fapt! Cum să-l convingem pe” Mr. Hyde” – mut, furios şi ascuns privilor – să devină sarcina noastră principală.

LIMBAJUL INIMII

Frecventarea regulată a întrunirilor, serviciul şi ajutorul oferit celorlalţi, este reţeta pe care mulţi dintre noi am folosit-o şi ne-am convins de succesul ei. Ori de câte ori mă abat de la aceste principii fundamentale, vechile mele deprinderi ies la suprafaţă şi vechea mea personalitate iese la iveală cu tot cu temerile şi defectele ei. Scopul suprem al fiecărui membru A A este abstinenţa permanentă, obţinută în fiecare zi la rândul ei.

9 februarie

ATINGÂND „LATURA SPIRITUALĂ”

Cât de des asistăm la întrunirile A A şi îl auzim pe vorbitor declarând: „Dar încă n-am atins latura spirituală”. Înainte de această afirmaţie, el descrisese miracolul unei transformări care s-a produs în sinea lui – nu numai eliberarea de alcool, dar o schimbare completă a atitudinii faţă de viaţă şi faţă de modul de a o trăi. Pentru aproape toţi ceilalţi este evident că el a primit un dar măreţ; „... doar că se pare că încă nu-şi dă seama de asta!” Ştim prea bine că individul acesta şovăitor ne va spune şase luni sau un an mai târziu că a descoperit credinţa în Dumnezeu.

LIMBAJUL INIMII

O experienţă spirituală poate fi realizarea faptului că, o viaţă care părea cândva deşartă şi lipsită de orice sens, a devenit acum plină şi fericită. În viaţa mea de astăzi, rugăciunea zilnică şi meditaţia, îmbinate cu trăirea celor Doisprezece Paşi, mi-a adus pacea interioară şi un sentiment de apartenenţă, care îmi lipseau atunci când beam.

10 februarie

NU EU REGIZEZ SPECTACOLUL

Când am devenit alcoolici, zdrobiţi de o criză auto-impusă pe care nu puteam s-o amânăm sau din care nu puteam să evadăm, trebuia să înfruntăm fără frică ideea că ori Dumnezeu este totul, ori nu e nimic. Dumnezeu ori este, ori nu este. Ce urma să alegem?

ALCOOLICII ANONIMI

Alegerea mea de astăzi este Dumnezeu. El este totul. Pentru aceasta sunt într-adevăr recunoscător. Atunci când cred că eu sunt regizorul spectacolului, nu-i permit lui Dumnezeu să intre în viaţa mea. Mă rog să pot ţine minte asta, atunci când îmi permit să mă las purtat de val. Cel mai important lucru este că astăzi sunt dispus să evoluez pe coordonate spirituale şi că Dumnezeu este totul. Când am încercat să mă las de băut de unul singur, n-a mers nicidecum; cu Dumnezeu şi cu A A, merge. Acesta pare a fi un gând simplu pentru un alcoolic complicat.

11 februarie

LIMITELE ÎNCREDERII ÎN SINE

Ne-am pus întrebarea de ce ne bântuiau tot felul de frici. Nu cumva din cauza că ne-a părăsit încrederea în sine?

ALCOOLICII ANONIMI

Toate deficienţele caracterului meu mă separă de voia lui Dumnezeu. Atunci când ignor asocierea mea cu El, înfrunt lumea şi alcoolismul meu de unul singur şi trebuie să depind de încrederea în sine. N-am obţinut niciodată siguranţă şi fericire prin încăpăţânare, iar unicul rezultat este o viaţă plină de frică şi nemulţumiri. Dumnezeu ne deschide calea către El şi către darul lui de seninătate şi confort. Cu toate acestea, în primul rând trebuie să fiu dispus să-mi recunosc temerile şi să înţeleg de unde provin şi ce putere au asupra mea. Deseori Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute să înţeleg cum mă separ eu de El.

12 februarie

SURSA NECAZURILOR NOASTRE

Egoismul – egocentrismul! Asta, credem noi, este sursa necazurilor noastre.

ALCOOLICII ANONIMI

Ce uimitoare este revelaţia faptului că lumea, şi toţi cei care fac parte din ea, se pot descurca de minune cu sau fără mine. Ce eliberare să ştii că oamenii, locurile şi lucrurile vor fi absolut în ordine fără controlul şi îndrumarea mea. Şi ce nespus de minunat este să ajungi să crezi că o putere mai mare decât mine există undeva, aparte şi diferită de mine. Cred că sentimentul de separare dintre mine şi Dumnezeu pe care îl trăiesc acum se va risipi într-o bună zi. Între timp, credinţa trebuie să-mi slujească drept cale spre esenţa vieţii mele.

13 februarie

NU PUTEM FI ABSTINENŢI PRIN FORŢA MINŢII

Celui încrezut din punct de vedere intelectual, bărbat sau femeie, mulţi membri A A i-ar putea spune: „Da, am fost şi noi ca voi – mult prea inteligenţi pentru binele nostru... În sinea noastră simţeam că putem fi deasupra celorlalţi doar prin forţa minţii.

ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Până şi cea mai sclipitoare minte este lipsită de apărare împotriva bolii alcoolismului. Nu pot să mă abţin doar prin forţa minţii. Încerc să-mi amintesc că inteligenţa este un dar din partea lui Dumnezeu pe care pot să-l folosesc, o bucurie – ca şi cum ai fi talentat la dans sau desen, sau tâmplărie. Nu mă face mai bun decât alţii şi nu este o unealtă deosebit de eficientă pentru vindecare, căci există o putere mai mare decât mine care îmi va reda judecata sănătoasă – nu coeficientul de inteligenţă sau diploma de studii superioare.

14 februarie

AŞTEPTĂRI ŞI PRETENŢII

Distrugeţi ideea din subconştientul oricui crede că se poate face bine fiind nepăsător la ceilalţi. Unica condiţie este ca el să creadă în Dumnezeu şi curăţenia morală.

ALCOOLICII ANONIMI

Deseori, la întruniri, discutăm despre aşteptări. Nu este rău să am aşteptări în ceea ce priveşte progresul personal, succesul în viaţă, sau o atitu­dine decentă din partea celorlalţi. Când aşteptările îmi devin pretenţii, atunci am probleme. Nu voi reuşi să devin ceea ce mi-am dorit, iar situaţiile vor lua o întorsătură nedorită, deoarece oamenii mă vor dezamăgi uneori. Singura întrebare este: „Ce am de gând să fac în legătură cu asta?” Să-mi plâng de milă şi să mă înfurii; să mă răzbun şi să înrăutăţesc situaţia; sau să am încredere că puterea lui Dumnezeu mă va izbăvi de necazurile ce au dat peste mine? Îl voi întreba eu oare ce ar trebui să învăţ; continui să fac lucrurile bune pe care ştiu cum să le fac, orice ar fi; îmi fac timp pentru a-mi împărtăşi credinţa şi binecuvântările cu ceilalţi?

15 februarie

SĂ TRECEM LA FAPTE

Sunt oare acestea, nişte promisiuni extra­vagante? Credem că nu. În cercul nostru acestea sunt îndeplinite – câteodată repede, câteodată încet. Se vor concretiza întotdeauna, dacă ne ocupăm de ele.

ALCOOLICII ANONIMI

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care mi le-a dat A A, pe lângă eliberarea de alcool, este capacitatea de a „face ceea ce trebuie”. Se zice că promisiunile se vor concretiza întotdeauna cu condiţia că mă ocup de ele. Plăsmuind fantasme pe seama lor, dezbătându-le, predicând pe seama lor şi prefăcându-mă, nu voi ajunge nicăieri. Voi rămâne un beţiv jalnic care face speculaţii filozofice. Apucându-mă de treabă şi aplicând principiile celor Doisprezece Paşi în toate treburile mele, voi avea o viaţă cum nici n-am visat.

16 februarie

IMPLICAREA

Înţelegerea este cheia principiilor şi atitudi­nilor potrivite, iar faptele potrivite sunt cheia unei existenţe fericite.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

A venit o vreme, în timpul programului meu de recuperare, când al treilea vers al Rugăciunii pentru Seninătăte – „Înţelepciunea de a vedea diferenţa” – a rămas pentru totdeauna întipărită în mintea mea. Începând de atunci, a trebuit să mă confrunt cu conştientizarea perpetuă a faptului că, fiecare acţiunea întreprinsă de mine, cuvânt sau gând era înăuntrul sau în afara principiilor programului. Nu mă mai puteam ascunde în spatele auto-raţionalizării şi nici în spatele nebuniei bolii. Singurul drum deschis în faţa mea, dacă vroiam o viaţă fericită pentru mine (şi în cele din urmă, pentru cei pe care îi iubesc), era să-mi impun efortul de a mă implica, de a mă disciplina, şi de a fi respon­sabil.

17 februarie

DRAGOSTEA DIN OCHII LOR

Unii dintre noi nu vor să creadă în Dumnezeu, alţii nu pot şi mai sunt şi din aceia care cred în existenţa lui Dumnezeu, dar care nu cred deloc că El ar fi în stare să facă această minune.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Schimbările pe care le-am observat la cei nou- veniţi în comunitate, au fost cele care m-au ajutat să scap de frică şi să-mi schimb atitudinea negativă cu una pozitivă. Puteam să văd dragostea din ochii lor şi am rămas impresionat de cât de mult însemna pentru ei abstinenţa în „fiecare zi la rândul ei”. Au abordat cu onestitate Pasul Doi şi au ajuns să creadă că o Putere Superioară lor înşile le reda sănătatea mintală. Aceasta m-a făcut să cred în comunitate şi să sper că ar putea funcţiona şi pentru mine. Am descoperit că Dumnezeu este unul iubitor şi nu răzbunător aşa cum Îl credeam înainte şi să mai vin la A A. Am mai aflat că, înainte să ajung la A A, fusese alături de mine ori de câte ori dădeam de necaz. Acum ştiu că El a fost cel care m-a condus spre A A şi că sunt o minune.

18 februarie

PE DRUMURILE PROPRII

... nu mai rămânea nimic altceva de făcut decât să luăm trusa simplă de instrumente spirituale care zăcea la picioarele noastre.

ALCOOLICII ANONIMI

Prima mea încercare de a mă apuca de Paşi a venit din obligaţie şi necesitate, care s-a transformat într-un sentiment profund de descurajare în faţa tuturor adverbelor acelea: curaj, desăvârşire, smere­nie, direct şi exclusiv. Îl consideram norocos pe Bill W. că a trecut printr-o asemenea experienţă spirituală majoră, chiar senzaţională. Odată cu trecerea timpu­lui, a trebuit să descopăr că mergeam pe propriul meu drum. După vreo câteva 24 de ore petrecute în comunitatea AA, mulţumită în special împărtă­şirilor membrilor la întruniri, am înţeles că treptat, fiecare îşi găseşte propriul său ritm de parcurgere a Paşilor. Prin mijloace progresive, încerc să trăiesc conform acestor principii sugerate. În urma acestor Paşi, pot să spun acum că atitudinea mea faţă de viaţă, oameni şi faţă de orice lucru care are legătură cu Dumnezeu s-a schimbat şi s-a îmbunătăţit.

19 februarie

NU SUNT DIFERITĂ

La început, au trecut patru ani buni până ca A. A. să aducă la abstinenţă măcar o singură alcooli­că. Femeile susţineau într-una, sus şi tare, că ele sunt diferite; ... vagabondul spunea că este dife­rit... la fel şi artiştii şi oamenii cu studii su­pe­rioare, bogaţii, săracii, religioşii, agnosticii, indienii, eschi­moşii, veteranii şi deţinuţii... astăzi toţi aceştia şi mulţi,mulţi alţii vorbesc, abstinenţi fiind, despre cât de mult ne asemănăm noi, alcoolicii, atunci când ajungem în pragul disperării

ÎN VIZIUNEA LUI BILL

În A A nu mă pot considera „diferită”; dacă o fac, atunci mă izolez de ceilalţi şi de contactul cu Puterea mea Superioară. Dacă mă simt izolată în A A, nu este vina nimănui. Este ceva ce am creat eu simţindu-mă că sunt „diferită” în vreun fel. Astăzi învăţ cum e să fii un alcoolic obişnuit în comuni­tatea Alcoolicilor Anonimi din lumea largă.

20 februarie

DARUL DE A RÂDE

Într-o asemenea conjunctură, naşul lui din A A, de obicei râde.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Înainte de recuperarea mea din alcoolism, râsul era unul dintre cele mai dureroase sunete pe care îl cunoşteam. Nu râdeam niciodată şi simţeam că dacă râdea altcineva, o face la adresa mea! Auto­compă­timirea şi furia îmi refuzau până şi cele mai simple plăceri ale bunei dispoziţii. Pe la sfârşitul perioadei mele de alcoolism, nici măcar alcoolul nu mai putea să-mi stârnească vreun râs prostesc de beţiv. Când naşul meu din A A a început să râdă şi să-mi atragă atenţia asupra văicărelilor şi a decepţiilor mele egoiste, am fost supărat şi sufeream, dar asta m-a învăţat să mă înseninez şi să mă concentrez asupra recuperării mele. În scurt timp am învăţat să fac haz pe seama mea şi în cele din urmă i-am învăţat să râdă şi pe cei cărora le sunt naş. În fiecare zi Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute să nu mă iau prea în serios.

21 februarie

SUNT O PARTE A ÎNTREGULUI

Dintr-o dată, am devenit o parte –chiar dacă una neînsemnatâ – dintr-un cosmos...

ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Prima dată când am venit la A A, am ajuns la concluzia că „ei” erau oameni foarte simpatici– probabil puţin naivi, puţin prea prietenoşi, dar în general cumsecade, oameni serioşi (cu care nu aveam nimic în comun). I-am văzut pe „ei”la întruniri– la urma urmei, acolo existau „ei” de fapt. Dădeam mâna cu „ei” şi, cum ieşeam pe uşă, uitam de „ei”.

Apoi într-o bună zi Puterea mea Superioară, în care la vremea aceea nu credeam, s-a ocupat să creeze un proiect comunitar în afara A A, dar în care s-au implicat mulţi membri A A. Am lucrat împreună, am ajuns să-i cunosc pe „ei” ca oameni. Am ajuns să-i admir pe „ei”, chiar să-mi placă de „ei” şi, în ciuda propriilor convingeri, să mă bucur de „ei”. M-a atras felul în care aplicau „ei” progra­mul în viaţa de zi cu zi – nu numai în discuţiile de la întruniri– şi am ajuns să-mi doresc ceea ce aveau şi ei. La un moment dat „ei” au devenit „noi”. De atunci n-am mai băut.

22 februarie

CĂLĂUZIRE

... aceasta presupune o credinţă într-un Creator care întruchipează puterea, dreptatea şi iubirea; un Dumnezeu care mi-a dat un scop, un sens şi un destin de urmat, totuşi... şovăitor, în virtutea chipului şi a asemănării Sale.

ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Pe măsură ce începeam să-mi înţeleg propria neputinţă şi dependenţa de Dumnezeu, aşa cum Îl înţeleg eu, am început să văd că exista un mod de viaţă pe care, dacă aş fi putut să-l adopt, mi l-aş fi ales de la bun început. Doar prin lucrul neîntrerupt asupra Paşilor şi a vieţii din comunitate, am învăţat că există cu adevărat un drum mai bun decât înainte, pe care am fost îndrumat. Pe măsură ce cunosc mai multe despre Dumnezeu, sunt în stare să am încredere în căile şi în planurile Sale pentru dezvoltarea caracterului Său în mine. Mai repede sau mai încet, evoluez în virtutea chipului şi a asemănării Sale.

23 februarie

PARADOXURI MISTERIOASE

Iată care este paradoxul regenerării în A A: puterea izvorâtă din slăbiciune şi înfrângere completă, pierderea vieţii de dinainte pentru găsirea uneia noi.

AA AJUNS LA MATURITATE

Ce taine glorioase mai sunt şi paradoxurile astea! Ele nu fac evaluări, dar cu toate astea, atunci când sunt recunoscute şi acceptate, reafirmă lucruri universale ce depăşesc logica umană. Când mă cuprinde teama, mi se dă curaj; când îmi ajut un frate sau o soră, îmi creşte capacitatea de a mă iubi pe mine însumi; când accept suferinţa ca parte a dezvoltării experienţei de viaţă, descopăr o mai mare fericire; când mă uit la partea mea întunecată, sunt pus într-o lumină nouă; când îmi recunosc părţile slabe şi mă predau Puterii Superioare, sunt răsplătit cu o putere nemaivăzută. M-am împleticit prin uşa A A- ului cuprins de ruşine şi nemaiavând nicio speranţă de la viaţă, şi mi s-a dat speranţă şi demnitate. În chip miraculos, singurul mod prin care poţi păstra darurile programului este să le transmiţi mai departe.

24 februarie

O INIMĂ PLINĂ DE RECUNOŞTINŢĂ

Încerc să mă conving cu fermitate de adevă­rul conform căruia o inimă caldă şi plină de recu­noştinţă nu poate să întreţină mari vanităţi. Când debordează de recunoştinţă, bătăile inimii unui om cu siguranţă vor da naştere la o dragoste deschisă, cea mai tandră emoţie pe care ne este dat să o cunoaştem vreodată.

ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Naşul meu mi-a spus că trebuie să fiu un alcoolic recunoscător şi să am întotdeauna o „atitudine de recunoştinţă” – că recunoştinţa aceea era ingredientul de bază al smereniei, că smerenia era ingredientul de bază al anonimatului şi că „ano­nimatul era fundamentul spiritual al tuturor Tradi­ţiilor noastre, care ne aminteşte mereu să punem principiile înaintea personalităţilor”. Ca o consecinţă a acestui sfat, îmi încep fiecare dimineaţă stând în genunchi, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru trei lucruri: că sunt în viaţă, că sunt abstinent şi că sunt un membru al Alcoolicilor Anonimi. După care încerc să trăiesc cu o „atitudine de recunoştinţă” şi să mă bucur din plin de alte douăzeci şi patru de ore trăite pe calea AA- ului. A A nu este ceva la care am aderat; este ceva ce trăiesc.

25 februarie

PROVOCAREA DIN EŞEC

În economia lui Dumnezeu, nimic nu este irosit. Eşecurile ne dau o lecţie necesară, deşi probabil dureroasă, despre smerenie.

ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Cât de mulţumit sunt să constat că toate greşelile mele din trecut erau necesare pentru ca să ajung unde sunt astăzi. Din multă durere a venit şi experienţa şi aflat în suferinţă, am devenit supus. Când Îl căutam pe Dumnezeu, aşa cum Îl înţeleg eu, El îmi oferea darurile lui nepreţuite. Din expe­rienţă şi supunere a început evoluţia, urmată de recunoştinţă. Da, după aceea a venit şi pacea sufletească – să trăieşti şi să împărtăşeşti abstinenţa.

26 februarie

NU E O BANALĂ POVESTE DE SUCCES

AA nu este o poveste de succes în sensul uzual al cuvântului. Este o poveste despre suferinţa preschimbată, prin milostenie, în progres spiritual.

ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Când am intrat în A A i-am ascultat pe alţii cum povesteau despre realitatea băutului lor: singu­rătate, teroare şi durere. Pe măsură ce ascultam mai departe, în scurt timp am auzit o descriere de un fel foarte diferit – realitatea abstinenţei. Este o realitate a libertăţii şi a fericirii, a scopului şi a direcţiei, a seninătăţii şi a împăcării cu Dumnezeu, cu noi înşine şi cu ceilalţi. Asistând la întruniri sunt reintrodus în acea realitate, iar şi iar. O văd în ochii şi o aud în vocile celor din jurul meu. Lucrând asupra programului, găsesc direcţia şi puterea cu care să-mi însuşesc şi eu acea realitate. Bucuria din A A este că această nouă realitate îmi stă la dispoziţie.

27 februarie

O STABILITATE UNICĂ

Încotro se îndreaptă A A?... Aceşti oameni prac­tici dau citire Tradiţiei a Doua şi află că unica autoritate în A A este un Dumnezeu iubitor, aşa cum se poate El exprima în conştiinţa de grup... Un politician experimentat este acela care observă înţelepciunea deciziei de grup, care nu-şi dispre­ţuieşte reducerea statutului, a cărui judecată, con­so­lidată de o experienţă considerabilă, este dreaptă, şi care este dispus să stea liniştit pe margini şi să aştepte răbdător dezvoltarea.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

În hăţişul recuperării din alcoolism se regăsesc şi cei Doisprezece Paşi şi cele Douăsprezece Tradiţii. Pe măsură ce recuperarea mea progresa, mi-am dat seama că programul mi se potriveşte ca o mănuşă. Veteranii grupului ofereau delicat sugestii, atunci când schimbarea părea imposibilă. Experien­ţele împărtăşite ale fiecăruia au devenit esenţa priete­niilor nepreţuite. Ştiu că toată comunitatea este pregătită să-l ajute pe fiecare alcoolic aflat în suferinţă în toate momentele hotărâtoare al vieţii. Într-o lume înţesată cu multe probleme, consider această asigurare o stabilitate unică. Mă bucur de darul abstinenţei. Îi port recunoştinţă lui Dumnezeu pentru puterea pe care mi-o dă o comunitate care există cu adevărat pentru binele tuturor membrilor.

28 februarie

CUM? FĂRĂ PREŞEDINTE?

Când li se spune că societatea noastră nu are vreun preşedinte care să aibă autoritatea de a o conduce, vreun administrator care să ne oblige la plata unor taxe, ...prietenii noştri oftează şi excla­mă: „Aşa ceva pur şi simplu nu se poate...”

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Când am ajuns în cele din urmă la A A, nu-mi venea să cred că nu exista niciun administrator care să ne „oblige să plătim taxe”. Nu puteam să-mi imaginez o organizaţie care să nu aibă nevoie de contribuţii monetare în schimbul unor servicii. A fost prima şi, deocamdată, unica experienţă în care să „primesc ceva pe degeaba”. Deoarece nu mă simţeam folosit sau tras pe sfoară de către cei din A A, am fost în stare să abordez programul fără nici un fel de prejudecăţi şi cu sufletul deschis. Nu vroiau nimic de la mine. Ce aveam de pierdut? Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru înţelepciunea mem­brilor fondatori, care ştiau atât de bine ce înseamnă dispreţul alcoolicului faţă de manipulare.

29 februarie

TOLERANŢĂ ADEVĂRATĂ

Singura condiţie pentru a deveni membru al A A este să vrei să te laşi de băut.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Prima dată am auzit de forma prescurtată a celei de-a Treia Tradiţii în Preambul. Când am intrat în A A, nu puteam să mă accept pe mine însumi, alcoolismul sau vreo Putere Superioară. Să fi fost vreo condiţie de ordin fizic, mental, moral sau religios, astăzi aş fi fost mort. În înregistrarea sa cu privire la Tradiţii, Bill spunea că cea de-a Treia Tradiţie este un privilegiu pentru libertatea indivi­dului. Dar cel mai impresionant lucru pentru mine era sentimentul de acceptare din partea celor care exersau cea de-a Treia Tradiţie, tolerându-mă şi acceptându-mă. Simt că acceptarea înseamnă drago­ste, iar dragostea este ceea ce vrea Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. 

1 martie

FUNCŢIONEAZĂ

Funcţionează – realmente funcţionează.

ALCOOLICII ANONIMI

La început, când am devenit abstinent, am avut încredere doar în programul Alcoolicilor Anonimi. Disperarea şi frica m-au ţinut abstinent (şi poate că m-ar fi ajutat un naş grijuliu şi exigent!). Credinţa în Puterea Superioară a venit mult mai târziu. Credinţa aceasta a venit la început foarte încet , după ce i-am ascultat pe alţii cum îşi împărtăşesc experienţele pe la întruniri– experienţe pe care nu le-am trăit niciodată fiind abstinent, dar pe care ei le-au trăit datorită forţei venite din partea unei Puteri Superioare.. Cu timpul am aflat că o Putere Superioară – o credinţă care funcţionează în toate împrejurările – este posibilă. Astăzi această credinţă, plus onestitatea, receptivitatea şi bună­voinţa de a parcurge Paşii programului îmi dau seninătatea de care am nevoie. Funcţionează – realmente funcţionează.

2 martie

SPERANŢA

Nu te descuraja.

ALCOOLICII ANONIMI

Câteva experienţe valorează pentru mine mai puţin decât abstinenţa rapidă. De prea multe ori descurajarea era ceea ce primeam în schimbul unor aşteptări nerealiste, fără a mai menţiona şi mila de sine sau epuizarea care survenea ca rezultat al do­rinţei de a schimba lumea peste noapte. Descu­ra­jarea este un semnal de alarmă că m-aş putea îndoi de cuvântul lui Dumnezeu. Secretul valorificării potenţialului meu stă în recunoaşterea limitelor mele şi în credinţa că timpul este un dar, nu o amenin­ţare.Speranţa este cheia care descuie uşa descura­jării. Programul îmi promite că dacă nu beau astăzi, voi avea întotdeauna speranţă. Am ajuns să cred că pot păstra doar ceea ce împart cu ceilalţi; că de fiecare dată când încurajez pe cineva, mă încurajez şi eu la rândul meu. Doar alături de semenii mei, prin mila lui Dumnezeu şi a comunităţii A A, merg pe drumul istovitor al unui destin fericit. Fie să-mi aduc mereu aminte că puterea dinăuntrul meu este cu mult mai mare decât orice frică pe care am trăit-o înainte. Fie să am mereu răbdare, căci sunt pe calea cea dreaptă.

3 martie

ÎNVINGÂND ÎNCĂPĂŢÂNAREA

Credem, aşadar, că toate necazurile ce ni se întâmplă, ni le facem cu mâna noastră. Izvorăsc din noi înşine, iar alcoolicul este un exemplu extrem de încăpăţânare scăpată de sub control, deşi în mod normal acesta nu consideră astfel. Mai presus de orice, noi alcoolicii, trebuie să ne descotorosim de acest egoism. Trebuie, altfel ne va omorî!

ALCOOLICII ANONIMI

Timp de atâţia ani de zile viaţa mea gravita numai în jurul propriei persoane. Mă consumam în orice formă de admiraţie faţă de sine – egocentrism, milă de sine, urmărirea propriilor interese, toate fiind rezultate ale orgoliului. Astăzi mi s-a oferit darul primit prin comunitatea Alcoolicilor Anonimi, de a exersa Paşii şi Tradiţiile în viaţa de zi cu zi, precum şi capacitatea – dacă aleg asta– de a lăsa mândria la o parte, în orice situaţie care mi se iveşte în cale.

Până să mă pot privi cu sinceritate şi să înţe­leg că de cele mai multe ori eu eram problema şi să reacţionez adecvat atât în interior cât şi în exte­rior; până să mă pot debarasa de aşteptările mele şi să înţeleg că seninătatea mea era strict dependentă de acestea, n-am putut să trăiesc seninătatea şi abstinenţa.

4 martie

CURĂŢIND GRĂDINA DE BURUIENI

Esenţa oricărei evoluţii este dorinţa de a face o schimbare spre bine, iar apoi dorinţa de nestăvilit de a-ţi asuma orice responsabilitate ar presupune acest lucru.

ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Scăpasem deja de dependenţa de alcool în momentul în care am ajuns la Pasul Trei, dar experienţe nu tocmai plăcute mi-au demonstrat că o abstinenţă continuă necesită un efort continuu.

Acum ca şi atunci, mă opresc să arunc o privire atentă la progresul pe care l-am înregistrat. De fiecare dată când mă uit, grădina mea este tot mai curăţată de buruieni, dar de fiecare dată observ că răsar noi buruieni acolo unde credeam că am smuls totul din rădăcină. Pe măsură ce mă întorc să smulg noile buruieni (e mai uşor când sunt tinere), mă opresc o clipă pentru a admira frumuseţea culturilor şi a florilor, răsplata muncii mele. Absti­nenţa mea creşte şi dă roade.

5 martie

O SARCINĂ CÂT VIAŢA DE LUNGĂ

„Oare cum ar putea cineva, în astfel de împre­jurări, să aibă răbdare? Iată ce vreau să ştiu”

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Niciodată n-am avut suficientă răbdare. De câte ori nu mi-am pus întrebarea: „De ce să aştept, când pot să am totul chiar acum?” Într-adevăr, când am luat prima dată contact cu cei Doisprezece Paşi, eram ca şi copilul care nimereşte într-un magazin de dulciuri. N-aveam răbdare să ajung la Pasul al Doisprezecelea; cu siguranţă nu putea să dureze mai mult de câteva luni, cel puţin aşa credeam eu! Acum îmi dau seama că parcurgerea celor Doispre­zece Paşi ai A A este o iniţiativă pe durata întregii vieţi.

6 martie

IDEEA DE CREDINŢĂ

Să nu permiţi vreunei prejudecăţi, pe care ai putea-o avea faţă de termenii spirituali, să te împiedice să te întrebi sincer ce semnifică aceştia pentru tine.

ALCOOLICII ANONIMI

Ideea de credinţă este foarte greu de acceptat atunci când frica, îndoiala şi supărarea mă asaltează atât dinăuntru, cât şi din afară. Câteodată însăşi ideea de a face ceva diferit, ceva ce nu sunt obişnuit să fac, poate deveni în cele din urmă un act de credinţă dacă o fac cu regularitate şi dacă o fac fără să mă tot întreb dacă este bine. Când am o zi proastă şi totul merge anapoda, o întâlnire sau o discuţie cu un alt băutor îmi distrage suficient de mult atenţia încât să mă conving că nimic nu e atât de imposibil sau atât de copleşitor precum crezusem. În aceeaşi măsură, a merge la întrunire sau discuţia cu un alt membru constituie acte de credinţă; cred că îmi împiedic boala să avanseze. Acestea sunt metodele prin care treptat capăt credinţa într-o Putere Superioară.

7 martie

SOLUŢIA ESTE BUNĂVOINŢA

Odată ce am introdus cheia bunăvoinţei în uşă, deschizând-o cu uşurinţă, ne dăm seama că la fel putem deschide şi alte uşi.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Bunăvoinţa de a renunţa la mândrie şi la încăpăţânare în favoarea unei Puteri Superioare mie, s-a dovedit a fi unicul ingredient absolut necesar pentru rezolvarea tuturor problemelor mele de acum. Chiar şi un strop de bunăvoinţă, dacă este sinceră, este suficientă pentru a-I permite lui Dumnezeu să intre şi să preia controlul asupra oricărei probleme, suferinţe sau obsesii. Nivelul meu de confort este în relaţie directă cu gradul de bunăvoinţă, pe care îl am la un moment dat, de a renunţa la încăpăţânare şi de a face ca voia Lui Dumnezeu să se manifeste în viaţa mea. Având cheia bunăvoinţei, grijile şi fricile mele se transformă cu putere în seninătate.

8 martie

PREDAREA

Fiecare bărbat sau femeie care a intrat în A A şi vrea să rămână, a început, fără să-şi dea seama, să parcurgă Pasul Trei. Şi nu este oare adevărat că în tot ceea ce priveşte alcoolul, fiecare dintre ei a decis să-şi lase viaţa în grija, protecţia şi îndrumarea Alcoolicilor Anonimi?... Oricare nou-venit înarmat cu voinţă simte cu siguranţă că A A este unicul loc în care îşi poate găsi adăpost un suflet rătăcitor. Şi dacă aceasta nu înseamnă să-ţi laşi voinţa şi viaţa în grija unei Providenţe proas­păt descoperite, atunci ce este?

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Supunerea în faţa lui Dumnezeu a fost primul pas al recuperării mele. Cred că comunitatea noastră caută o spiritualitate deschisă către un alt fel de relaţie cu Dumnezeu. Pe măsură ce urmez calea Paşilor, simt o libertate care îmi dă capacitatea să gândesc pentru mine. Dependenţa mea m-a ţinut captiv fără nici o clipă de răgaz, şi m-a împiedicat să scap de limitare, dar A A îmi oferă o cale sigură pe care să merg înainte. Împărtăşirea reciprocă, preocuparea şi grija pentru ceilalţi sunt înzestrările noastre naturale pe care le putem oferi unul altuia, iar ale mele sunt cu atât mai puternice, cu cât se schimbă atitudinea faţă de Dumnezeu. Am învăţat cum să mă supun în faţa lui Dumnezeu, cum să mă respect şi cum să păstrez aceste atitudini dăruind ceea ce mi se oferă.

9 martie

RENUNŢÂND LA PROPRIA VOINŢĂ

Am decis să ne lăsăm voinţa şi viaţa în grija lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Oricât de mult ar dori cineva să încerce, cum poate cineva de fapt, să-şi lase voinţa şi viaţa în grija unui Dumnezeu, aşa cum crede el că este? Căutând răspuns la această întrebare, am devenit conştient de înţelepciunea cu care a fost scrisă: faptul că acesta este un Pas compus din două părţi.

Pe vremea când obişnuiam să am alt stil de viaţă au fost multe situaţii în care ar fi trebuit să mor sau cel puţin să fiu rănit, dar nu s-au întâmplat niciodată. Cineva sau ceva avea grijă de mine. Am ales să cred că viaţa mea a fost tot timpul în grija lui Dumnezeu. Numai El controlează numărul zilelor pe care le mai am de trăit până la moartea fizică.

Partea cu voinţa (fie că e vorba de propria voinţă sau de voia lui Dumnezeu) este pentru mine partea mai complicată a Pasului. Doar atunci când am avut parte de suficientă durere în suflet, în urma încercărilor repetate de a mă restabili, doar atunci am fost dispus să-mi las viaţa în voia lui Dumnezeu. Predarea este ca liniştea de după furtună. Când voinţa mea coincide cu voinţa lui Dumnezeu în ce mă priveşte, sunt împăcat cu mine însumi.

10 martie

ASTĂZI EU ALEG

... invariabil descoperim că, la un moment dat al vieţii noastre, am luat decizii egoiste care mai târziu ne-au provocat suferinţă.

ALCOOLICII ANONIMI

Odată ce am realizat şi am acceptat faptul că am avut un rol hotărâtor pentru felul în care a decurs viaţa mea, mi-am schimbat radical perspec­tiva asupra vieţii. În acel moment programul A A a început să funcţioneze pentru mine. Înainte dădeam mereu vina pe alţii, fie că era vorba de Dumnezeu sau de alţi oameni, pentru întâmplările din viaţa mea. N-am simţit niciodată că aş putea alege să-mi schimb viaţa. Deciziile mele se bazau pe frică, mândrie şi egoism. În consecinţă, acele decizii m-au dus pe calea pierzaniei. Astăzi încerc să-L las pe Dumnezeu să mă îndrume pe calea dreptei judecăţi. Sunt responsabil de acţiunile – sau inacţiunile – mele, indiferent de consecinţe.

11 martie

ÎNDRUMARE BINE ORDONATĂ

Doar atunci când încercăm să ne conformăm dorinţele noastre cu voia lui Dumnezeu, reuşim să le folosim cum se cuvine. Pentru noi toţi, aceasta a fost cea mai minunată revelaţie. Tot necazul nostru era că nu foloseam corect puterea voinţei. Am încercat să ne bombardăm problemele cu ea, în loc să încercăm s-o punem în concordanţă cu intenţiile lui Dumnezeu faţă de noi. Scopul celor Doisprezece paşi ai AA este de a face asta cât mai uşor posibil, iar Pasul Trei este punctul de pornire. 

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Nu trebuie decât să arunc o privire în trecut ca să-mi dau seama la ce m-a adus propria voinţă. Pur şi simplu nu ştiu ce este cel mai bine pentru mine, dar cred că Puterea mea Superioară ştie acest lucru. Dumnezeu, pe care eu îl definesc ca fiind o „îndrumare bine ordonată”, nu m-a înşelat nici­odată, în schimb eu m-am înşelat destul de frecvent. Recurgând la încăpăţânarea de a-mi urma bunul plac, nu ajungeam decât la acelaşi rezultat ca şi atunci când încerci să forţezi o piesă de puzzle într-un loc nepotrivit – epuizare şi frustrare.

Pasul Trei deschide calea către restul progra­mului. Când Îi cer lui Dumnezeu sfatul, ştiu că orice s-ar întâmpla este cea mai bună variantă posibilă, lucrurile sunt exact aşa cum ar trebui să fie, chiar dacă nu coincid cu dorinţele şi aşteptările mele. Dumnezeu chiar face pentru mine ceea ce nu pot să fac eu pentru mine, dacă-i îngădui.

12 martie

PLANUL UNEI ZILE

Când ne trezim, să ne gândim la cele douăzeci şi patru de ore care ne aşteaptă. Să vedem ce planuri avem pentru ziua respectivă. Înainte să începem, ne rugăm Lui Dumnezeu să ne călăuzească gândurile, rugându-L în mod special să le despartă de autocompătimire sau motive nesincere şi egoiste.

ALCOOLICII ANONIMI

În fiecare zi Îl rog pe Dumnezeu să aprindă în sufletul meu flacăra iubirii Lui, iar acea iubire, strălucind clar şi puternic, să-mi lumineze gândurile şi să-mi permită să-I îndeplinesc cât mai bine voia Lui. Pe parcursul zilei, dacă permit situaţiilor neprevăzute să-mi strice buna dispoziţie, Îl rog pe Dumnezeu să-mi lumineze conştinţa cu convingerea că pot să-mi încep ziua din nou oricând vreau; şi de o sută de ori dacă trebuie.

13 martie

O LUME A SPIRITULUI

Am pătruns în lumea spiritului. Sarcina urmă­toare este să ne sporim înţelegerea şi eficienţa. Nu se întâmplă peste noapte. Trebuie să dureze tot restul vieţii.

ALCOOLICII ANONIMI

Cuvântul „pătruns”... precum şi fraza „am pătruns în lumea spiritului” sunt pline de înţeles. Presupun acţiune, un început, pătrunderea, o con­diţie obligatorie pentru a-mi menţine evoluţia spirituală, „Spiritul” fiind partea mea imaterială. Egocentrismul şi abordarea materialistă a lucrurilor pământeşti, constituie bariere în calea evoluţiei spirituale. Spiritualitatea înseamnă devotament faţă de noţiunile spirituale, în pofida celor lumeşti, înseamnă supunere în faţa voinţei lui Dumnezeu, pentru mine. Înţeleg noţiunile spirituale ca fiind: iubirea necondiţionată, bucuria, răbdarea, mărini­mia, bunătatea, loialitatea, autocontrolul şi sme­renia. De fiecare dată când las egoismul, lipsa de onestitate, resentimentele şi frica să facă parte din mine, ţin la distanţă lucrurile spirituale. Menţinându-mi absti­nenţa, evoluţia spirituală devine un proces pe durata întregii vieţi. Scopul meu este evoluţia spirituală, acceptarea faptului că nu voi atinge niciodată perfecţiunea spirituală.

14 martie

CHEIA DE BOLTĂ

El este Tatăl, iar noi suntem copiii Lui. Majoritatea ideilor bune sunt simple, iar această idee a fost cheia de boltă a noului arc de triumf prin care am păşit în libertate.

ALCOOLICII ANONIMI

Cheia de boltă este o piesă în formă de triunghi situată în partea Superioară a unei arcade, care ţine la un loc celelalte elemente. „Celelalte elemente” sunt Pasul Unu, Doi, şi de la Patru la Doisprezece. Într-o anume privinţă, se pare că Pasul Trei este cel mai important, că celelalte unsprezece se sprijină pe cel de-al treilea. Totuşi, în realitate Pasul Trei este doar unul din cei doisprezece. Este cheia de boltă, dar fără celelalte unsprezece elemente care formează baza şi braţele, cu sau fără cheia de boltă, nu va exista nici un arc. Lucrând zilnic asupra tuturor celor Doisprezece Paşi, descopăr acel arc de triumf care mă aşteaptă să-i trec pragul şi să păşesc într-o altă zi de libertate.

15 martie

IDEEA LUI DUMNEZEU

Când i-am văzut pe alţii că-şi rezolvă problemele mizând doar pe Spiritul Universal, a trebuit să încetăm să ne mai îndoim de puterea lui Dumnezeu. Ideile noastre n-au mers. Dar ale lui Dumnezeu – da.

ALCOOLICII ANONIMI

Precum un orb care îşi recapătă treptat vederea, aşa mi-am croit şi eu drum spre Pasul Trei. Dându-mi seama că doar o Putere Superioară mie însumi ar putea să mă scoată din abisul disperării în care zăceam, am ştiut că aceasta este o Putere de care trebuia să mă agăţ, că îmi va fi ca o ancoră în mijlocul unui ocean de nenorociri. Chiar dacă la vremea aceea credinţa mea era foarte mică, era totuşi suficient de mare pentru a putea înţelege că a sosit timpul să încetez a mă baza pe ego-ul meu trufaş şi să-l înlocuiesc cu puterea statornică, ce nu putea să vină decât din partea unei Puteri mult mai mari decât mine.

16 martie

AŞA CUM ÎL ÎNŢELEGEM NOI

Prietenul meu mi-a sugerat ceva ce părea atunci desprins dintr-un roman... „De ce nu-ţi alegi tu propria concepţie pentru Dumnezeu?” Fraza asta a avut un impact puternic asupra mea. A topit gheţarul intelectualităţii în umbra căruia am trăit şi am tremurat ani de-a rândul. În sfârşit stăteam în lumina soarelui. Nu era decât o chestiune de voinţă. aceea de a crede într-o Putere Superioară mie însumi. Nu mi se cerea nimic mai mult pentru a începe.

ALCOOLICII ANONIMI

Mi-aduc aminte de timpurile când priveam în sus la cer şi mă gândeam la cine şi cum a pornit totul. Când am venit la A A, înţelegerea dimensiunii spirituale a devenit un adaos necesar pentru o abstinenţă stabilă. După ce am citit o serie întreagă de versiuni, printre care şi cea ştiinţifică, a marii explozii, am ales calea cea simplă şi L-am considerat pe Dumnezeul din accepţiunea mea acea Putere Superioară care a făcut posibilă explozia. Având în puterea Lui imensitatea universului, ar fi fost în stare, fără îndoială, să-mi călăuzească gândurile şi acţiunile, dacă eram pregătit să-I accept îndrumarea. Dar nu puteam aştepta ajutor dacă întorceam spatele şi continuam să merg pe calea mea. Am fost dispus să cred şi am avut parte de 26 de ani de abstinenţă stabilă şi tihnită.

17 martie

CĂI MISTERIOASE

... din fiecare perioadă de supărare sau suferinţă, când mâna lui Dumnezeu părea grea sau chiar nedreaptă, noi lecţii de viaţă erau învăţate, noi surse de curaj erau descoperite, iar în cele din urmă, invariabil, apărea convingerea că, într-adevăr „misterioase sunt căile Lui Dumnezeu prin care Acesta înfăptuieşte minunile”.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Nici după ce mi-am pierdut cariera, familia şi sănătatea nu m-am lăsat convins că ar trebui să-mi revizuiesc modul de viaţă. Băutura şi consumarea altor droguri mă omorau, dar n-am întâlnit nici o persoană în recuperare sau vreun membru al A A. Am crezut că eram sortit să mor în singurătate şi că asta meritam. Ajuns în culmea disperării, fiul meu cel mic s-a îmbolnăvit grav de o boală rară. Eforturile medicilor de a-l ajuta s-au dovedit inutile. Mi-am dublat eforturile de a-mi stăpâni sentimen­tele, dar alcoolul deja nu mai avea efect. M-am pomenit că mă uit în ochii lui Dumnezeu, implorându-L să mă ajute. Intrarea mea în AA a venit la câteva zile mai târziu, în urma unei serii ciudate de coincidenţe, iar de atunci am rămas abstinent. Fiul meu a rămas în viaţă, iar boala este în ameliorare. Întregul episod m-a convins de lipsa mea de putere şi de faptul că viaţa mea a scăpat de sub control. Astăzi, eu împreună cu fiul meu, Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru intervenţia Sa.

18 martie

INDEPENDENŢĂ ADEVĂRATĂ

Cu cât suntem mai dispuşi să depindem de o Putere Superioară, cu atât mai independenţi suntem de fapt.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Am început cu prea puţină bunăvoinţă de a crede în Dumnezeu şi el a făcut ca această bunăvoinţă să crească. Cu cât am mai multă bunăvoinţă, cu atât câştig mai multă încredere, iar cu cât câştig mai multă încredere, cu atât am mai multă bunăvoinţă. Cu cât îmi creşte încrederea în Dumnezeu, cu atât depind mai mult de El. Înainte de a avea această bunăvoinţă, mă bazam doar pe mine însumi în orice situaţie şi eram limitat de nedesăvârşirea mea. Prin bunăvoinţa de a depinde de Puterea mea Superioară, pe care am ales s-o numesc Dumnezeu, de toate nevoile mele se ocupă Cineva care mă cunoaşte mai bine decât mă cunosc eu însumi – chiar şi de nevoile de care încă nu-mi dau seama precum şi de cele ce urmează să vină. Numai Cineva care mă cunoaşte atât de bine ar putea să mă facă să fiu eu însumi şi să nu am nevoie decât de mine însumi. Nu va exista niciodată un altul exact ca mine. Aceasta este adevărata independenţă.

19 martie

FUNCŢIONEAZĂ CU RUGĂCIUNE

S-a spus bine că „aproape toţi cei care iau în derâdere rugăciunea n-au exersat-o niciodată suficient de mult”.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Crescând într-o familie agnostică, m-am simţit oarecum penibil când am încercat să mă rog pentru prima dată. Ştiam că este o Putere Superioară care lucrează în viaţa mea – cum altfel reuşeam să fiu abstinent? – dar desigur că nu eram convins că el sau ea era dipus sau dispusă să-mi asculte rugăciunile. Cei care aveau ceea ce-mi doream, au spus că rugăciunea este o parte importantă în exersarea programului, aşa că am perseverat. Odată ce mi-am luat angajamentul să mă rog în fiecare zi, am fost uimit să descopăr că deveneam mai senin şi mă simţeam mai bine în propria piele. Cu alte cuvinte, viaţa a devenit mai uşoară şi mai calmă. Încă nu sunt sigur cine, sau ce, îmi ascultă rugăciunile dar n-am să încetez niciodată să mă rog, pentru simplul motiv că are efect.

20 martie

IUBIRE ŞI TOLERANŢĂ

Codul nostru este iubirea şi toleranţa celorlalţi.

ALCOOLICII ANONIMI

Am descoperit că în orice împrejurare trebuie să-i iert pe oameni pentru a-mi putea menţine un progres spiritual adevărat. Importanţa vitală a iertării poate să nu-mi fie evidentă la prima vedere, dar studiile mele arată că orice reputat mentor spiritual a insistat cu tărie asupra ei.

Trebuie să iert nedreptăţile, nu numai în cuvinte sau sub aspect formal, ci în inima mea. N-o fac de dragul altora, ci de dragul meu. Resentimentele, furia sau dorinţa de a vedea pe cineva pedepsit sunt lucruri care îmi ofilesc sufletul. Astfel de lucruri mă leagă cu lanţuri de necazurile mele. Mă leagă de alte probleme care n-au nici o legătură cu problema mea iniţială.

21 martie

BUNĂSTAREA MATERIALĂ ŞI SPIRITUALĂ

Teama…de nesiguranţa economică, ne va părăsi..

ALCOOLICII ANONIMI

Să-ţi reduci sau elimini frica şi să-ţi îmbunătăţeşti starea economică sunt două lucruri diferite. Pe când eram un novice în A A, făceam confuzie între cele două noţiuni. Credeam că frica mă va părăsi doar când voi începe să fac bani. Cu toate acestea mi-a sărit în ochi o frază citită în Cartea cea Mare, într-o zi pe când stăteam şi mă frământam cu dificultăţile mele financiare,: „Pentru noi, bunăstarea materială era precedată întotdeauna de progresul spiritual; niciodată urmată de aceasta”. Pe loc am înţeles că această promisiune reprezintă o garanţie. Am văzut că pune priorităţile în ordinea corectă, că progresul spiritual va reduce frica aceea teribilă de a rămâne sărac, la fel cum a înlăturat multe alte temeri.

Astăzi încerc să mă folosesc de talentele pe care mi le-a dat Dumnezeu şi să le pun în slujba celorlalţi. Am descoperit că asta e ceea ce alţii preţuiesc tot timpul. Încerc să-mi amintesc că nu mai acţionez doar pentru mine. Nu fac decât să mă folosesc de bogăţiile create de Dumnezeu, eu nu le-am „posedat” niciodată. Scopul vieţii mele este mult mai clar atunci când acţionez doar ca să ajut, nu ca să posed.

22 martie

GATA CU LUPTA...

Şi nu ne-am mai luptat cu nimeni şi nimic – nici măcar cu alcoolul.

ALCOOLICII ANONIMI

Când A A m-a găsit, credeam că urmează să încep o luptă şi că A A ar putea să-mi asigure forţa necesară pentru a înfrânge alcoolul. Dacă ieşeam victorios din această luptă, cine ştie ce alte bătălii aş mai fi putut câştiga. Trebuia totuşi, să fiu puternic. Toate experienţele de viaţă anterioare mi-au demonstrat acest lucru. Astăzi nu mai trebuie să lupt sau să-mi încordez voinţa. Dacă voi parcurge cei Doisprezece Paşi şi voi lăsa Puterea Superioară să se ocupe de toate, problema alcoolului va dispărea de la sine. La fel şi problemele mele existenţiale vor înceta să mai fie nişte bătălii. Trebuie doar să mă întreb dacă acceptarea – sau schimbarea – este necesară. Nu trebuie să se facă voia mea, ci a Lui.

23 martie

... ŞI NICIO REŢINERE

Descoperim adevărul iar şi iar: „Dacă eşti alcoolic, rămâi alcoolic pentru totdeauna”... Dacă avem de gând să încetăm cu băutura, nu trebuie să avem nici un fel de reţinere şi nici un gând ascuns conform căruia într-o bună zi vom fi imuni la alcool... Pentru a fi grav afectat, nu trebuie să bei un timp îndelungat sau în cantităţi uriaşe, cum au făcut unii dintre noi. Asta se aplică în special în cazul femeilor. Femeile potenţial alcoolice deseori o şi fac, şi în câţiva ani sunt iremediabil pierdute.

ALCOOLICII ANONIMI

Mi-am subliniat aceste rânduri în cartea mea. Sunt adevărate în cazul alcoolicilor, atât bărbaţi cât şi femei. Cu diferite ocazii reveneam la această pagină şi meditam la pasajul respectiv. Nu trebuie niciodată să mă amăgesc amintindu-mi de maniera diferită în care beam odinioară sau să cred că m-am „vindecat”. Îmi place să cred că, dacă Dumne­zeu mi-a oferit abstinenţa, atunci o viaţă în absti­nenţă este ceea ce ar trebui să-i ofer Lui Dumnezeu în schimb. Sper că Dumnezeu se bucură la fel de mult de darul meu, precum şi eu mă bucur de al Lui.

24 martie

ACTIV, NU PASIV

Omul are menirea de a gândi şi de a acţiona. N-a fost creat după chipul lui Dumnezeu pentru a fi un robot.

ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Înainte de a intra în A A, de foarte multe ori nu gândeam înainte să reacţionez la tot felul de situaţii şi oameni. Când nu reacţionam, acţionam mecanic. După ce am intrat în A A, am început în fiecare zi să caut îndrumare din partea unei Puteri Superioare mie însumi şi să învăţ să ţin cont de acea îndrumare. Apoi am început să iau decizii şi să acţionez, mai degrabă decât să reacţionez. Rezul­tatele au fost constructive; nu le mai permit altora să ia decizii în locul meu după care să mă critice pentru ele.

Astăzi – ca în fiecare zi, de altfel – cu inima plină de recunoştinţă şi cu dorinţa ca voia lui Dumnezeu să se îndeplinească prin mine, viaţa mea merită împărtăşită şi cu alţii, în special cu confraţii mei alcoolici! Mai presus de toate, dacă nu-mi fac o religie din absolut orice, chiar şi din A A, pot deveni un canal liber pentru mesajele lui Dumnezeu.

25 martie

O INIMĂ PLINĂ ŞI RECUNOSCĂTOARE

Încerc să mă conving cu fermitate de ade­vă­rul conform căruia o inimă plină şi recunoscătoare nu poate să întreţină mari vanităţi. Când debor­dează de recunoştinţă, bătăile inimii unui om cu siguranţă vor da naştere la o iubire deschisă, cea mai tandră emoţie pe care ne este dat să o trăim vreodată.

ÎN VIZIUNEA LUI BILL

Cred că noi, membrii Alcoolicilor Anonimi, suntem norocoşi că ni se aminteşte tot timpul de nevoia de a fi recunoscător şi cât de importantă este recunoştinţa pentru abstinenţa noastră. Sunt sincer recunoscător pentru abstinenţa pe care mi-a dat-o Dumnezeu prin intermediul programului A A şi sunt bucuros că pot oferi şi eu ceea ce am primit gratis. Sunt recunoscător nu numai pentru abstinenţă, ci şi pentru calitatea vieţii pe care mi-a oferit-o aceasta. Dumnezeu a avut suficientă milă că mi-a dat zile fără alcool şi o viaţă binecuvântată cu pace şi mulţumire, precum şi capacitatea de a iubi şi de a fi iubit, şi şansa de a-i ajuta pe alţii – în comuni­tatea noastră, în familie şi comunitatea mea. Pentru toate acestea, inima îmi este plină şi recunoscătoare.

26 martie

CÂT TRĂIEŞTI, ÎNVEŢI

Lasă-te în grija lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegi tu. Recunoaşte-ţi greşelile în faţa lui şi în faţa semenilor. Înlătură rămăşiţele trecutului. Oferă cu dărnicie ceea ce primeşti şi vino alături de noi. Vom fi alături de tine în Comunitatea Spiritului şi vei întâlni cu siguranţă pe unii dintre noi, pe măsură ce-ţi croieşti cu greu drum pe Calea Destinului Fericit. Până atunci – Dumnezeu să te binecuvânteze şi să te aibă în paza Lui.

ALCOOLICII ANONIMI

De fiecare dată când citesc aceste rânduri, simt un nod în gât. La început a fost din cauză că credeam: „O, nu! S-a terminat cu învăţatul. Acum trebuie să mă descurc de unul singur. Nu va mai fi niciodată ceva atât de nou”. Astăzi am o admiraţie deosebită pentru înaintaşii A A când citesc pasajul ăsta şi îmi dau seama că însumează toate ideile în care credeam şi pentru care îmi dădeam silinţa, şi că –având binecuvântarea lui Dumnezeu– învăţarea nu se va termina niciodată, nu voi fi niciodată singur, iar fiecare zi aduce ceva nou.

27 martie

LIBERTĂŢILE A A

Credem că ştim deja care sunt cele câteva libertăţi ale noastre; că nicio generaţie viitoare a A A nu se va simţi obligată să le limiteze. Libertăţile noastre în A A creează solul în care poate să crească iubirea adevărată...

LIMBAJUL INIMII

Tânjeam după libertate. La început, să fiu liber să beau; mai târziu, să fiu eliberat de băutură. Programul de recuperare al A A se bazează pe libertatea de alegere. Nu există obligaţii, legi sau porunci. Aşa cum este descris în cei Doisprezece Paşi, programul spiritual al A A prin care mi se oferă chiar mai multă libertate, este doar sugerat. Pot să-l accept, sau să-l resping. Susţinerea este oferită, nu impusă, iar eu pot veni şi pleca oricând doresc. Acestea precum şi alte libertăţi îmi permit să-mi recapăt demnitatea distrusă de povara băuturii, şi de care este atâta nevoie pentru a-ţi menţine o abstinenţă statornică.

28 martie

EGALITATE

În comunitatea noastră ar trebui să fie toţi cei care suferă de alcoolism. Astfel, n-am putea refuza nici o persoană care doreşte să se recupereze. Statutul de membru al A A nu depinde de bani sau de tot felul de alte acorduri. Oricare doi sau trei alcoolici adunaţi întru abstinenţă pot să se numeas­că un grup A A cu condiţia ca, în calitatea lor de grup, să nu mai fie afiliaţi niciunei alte structuri.

ALCOOLICII ANONIMI

Înainte să intru în A A, deseori aveam senzaţia că nu mă „potrivesc” oamenilor din jurul meu. De obicei, „ei” aveau mai mulţi sau mai puţini bani decât aveam eu, iar punctele mele de vedere nu coincideau cu ale „lor”. Volumul de prejudecăţi cu care m-am confruntat în societate nu făcea decât să-mi demonstreze cât de prefăcuţi erau unii oameni care susţineau că doar ei au dreptate. După ce am intrat în A A, am găsit modul de viaţă pe care îl căutam. În A A niciun membru nu este mai bun ca altul; nu suntem decât nişte alcoolici care încearcă să se recupereze din alcoolism.

29 martie

SLUJITORI DE ÎNCREDERE

Ei sunt slujitori. Lor le revine privilegiul, uneori nerăsplătit, de a îndeplini sarcinile grele ce revin grupului.

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

În Zorba Grecul, Nikos Kazantzakis descrie o întâlnire între personajul principal şi un bătrân ocupat cu plantarea unui copac. „Ce crezi că faci?”, întreabă Zorba. Bătrânul răspunde: „Vezi doar prea bine ce fac, fiule, sădesc un copac”. „Dar ce rost mai are să sădeşti un copac”, întreabă Zorba, „de vreme ce n-ai să-l poţi vedea cum rodeşte?” La care bătrânul răspunde: „Fiule, eu trăiesc ca şi cum n-aş mai muri niciodată”. Răspunsul îl face pe Zorba să zâmbească uşor şi, îndepărtându-se, exclamă cu o notă de ironie: „Ce ciudat – eu trăiesc de parcă mâine voi muri!”

În calitatea mea de membru al Alcoolicilor Anonimi, am descoperit că cea de-a Treia Moştenire este un sol fertil în care să pot sădi copacul abstinenţei mele. Fructele pe care le culeg sunt minunate: pace, siguranţă, înţelegere şi douăzeci şi patru de ore de permanente împliniri; şi am înţelepciunea de a asculta de vocea conştiinţei atunci când îmi spune neauzit: Trebuie să te implici în serviciu. Mai sunt şi alţii care trebuie să sădească şi să strângă roadele.

30 martie

CONŞTIINŢA NOASTRĂ DE GRUP

„... câteodată bine este duşmanul lui cel mai bine.”

A A AJUNS LA MATURITATE

Cred că aceste cuvinte se aplică în fiecare do­meniu al celor Trei Moşteniri ale A A: Recu­perare, Unitate şi Servicii! Vreau să mi le întipăresc bine în minte pe măsură ce „îmi croiesc cu greu drumul pe Calea Destinului Fericit” (ALCOOLICII ANONIMI,). Aceste cuvinte, rostite deseori de co-fondatorul Bill W., i-au fost sugerate şi lui ca rezultat al conştiinţei de grup. I-au adus în casa lui Bill W. esenţa celei de-a Doua Tradiţii: „Liderii noştri nu sunt decât nişte slujitori de încredere; ei nu conduc”.

La fel cum Bill W. era iniţial îndemnat să-şi aducă aminte, cred că în discuţiile noastre de grup nu trebuie niciodată să ne mulţumim cu ce-i „bun”, ci să ne străduim întotdeauna să obţinem „cel mai bun”. Aceste eforturi comune sunt încă un exemplu de iubire a unui Dumnezeu aşa cum Îl înţelegem, care se manifestă prin intermediul conştiinţei de grup. Experienţe de acest gen mă ajută să nu mă abat de pe calea recuperării. Învăţ să combin iniţia­tiva cu smerenia, responsabilitatea cu recunoştinţa şi să mă delectez astfel cu bucuriile trăirii programului de douăzeci şi patru de ore.

31 martie

NIMENI NU ŞI-A PRECUPEŢIT DRAGOSTEA

După calendarul A A, era Anul Doi. ... Un nou-venit şi-a făcut apariţia într-unul din aceste grupuri. ... În scurt timp a dovedit că se află într-o situaţie disperată şi că, mai presus de orice, dorea să se facă bine. ... [Spunea aşa]: „De vreme ce sunt victima unei alte dependenţe, şi mai dezono­rante decât alcoolismul, s-ar putea să nu mă vreţi în cercul vostru.”

DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII

Am venit la voi – în calitate de soţie, mamă, femeie care şi-a părăsit bărbatul, copiii, familia. Eram o beţivă, o îmbuibată cu pastile, un nimeni. Şi cu toate acestea nimeni nu şi-a precupeţit dragostea, grija, sentimentul că sunt dorită. Astăzi, datorită graţiei divine şi iubirii unui naş cumsecade şi a grupului, pot să spun că – prin intermediul vostru, a membrilor Alcoolicilor Anonimi – sunt soţie, mamă, bunică şi, în cele din urmă, femeie. Abstinentă. Fără pastile. Responsabilă.

Fără Puterea Superioară pe care am descoperit-o în comunitate, viaţa mea nu ar avea niciun sens. Sunt foarte recunoscătoare pentru că am devenit un membru destoinic al Alcoolicilor Anonimi.