1 - Adevaratul sine pierdut (pasii 1, 2, 3)
Cei 12 pași ne ajută să construim un design de viață care să conducă la un sentiment profund de bunăstare, seninătate și liniște sufletească
Cei Doisprezece Pași ai Alcoolicilor Anonimi au fost anunțați ca fiind cea mai importantă dezvoltare spirituală din ultimii 100 de ani (Rohr 2011). Luați în considerare faptul că cei Doisprezece Pași au avut mai mult succes în tratarea unei game largi de probleme de dependență decât toate celelalte intervenții medicale sau psihologice sau programe de tratament combinate (Schenker 2009).
Cei Doisprezece Pași ne ajută să ne recuperăm adevăratul sine pierdut. Ei oferă un cadru care ne ajută să dezvoltăm o nouă înțelegere a noastră și care ne învață un design de viață care încurajează autenticitatea și responsabilitatea. Acest nou design duce la un sentiment profund de bunăstare, seninătate și liniște sufletească.
Abraham Maslow a făcut următoarele observații despre importanța unei nevoi de bază, cum ar fi autorealizarea:
• Absența realizării de sine generează boală.
• Prezența sinelui nostru adevărat previne îmbolnăvirea
• Restabilirea sinelui adevărat vindecă boala.
Primii trei Pași ne ajută să demolăm fundația pe care am construit o viață care a dus în cele din urmă la dispariția noastră. Ei ne dau speranța că o viață mai bună este posibilă.
Este o axiomă spirituală că, cu cât încercăm să ne controlăm mai mult viața, cu atât mai mult ne pierdem controlul. Acesta este în centrul Pasului 1: ni se cere să ne recunoaștem neputința. Bill Wilson a descris-o când a scris: „Fiecare instinct natural strigă împotriva ideii de neputință personală” (Doisprezece pași și douăsprezece tradiții). Pentru noi, controlul este esențial pentru bunăstarea noastră, chiar dacă în realitate este adevărat contrariul.
Recuperarea începe atunci când mitul personal al controlului este spulberat. Renunțăm să ne controlăm viețile și încetăm să mai încercăm să-i controlăm pe alții; încetăm să încercăm să ne controlăm băutura sau consumul de droguri sau orice încercăm să controlăm. Acceptăm și ne predăm realității că suntem scăpați de sub control. Aici începe deconstrucția sinelui nostru fals. Bill Wilson a descris acest proces drept „deflație în profunzime”. De asemenea, a fost denumită „a atinge fundul” (Tiebout 1999).
Când ne predăm, încrederea noastră pe sinele nostru fals este slăbită. Acest lucru este esențial pentru fundamentul recuperării noastre și este ceea ce se înțelege prin „prea puțin bine poate veni oricărui alcoolic care se alătură A.A. dacă nu a acceptat mai întâi slăbiciunea sa devastatoare și toate consecințele ei” (Doisprezece pași și douăsprezece tradiții).
Luarea deciziei de a ne găsi adevăratul sine este esențială pentru a ne schimba viața. Dacă nu ne asumăm un angajament din toată inima, disciplinat, durabil și neclintit, nu vom putea tolera disconfortul care vine din creștere. Am fost preveniți despre acest lucru când ni s-a spus că „jumățile de măsură nu ne-au folosit la nimic” (Alcoolicii Anonimi).
2 - Decizia de a ne găsi adevăratul sine (pasul 4)
Scopul inventarului la al patrulea pas este de a crea o conștientizare a ceea ce facem și cum facem. Bill Wilson a indicat că inventarul ne ajută să aflăm exact cum, când și unde ne-au deformat dorințele noastre naturale. Dorim să privim în mod direct nefericirea pe care aceasta a provocat-o altora și nouă înșine. Descoperind care sunt diformitățile noastre emoționale, ne putem îndrepta către corectarea lor. Fără un efort voluntar și persistent de a face acest lucru, poate exista prea puțină sobrietate și mulțumire (Doisprezece Pași și Douăsprezece Tradiții).
Trebuie să dezvoltăm o înțelegere a forțelor din interiorul nostru care ne determină să ne comportăm așa cum o facem. Aceasta este la baza problemelor noastre. „În relațiile noastre distorsionate cu familia, prietenii și societatea în general, mulți dintre noi am suferit cel mai mult. . . . Faptul principal pe care nu îl recunoaștem este incapacitatea noastră totală de a forma un parteneriat adevărat cu o altă ființă umană” (Doisprezece pași și douăsprezece tradiții).
