"Este necesar ca prosperitatea noastră comună să se afle pe primul loc; restabilirea personală depinde de unitatea Comunităţii AA."
Unitatea este calitatea cea mai de preţ a Comunităţii AA. Viaţa noastră, viaţa tuturor generaţiilor viitoare depind nemijlocit de ea. Fie rămînem un întreg, fie AA moare. Fără unitate, inima AA-ului va înceta să mai bată; arterele sale mondiale nu vor mai transmite îndurarea lui Dumnezeu; darul Lui pentru noi s-ar risipi în van. Azvîrliţi astfel înapoi, în mizeria lor, alcoolicii ne-ar reproşa aceasta, zicînd: "Ce lucru minunat putea fi AA-ul!"
Neliniştiţi, unii ar putea întreba: "Vreţi să spuneţi că în AA, individul este cantitate neglijabilă? Că este dominat de grupul său şi înghiţit de acesta?"
Putem răspunde cu siguranţă, cu un "Nu!" categoric. Avem convingerea că nu există altă comunitate pe acest pămînt mai generoasă cu grija devotată faţă de fiecare membru al său; cu siguranţă, nu există o alta care să respecte mai energic dreptul fiecărui membru de a gîndi, vorbi şi acţiona după cum doreşte. Nici un membru AA nu-l poate obliga pe nici un alt membru să facă ceva; nimeni nu poate fi pedepsit ori exclus. Cei 12 Paşi ai recuperării sînt sugestii; nici una dintre cele 12 Tradiţii, care garantează unitatea Comunităţii, nu conţine nici măcar o interdicţie. Se repetă deseori: "Este necesar..., Este bine să...," dar niciodată "Tu trebuie să...!"
Această libertate asigurată individului i-ar putea face pe mulţi să meargă cu gîndul la o pură anarhie. Fiecare nou-venit, fiecare prieten care vine în contact cu AA-ul pentru prima oară, este foarte nedumerit. Aceşti oameni consideră libertatea drept drumul direct către desfrîu; însă, constată curînd că AA-ul are un scop şi o acţiune de o forţă irezistibilă. Unii se întreabă: "Cum poate o mulţime atît de anarhică să funcţioneze, de fapt? Cum este posibil ca cei din interiorul ei să plaseze bunăstarea comună pe primul loc? Pentru numele lui Dumnezeu, ce-i uneşte pe oamenii aceştia?"
Cei care privesc lucrurile de aproape găsesc fără întîrziere cheia acestui paradox.
Membrul AA trebuie să se conformeze principiilor însănătoşirii. Viaţa lui depinde, în fapt, de supunerea sa acestor principii spirituale. Dacă deviază prea departe, sancţiunea urmează sigur şi rapid, sub forma bolii mortale. La început, fiecare urmează programul pentru că n-are încotro; dar, mai tîrziu, descoperă un mod de viaţă pe care şi-l doreşte, cu adevărat. Mai mult, descoperă că nu poate păstra acest dar nepreţuit decît dacă îl dăruieşte, la rîndul său. Nici el, nici ceilalţi nu pot supravieţui fără transmiterea mesajului AA. Din clipa în care, prin Pasul 12, se formează un grup, se descoperă încă ceva - că cei mai mulţi nu se pot însănătoşi, decît dacă există un grup. Fiecare ajunge să-şi dea seama că este o mică parte dintr-un mare întreg; că nici un sacrificiu personal nu e prea mare, dacă este vorba de însăşi existenţa Comunităţii.
Fiecare membru descoperă că este nevoie să-şi tempereze elanul ambiţiilor şi dorinţelor, atunci cînd acestea ar putea dăuna grupului. Devine evident faptul că grupul trebuie să supravieţuiască; altfel, individul se prăpădeşte.
Deci, dintru început, cum să trăim şi să funcţionăm împreună, ca grup, a devenit problema noastră primordială. În lumea exterioară, vedeam popoare întregi distruse de ambiţiile cîte unei personalităţi. Lupta pentru bogăţie, putere şi prestigiu sfîşia omenirea mai rău ca oricînd. Dacă oameni puternici eşuau în eforturile lor de instalare a păcii şi armoniei, ce avea să se aleagă de ciudata noastră ceată de alcoolici? Aşa cum ne zbătuserăm şi ne rugaserăm înainte pentru însănătoşirea individuală, acum am început, tot atît de serios, să căutăm principiile conform cărora AA-al însuşi putea supravieţui. Pe fundamentul solid al experienţei, s-a conturat, deci, structura Societăţii noastre. Fără încetare, în nenumărate oraşe şi cătune, ne-a fost dat să retrăim povestea lui Eddie Rickenbacker şi a curajoşilor săi tovarăşi cînd avionul lor s-a prăbuşit în Pacific. Exact ca şi noi, s-au pomenit brusc salvaţi de la moarte, dar încă plutind pe o mare primejdioasă. Cît de bine au văzut ei că bunăstarea comună vine pe primul loc! Nici unul nu-şi putea permite să fie egoist, cînd era vorba de raţia de pîine şi de apă. Fiecare avea nevoie să ţină cont de ceilalţi. Ştiau că doar o credinţă neclintită le putea furniza puterea reală; şi au găsit, într-adevăr, acea putere, în măsură să-i facă să stăpînească fragila ambarcaţiune, să treacă cu bine prin probele nesiguranţei, durerii, fricii şi disperării, chiar şi în faţa morţii unuia din membrii echipajului.
Aşa au stat lucrurile cu AA-ul. Prin credinţa şi eforturile noastre, am fost în stare să clădim Comunitatea pe temelia formată din lecţiile pe care ni le-a dat o incredibilă experienţă. Aceste lecţii trăiesc astăzi prin Tradiţiile Alcoolicilor Anonimi, care - cu voia lui Dumnezeu vor fi pilonii unităţii noastre, atîta vreme cît va avea El nevoie de noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu