Calatoria si nu destinatia!

<< Ajută-i pe ceilalți cu regularitate.
Aceasta este o piatră de temelie a multor tradiții spirituale, inclusiv a programului in 12 Pasi. Ajută-i pe ceilalți fără să ajungi să fi atașat de rezultat. Dă înapoi o parte din ceea ce ai primit. Efectuează munca aferentă celui de-al Doisprezecelea Pas, atât de important in cadrul programelor in Doisprezece paşi. Trebuie să stim că, atunci când facem ceva pentru o alta persoană, facem de asemenea acel lucru pentru noi înșine si pentru Dumnezeu. Transmite lectiile pe care le înveti pe parcursul drumului, prin intermediul unor acțiuni pline de compasiune. Nu trebuie să salvăm lumea sau să facem ceva măreț. Poate că acțiunea in slujba celorlalți înseamnă pur si simplu să acordăm atenție nevoilor celor din familie, din comunitatea din care facem parte sau de la locul de muncă.>>

SETEA DE INTREGIRE - Christina Grof

dimensiunea spirituala

<< Succesul AA atestă puterea și importanța dimensiunii spirituale în înțelegerea și tratarea dependenței.
...

Ajută-i pe ceilalți cu regularitate.
Aceasta este o piatră de temelie a multor tradiții spirituale, inclusiv a programului in 12 Pasi. Ajută-i pe ceilalți fără să ajungi să fi atașat de rezultat. Dă înapoi o parte din ceea ce ai primit. Efectuează munca aferentă celui de-al doisprezecelea Pas, atât de important in cadrul programelor in Doisprezece paşi. Trebuie să stim că, atunci când facem ceva pentru o alta persoană, facem de asemenea acel lucru pentru noi înșine si pentru Dumnezeu. Transmite lectiile pe care le înveti pe parcursul drumului, prin intermediul unor acțiuni pline de compasiune. Nu trebuie să salvăm lumea sau să facem ceva măreț. Poate că acțiunea in slujba celorlalți înseamnă pur si simplu să acordăm atenție nevoilor celor din familie, din comunitatea din care facem parte sau de la locul de muncă.>>

SETEA DE INTREGIRE
Christina Grof

SETEA DE ÎNTREGIRE - continuare

Mulți dintre noi am trecut printr-o perioadă de negare a spiritualității. Așa cum reprimăm sau respingem lucrurile îngrozitoare pe care ni le facem nouă înșine și altora, tot astfel refuzăm să ne recunoaștem propriile capacități mistice. În ultimile decenii, odată cu reînvierea interesului față de sistemele spirituale, de învățăturile și practicile lor, am început să abandonăm atitudinea de negare și să recunoaștem acest aspect esențial al experienței umane. De ce au atât de mulți oameni asemenea probleme cu spiritualitatea?
.............................................................................................
Mulți indivizi ajung confuzi și furioși ca urmare a expunerii lor atât la concepte și atitudini rigide despre Dumnezeu, cât și la acțiuni săvârșite în numele lui Dumnezeu sau în spatele unei fațade religioase. În mod firesc, la el apar reacții negative și de apărare față de tot ce ține de religie; însă procedând astfel, se îndepărtează de posibilitatea unei experiențe spirituale, înălțătoare, a potențialului lor spiritual.
SETEA DE ÎNTREGIRE
Christina Grof

Practicând capitularea și acceptarea, ne bucurăm in fiecare zi de o distanțare de dependență. Traversăm tot mai multe aventuri cu ajutorul noilor hărți psihice si spirituale, al înțelepciunii câștigate din experiența și al sprijinului din partea celorlalți. In procesul de eliminare a blocajelor care ne-au împiedicat să ne cunoaștem posibilitățile lăuntrice, se satisfacem setea intensă de întregire și ne umplem golul existențial.
Relaxându-ne in curgerea vieții, simțim valuri de seninătate, acceptare si bucurie. Recuperăm cheia Raiului și, in momentul in care deschidem poarta, redescoperim căminul pe care nu stiam că il avem. Ne dăm seama că acea căutare inutilă, chinuitoare si distructivă a semnificației, desfășurată la exterior, a fost o strategie eronată. In tot acest timp am purtat in noi, fără să știm, toate întrebările si toate răspunsurile.

Kabir scria:

Mă cauți?
Sunt pe scaunul de lângă tine,
Umărul meu e lipit de al tau.
.............................................
Când ma vei căuta cu adevărat, mă vei vedea pe dată - mă vei găsi in cea mai minusculă casă a timpului.
Kabir întreabă : Invățăcelule, ce este Dumnezeu?
El este respirația dinăuntrul respirației.

SETEA DE INTREGIRE
Christina Grof

Unii oameni sunt capabili să recunoască și să urmeze setea de întregire cu o relativă ușurință. Ei se implică cu calm și răbdare în activități care îi pun treptat în legătură cu Sinele lor profund. Pe măsură ce progresează, lecțiile pe care le învață încep să se manifeste în modul lor de viață. Mulți se simt atrași de o practică spirituală regulată, cum ar fi rugăciunea, meditația, executarea unor ritualuri sacre, sau de un cult al comunității. Alții pot pot să descopere exprimarea artistică drept mijloc de a-și dezvolta relația cu sursa divină. Iar alții își găsesc identitatea spirituală prin participarea la activități simple ale rutinei zilnice, angajându-se într-o activitate care le place, având grijă de ei înșiși și de cei dragi sau creând un mediu stimulativ în jurul lor.
...........................................................................................
Succesul asociației Alcoolicilor Anonimi(AA) și al numeroaselor grupuri În Doisprezece pași care s-au modelat după programul ei atestă puterea și importanța dimensiunii spirituale în înțelegerea și tratarea dependenței.
SETEA DE ÎNTREGIRE
Christina Grof

Am ajuns să fim atașați sau dependenți iremediabil de o activitate, persoană sau substanță materială care nu ne mai oferă satisfacția după care tânjim. Un produs secundar al căutării noastre innebunitoare este extazul de moment, valul de energie sau sentimentul de alinare generate de căutarea însăși. De-a lungul drumului, am învățat, de asemenea, să ne modificăm experiența și să ne alinăm durerea printr-o gândire obsesivă. Facem un pas inafara disconfortului crescând al realității și ne retragem in mintea noastră, invârtindu-ne neâncetat după gândurile care se înșiră intr-o spirală repetitivă.

SETEA DE INTREGIRE
Christina Grof

Indiferența poate să treacă drept seninătate sau acceptare. Indiferenta înseamnă că suntem distanți ,lipsiți de grijă si incapabili să exprimăm interes sau empatie față de ceilalți. Ne tinem la distanța de orice implicare emoțională, de fluctuațiile din viața noastră, de nevoile proprii si de cele ale oamenilor din jur. Rămânând in această stare de neangajare, nu trebuie să acceptăm responsabilitatea pentru ceea ce traim in prezent sau să fim deschişi deopotrivă la suferință si la bucurie. Nu trebuie să simțim emoțiile sau durerea. Nimic nu poate ajunge la noi. Intr-un context spiritual sau religios, ne putem convinge că, atunci când ne simțim indiferenți, dăm dovadă de pace, calm si acceptare. Dar această atitudine este o cursă. Libertatea reală in mijlocul dramei umane necesită o implicare totală, o atitudine de capitulare si acceptarea sinceră a adevărului realității, inclusiv a experienței din momentul prezent.

SETEA DE INTREGIRE
Christina Grof

Păstrează simplitatea este un slogan minunat folosit de programul in Doisprezece pași. Simplu si ușor nu sunt întotdeauna sinonime.Nu te lasă ispitit de exagerările și complexitățile lumii sau ale minții. Ia-o incet. Remarcă momentele in care esti ocupat, implicat sau complicat. Păstrează contactul cu mesajele inimii sau ale corpului, armonizâd complexitatea vieții cu activități simple. O prietenă care este consilier transpersonalist mi-a spus că de multe ori, după o interacțiune intensă cu un individ sau cu un grup, vine acasă și spală podelele, indiferent dacă e nevoie sau nu. Acest exercițiu practic, la nivelul solului, îi redă echilibrul și un sentiment al armoniei si simplității.

SETEA DE INTREGIRE
Christina Grof

Preluare de pe prietenii lui Bill

SETEA DE INTREGIRE

Există mai multe modalități de a descrie capitularea: ”recunoașterea înfrângerii”, ”acceptarea neputinței”, ”renunțarea”, ” a ajunge la fundul prăpastiei”, ”a muri pe picioare”, ”moartea eului”, Bill Wilson a numit-o ”sfărâmarea eului”. Această experiență a ”morții eului” este una dintre cele mai profunde, mai dificile, dar totodată transformatoare stării posibile. Este distrugerea și metamorfozarea eului limitat sau a definirii de sine limitate. Ea trebuie să se producă pentru a da posibilitatea Sinelui profund să se exprime. Capitularea face loc Puterii Superioare, lui Dumnezeu ”așa cum îl înțelegem noi”, pentru a răzbate dincolo de scuturile și negările care au ținut-o ascunsă”.
SETEA DE ÎNTREGIRE
Christina Grof

Descoperă -ți rolul si joacă-l cât de bine poți.
Încearcă să identifici in ce constă fericirea ta și găsește-ti locul. Caută să afli ce te inspiră și-ți stimulează creativitatea. Acest lucru nu are nimic de a face cu imitarea altei persoane. Deși ceilalți ar putea să ne servească drept model sau să manifeste calități pe care ne-ar plăcea să ni le însușim, in final ei nu pot să ne spună care este locul nostru. Pentru a dobândi această cunoaștere trebuie să privim in noi si in locul in care vitalitatea noastră este la cote maxime și, de asemenea, să găsim curajul si încrederea de care avem nevoie pentru a acționa. Spectacolul existenței umane are nevoie de o largă varietate de personaje pentru a fi dinamic si semnificativ. Eu stiu foarte bine că nu pot să ajung ca Martin Luther King Jr.sau ca Maica Tereza . Dar pot să mă inspir din actiunile lor, să privesc in mine însămi și să -mi găsesc propriul țel.

SETEA DE INTREGIRE
Christina Grof

" Iertarea este legată de acceptare, iar pentru a ajunge la acceptare este nevoie să capitulăm. Prin urmare, iertarea devine posibilă printr-o practică a capitulării. La fel ca și capitularea, care este un proces treptat, pe termen lung, iertarea necesită timp. Ea nu se întâmplă peste noapte, ci vine și pleacă in valuri, uneori picătură cu picătură. Dacă practicăm capitularea si acceptarea, ca elemente esențiale ale caii spirituale a refacerii, ne vom ușura continuu povara si vom sfărâma digul. Compasiunea si iertarea ne vor deveni tot mai accesibile. Prin acceptare si renunțare, ajungem la un sentiment de eliberare : eliberarea de trecut, de resentimente și de autodegradarea noastră, de negările si secretele pe care le-am ascuns de noi inşine. Treptat, redescoperim dimensiunile sacre din noi si din jurul nostru, experiența divină a existentei umane."

SETEA DE INTREGIRE
Christina Grof

Ajută-i pe ceilalți cu regularitate.

Aceasta este o piatră de temelie a multor tradiții spirituale,inclusiv a programului in 12 Pasi. Ajută-i pe ceilalți fără să ajungi să fi atașat de rezultat. Dă înapoi o parte din ceea ce ai primit. Efectuează munca aferentă celui de-al doisprezecelea Pas, atât de important in cadrul programelor in Doisprezece paşi. Trebuie să stim că, atunci când facem ceva pentru o alta persoană, facem de asemenea acel lucru pentru noi înșine si pentru Dumnezeu. Transmite lectiile pe care le înveti pe parcursul drumului, prin intermediul unor acțiuni pline de compasiune. Nu trebuie să salvăm lumea sau să facem ceva măreț. Poate că acțiunea in slujba celorlalți înseamnă pur si simplu să acordăm atenție nevoilor celor din familie, din comunitatea din care facem parte sau de la locul de muncă.

SETEA DE INTREGIRE
Christina Grof

"Cum stăteam hohototind in pat, cu genunchii strânși la piept, viata mea părea să se topească. In timp ce prin minte îmi treceau imagini clare, vii și trăiam o puternică revărsare de emoții, mă priveam și simțeam cum dispar. Dintr-odata rolurile pe care le jucasem in lume, munca mea, iluziile, jocurile si negările care-mi susținuseră nebunia adictivă alunecau spre o groapă neagră și fără fund, unde nu le mai puteam ajunge. Învelișul a ceea ce fusesem murea, se topea. Nu puteam să mai rezist. Eram învinsă total și fără echivoc. Am plâns in fața acestui eveniment îngrozitor. Hohoteam de spaimă, neştiind ce va urma. Jeleam pierderea unei identități care-mi era familiară, sinele delimitat de restul lumii. Curând lacrimile de jale și frică au devenit un val de ușurare : eram ușurată că nu mai trebuia să păstrez cu trudă toate astea. Nu trebuia să mă mai prefac."

SETEA DE INTREGIRE
Christina Grof

"Alcoolismul meu mă privea direct in față. Sunt o alcoolică! Imi implinisem cele mai rele temeri : Sunt ca ei! Am simțit cum mi se strânge stomacul. Sunt la fel ca acei oameni dezgustători , urât mirositori, vulgari si murdari, de care m-am ferit întotdeauna. Nu sunt cu nimic diferită de alcoolicii pe care i-am întâlnit in viața mea, in filme si pe străzi, pe care i-am criticat si i -am urât ani de zile. Cuprinsă de o umilință profundă, am simțit cum rezistențele mele, condamnările si mecanismele de apărare încep să dispară, pe măsură ce vedeam mai clar ca oricând realitatea situației mele. Am pierdut complet controlul. Mi-am distrus viața. Sunt obosită si bolnavă. Nu mai pot continua așa. Renunț. "

SETEA DE INTREGIRE
Christina Grof

Odată ce ne împăcăm cu ideea caracterului efemer al lumii in care trăim, putem fi liberi să ne bucurăm de ceea ce avem, fără a mai cadea pradă fricii de a pierde aceste lucruri. Dacă depunem eforturile necesare pentru a ne elibera emoțional de relațiile, rolurile și posesiunile noastre, putem să ne relaxăm in momentul prezent și să -i savurăm diversitatea. Această atitudine nu înseamnă că trebuie să adoptăm acea abordare a vieții care spune " mănâncă, bea și fii fericit, că nu știi ce-ți aduce ziua dr mâine". In loc să devenim nonșalanți si nesăbuiți, abordăm fiecare zi cu o responsabilitate si apreciere sporite. Nu teama de moarte este cea care ne îndeamnă să trăim fiecare moment ca și cum ar fi ultimul, ci conștiința caracterului efemer al existentei noastre limitate ne oferă un context in care bogățiile vieții par si mai valoroase.

SETEA DE INTREGIRE
Christina Grof

Mulți alcoolici și dependenți se descriu drept visători sau creatori într-un fel sau altul, sensibili atât la intensitatea cât și la frumusețea vieții. Suntem idealiști; legiuni întregi de oameni ca noi vorbesc despre dorința lor de a-i sprijini pe ceilalți sau da ajuta la rezolvarea problemelor lumii. Unii au fost binecuvântați cu experiențe spirituale, adeseori începând din copilărie. S-ar putea să descoperim că este dificil să ne confruntăm cu lumea complexă, pretențioasă din jurul nostru și tot odată cu complicatul mozaic emoțional, psihic și spiritual din noi. Ți atunci reacționăm prin crearea unor mecanisme elaborate și ingenioase care ne permit să supraviețuim provocărilor existenței noastre sau să scăpăm de ele. Mulți dintre noi ne simțim diferiți de alți oameni, izolați și singuri, ca și cum am privi din afară la restul lumii. Adeseori ne simțim neadecvați, rușinați, mai puțin importanți, inteligenți sau eficienți decât ceilalți oameni. Și simțim adesea o neliniște pătrunzătoare, ca o dorință de mai mult. Acest dor ne duce către relații, activități ori substanțe distructive sau auto-distructive, care par să ne furnizeze temporar piesa lipsă
...................................................................................................
Când ajungem la fundul prăpastiei și ne dăm seama că nu ne mai putem continua activitățile adictive, mulți dintre noi descoperim pentru prima dată, ceea ce căutam. Capitulând, eliberându-ne de vechile și ineficientele noastre moduri de viață, descoperim treptat acceptarea, iubirea, armonia interioară, seninătatea și sentimentul împlinirii. Aceste calități nu se dezvoltă dintr-odată. E nevoie de timp, curaj, răbdare, dorință și de foarte multă atenție. Dar, odată ce dobândim un sentiment al posibilităților ce se deschid în fața noastră, suntem gata să ne angajăm într-o nouă viață.

SETEA DE INTREGIRE

Christina Grof

Preluare de pe Prietenii lui Bill

Setea de Dumnezeu

<<Christina Grof descrie foarte bine senzațiile provocate de ruptura interioară în volumul Setea de Întregire: „Aveam senzaţia de gol în stomac, mă durea inima şi întreaga mea fiinţă aspira către un lucru pe care nu‑l puteam identifica. Pe măsură ce înaintam în vârstă, durerea din suflet a pătruns tot mai mult în toate aspectele vieţii mele. M‑am simţit cuprinsă de un dor nespus pentru ceva nedefinit, pentru o entitate, un loc sau o experienţă nenumite. Nimic din ceea ce făceam nu părea să‑mi aline tânjirea.”. „Într‑un efort nebunesc de a umple golul, unii oameni consumă cantităţi enorme de alcool, fumează tot mai multe ţigări, înghit sau îşi injectează droguri într‑o varietate largă de combinaţii” scrie în aceeași carte, care tratează chestiunea dependențelor în mod amănunțit, prin prisma experienței directe.

„Această tânjire intensă şi, uneori dureroasă este o sete profundă de întregire, de a ne găsi identitatea spirituală, izvorul de divinitate, setea de Dumnezeu.”

„Aşa cum, pentru a ne păstra sănătatea, trebuie să fim receptivi atunci când corpul nostru ne spun că avem nevoie de apă sau de hrană, tot astfel trebuie să reacţionăm la setea interioară, care, atunci când este potolită, ne aduce bunăstarea spirituală şi ne pune în legătură cu potenţialul nostru nelimitat.”>>

Articolul complet aici:

Cauze și consecințe spirituale ale consumului de alcool

ACCEPTAREA - in viziunea Christinei Grof

 Acceptarea

   În multe sisteme spirituale, inclusiv în programul în Doisprezece paşi, acceptarea reprezintă o temă importantă. A accepta înseamnă, literal, "a primi" sau "a lua". în contextul discuţiei noastre, acceptarea înseamnă să admiţi ceva, să consimţi să primeşti adevărul. Bill Wilson scria: "Prima noastră problemă este să acceptăm circumstanţele prezente aşa cum sînt ele, pe noi înşine aşa cum sîntem şi pe oamenii din jurul nostru, aşa cum sînt ei. Asta presupune să adoptăm o modestie realistă, fără de care progresul autentic nu poate nici măcar să înceapă."

   Acceptarea este legată de capitulare şi mulţi dintre noi nu se pot vindeca fără ea. Acceptarea presupune sinceritate. Cînd acceptăm, ne abandonăm ideile generate de eu despre cum ar trebui să fie realitatea noastră. Facem primul pas: admitem adevărul situaţiei în care ne aflăm. Pe parcursul refacerii, al terapiei sau al practicii spirituale, atunci cînd abandonăm negările, aşteptările, judecăţile şi temerile, începem să recunoaştem ceea ce este (sau era). Declarăm ce am făcut altora şi ce ne-au făcut alţii nouă. Trecutul a fost real şi nu-l putem schimba. Ne recunoaştem cît mai onest cu putinţă sentimentele, reacţiile şi comportamentele. Aceasta este acea "modestie realistă" despre care scria Bill Wilson.

   Acceptarea reprezintă primul pas către eliberarea din strînsoarea unei amintiri, emoţii sau a unui tipar de comportament, înseamnă a spune: "Da, pentru mine, acest lucru, cu tot ce implică el, este real." Prin acceptarea care vine odată cu capitularea, începem să examinăm adevărul nedeghizat. Dezvăluim inacceptabilul şi tirania lui asupra inconştientului nostru ia sfîrşit. Odată ce se petrece acest lucru, putem începe să schimbăm lucrurile pe care avem puterea de a le schimba.

   Nu trebuie să ne placă ceea ce acceptăm. Putem accepta că pe parcursul carierei noastre în domeniul adicţiei, ne-am distrus pe noi înşine şi pe alţii, fără să ne bucure acest fapt. Ne putem accepta furia sau tristeţea fără să ne entuziasmeze efectele ei asupra noastră. A accepta nu înseamnă a aproba. 0 persoană care a supravieţuit abuzurilor din copilărie poate să accepte realitatea a ceea ce i s-a întîmplat, fără să fie de acord cu ea sau s-o îmbrăţişeze. Ne putem accepta tendinţele şi activităţile adictive, distructive şi autodistructive din trecut, fără să le aprobăm.

   Acceptarea nu înseamnă nici renunţare sau suportarea pasivă a unei situaţii ce poate fi dăunătoare. Nu presupune că renunţăm la drepturile noastre sau tolerăm un lucru care nu trebuie tolerat. Acceptarea este un pas către mai multă putere, nu către o victimizare mai mare.

   Mulţi dintre noi acceptăm amintirile, emoţiile şi stările de spirit plăcute cu mai multă uşurinţă decît pe cele dificile. Alţii se agaţă de durerea şi nefericirea din viaţa lor, în loc să accepte perioadele de fericire. Acceptarea se aplică întregului spectru al experienţei, pozitivului şi negativului, bucuriei...

sa gasesc o cale

<< Dupa ce am cedat sau mai degraba m-am simtit eliberata din lupta fara speranta ca as putea, vreodata, sa controlez alcoolul, acum ma simt, oarecum, deosebit de sensibila, nesigura si vulnerabila. Odata cu intrarea intr o alta lume, o lume noua, pentru mine apar vechile emotii, o serie de experiente din trecut si un anume tipar comportamental dinainte. Chiar daca sunt deosebit de bucuroasa si multumita ca nu mai beau si ca sunt in deplina experimentare a unei altfel de viata, frumoasa si sanatoasa, totusi undeva in spate, in fondul existentei mele exista o neliniste care inca isi face simtita prezenta si se face auzita. Cand acel norisor roz a inceput sa se destrame si mi-a ramas multumirea ca acest ciclu coplesitor al dependentei mele a fost intrerupt, am descoperit ca totusi viata nu este atat de simpla doar pentru faptul ca nu mai consum si ca sunt in recuperare. Ea vine cu provocarile ei, cu suisuri si coborasuri si unele dinte aceste contexte ma gasesc total nepregatita. Mecanismul meu de aparare in astfel de situatii era alcoolul, iar acum ca am intrerupt consumul, ma simt descoperita, vulnerabila si , uneori, nu stiu ce alegeri sa fac. Ani buni de zile am negat si am evitat emotiile, experientele si amintirile dureroase. Furia, rusinea, vinovatia, etc. ies acum la iveala pentru ca acum nu mai este alcoolul care sa ma faca sa nu le simt. Acum , iata, a venit momentul sa-mi constientizez problemele mentale, emotionale, fizice, spirituale care au fost bine ascunse si nerecunoscute de mine ani buni. Va trebui sa le scot la suprafata, sa gasesc o cale de a lucra cu ele si apoi sa le elimin pentru ca altfel ele imi vor controla din nou viata.
Durerile interioare trebuie treptat vindecate pentru ca doar astfel vom putea face , pas cu pas, drumul spre identitatea noastra si vom putea avea o viata in abstinenta senina.
Bill Willson scria: " Oare ce trebuie sa asteptam de la desteptarea spirituala este abstinenta fara alcool? Nu, abstinenta este un simplu inceput, este doar primul dar al primei desteptari. Daca vrem sa primim si alte daruri, desteptarea noastra trebuie sa continue."

C-L, R. - Preluare de pe prietenii lui Bill

Sinele profund

La fel cum mintea si trupul platesc cu varf si indesat pentru adictiile noastre, si spiritul are de suferit. 
Concentrandu-ne tot mai intens asupra obiectului adictiei, ne instrainam din ce in ce mai mult de tinta initiala a setei noastre. Ne-am instrainat treptat de Sinele profund prin simplul fapt ca suntem oameni si din cauza conditiilor abuzive din mediul nostru si a mastilor si iluziilor pe care le am creat pentru a supravietui. 
Acum, indepartand dorinta de a ne regasi partea spirituala a fiintei in directia gresita a comportamentului adictiv, taiem orice legatura constienta cu centrul nostru divin. Nu mai putem ajunge la sursa de inspiratie si creativitate, la pacea, bucuria si iubirea pe care le puteam gasi candva in noi. 
Cand patrundem in adancul adictiei, ne trezim in iad.

SETEA DE INTREGIRE
Christina Grof

Preluare de pe Prietenii lui Bill

momentul prezent.

Capacitatea de a trai momentul prezent.

<< Cel care traieste momentul prezent este aici si nu in alta parte. Cei mai multi dintre noi ne petrecem o buna parte din viata staruind asupra trecutului sau proiectand in viitor. Ori putem sa disociem sau sa apelam la gandirea compulsiva pentru a ne modifica experienta pe care o traim aici si acum. Multe sisteme spirituale au elaborat practici specifice care-l incurajeaza pe ucenic sa fie prezent, indiferent de ce ii ofera clipa de fata. Programele in Doisprezece pasi ne incurajeaza sa " traim fiecare zi la timpul ei". Asta e tot ce avem cu adevarat. A trai in prezent inseamna ca trebuie sa fim mereu in stare sa capitulam si sa o luam de la capat. >>

SETEA DE INTREGIRE de Christina Grof

Preluare de pe Prietenii lui Bill

DESPRE PREDARE

Exercitiul capitularii - 
in viziunea Christinei Grof 


<< Ani de zile auzisem zicala: „Viata e un montaigne rousse” si intotdeauna m-am gindit ca asta inseamna ca viata are urcusuri si coborisuri. Dar in acea zi, vechea zicala a capatat un inteles nou… Sinele profund, Puterea Superioara sau Dumnezeu detine controlul. Nu pot sa controlez cotiturile si virtejurile vietii mele. Aceasta nu inseamna insa ca nu am posibilitatea sa aleg. Pot sa aleg sa ma lupt cu tot ce se intimpla in viata mea sau pot sa capitulez si, astfel, sa devin receptiv la indrumarile fortei divine. Renuntind la controlul eului, descopar talente si puteri pe care s-ar putea sa nu le fi observat pina acum. Imi gasesc rolul in viata, propria mea forma de exprimare creatoare sau fericirea suprema. In vreme ce imi urmez fericirea suprema si fac tot ceea ce ma inspira si ma umple de energie, cu o atitudine de sinceritate si capitulare, sint calauzit in directia in care am nevoie sa merg…

Exercitiul capitularii deschide poarta catre credinta si incredere in noi insine, in ceilalti oameni si in Sinele nostru profund… Odata cu actul renuntarii, descoperim ca suferinta noastra este alinata si simtim ca sintem indrumati de Sinele profund… Sa o iei de la capat nu este insa lucru usor.Dupa o viata de control imaginar, avem nevoie de timp pentru a capata incredere in faptul ca altcineva se afla la conducere si ca aceasta forta profunda este, in ultima instanta, binevoitoare! >>

Exercitiul capitularii - in viziunea Christinei Grof

<< Ani de zile auzisem zicala: „Viata e un montaigne rousse” si intotdeauna m-am gindit ca asta inseamna ca viata are urcusuri si coborisuri. Dar in acea zi, vechea zicala a capatat un inteles nou… Sinele profund, Puterea Superioara sau Dumnezeu detine controlul. Nu pot sa controlez cotiturile si virtejurile vietii mele. Aceasta nu inseamna insa ca nu am posibilitatea sa aleg. Pot sa aleg sa ma lupt cu tot ce se intimpla in viata mea sau pot sa capitulez si, astfel, sa devin receptiv la indrumarile fortei divine. Renuntind la controlul eului, descopar talente si puteri pe care s-ar putea sa nu le fi observat pina acum. Imi gasesc rolul in viata, propria mea forma de exprimare creatoare sau fericirea suprema. In vreme ce imi urmez fericirea suprema si fac tot ceea ce ma inspira si ma umple de energie, cu o atitudine de sinceritate si capitulare, sint calauzit in directia in care am nevoie sa merg…
Exercitiul capitularii deschide poarta catre credinta si incredere in noi insine, in ceilalti oameni si in Sinele nostru profund… Odata cu actul renuntarii, descoperim ca suferinta noastra este alinata si simtim ca sintem indrumati de Sinele profund… Sa o iei de la capat nu este insa lucru usor. Dupa o viata de control imaginar, avem nevoie de timp pentru a capata incredere in faptul ca altcineva se afla la conducere si ca aceasta forta profunda este, in ultima instanta, binevoitoare! >>

Iertarea - in viziunea Christinei Grof

Iertarea nu este datoria noastra morala sau religioasa. Nu este un lucru pe care ceilalti ne pot forta sa-l facem. Si nici nu este obligatorie pentru nimeni si in nici o situatie…
In realitate a fi fortati sa iertam este un lucru dureros si insultator. El demonstreaza lipsa de consideratie si de respect atit pentru validitatea experientei unice a unui individ, cit si pentru sentimentele lui…
Iertarea nu este o modalitate de a ne […] masca durerea, furia, rusinea, vinovatia sau tristetea. Ea nu presupune reprimarea si uitarea, ci dezvaluire si aducere aminte. Nu inseamna a evita realitatea sau a evada din ea, ci a o accepta…
Iertarea nu este in beneficiul celui care ne-a facut rau si nici nu se naste din mila… Iertarea nu este un act incheiat, definitiv […] ci un proces.
Iertam atunci cind sintem in stare, spre binele nostru si numai in momentul in care simtim ca a venit vremea sa facem acest lucru…
Iertarea apare spontan din Sinele profund, uneori cind ne asteptam cel mai putin… Adevarata iertare incepe cu noi insine si radiaza in mod firesc catre exterior. Deoarece vine dintr-un loc situat dincolo de „eu”, ea nu se poate obtine cu resursele logicii si intentionalitatii, specifice sinelui mic. N-o putem forta printr-o atitudine orientata spre scop…

Ce se intimpla cu cei ale caror rani provocate de altii sint atit de profunde, incât iertarea li se pare imposibila? In aceste conditii, trebuie sa acceptam ca nu putem ierta si ca acest lucru este in regula! Chiar daca s-ar putea sa nu fim in stare sa iertam o alta persoana, vindecarea noastra depinde de descoperirea unui loc al compasiunii si iertarii fata de noi insine…

Iertarea este legata de acceptare, iar pentru a ajunge la acceptare este nevoie sa capitulam… La fel ca si capitularea, care este un proces treptat, pe termen lung, iertarea necesita timp… Prin acceptare si capitulare, ajungem la un sentiment de eliberare: eliberarea de trecut [si] de resentimente… Treptat, redescoperim dimensiunile sacre din noi si din jurul nostru, experienta divina a existentei umane.

sugestii primite pe parcursul drumului

Pe parcursul rutinei zilnice, ne bucuram de perioade in care ne simtim multumiti si in legatura cu lumea. Dar in calea noastra apar si asperitati, capcane sau denivelari ...
... vechile noastre tendinte inca mai exista undeva, in subteran.

Ce sa facem cu nelinistea atit de familiara pe care o simtim uneori sau cu perioadele in care mintea noastra lucreaza excesiv? Daca facem doi pasi inainte in calatoria noastra, ce se intimpla atunci cind facem un pas inapoi? Ce masuri sa luam pentru a evita aceste capcane sau pentru a trece peste ele?

Iata cateva sugestii primite pe parcursul drumului de la prieteni, indrumatori si colegi.

Ramii in contact constient cu Puterea ta Superioara.
Cu ajutorul unei practici regulate care include elementele capitularii, acceptarii si iubirii. Fa-ti timp in fiecare zi pentru a te ruga, pentru a medita sau pentru a-ti petrece timpul in aer liber, angajeaza-te in activitati creative sau fa orice lucru care te ajuta sa stabilesti contactul cu Puterea Superioara. Capituleaza in fiecare zi. Preda-te. Lasa-ti Puterea Superioara sa actioneze prin intermediul faptelor tale. Accepta ideea ca "si asta va trece", ca momentele fericite, ca si cele dureroase sint trecatoare. 
Ia nelinistea ca pe un semnal care avertizeaza ca trebuie lucrat Pasul 11. Inlocuieste incercarile gresite de a-ti potoli setea, care pot sa duca la un comportamnet adictiv, cu unele sanatoase si utile. Chiar daca nu putem simti in mod direct Puterea Superioara, ne putem aduce aminte intotdeauna de prezenta ei!…

Dezvolta relatii sanatoase cu alte persoane ...

Asculta ce au de spus ceilalti ...

Lucreaza cu un ghid spiritual sau sponsor ...

Extinde-ti practica spirituala prin terapie sau alte forme de autoexplorare ...

Invata sa faci diferenta intre izolare si solitudine.
Daca izolarea activeaza mintea, singuratatea deschide inima

Continua sa lucrezi atat cu mintea, cat si cu intuitia.
Ai incredere in vocea ta launtrica si deosebeste-o de "comitet", de dialogul mental care nu face decat sa arunce confuzie.

Angajeaza-te cu regularitate in activitati concrete, terestre 
care ne mentin conectati cu corpul nostru si cu picioarele pe pamant.

Observa cand iti pierzi echilibrul si corecteaza-l. 
Acorda egala atentie nevoilor fizice, emotionale, mentale si spirituale.

Recunoaste cand ai nevoie de ajutor 
si fii suficient de smerit pentru a-l cere si a-l accepta.

Accepta ca esti om si a fi om inseamna a avea atasamente. 
Progres, nu perfectiune. Gaseste compasiune pentru dilemele si pentru calea pe care ai ales-o. Iarta-te cand ai nevoie de iertare.

Ajuta-i pe ceilalti cu regularitate.
Fara sa ajungi sa fii atasat de rezultat.

Dezvolta-ti simtul umorului si invata sa te joci. 
Insenineaza-te. Nu trata totul cu atat de multa seriozitate. Invata sa razi de tine insuti.

Descopera-ti rolul si joaca-l cat de bine poti.
Gaseste-ti locul. Afla ce te inspira.

Ramai receptiv la momentul prezent.
Fii atent. Observa. Fii prezent.

Pastreaza simplitatea. 
Simplu si usor nu sunt intotdeauna sinonime.

Practica aceste principii in tot ce faci.



Lista nu este completa.

Practicand capitularea si acceptarea, ne bucuram in fiecare zi de o distantare de dependenta

Relaxandu-ne in curgerea vietii, simtim valuri de seninatate, acceptare si bucurie.
Purtam in noi toate intrebarile si toate raspunsurile.


(Setea de intregire)

fundul sacului

Cand crezi ca ai atins fundul prapastiei, uita-te in jos – 

Christina Grof, despre noaptea neagra a dependentelor

setea de intregire

Setea de întregire este, de fapt, căutarea lui Dumnezeu. Este sentimentul inexprimabil, că aparţinem altui loc, altui spaţiu, altei lumi. Că ne lipseşte ceva. Acest sentiment ne urmăreşte pe parcursul întregii vieţi, de la naştere pînă la moarte.

Căutăm să umplem acest gol cu lucruri din afara noastră. Uneori cu droguri sau alcool - atunci intervin dependenţele.
Sau, dimpotrivă, sentimentul acestei lipse inefabile ne conduce către calea spirituală. 

Revelaţia acestei cărţi este că aceeaşi forţă - setea de întregire, ne poate impinge către prăbuşire sau, dimpotrivă, către găsirea căii spirituale. Pierzania şi salvarea au aceeaşi rădăcină. Devenind conştienţi de aceasta forţă, putem alege.

Acceptarea reprezintă primul pas către eliberarea din strînsoarea unei amintiri, emoţii sau a unui tipar de comportament, înseamnă a spune: "Da, pentru mine, acest lucru, cu tot ce implică el, este real." 

Prin acceptarea care vine odată cu capitularea, începem să examinăm adevărul nedeghizat. Dezvăluim inacceptabilul şi tirania lui asupra inconştientului nostru ia sfîrşit. Odată ce se petrece acest lucru, putem începe să schimbăm lucrurile pe care avem puterea de a le schimba.

setea de intregire - fragment - Pag. 240

pag. 240

   ...
   Vindecarea înseamnă a redescoperi acea idee divină, locul întregirii din fiecare dintre noi. În perioada de recuperare sau într-o călătorie spirituală avem sarcina de a îndepărta straturile ce ne despart Sinele profund. Putem folosi imaginea unui ocean vast, străjuit de un dig care ne împiedică să aflăm că există. Chiar dacă intelectul nostru află că oceanul există, noi nu putem să-1 concepem, pentru că nu am avut niciodată experienţa directă a lui. Şi apoi, pentru o clipă, depăşim bariera şi vedem şi simţim oceanul în mod direct. Odată ce se petrece acest lucru, căpătăm o puternică motivaţie de a repeta experienţa, pentru un timp mai îndelungat. Cum putem face acest lucru?
   Digul ce ne desparte de sursa noastră este făcut din trăiri afective, experienţe şi amintiri neasimilate, care ne ţin blocaţi, ne constrîng şi ne provoacă suferinţă. Cu timpul, pe parcursul procesului de vindecare, îndepărtăm bariera dintre şinele mic şi Sinele profund. Acesta nu este un proces liniar. Nu eradicăm teama, apoi furia, apoi amintirile abuzului şi apoi ruşinea, într-o succesiune clară, ordonată, ci pe parcursul practicii spirituale, al eforturilor de recuperare sau al terapiei, spargem bariera şi îndepărtăm bucăţile pînă ce nu mai rămîne nimic din ea. Cu fiecare lovitură, Sinele profund ne devine accesibil puţin cîte puţin, ca nişte pîrîiaşe care se preling prin crăpăturile digului. Cand ajungem să eliminăm suficient de mult din dig, apa curge liber. Ne ducem să înotăm în vasta întindere a posibilităţilor noastre şi, în plus, îi gustăm, savurăm şi folosim resursele. La un nivel practic, pe măsură ce înlăturăm...

Exercitiul capitularii - in viziunea Christinei Grof

<< Ani de zile auzisem zicala: „Viata e un montaigne rousse” si intotdeauna m-am gindit ca asta inseamna ca viata are urcusuri si coborisuri. Dar in acea zi, vechea zicala a capatat un inteles nou… Sinele profund, Puterea Superioara sau Dumnezeu detine controlul. Nu pot sa controlez cotiturile si virtejurile vietii mele. Aceasta nu inseamna insa ca nu am posibilitatea sa aleg. Pot sa aleg sa ma lupt cu tot ce se intimpla in viata mea sau pot sa capitulez si, astfel, sa devin receptiv la indrumarile fortei divine. Renuntind la controlul eului, descopar talente si puteri pe care s-ar putea sa nu le fi observat pina acum. Imi gasesc rolul in viata, propria mea forma de exprimare creatoare sau fericirea suprema. In vreme ce imi urmez fericirea suprema si fac tot ceea ce ma inspira si ma umple de energie, cu o atitudine de sinceritate si capitulare, sint calauzit in directia in care am nevoie sa merg…

Exercitiul capitularii deschide poarta catre credinta si incredere in noi insine, in ceilalti oameni si in Sinele nostru profund… Odata cu actul renuntarii, descoperim ca suferinta noastra este alinata si simtim ca sintem indrumati de Sinele profund… Sa o iei de la capat nu este insa lucru usor.Dupa o viata de control imaginar, avem nevoie de timp pentru a capata incredere in faptul ca altcineva se afla la conducere si ca aceasta forta profunda este, in ultima instanta, binevoitoare! >>

setea de intregire - fragment - Pag. 326-327

pag. 326-327

   Acceptarea

   În multe sisteme spirituale, inclusiv în programul în Doisprezece paşi, acceptarea reprezintă o temă importantă. A accepta înseamnă, literal, "a primi" sau "a lua". în contextul discuţiei noastre, acceptarea înseamnă să admiţi ceva, să consimţi să primeşti adevărul. Bill Wilson scria: "Prima noastră problemă este să acceptăm circumstanţele prezente aşa cum sînt ele, pe noi înşine aşa cum sîntem şi pe oamenii din jurul nostru, aşa cum sînt ei. Asta presupune să adoptăm o modestie realistă, fără de care progresul autentic nu poate nici măcar să înceapă."
   Acceptarea este legată de capitulare şi mulţi dintre noi nu se pot vindeca fără ea. Acceptarea presupune sinceritate. Cînd acceptăm, ne abandonăm ideile generate de eu despre cum ar trebui să fie realitatea noastră. Facem primul pas: admitem adevărul situaţiei în care ne aflăm. Pe parcursul refacerii, al terapiei sau al practicii spirituale, atunci cînd abandonăm negările, aşteptările, judecăţile şi temerile, începem să recunoaştem ceea ce este (sau era). Declarăm ce am făcut altora şi ce ne-au făcut alţii nouă. Trecutul a fost real şi nu-l putem schimba. Ne recunoaştem cît mai onest cu putinţă sentimentele, reacţiile şi comportamentele. Aceasta este acea "modestie realistă" despre care scria Bill Wilson.
   Acceptarea reprezintă primul pas către eliberarea din strînsoarea unei amintiri, emoţii sau a unui tipar de comportament, înseamnă a spune: "Da, pentru mine, acest lucru, cu tot ce implică el, este real." Prin acceptarea care vine odată cu capitularea, începem să examinăm adevărul nedeghizat. Dezvăluim inacceptabilul şi tirania lui asupra inconştientului nostru ia sfîrşit. Odată ce se petrece acest lucru, putem începe să schimbăm lucrurile pe care avem puterea de a le schimba.
   Nu trebuie să ne placă ceea ce acceptăm. Putem accepta că pe parcursul carierei noastre în domeniul adicţiei, ne-am distrus pe noi înşine şi pe alţii, fără să ne bucure acest fapt. Ne putem accepta furia sau tristeţea fără să ne entuziasmeze efectele ei asupra noastră. A accepta nu înseamnă a aproba. 0 persoană care a supravieţuit abuzurilor din copilărie poate să accepte realitatea a ceea ce i s-a întîmplat, fără să fie de acord cu ea sau s-o îmbrăţişeze. Ne putem accepta tendinţele şi activităţile adictive, distructive şi autodistructive din trecut, fără să le aprobăm.
   Acceptarea nu înseamnă nici renunţare sau suportarea pasivă a unei situaţii ce poate fi dăunătoare. Nu presupune că renunţăm la drepturile noastre sau tolerăm un lucru care nu trebuie tolerat. Acceptarea este un pas către mai multă putere, nu către o victimizare mai mare.
   Mulţi dintre noi acceptăm amintirile, emoţiile şi stările de spirit plăcute cu mai multă uşurinţă decît pe cele dificile. Alţii se agaţă de durerea şi nefericirea din viaţa lor, în loc să accepte perioadele de fericire. Acceptarea se aplică întregului spectru al experienţei, pozitivului şi negativului, bucuriei...

setea de intregire - fragment - Pag. 193

pag. 193

   De ce ne ataşăm?

   Dacă dependenţa şi ataşamentul se află pe acelaşi continuum, ocupînd poziţii extreme, este posibil ca unele dintre rădăcinile mai profunde ale ataşamentului şi dependenţei să fie similare. Ne agăţăm de relaţii, roluri, activităţi sau obiecte materiale din mai multe motive. Uneori de teamă, alteori încercăm să scăpăm de suferinţa din viaţa noastră. Încercînd să ne satisfacem nevoia autentică, neîmplinită de a fi iubiţi şi acceptaţi, ne ataşăm de alţi oameni, de animale sau de roluri sociale şi profesionale care promit să ne aducă acel lucru după care tînjim. Poate că sîntem copleşiţi de ruşine şi căutăm permanent în afara noastră ceva care să ne facă să ne simţim mai bine. Sau poate că încercăm să ne creăm senzaţia că ne aflăm în siguranţă şi că lucrurile pe care le facem au un sens, definin-du-ne din perspectiva punctelor de vedere şi a opiniilor noastre. Setea spirituală ne împinge să căutăm împlinirea şi facem greşeala de a încerca să o satisfacem îndreptîndu-ne în direcţia greşită.
   De asemenea, ataşamentul este foarte strîns legat de încercările noastre de a controla o lume schimbătoare şi imprevizibilă. Vi s-a întîmplat vreodată ca, în momentul în care vă delectaţi cu un cornet de îngheţată, să deveniţi dintr-odată conştienţi de un curent subteran de sentimente ambivalenţe, venit din adîncurile fiinţei voastre? într-o după-amiază fierbinte, ocupă de desert rece este o delectare la prima înghiţitură. Apoi îngheţata începe să se topească şi vă daţi seama că plăcerea voastră e limitată în timp. 

setea de intregire - fragment - Pag. 117-118

pag. 117-118

   5. Noaptea neagră a adicţiei

   Iată-ne ajunşi, cei mai mulţi dintre noi, aici, în deşert. Alimentaţi de remarcabila noastră ingeniozitate şi îndemînare, facem tot ce putem pentru a crea stabilitate în lumea noastră plină de neprevăzut şi pentru a ne împiedica să-i rănim prea mult pe ceilalţi. În ciuda provocărilor din viaţă, ne bucurăm de perioade reale de satisfacţie şi bunăstare. Uneori, cînd salutăm o zi însorită de primăvară sau împărtăşim veştile bune cu un prieten, inima noastră se umple de bucurie. Ne cuprind valuri de entuziasm atunci cînd echipa copilului nostru cîştigă meciul sau cînd avem şanse nesperate în profesie. Putem simţi un fel de încîntare calmă de cîte ori ajutăm pe cineva la nevoie. Sau am putea să devenim pasionaţi de îndeplinirea unei sarcini sau voioşi din cale-afară pentru că ne-am îndrăgostit de cineva care pare a fi perfect.
   De asemenea, ne bucurăm de momente în care ne accesăm sursa de îndrumare şi inspiraţie, momente în care părem a fi profund conectaţi la mecanismele lumii. Privind intens cerul înstelat sau lăsîndu-ne transportaţi de dans sau de muzică, într-un moment în care scăpăm de inhibiţiile obişnuite, sau cînd practicăm sportul favorit, am putea să ne simţim extaziaţi. Putem avea perioade în care totul pare să meargă bine sau în care ne depăşim limitele obişnuite. S-ar putea ca, lucrînd la un proiect, să ne simţim îndrumaţi de un val neobişnuit de creativitate ce pare a ne depăşi cu mult capacităţile obişnuite.
   Dar am observat că momentele bune nu durează mult şi că, mai devreme sau mai tîrziu, ne întoarcem la starea generală de disconfort sau la sentimentul familiar de durere. Oricît am încerca să ne păstrăm sentimentele plăcute, ele se schimbă mereu. Simplul fapt că realitatea noastră este un flux constant şi schimbător sporeşte orice nesiguranţă şi teamă.
   În funcţie de amploarea abuzului pe care l-am suportat, percepţia noastră cu privire la realitate poate fi înfăşurată într-un văl de nefericire. Mulţi dintre noi se uită la lume printr-un filtru selectiv şi nefavorabil, adeseori fără a fi conştienţi de acest lucru. În cea mai mare parte a timpului sîntem afectaţi de un rezervor inconştient de emoţii şi experienţe nerecunoscute. Indiferent de cît de binecuvîntaţi am fi cu talente unice sau cu posibilităţi de a obţine armonia în viaţa noastră, nu putem să le simţim sau să le vedem cum trebuie. Şi nu putem nici să avem încredere că ele sînt valoroase şi sigure.
   Trăim o bună parte din viaţă sub influenţa sentimentelor noastre reprimate, negate sau necontrolate. Uneori ne simţim măturaţi de valuri de singurătate sau de un sentiment intens al neadecvării. Ajungem să ne fie ruşine de ceea ce sîntem. Undeva, adînc în sinea noastră, recunoaştem că ne ascundem, că trăim o minciună în spatele identităţii false pe care ne-am creat-o. Călăuziţi de ruşine, avem grijă să rămînem mai mult sau mai puţin izolaţi şi protejaţi.