AL-ANON - PASUL 5

Pasul Cinci

“Am admis în faţa lui Dumnezeu, a noastră şi a unei alte fiinţe umane

 natura exactă a greşelilor noastre.”

În Pasul Patru am făcut un inventar al propriei persoane, atât al calităţilor, cât şi al defectelor. Pasul Cinci ne cere să facem ceva cu noile informaţii pe care le avem despre noi înşine: trebuie să împărtăşim natura exactă a greşelilor noastre cu Dumnezeu, cu noi înşine şi cu o altă persoană.

            Pasul Cinci ne cere sinceritate faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi. E drept că am avut nevoie de curaj pentru a lista temerile si resentimentele, cele făcute şi nefăcute, pe o bucată de hârtie, dar pentru a le recunoaşte în faţa cuiva e altceva. În Al-Anon se spune că suntem la fel de bolnavi ca şi secretele noastre. Viaţa din casa unui alcoolic e, de obicei, păstrată în mare secret; mulţi dintre noi am fost învăţaţi să nu ne spălăm rufele murdare în public. În Pasul Cinci începem să ne despovăram de secretele noastre. Acest Pas nu ne cere să ne arătam greşelile lumii întregi, ci inimilor noastre, lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi şi unui prieten de încredere. Pasul Cinci ne oferă ocazia de a vorbi despre lucruri într-o manieră sănătoasă, mai degrabă decât să ne arătam drept martiri în faţa oricui ne iese în cale.

            Prima sarcina e să ne recunoaştem greşelile în faţa Puterii noastre Superioare. După ce am făcut Paşii Doi şi Trei am ajuns să Îl înţelegem pe Dumnezeu ca fiind iubitor, plin de compasiune şi lipsit de criticism. Mai ştim că Dumnezeu ne poate ajuta dacă şi noi suntem dispuşi să primim ajutor. Putem începe să lucrăm Pasul Cinci prin a vorbi cu Puterea Superioară despre ceea ce am descoperit în Pasul Patru. Ştim că nu Îi spunem nimic nou lui Dumnezeu, dar această recunoaştere deschisă ne permite să ne apropiem de Puterea Superioară şi să ne facem cunoscută munca şi bunăvoinţa de a ne vedea pe noi aşa cum suntem în realitate. Mulţi dintre noi simt un fel de eliberare atunci când se simt iubiţi şi acceptaţi, în ciuda greşelilor lor.

            Următoarea parte a Pasului Cinci este să recunoaştem aceste lucruri şi faţă de noi înşine. Pentru unii e mai uşor să facem acest lucru în faţa lui Dumnezeu decât în faţa noastră. Atunci când ne uităm la noi cu sinceritate, fără a ne scuza sau a-i acuza pe ceilalţi pentru comportamentele noastre, ne dăm seama de cât de mult ne-am amăgit şi ne-am justificat. În această fază putem fi tentaţi să ne condamnăm pentru problemele pe care le-am creat. E important să ne amintim să ne iubim şi să ne acceptăm necondiţionat, exact aşa cum face Puterea noastră Superioară. Încercăm să ne dezvoltăm pornind de la ceea ce suntem în momentul de faţă; nu are nici un sens să ne "biciuim" pentru trecut. Pasul Cinci nu ne cere să facem nimic în legătura cu acţiunile noastre trecute; tot ce ni se cere acum e să le privim drept în faţă şi să le recunoaştem ca fapte.

            Recunoaşterea în faţa lui Dumnezeu şi a noastră înşine nu e de ajuns; trebuie să ne depăşim izolarea şi să ne împărtăşim greşelile cu o altă fiinţă umană. Şi acest pas poate fi dificil de făcut, atât timp cât fiecare recunoaştere a greşelilor noastre a atras după ea critici şi acuzaţii. A face acest lucru acum ni se poate părea ca şi cum am cere să fim respinşi. A ne recunoaşte cele mai întunecate secrete în faţa cuiva înseamnă să avem încredere în acea persoana şi în valoarea noastră ca fiinţe umane. A învăţa să avem încredere este un instrument esenţial în recuperare şi care ne poate elibera şi reda seninătatea.

            Pe când ajungem al Pasul Cinci, se presupune că am dobândit deja un anumit grad de încredere. I-am ascultat pe alţii vorbind deschis şi fără teama în timpul întâlnirilor şi am văzut că au fost primiţi cu dragoste. Până acum, am vorbit şi noi în timpul şedinţelor, ne-am găsit un naş, ne-am exersat încrederea faţă de ceilalţi prin împărtăşirea unor adevăruri despre noi şi, poate, suntem pregătiţi acum să-i împărtăşim unei alte fiinţe umane cele mai ascunse secrete ale noastre. E posibil să ne cuprindă teama şi neliniştea pe măsură ce ne apropiem de aceasta sarcină, dar trebuie să avem convingerea că e ceva necesar pentru recuperarea noastră.

            Trebuie să alegem cu grijă persoana în care să avem încredere. Experienţa a arătat că e mai bine să nu alegem pentru asta soţul, partenerul, un membru al familiei sau alcoolicul. Ei ne sunt fie prea apropiaţi, fie prea implicaţi în evenimentele ce vor fi discutate. Nu vrem să alegem nici pe cineva care ar putea fi rănit de versiunea noastră asupra unor întâmplări. Avem nevoie de cineva care nu e implicat în viaţa noastră particulară, care poate păstra o confidenţă şi care poate asculta cu empatie. Avem nevoie de cineva care nu ne va critica, dar care va fi în stare să ne sugereze orice omisiune evidentă sau să ne dea părerea lui în ceea ce priveşte efectul greşelilor noastre asupra noastră. Putem să îl rugăm să ne arate orice tipar în comportamentele noastre sau defectele care însoţesc o anumită calitate pe care o avem.

            Nu căutăm pe cineva care să ne spună cum să ne rezolvăm problemele, ci mai degrabă pe cineva care să fie un "martor" iubitor şi care să ne ofere părerea sa faţă de călătoria noastră spirituală, care să aprecieze ceea ce facem şi dezvoltarea noastră. Înainte de a ne decide asupra cuiva, unii dintre noi se roagă şi meditează, căutând îndrumarea Puterii Superioare, mai ales dacă riscul şi încrederea ne sunt noi.

            Mulţi membri apelează la naşul lor, alţii aleg un prieten, un duhovnic, un consilier sau chiar o cunoştinţă. Indiferent dacă îl alegem pe naşul nostru sau nu, sprijinul şi ghidarea lui ne poate ajuta să găsim persoana potrivită pentru asta. Ce e important e să avem încredere în persoana aleasă şi ca aceasta să păstreze totul în totală confidenţă.

            Odată ce am ales pe cineva, trebuie să trecem la acţiune. Punem mâna pe telefon, adresăm cererea şi stabilim o întâlnire pentru a ne face cunoscut inventarul. Locul trebuie să ne ofere intimitate - poate fi o cameră a locuinţei noastre, un birou, o masă discretă la restaurant, plaja, un parc, o plimbare - orice credem că ni se potriveşte mai bine -, si suficient timp pentru a discuta. S-ar putea să fie nevoie de mai multe întâlniri.

            E esenţial să fim cât se poate de oneşti pe tot parcursul Pasului Cinci. Ar putea fi util să Îi cerem ajutorul Puterii Superioare înainte de a începe să vorbim. În timp ce ne împărtăşim inventarul, nu vrem să negăm sau să ne scuzăm greşelile, ci să ajungem să le înţelegem şi să le acceptăm. Ne privim cu sinceritate trecutul şi, prin recunoaşterea greşelilor noastre, ne luăm angajamentul de a ne continua dezvoltarea şi schimbarea.

            E important să explorăm mai mult decât lista întâmplărilor, inclusiv "natura exactă a greşelilor noastre". Vrem să ajungem să ne cunoaştem mai bine; pentru asta, ne analizăm faptele şi cauzele lor. Fără să ne scuzăm comportamentele, încercăm să ne dăm seama ce nevoie fundamentală sau temere a stat la baza acţiunii noastre. Luate în context, multe dintre comportamentele noastre aveau sens în acel moment. De exemplu, au fost experienţe când neîncrederea era justificată; poate că am avut de-a face cu oameni sau fapte ieşite de sub control sau periculoase. Mecanismele defensive pe care le-am învăţat ne-au fost de folos în situaţii în care a fost implicat alcoolicul sau în alte ocazii nesănătoase, dar acum nu ne lasă să trăim fericiţi şi senini. Ne putem da seama de aceste defense fără să ne condamnăm pentru că le-am folosit. Confidentul nostru ne poate ajuta să înţelegem natura exacta a greşelilor noastre. Pe parcurs ce povestim, ne dăm seama că mai trebuie să ne gândim şi să medităm la anumite probleme. În orice caz, facem tot ce putem în acel moment - şi mergem mai departe.

            Atunci când terminăm Pasul Cinci, încheiem o sarcină dificilă şi învăţăm mai multe despre noi şi despre acţiunile noastre. Unii dintre noi simt o mare uşurare atunci când ne despovărăm. Descoperim că nu suntem singuri şi că nu suntem cele mai rele persoane din lume, cum probabil am crezut până acum. Indiferent dacă obţinem o mare eliberare sau doar începem să acceptăm, Pasul Cinci ne apropie de Puterea noastră Superioară şi ne ajută ca, pe parcursul călătoriei noastre spirituale, să învăţăm să avem încredere atât în Dumnezeu, cât şi în alţi oameni.

Membrii îşi împărtăşesc Experienţa, Puterea şi Speranţa

› O experienţă puternică...

            După ce am terminat Pasul Patru, naşul meu mi-a sugerat să mai aştept un pic până să încep Pasul Cinci. Mi-a spus că puteam face acest Pas în oricare fel aş fi vrut, spunându-mi la rândul ei câteva dintre modurile în care îl făcuse ea cu alte persoane. Am decis să îi  citesc Pasul Patru, bucată cu bucată. Ne întâlneam în fiecare săptămâna pentru una-doua ore, până când l-am terminat de citit.

            Am trecut printr-o varietate de sentimente în acele săptămâni de citit şi împărtăşit; uneori mergeam acasă tensionată, copleşită sau confuză; alteori eram uşurată sau uimită. Deşi avusesem experienţa unor ani întregi de ajutor profesionist, niciodată nu simţisem o asemenea acceptanţă şi suport.

A fost prima mea experienţă de dragoste necondiţionată; vroiam să îl plătesc pe naşul meu pentru tot timpul pe care mi-l acordase, vroiam să o invit la masă sau să îi cumpăr un cadou, dar mi-am dat seama că nu era cazul. Experienţa Pasului Cinci mi-a dovedit că Al-Anon se referă la a da fără să aştepţi rezultate, să asculţi şi să fii prezent pentru cineva care învaţă stilul de viaţă Al-Anon.

            Din această puternică experienţă am încă multe de învăţat despre temele de bază ale recuperării mele: răbdare, izolare şi detaşare. Totuşi, ea mi-a oferit mai multă răbdare şi o mai bună acceptare a  celorlalţi, dar şi a mea; ea m-a învăţat cum să mă orientez spre lume, cum să îmi împărtăşesc sentimentele,  mi-a arătat cum să îmi dezvolt relaţia cu Puterea Superioară pe care alesesem să o numesc Dumnezeu. Mă simt mult mai apropiată de oameni, sunt în stare să îi las pe ceilalţi să îşi trăiască viaţa fără să îi bat la cap cu sfaturile mele, chiar atunci când acasă sunt mari probleme sau chiar posibile pericole.

             Atunci când mă simt împotmolită, mânioasă sau confuză, lucrez din nou Pasul Patru. Mă ajută să îmi caut rolul meu în tot haosul din jurul meu. Cu experienţă şi timp, am învăţat că Paşii Patru şi Cinci m-au ajutat să îmi accept o grămadă de trăsături umane pe care toţi oamenii le au. Am găsit confort şi uşurare în a renunţa la nevoia de a fi perfect şi în a deveni mai uman. Ştiu că Dumnezeu îmi va da răspunsurile. Nu mai trebuie să cred că sunt singur în nici o clipă a vieţii mele. Al-Anon  mi-a consolidat fundamentul spiritual al recuperării prin Paşii Patru şi Cinci. Ei m-au purtat către trezirea mea spirituală.

› Nu mai trebuie să am secrete...

