Daca ma uit inapoi cu onestitate, imi dau seama ca am inceput sa aplic cu adevarat principiile programului in toate domeniile vietii mele abia atunci cand un alt alcoolic a dorit sa lucreze pasii si a avut nevoie de ajutorul meu. Nu mai puteam sa vorbesc despre tot ceea ce invatasem, fara ca eu insumi sa nu si folosesc in viata de zi cu zi.
Si atunci am realizat tot procesul prin care am trecut.
Am invatat mai intai sa constientizez. Ce simt, ce gandesc, ce fac. Dezvelirea cepei de la pasul 4 si spovedania de la pasul 5 mi-au fost de mare folos in acest sens.
Am ajuns sa inteleg si mai apoi sa accept. (pasul 6)
Abia dupa aceea am putut sa incep sa transform. (pasul 7)
(M-am straduit sa ma cunosc cu adevarat, sa accept ce nu pot schimba, sa schimb ceea ce pot si in felul acesta sa ma impac cu mine insumi).
Sa transform defectele identificate la pasul 4 in trasaturi prin care sa nu ma mai autosabotez. Orice trasatura utilizata im mod adecvat in functie de moment, situatie sau persoana poate deveni calitate, asa cum poate fi si un defect atunci cand o las sa ma domine.
Sa transform modul meu de gandire, pe mine ca persoana chiar, modul de viata.
Sa transform dialogul interior de la scenarite despre cum ar fi trebuit sa se intample, la totul se intampla asa cum trebuie sa se intample.
Dar cea mai importanta schimbare a fost cea a PERCEPTIEI. Acum pot alege sa dau orice sens vreau eu la tot ce se intampla. Si ca sa nu imi mai fac rau singur, aleg sa vad si partea buna a lucrurilor. Si in acest caz cel mai rau lucru care poate fi este sa ajung la concluzia ca ce s-a intamplat a fost o lectie.
Cei dinafara o numesc gandire pozitiva. Eu o numesc gandire sanatoasa. Pentru ca nu imi mai face rau.
Procesul de constientizare, intelegere, acceptare si transformare a deschis poarta catre seninatate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu