NOIEMBRIE 1992

Pași spre Serenitate

DE: SM | JOLIET, ILLINOIS

Lucrul continuu cu Pașii a oferit acestui membru AA perioade crescânde de seninătate - Din viata de vie din august 1979

Am băut cincisprezece ani și, în ultimii ani, nu mi-am pus problema dacă să beau sau nu.

Astăzi, programul AA și harul lui Dumnezeu mi-au restabilit alegerea. Nu există nicio posibilitate ca eu să rămân sobru din proprie voință sau putere. Nu o pot face singur. Am rămas sobru cu ajutorul pe care îl găsesc în comunitatea AA.

În primul meu an de sobrietate, am participat la șase sau șapte întâlniri pe săptămână și am făcut doi pași patru și doi pași cinci. Mi-am găsit sponsorul în timp ce mă aflam încă într-un spital de reabilitare, iar el m-a ținut ocupat cu munca din al doisprezecelea pas.

Am început să merg la întâlniri de paşi în al doilea an de sobrietate. În cursul acelui an, am scris câțiva pași patru și i-am împărtășit cu un număr de alți membri AA. De obicei, şi ei mi-au împărtășit mie al cincilea pas în același timp.

Am început să fac reparaţii directe, așa cum ne spune pasul 9 să facem. După ce am făcut aceste reparaţii, am experimentat o îmbunătățire semnificativă a capacității mele de a medita. Ceva s-a schimbat după ce încercasem să lucrez temeinic Pașii unu până la nouă. Am putut să stau liniștit și să-mi întorc gândurile către Dumnezeu și am început să meditez aproximativ cincisprezece minute dimineața! Încep prin a spune rugăciunea celui de-al treilea pas găsit în Cartea Mare de la pagina 63, rugăciunea Pasului al Șaptelea descrisă la pagina 76, Rugăciunea pentru seninătate și rugăciunea pentru Pasul 11. Am repetat apoi o frază precum „Voia Ta să se facă” sau poate cuvântul „dragoste”. 

Acest tip de muncă continuă cu Pașii, inclusiv meditația regulată, mi-a oferit perioade sporite de seninătate, mai mult echilibru emoțional și o acceptare mai mare față de mine. Tendința mea spre depresie și frică a scăzut, iar viața mea este mai stabilă. Este ca și cum voia lui Dumnezeu ar fi un râu și, lucrând Pașii, mă găsesc mergând natural cu curentul, mai degrabă decât încercând să înot în amonte sau în cruce.

În timpul vieții mele sobre în AA, m-am întrebat uneori despre băut. Primăvara trecută, am fost la Houston pentru afaceri și am comandat o ginger ale la cină. Din greșeală, mi s-a servit un highball și am băut o gură înainte să-mi dau seama ce este. Am lăsat paharul jos, dar teroarea care însoțise ultima mea beție a revenit. Trecuseră doi ani de când nu băusem, dar aici, în acel restaurant din Houston, frica m-a udat încă o dată.

În timpul ultimei mele beții, cu douăzeci și patru de luni înainte, mintea mi-a fost spulberată de teroare amorțitoare și fizic nu am putut să mă ridic din pat o zi și jumătate întreagă, cu excepția să mă târăsc la baie. Dormeam singur într-un dormitor din spate. Soția și copiii mei duceau o viață separată, de parcă eu nu aș fi existat.

În timpul ultimei beții, am devenit extrem de conștient de neputința mea față de alcool. Bolnav, singur, speriat, am auzit o voce care spunea iar și iar: „Nu poți înceta să bei. Ești fără speranță. Ești slab și ești fără speranță și nu poți înceta să bei”.

Ei bine, m-am oprit, cu ajutorul minunat al programului nostru. Dar apoi, doi ani mai târziu, aceleași temeri m-au copleșit când am băut accidental în acel restaurant din Houston. Nu am mai băut în acea seară și nu am mai făcut-o, slavă Domnului.

Cu toate acestea, experiența a fost valoroasă, pentru că mi-a reînnoit conștientizarea cu exactitate a mizei în Alcoolicii Anonimi: viața sau moartea. Mi-a amintit de cuvintele de la pagina 85 din Cartea Mare: „Nu suntem vindecați de alcoolism. Ceea ce avem cu adevărat este o amânare zilnică, condiționată de menținerea stării noastre spirituale”.