            Pasul Cinci a fost o experienţă a umilinţei pentru mine. A admite în faţa lui Dumnezeu, a mea şi a unei alte persoane natura exactă a greşelilor mele m-a ajutat să scap de toate secretele care mă îndepărtaseră de seninătate. A admite în faţa lui Dumnezeu a însemnat să îi împărtăşesc Puterii Superioare ceva ce făcusem şi care rănise pe altcineva. A admite în faţă mea a însemnat că nu mă mai aflam în negare faţă de greşelile mele. A admite în faţa unei alte persoane a însemnat că secretele mele erau acum “în aer liber” şi că puteam să mă gândesc mai bine asupra unor lucruri alături de altcineva.

            Pentru că în grupul meu se studiase broşura referitoare la “năşit”, mi-am dat seama de cât de important e un naş atunci când lucrezi acest Pas. Îi auzisem pe alţii despre cum îşi aleseseră persoana de care au avut nevoie în Pasul Cinci. Căutam pe cineva puternic şi am încercat să aud ce spuneau cei care lucraseră deja Paşii.

            A aplica Pasul Cinci în viaţa mea nu a fost ceva uşor de făcut. Atunci când am lucrat acest Pas cu naşul meu, mă simţeam de parcă Puterea Superioară era acolo cu mine, ascultându-mă în timp ce îmi recunoşteam greşelile. Cel mai uşor mod de a-l aplica a fost să am un naş care era dispus să mă asculte. Fără el, Pasul meu Cinci nu ar fi fost complet. Unul dintre avantaje a fost conştientizarea treptată a progresului meu în program. Prin admiterea greşelilor mele şi învăţând din experienţele mele, nu mai trebuie să am secrete care să îmi sacrifice seninătatea.

› Mi-am luat un angajament personal…

Nu a fost nici o problemă pentru mine să fac primele două părţi ale Pasului Cinci – recunoaşterea în faţă lui Dumnezeu şi a mea. Cea de a treia parte, recunoaşterea în faţă unei alte persoane a naturii exacte a greşelilor mele, a fost o problemă.

Recunoaşterea în faţa lui Dumnezeu şi a mea au fost acte personale. Admiterea în faţa unei alte persoane era o chestiune publică. Petrecusem o viaţă întreagă ascunzându-mi viaţa. Acum mă găseam în postura de a deveni dintr-o dată adult. A trebuit să fac un pas uriaş către maturitate, dincolo de rolul de copil-victimă pe care îl jucasem atât de mult timp. Aceste descoperiri m-au făcut să văd că mai aveam de muncit la mine însămi înainte de a putea să fac şi ultima parte a Pasului Cinci. Aveam nevoie de mai multe informaţii, astfel încât să învăţ tehnici de dezvoltare. Trebuia să fac nişte exerciţii cu mine însămi înainte de a putea să încep să recunosc în faţa unei alte persoane care a fost natura exacta a greşelilor mele. A trebuit să recunosc că timpul, răbdarea şi toleranţa au fost “ajutoarele” mele.

Unul dintre exerciţiile pe care le-am făcut a fost să îmi iau un angajament personal. Am ales să citesc şi să învăţ cei 12 Paşi şi, apoi, să îi pun în aplicare. Asta a însemnat că mi-am luat un angajament iniţial, pe care mi l-am reînnoit periodic. Nu vroiam să uit ce anume făceam. Nu vroiam să alunec într-o falsă complacere  şi să uit scopul şi intenţia programului meu.

Am recunoscut că nu aş fi putut să fac programul de una singură; nu putea să îmi “iasă” decât cu ajutorul celorlalţi. Ştiam cu certitudine că nici înainte nu îmi ieşise nimic de una singură! Am decis să îmi iau angajamentul de a participa la întâlnirile Al-Anon în mod regulat şi de a citi meditaţiile zilnice din Fiecare zi la rândul ei în Al-Anon şi Curajul de a schimba: Fiecare zi la rândul ei în Al-Anon II.

A trebuit să caut informaţii şi sprijinul celorlalţi membri Al-Anon. Trebuia să vorbesc cu alţii, dar şi cu naşul meu. Astfel, puteam să văd lucrurile în perspectivă. Timp de cinci ani nu am reuşit să găsesc un naş care să se potrivească nevoilor mele. Asta nu m-a făcut însă să mă opresc din căutat. Între timp, am continuat să merg la întâlniri şi să-mi lucrez programul cât puteam de bine.

Ca rezultat al programului, am învăţat să fiu recunoscătoare pentru ceea ce îmi oferise Puterea Superioară. Pentru a-mi exprima această recunoştinţă, ştiam că va trebui să îi returnez programului ceea ce îmi dăruise. Am început prin a face diferite servicii; am devenit reprezentant al unui grup pentru a putea servi la nivel regional.

Atunci când am reuşit să prind pe deplin înţelesul programului Al-Anon, am putut să mă accept ca pe o persoană matură; apoi am fost în stare să fac a treia parte a Pasului Cinci – să admit în faţă lui Dumnezeu, a mea şi a unei alte persoane...

› Cineva mi-a ridicat o greutate de pe umeri…

Prima parte a Pasului Cinci este să recunoşti în faţa lui Dumnezeu. De vreme ce Dumnezeu ştie toate lucrurile, ştiam că nu Îi puteam ascunde lucruri despre mine. Însă, chiar dacă le ştia, eu tot trebuia să îmi admit greşelile faţă de El, astfel încât să le ştiu şi eu.

Următoarea parte a Pasului Cinci este să admitem în faţă noastră. Eram expert în a-mi justifica modul de a mă comporta; puteam să “spăl” lucrurile chiar şi în ochii mei. Când mi-am scris inventarul şi am văzut totul negru pe alb, a trebuit să mă las cuprins de adevărul despre mine însămi.

            A recunoaşte în faţa mea nu a fost deloc uşor, însă partea grea abia venea.  A recunoaşte natura exactă a greşelilor mele în faţa unei alte persoane, ultima parte a Pasului Cinci, era, întradevăr, dificil. Am fost învăţată să nu îmi spăl rufele murdare în public, să nu îi las pe ceilalţi să afle diverse chestii despre mine, ori nu mă vor mai plăcea. Totuşi, Pasul Cinci îmi cerea să fac asta.

În întâlnirile Al-Anon am auzit sugestia să găsesc o persoană care să cunoască programul Al-Anon, să îl înţeleagă, care să aprecieze ceea ce făceam. Mi s-a sugerat să aleg pe cineva în care aveam încredere, astfel încât să fiu sigură că nu va repeta în faţa nimănui ceea ce îi voi spune eu. Mi s-a spus că acesta era Pasul meu Cinci şi că fusese creat astfel încât să mă simt mai bine. Am avut multe de spus pentru a face să dispară nodurile din stomac. Momentul şi locul Pasului meu Cinci au fost importante; a trebuit ca, împreună cu cealaltă persoană, să facem aranjamentele, astfel încât să avem suficient timp. A mai fost nevoie să mă asigur că vom avea suficientă intimitate şi că nu vom fi întrerupţi.

Atunci când mi-am făcut Pasul Cinci am descoperit că lucrurile îngrozitoare pe care le credeam despre mine nu erau atât de gigantice pe cât mă gândeam. Cealaltă persoană îmi spunea frecvent: “Da, şi eu am făcut asta” sau “Îmi amintesc că mă simţeam la fel”.

Pasul Cinci a fost o experienţă spirituală pentru mine. Mi-am dat seama că nu eram atât de rea pe cât credeam. Mai mult, mi-am dat seama că nu eram decât o fiinţă umană şi că făcusem multe greşeli normale pentru oameni. Pe de altă parte, putând să vorbesc despre ele, mi-a dispărut vinovăţia şi teama, le-au diminuat.

Din Pasul Patru şi Cinci am aflat  multe lucruri bune despre mine. Defectele de caracter pe care mi le găsisem au fost însoţite de suficientă lumină, astfel încât să facă să dispară frica. Teama pe care o simţeam înainte de a face Pasul Patru a fost ca şi cum aş fi făcut curat în casă. Când deschideam uşa unui dulap şi găseam câte o chestie înfricoşătoare cu ochi mari, puteam să trântesc uşa dulapului. Înăuntrul meu ştiam că ceea ce era în dulap va rămâne acolo. Teama mea continua să crească. În cele din urmă, când îmi adunam suficient curaj şi deschideam uşa dulapului, puteam să vâr o mătură în dulap şi să scot monstrul . când mă uitam la el în lumină, puteam să văd că nu era decât o cârpă cu doi nasturi în partea de sus. Apoi, chiar dacă o puneam înapoi în dulap, nu îmi mai era teamă de ea. Puteam să îi fac faţă.

Pasul Cinci m-a eliberat. Mă simt de parcă cineva mi-a ridicat o greutate de pe umeri. Mă mai simt şi foarte curată. Împărtăşirea Pasului Cinci m-a ajutat şi să îmi ridic stima – de - sine.

Cum să lucrezi Pasul Cinci?

“Am admis în faţa lui Dumnezeu, a noastră înşine şi a unei alte fiinţe umane,

 natura exactă a greşelilor noastre.”

Atunci când ne pregătim să ne recunoaştem greşelile, ne putem pune următoarele întrebări sau le putem folosi ca teme ale unor discuţii de grup.

1.› Dacă am terminat inventarul Pasului Patru, cum mă simt faţă de împărtăşirea unor detalii din viaţa mea cu o altă persoană?

2.› În ce domenii ale vieţii mele sunt dispus să fiu complet onest?

3.› Care sunt avantajele pe care le-aş putea avea din recunoaşterea greşelilor mele?

4.› Înţeleg eliberarea "vindecătoare" pe care mi-o poate aduce recunoaşterea sinceră a greşelilor mele?

5.› Cum mă aştept să mă simt atunci când îmi voi recunoaşte greşelile?

6.› Sunt pregătit să renunţ la aceste aşteptări şi să Îl las pe Dumnezeu, aşa cum Îl înţeleg eu, să aibă grija de cele mai bune rezultate pentru mine? Cum pot să ştiu?

7.› Dacă nu mă simt pregătit să fac încă Pasul Cinci, mai am oare nevoie să lucrez la Paşii Unu, Doi, Trei şi Patru?

8.› Sunt dispus să îmi împart inventarul în lucruri pe care le pot recunoaşte, lucruri pe care aş putea să le recunosc şi lucruri despre care cred că "În nici un caz! N-aş putea să fac asta niciodată!", şi apoi să încep cu lista celor "posibile"?

9.› Îmi e teamă să îmi recunosc greşelile în faţa Puterii mele Superioare? De ce?

10.› Cu cine anume din program aş putea să discut temerile mele despre Dumnezeu?

11.› As putea să fac o listă cu temerile mele şi apoi să le predau? Care sunt temerile mele?

12.› Cum ar putea să mă ajute recunoaşterea greşelilor mele în faţa lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţeleg eu?

13.› Pot să admit că nu sunt perfect? Cum aş putea să mă opresc din a încerca să fiu?

14.› Cum încerc să mă scuz pentru răul pe care e posibil să îl fi făcut?

15.› Cu cine voi discuta Pasul Cinci? Care calităţi m-au făcut să îl /o aleg? Am încredere în ea/el?

16.› Eu am unele dintre aceste calităţi? Le-am listat în coloana trăsăturilor mele pozitive?

17.› Ce m-ar putea opri din a avea încredere în cineva? Pot să îmi împărtăşesc aceste temeri cu o altă persoană?

18.› Cum anume mă opreşte dorinţa mea de a fi perfect din a crede că cineva ne poate iubi necondiţionat, chiar după ce va auzi Pasul nostru Cinci?

19.› Cum anume mă poate ajuta recunoaşterea naturii exacte a greşelilor mele în faţa unei alte persoane să îmi întărească abilitatea de a mă cunoaşte mai bine?

20.› Cum anume m-am izolat? Cred că împărtăşirea acestui Pas cu o altă persoană mă poate elibera din această izolare?

21.› Ce nu vreau să îi spun unei alte persoane? Pot să încep de aici?

22.› E posibil ca sinceritatea şi recunoaşterea greşelii să aibă consecinţe pozitive? Care anume?

23.› Pot să îmi aduc aminte de o situaţie în care cineva şi-a recunoscut o greşeală în faţa mea şi eu l-am înţeles, fără a-l judeca?

24.› Ce anume am învăţat din Pasul Cinci despre natura exactă a greşelilor mele?

25.› Ce am aflat despre frică? Despre sinceritate? Încredere? Acceptanţa?

26.› Cum m-am simţit după recunoaşterea în faţa lui Dumnezeu? Dar în faţa mea? Dar în faţa unei alte persoane?

27.› Dacă e cazul, ce anume am omis? Dacă am terminat Pasul Cinci, ce simt? S-a schimbat ceva? E mai bine?