RESTITUIREA (REPARATIILE)

„Mi-am dat seama în interiorul meu că marile daune pe care le-am făcut altora nu erau cu adevărat regretate. . . . Odată cu această realizare a venit începutul unei anumite cantităşi de umilită. ”- Bill W., As Bill Sees It , p. 311

Restituirea este denumirea tradițională pentru principiul cunoscut sub numele de reparații în AA. Este o disciplină spirituală pe care o practicăm prin pașii 8, 9 și 10.

„Amends” (reparații) apare de 22 de ori în Cartea Mare și 12&12 și „restituire” de 5 ori. Ambele texte folosesc, de asemenea, termeni înrudiți, cum ar fi „corectare”, „remediere”, „reparare” și „reparație”, precum și expresii precum „a corecta” și „a îndrepta”. La acestea, putem adăuga sinonime precum amendarea, rectificarea, repararea, remedierea și reformarea.

Conceptul de a remedia aderă la rădăcina latină a termenului, care înseamnă „greșeală”. Recondiționăm și recunoaștem că suntem vinovați, că am greșit și am cauzat rău ca urmare a defectelor, deficiențelor sau defectelor noastre.

Primul nostru obiectiv în a face acest lucru, explică Cartea Mare, este de a repara sau repara acel rău: „Acum ieșim la semenii noștri și reparăm daunele făcute în trecut (Pasul 9, p.76)”. Acest lucru are ecou în 12&12, care explică faptul că, după ce ne-am uitat înapoi și am descoperit unde am fost vinovați, „facem o încercare viguroasă de a repara daunele (Pasul 8, p.77)”.

Repararea presupune ajutarea persoanei să se vindece de daunele pe care le-am provocat, încurajarea reconcilierii și restabilirea relațiilor. Aceste obiective sunt afirmate în 12&12, unde citim că „bunăvoinţa de a prelua consecințele depline ale actelor noastre din trecut și de a-și asuma responsabilitatea pentru bunăstarea altora în același timp , este chiar spiritul Pasului Nouă ”(Pasul 9, p.87).

Al doilea obiectiv al nostru este să ne remediem direcţia, să ne reformăm, să ne vindecăm de daunele din noi. Remedierea, sugerează Cartea Mare (p.79), face parte din trezirea noastră spirituală. Face parte din procesul de a trece printr-o experiență spirituală în transformare care ne schimbă radical caracterul și machiajul emoțional. Dacă nu ne schimbăm, vom continua să facem rău.

Procesul de restituire începe cu Pasul 8. Acolo punem baza pentru modificarea efectivă a prejudiciilor din trecut la Pasul 9. Munca noastră în acești doi Pași formează la rândul ei fundamentul activității noastre la Pasul 10, unde continuăm să remediem eventualele daune pe care încă le putem face în timpul recuperării. 

La Pasul 8 facem o listă a persoanelor pe care le-am rănit și devenim dispuși să le reparăm. Fără voință, pur și simplu nu vom lua măsurile necesare. Aceasta face din bunăvoinţă un principiu central în acel Pas. Strâns legată de bunăvoinţă este iertarea. Nu putem repara răul pe care l-am provocat altora dacă nu putem ierta răul pe care ni l-au făcut. Mândria și resentimentul ne vor împiedica sau ne vor vicia eforturile. Dacă ne lipsește bunăvoinţa, spune Cartea Mare (p.76), cerem până vine. Ne rugăm pentru asta. Dacă ne lipsește spiritul iertării, ne rugăm să ni se dea. Astfel, rugăciunea devine o deprindere auxiliară în Pas. Uneori este posibil să trebuiască să ne întoarcem la Pașii 6 și 7, să predăm defectele care ne blochează și să ne rugăm cu smerenie pentru îndepărtarea lor.

Fundamental, de asemenea, pentru a face modificări este dobândirea unei înțelegeri practice a tipurilor de daune pe care le facem oamenilor și a defectelor de caracter și emoție care ne conduc la ea. Reparaţiile noastre nu pot fi eficiente dacă nu înțelegem răul pe care încercăm să îl reparăm sau defectele care ne-au determinat să le facem. 12&12 sugerează că, deși este posibil să fi făcut unele progrese în acest domeniu în timp ce lucrăm Pașii 4-7, la Pasul 8 ar trebui „să ne dublăm” eforturile pentru a vedea câți oameni am rănit de fapt și modalitățile specifice în care am făcut acest lucru (p.77).

Cele două texte ale noastre se referă la cele cinci tipuri de daune pe care le facem: fizic, material, mental, emoțional și spiritual. Vătămarea fizică este destul de evidentă. Poate implica violență fizică, agresiune sexuală sau chiar crimă. Deteriorările materiale pot fi, de asemenea, relativ evidente. Este posibil să fi furat, distrus bunuri sau să nu ne plătim datoriile sau să ne îndeplinim obligațiile financiare. Cu toate acestea, oricât de evidente ar fi aceste acte de comitere și omisiune, defectele care le motivează pot rămâne uneori opace pentru noi.

Celelalte trei tipuri de daune pot fi mai greu pentru noi de a discerne și de a ne conecta cu defectele noastre. Cu toate acestea, ele tind să fie cele mai frecvente și să afecteze relațiile noastre cele mai apropiate. După câțiva ani de viață alături de noi, povestește Cartea Mare, un soț „este obosit, resentimentar și necomunicant (p.81)”. Căci noi alcoolicii suntem „ca o tornadă care urlă” în „drumul nostru prin viețile altora. Inimile sunt sparte. Relațiile dulci sunt moarte. Afecțiunile au fost dezrădăcinate. Obiceiuri egoiste și nesocotite au ținut casa în frământări (p.82). ”

12&12 preia aceste modele distructive. Să presupunem că se spune (Pasul 8, p.81) că acasă suntem reci, insensibili, avari sau iresponsabili; sau că suntem critici, nerăbdători, iritabili sau lipsiți de umor; sau că acordăm atenție unui membru al familiei în timp ce îi neglijăm pe ceilalți. Ce se întâmplă, se întreabă, atunci când încercăm să dominăm întreaga familie și să le spunem tuturor cum să-și conducă viața; sau când ne răscolim în depresie și în autocompătimire, provocându-ne întunericul și nenorocirea celor din jurul nostru. Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile care fac viața cu noi dificilă și uneori insuportabilă. Când punem astfel de defecte în slujba noastră sau în afaceri sau în alte părți ale societății semenilor noștri, putem face aproape atât de multe daune ca și acasă.

Ne-am gândit la modul în care toate aceste defecte ale caracterului și ale emoției i-au afectat pe alții? Înțelegem că furia generează furie? Că minciuna și trișarea îi privează pe alții nu numai de bunurile lor materiale, ci și de securitatea și liniștea sufletească? Că necinstea generează suspiciune și neîncredere? Că înjosirea celorlalți îi răpește respectul de sine? Că, dacă comportamentul nostru sexual este egoist, putem genera gelozie, mizerie și dorința de a riposta în natură? Că defectele noastre tind să provoace defectele altora, scoțând în evidență cele mai grave din ele și provocând astfel rău?  
 
Un „mormăit că ne pare rău” va avea cu greu un efect de vindecare (p.83). Nici nu va spune pur și simplu părților vătămate lucrurile pe care le-am făcut sau nu le-am făcut. În cele mai multe cazuri știu deja, iar în altele suspectează acest lucru. Ceea ce ne va ajuta să reparăm este să le arătăm oamenilor că înțelegem cum îi rănim, auzindu-ne recunoscând natura exactă a greșelilor noastre, recunoscând răul real pe care l-am făcut și mărturisind defectele care explică acel rău. Asta îți asumă responsabilitatea deplină. O scuză sinceră care urmează și o dorință sinceră exprimată de a ne schimba și de a deveni o persoană mai bună - asta va începe să îndrepte greșelile noastre.

De aici este necesitatea unei pregătiri amănunțite la Pasul 8. Trebuie să „medităm și să cântărim” (12&12, Pasul 8, p.81) fiecare relație și fiecare situație cu atenție cu sponsorul nostru, în vederea discernământului, dincolo de lucrurile pe care le-am făcut, daunele reale pe care le-am provocat și defectele specifice implicate. După ce am făcut acest lucru, am iertat orice daune care ne-au fost aduse și am devenit dispuși să reparăm, suntem apoi gata să începem lucrarea efectivă de remediere și reparare în Pasul 9.

Cu toate acestea, indiferent cât de amănunțită este munca noastră la Pasul 8, putem descoperi totuși că nu înțelegem toate modurile în care am rănit o anumită persoană. Totuși, dacă suntem cu adevărat sinceri și abordăm persoana într-un spirit de ajutorare, el sau ea se poate simți suficient de confortabil pentru a ne spune. Uneori este posibil să trebuiască să întrebăm. Vrem să reparăm tot răul pe care l-am făcut, chiar și pe cei de care inițial nu eram conștienți.

După cum sugerează cele de mai sus, principiul restituirii nu funcționează de la sine. Interacționează cu alte principii. Am făcut aluzie la două dintre aceste discipline: mărturisirea și rugăciunea. De asemenea, am făcut referire la: bunăvoinţă, iertare și onestitate. Pe lângă acestea, Cartea Mare și 12&12 evidențiază trăsături precum considerație, curaj, discreție, sinceritate, generozitate, onestitate, umilință, dreptate, prudență și tact.

Într-adevăr, Pasul 9 din 12&12 se deschide cu o enumerare a unora dintre aceste virtuți necesare: „Judecată bună, un sentiment atent de sincronizare, curaj și prudență - acestea sunt calitățile de care vom avea nevoie atunci când luăm Pasul 9 (p.83) . ”

Mărturisirea greșelilor noastre către oameni și recunoașterea răului pe care l-am făcut este potențial cel mai inspirator lucru pe care îl vom face vreodată în recuperare. Nu știm cum vor reacționa oamenii. Mai ales dacă prejudiciul a fost grav. Dacă neglijenţele noastre sunt legate de muncă, ne putem pierde slujba. Dacă a fost implicată o conduită criminală sau ilegală, putem ateriza în închisoare.

Prin urmare, curajul este esențial. Fără aceasta, putem să ne ferim de responsabilitatea noastră și să eliminăm problema sub covor - sau să tăiem colțurile și să fim mai puțin decât sinceri. Nu este greu de văzut că, fără aceste calităţi, amendamentele noastre vor suna gol. În AA, curajul se întemeiază pe credință. Marea carte sugerează, prin urmare, că „cerem să ni se dea puterea și direcția de a face ceea ce trebuie, indiferent care ar putea fi consecințele personale (BB, S9, p.79)”.

Celelalte trei calități specificate de 12&12 necesită înțelepciune practică, calitate care ne permite să adaptăm mijloacele corecte la scopurile corecte. Repararea nu este doar cel mai inspirat lucru pe care îl vom face probabil în recuperare. Este, de asemenea, cel mai sensibil. Toate intențiile bune din lume pot deveni neant dacă nu folosim o judecată bună, ne apropiem de o persoană la momentul potrivit și acționăm cu tact și discreție. Faptul că trebuie să fim atenți la toate persoanele implicate ar trebui să fie de la sine înțeles. În absența acestor calități și a celorlalte calități pe care le-am remarcat, repararea poate fi cu ușurință dată înapoi și poate face mai mult rău decât bine. De aceea ni se spune că trebuie să reparăm direct persoanele pe care le-am rănit, cu excepția cazului în care acest lucru i-ar răni pe ei sau pe alții.

Înțelepciunea dictează, prin urmare, să gestionăm diferite cazuri diferit (12&12, S9, p.83). Vor fi oameni la care putem să reparăm de îndată ce suntem în mod rezonabil siguri că o putem face și să ne menținem totuși sobrietatea. Este posibil ca acțiunea să fie amânată în alte cazuri, deși acest lucru nu trebuie să devină o scuză pentru amânare. Vor exista persoane cărora le putem restitui doar parțial, pentru ca o dezvăluire completă să nu le facă rău suplimentar sau să rănească alte persoane. În unele situații, o întâlnire față în față poate să nu fie cea mai înțeleaptă și putem opta pentru scrierea unei scrisori, cel puțin la abordarea noastră inițială. În cazurile în care nu putem localiza o persoană sau persoana a murit, modificările noastre vor trebui, evident, să fie indirecte. 

În AA, repararea nu este o întreprindere laică. Mergem la oameni „pe baze spirituale” (BB p.76). Asta face din restituire un principiu spiritual. De aceea, practica sa este esențială în trezirea noastră spirituală, așa cum sa menționat mai devreme. Totuși, și aici, trebuie să abordăm diferiți oameni în mod diferit. „Rareori este înțelept să ne apropiem de un individ care încă mai percepe nedreptatea noastră față de el și să anunțăm că am devenit religioși”, declară Cartea Mare (p.77). Avem nevoie de „tact și bun simț”. Dacă vorbirea deschisă despre dimensiunea spirituală a ceea ce facem este utilă pentru un anumit individ, o facem. Dacă nu, nu.

Observați referința cărții mari la nedreptate. Orice alte defecte de caracter ar putea provoca daunele pe care le facem, nedreptatea, care provine din egoism și egocentricitate, este sigur că va fi în partea de sus a listei. Astfel, restituirea este fundamental un act de justiție.

În cele din urmă, scopul nostru de a remedia este „să ne potrivim pentru a fi de slujire maximă către Dumnezeu și oamenii din jurul nostru (BB S9, p.77)”. În ce scop? Acela că „putem dezvolta cele mai bune relații posibile cu fiecare ființă umană pe care o cunoaștem (12&12, Pasul 8, p.77)”. Cum putem realiza asta? Prin practicarea principiilor spirituale care, de fapt, fac posibile asemenea relații.

Pașii 8 și 9 reprezintă locul în care începem să facem acest lucru. La Pasul 10, restituirea noastră devine o deprindere necesară. O facem în mod regulat și consecvent. Treptat, răul pe care îl facem scade și binele crește. În cele din urmă, binele definește noua persoană în care am devenit. Suntem capabili să „trăim în cea mai mare pace, parteneriat și fraternitate cu toți bărbații și femeile (12&12, Pasul 8, p.77)”.

Promisiunile despre care am citit în Pasul 9 nu sunt decât o bucăţică din transformarea spirituală.

Restitution