Ce cauzează eșecul nostru de a forma parteneriate adevărate? Bill Wilson a crezut că este egomania. Dificultățile noastre sunt mai bine înțelese ca o lipsă de diferențiere sau de maturitate emoțională. Acest lucru nu înseamnă că nu suntem egomani; clar suntem. Egomania este însă rezultatul lipsei de diferențiere, nu cauza acesteia. Simplu spus, diferențierea se referă la gradul în care ne putem ține pe noi înșine în relații. Cu cât nivelul nostru de diferențiere este mai scăzut, cu atât suntem mai imaturi și vom fi mai reactivi emoțional.
Inventarul nostru va dezvălui că sub tot acest nonsens, există două forțe naturale. Ele sunt: (1) dorința noastră de a fi împreună, de a ne alătura sau de a mulțumi sau de a coopera; și (2) dorința noastră de a fi noi înșine, de a merge pe ritmul nostru și de a ne păstra individualitatea. Când aceste două forțe sunt echilibrate, suntem în integritate. Folosesc cuvântul integritate pentru a mă referi la totalitate. Când suntem integri, respectăm atât nevoia noastră de unitate, cât și nevoia noastră de individualitate. Echilibrarea nevoii noastre de unitate cu nevoia noastră de individualitate este importantă pentru a stabili bunăstarea emoțională.
Odată ce ne-am finalizat inventarul moral căutător și neînfricat, suntem gata să facem următorul pas în dezvoltarea unui concept de sine pozitiv.
Al cincilea pas creează o bază solidă pentru recuperare bazată pe bunăvoință
Nu vom atinge niciodată seninătatea și liniștea sufletească dacă nu ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre și pentru curățarea casei. Al cincilea pas ne învață valoarea autenticității și importanța de a avea un martor luminat în viața noastră. Acești doi factori vor fi esențiali în recuperarea noastră.
Capacitatea de a face un pas și de a accepta responsabilitatea de a ne schimba defectele de caracter separă pe cei care doresc de cei care nu doresc. Angajamentul nostru de a scăpa de acele defecte de caracter care au cauzat probleme cu semenii noștri și cu societatea în general se află în centrul spiritului de recuperare. Ne propunem să devenim cel mai bun sine al nostru. Trebuie să ne amintim, totuși, că dorința nu este egală cu capacitatea. Este nerezonabil să ne așteptăm să ne ridicăm deasupra tuturor defectelor noastre de caracter și să ne înălțăm în sălile sfințite ale sfinților. Nu putem; este imposibil. În loc să ne așteptăm la imposibil, va trebui să ne mulțumim cu o îmbunătățire constantă. A lupta pentru progres, mai degrabă decât perfecțiune, este cea mai bună atitudine pe care o putem lua pentru a deveni cel mai bun sine posibil.
Acest Pas ne ajută să realizăm că există forțe care operează în noi, care ar putea rezista schimbării. Trebuie să înțelegem aceste forțe dacă vom reuși să ne înlăturăm defectele de caracter.
Să fim sinceri cu noi înșine și să lucrăm prin rezistența noastră pentru a elimina unele dintre defectele noastre de caracter sunt părți importante ale procesului de schimbare. Când responsabilitatea este fuzionată cu vina, se creează un blocaj care interferează cu mobilizarea și motivarea noastră pentru schimbare.
Responsabilitatea se auto-împuternicește și nu trebuie confundată cu vina, ceea ce paralizează. Nu ne asumăm responsabilitatea dacă ne învinovățim pentru ceea ce am făcut greșit. Acesta este modul în care sinele nostru fals ne păcălește, făcându-ne să credem că facem ceva în legătură cu o problemă, atunci când nu. Acestea sunt jocuri inutile de auto-îmbunătățire. Învinovățirea noastră este o parte a problemei, nu o parte a soluției.
Începem să vedem că dorința noastră de a crește, de a ne autorealiza, este un tip foarte diferit de motivație. Această motivație, bazată pe dorința de a crește, oferă o bază solidă pentru recuperarea noastră. Nu este temporară și de scurtă durată ca o motivație bazată pe rezolvarea unei probleme.
Pașii 1-7 ne-au restructurat relația cu noi înșine. Am renunțat la încrederea în sinele nostru fals și am început, în serios, să-l înlocuim cu un eu superior, un eu adevărat. Ne propunem să devenim cel mai bun sine al nostru și, pentru a face asta, trebuie să facem un pas și să acceptăm responsabilitatea de a schimba.
4 - Trecerea de la un sine fals bazat pe ego la o ființă umană autentică (pasii 8, 9)
În pașii 8 și 9, ne vom muta concentrarea de la sine la alții. Ne vom concentra pe îmbunătățirea relațiilor noastre cu ceilalți. Mai întâi vom vedea cum falsul nostru sine ne-a afectat relațiile, apoi ne vom ocupa de repararea lor. Pașii 8, 9 și 10 formează baza pentru bunăstarea noastră emoțională.
Iată ce face ca acest Pas să fie atât de provocator: ni se cere să încălcăm o regulă de bază a sinelui nostru fals, care cerea cândva că trebuie să fim perfecți, că trebuie să fim supraoameni pentru a fi OK. A fi om nu a fost suficient; trebuia să devenim cineva care nu eram. Trebuia să fim mai mult decât oameni. Ne-am respins pentru a deveni un sine fabricat. Am devenit falși, trăind în spatele unei fațade fabricate.
Dr. Nathaniel Branden (1994), una dintre cele mai importante autorități în domeniul stimei de sine, a identificat șase caracteristici pe care le posedă persoanele cu stima de sine ridicată. Asumarea răspunderii a fost numărul unu.
Vedem imediat câteva dintre beneficiile Pasului 8. Învățăm despre iertare, ce este nevoie pentru a dezvolta stima de sine și cum să ne ridicăm pe picioarele noastre. Ne recuperăm integritatea. Ne îndreptăm spre a ne ierta pe noi înșine și pe ceilalți. Ne mutăm într-un loc dincolo de bine și rău, unde ne asumăm responsabilitatea pentru noi înșine și pentru acțiunile noastre.
Examinând lista noastră, putem vedea un model în comportamentul nostru distructiv. În Doisprezece pași și Douăsprezece tradiții, Bill Wilson a descris procesul în felul următor: În timp ce scopul de a face reparații altora este primordial, este la fel de necesar ca dintr-o examinare a relațiilor noastre personale să extragem fiecare informație despre noi înșine și despre dificultățile noastre fundamentale. Deoarece relațiile defectuoase cu alte ființe umane au fost aproape întotdeauna cauza imediată a necazurilor noastre, inclusiv alcoolismul nostru, niciun domeniu de investigație nu ar putea aduce recompense mai satisfăcătoare și mai valoroase decât acesta.
La Pasul 8, am devenit dispuși să reparăm acelor oameni cărora le-am rănit. Pasul 9 este despre a fi sincer atunci când facem reparații. Încercăm să restabilim justiția socială. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că restabilim drepturile omului unei persoane a căror drepturi le-am încălcat. Dacă suntem cu adevărat sinceri, există șansa ca reparațiile noastre să promoveze vindecarea și să facă pe cineva din nou întreg.
Când facem reparații, trebuie să recunoaștem cât de profund i-am rănit pe alții. Ei, victimele noastre, nu erau în niciun fel răspunzători pentru ceea ce le făcusem noi. Nu putem justifica comportamentul nostru putred. Am făcut ceea ce am făcut pentru cine eram, nu pentru cine erau ei.
Menținerea motivului corect pentru a face amendamente ne poate ajuta să răspundem în mod corespunzător, indiferent dacă suntem iertați sau nu. Dacă reparăm din motivul corect, atunci lipsa de iertare a victimei nu ne va dezechilibra. Le vom oferi spațiu pentru a răspunde în orice mod au nevoie. Îi vom lăsa să ne spună cum au fost răniți. Nu îi vom întrerupe și nu vom insista că greșesc. Le vom onora și respecta sentimentele. Nu vom impune nicio așteptare și nu vom impune nicio judecată asupra răspunsului lor; le vom accepta reacția pentru ceea ce este.
De fiecare dată când facem reparații, rezolvăm o altă problemă neterminată. Acest lucru are un efect foarte pozitiv asupra psihicului nostru. Această energie devine acum disponibilă pentru a trăi, pentru a ne ajuta să ne ocupăm mai eficient de ceea ce se întâmplă în momentul prezent.
5 - Autenticitate, compasiune, responsabilitate și credibilitate: Recompensele ascunse ale amendamentelor (pasul 10)
Există multe beneficii ascunse, sau recompense, din eforturile noastre de a adera la principiile corecte și la o viață mai sănătoasă.
Pasul 10 ne cere să rămânem aproape de experiența noastră și să învățăm din ea.
Mergând un pas înainte, deținând cine suntem cu adevărat și asumându-ne responsabilitatea pentru acțiunile noastre, continuăm reconstrucția unui concept de sine mai pozitiv. Autenticitatea este esențială pentru creșterea și dezvoltarea noastră. Este esențial pentru recuperarea noastră și pentru maturitatea noastră.
Autenticitatea creează prezență. Ne permite să trăim momentul, chiar aici, chiar acum. Când suntem prezenți, ne experimentăm pe deplin pe noi înșine, gândurile noastre, sentimentele noastre și cealaltă persoană.
Autenticitatea este un cadou și o recompensă incredibilă pentru că avem curajul de a ne înfrunta așa cum suntem. De asemenea, ne ajută să ne conectăm la o compasiune profundă pentru propria noastră suferință, pentru suferința pe care le-am provocat altora și pentru cei care încă suferă.
Un spirit de compasiune evoluează din procesul de reparare și dintr-o practică de autoexaminare. A fi plin de compasiune este un rezultat natural al acestui proces. Făcând o listă cu toți oamenii cărora i-am rănit și descoperind modelul care stă la baza comportamentului nostru vătămător, putem vedea că am fost numitorul comun în toate dificultățile noastre.
Să ne asumăm responsabilitatea pentru cine am fost, pentru ceea ce am greșit și pentru cine vrem să fim este auto-împuternicire. Nu ne putem repara sincer decât dacă suntem plini de compasiune. Sensul cuvântului compasiune demonstrează importanța acestuia în acest proces. Este derivat din cuvântul latin com, care este un prefix care înseamnă „împreună”, și pati, un sufix care înseamnă „a suferi”. Compasiunea, prin urmare, este întristarea pentru suferințele sau necazurile cuiva, însoțită de dorința de a ajuta. Când facem reparații, generăm compasiune pentru noi înșine și pentru ceilalți.
Căutând să ne îndreptăm greșelile și să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce am greșit, ne eliberează și de nevoia noastră de a avea dreptate. Putem pune capăt conflictului cu semenii noștri. Putem înceta să încercăm să-i convingem pe alții că avem dreptate și ei greșesc.
Facem reparații ca să ne asumăm responsabilitatea pentru partea noastră a străzii, deoarece este ceea ce trebuie făcut și o facem mai degrabă pentru a ne ierta pe noi înșine decât pentru a căuta sau primi iertare. Încetăm să fim la înălțimea așteptărilor celorlalți și devenim mai preocupați de ceea ce așteptăm de la noi înșine.
Una dintre recompensele ascunse ale lucrului acestor trei pași este că concentrarea noastră asupra rezultatelor scade. Este un paradox. Când ne schimbăm atenția de la rezultate la provocările și bucuriile de a fi (de proces), ne putem folosi conștientizarea pentru a ne realiza potențialul.
A fi un proces de naștere a potențialităților este incitant, pentru că este procesul de descoperire și descoperire a cine suntem cu adevărat. Acest lucru ne reunește cu adevăratul nostru sine, cu nevoia noastră de bază de a crește și ne restabilește capacitatea de a ne autoactualiza. Ne recuperăm motivația de a crește, care a fost deturnată de sinele nostru fals și de sinele nostru dependent.
Una dintre recompensele ascunse de la pașii 8, 9 și 10 este restabilirea încrederii. Restabilim încrederea pe care am zdrobit-o devenind demni de încredere. A fi demn de încredere este esențial dacă dorim să dezvoltăm relații umane sănătoase.
A fi demn de încredere este sacru. Ne cere să operăm din ceea ce este mai bun din noi, nu din cel mai rău din noi. Aceasta este o recompensă ascunsă foarte importantă din pașii 8, 9 și 10. Restabilim încrederea în relațiile noastre pentru că merităm să avem încredere. Acest lucru nu înseamnă că devenim perfecți și, prin urmare, nu vom mai greși vreodată. Ne străduim spre progres, nu perfecțiune. Dar dacă ne angajăm să facem o autoevaluare exactă, vom recunoaște când greșim și vom curăța.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu