1
Suferința în abstinență: cauzată de concentrarea asupra modului în care ar trebui să fie viața
Ceea ce am descoperit este că suferința lor în abstinență avea ceva în comun – a fost cauzată de o variație a unei teme recurente. Acești oameni au cerut (aceasta era tema recurentă) ca viața să se conformeze așteptărilor lor. Cererile lor au făcut să le fie greu să facă față, deoarece aveau căruța înaintea calului, ceea ce înseamnă că erau agățați de cum ar trebui să fie viața. Cum se întâmplă asta? Cum ajungem să ne punem într-o asemenea poziție?
Iată ce provoacă această mizerie: energia se duce pe ce ne concentrăm. Când atenția noastră este concentrată asupra a ceea ce ar trebui să se întâmple, nu ne putem folosi resursele interne pentru a descoperi o adaptare sau o soluție creativă la orice situație cu care ne confruntăm. Suntem scăpați de echilibru și ne aflăm în imposibilitatea de a ne recăpăta sau de a ne reface echilibrul.
Aceasta este cauza suferinței noastre în abstinență: suntem dezechilibrati și nu știm cum să ne restabilim homeostazia. Nu știm să ne auto-reglăm.
Cum putem folosi această perspectivă pentru a ne crește?
Un principiu este că problema nu este niciodată problema reală. Adevărata problemă constă în modul în care facem față sau nu. Aceasta este cheia pentru o recuperare optimă. Viața este ceea ce este, modul în care facem față este ceea ce contează. Orice cerere ca viața să se conformeze dorințelor noastre ne ține blocați și imaturi. Ne împiedică să ne realizăm întregul potențial. Ne împiedică să creștem. Ne diminuează potențialul.
2
Suferința în abstinență: așteptările sunt resentimente premeditate
De cele mai multe ori nu reușim să identificăm cauza suferinței noastre. Nu putem vedea că așteptările noastre sunt adevărata problemă. Atribuim problema unor factori externi – un soț egoist, un șef crud, un partener neiertător, un părinte nerezonabil etc. De ce? Pentru că pentru noi așteptările noastre sunt normale și, prin urmare, rezonabile - ceea ce înseamnă că simțim că avem tot dreptul să ne pretindem cum ar trebui să fie viața. Nu putem vedea cât de nealiniați cu realitatea eram cu adevărat.
Recuperarea optimă necesită să acceptăm următoarele: că nu avem dreptul să ne așteptăm ca alții să se ridice la înălțimea așteptărilor noastre sau să cerem ca viața să fie conformă idealurilor noastre. În întâlnirile A.A. auzim că așteptările sunt resentimente premeditate. Acest lucru este foarte adevărat.
Așteptările nu duc doar la resentimente, ci interferează cu creșterea noastră și cu o conexiune sănătoasă cu ceilalți.
Odată ce începem să realizăm că așteptările noastre sunt adevărata problemă, ne putem descurca să creștem și să renunțăm la cerințele noastre șocante. Începem să vedem că atunci când suntem supărați este pentru că viața nu se conformează cu una dintre așteptările noastre. Bill Wilson a făcut acest punct foarte clar în Doisprezece pași și Douăsprezece tradiții. Când a discutat despre Pasul Zece, el a spus că,
„Este o axiomă spirituală că ori de câte ori suntem deranjați, indiferent de cauză, este ceva în neregulă cu noi.”
3
Reguli inaplicabile
Dacă acceptăm această noțiune,
„Este o axiomă spirituală că ori de câte ori suntem deranjați, indiferent de cauză, este ceva în neregulă cu noi.”
atunci înseamnă că ori de câte ori suntem supărați avem șansa să descoperim una dintre cerințele noastre sau reguli inaplicabile. Acest tip de atitudine față de problemele noastre ne va ajuta să devenim mai conștienți de așteptările noastre fatale și paralizante. Vezi că așteptările noastre nu sunt chiar atât de evidente, majoritatea funcționează în afara conștientizării noastre și majoritatea își au originea în copilăria noastră.
Dr. Alexander Lowen, fondatorul Bioenergetics, a făcut o observație clinică strălucitoare. El a concluzionat că,
Când suferim o pierdere sau o traumă în copilărie care ne amenință sau ne subminează sentimentul de securitate și acceptare de sine, vom cere ca viitorul nostru să inverseze experiențele trecutului nostru.
Noi generăm această așteptare pentru a crea speranță care, la rândul ei, ne asigură existența. Adoptăm această atitudine pentru a rămâne cât mai întregi. Pentru că fără speranța că viitorul nostru ar putea fi diferit, nu ar exista niciun motiv să trăim în continuare. Am renunța. Nu există niciun motiv să trăiești.
Această decizie este însă inconștientă. Nu suntem conștienți că am creat o regulă inaplicabilă (care cere ca viitorul nostru să inverseze experiențele trecutului) până când experimentăm un eveniment care nu se conformează așteptărilor noastre. Apoi reactionam.
Iată câteva dintre așteptările pe care le impunem viitorului nostru în funcție de tipul de rană suferită în copilărie:
- Dacă nu am fost ascultați în copilărie, ne vom aștepta ca toată lumea să ne asculte.
- Dacă nu am fost respectați, vom cere respect.
- Dacă nu am fost văzuți, vom cere să fim văzuți.
- Dacă sentimentele nu au fost luate în considerare, ne vom aștepta să fim luați în considerare.
- Dacă nu am fost iubiți, ne vom aștepta să fim iubiți.
- Dacă nu am fost ascultați, ne vom aștepta la o atenție nedivizată când vorbim.
- Dacă nu am fost iubiți, vom cere să fim iubiți.
- Dacă nu am fost mângâiați, vom cere să fim mângâiați atunci când suntem răniți sau supărați.
Căutăm ceea ce nu am obținut în copilărie, dar aveam nevoie pentru dezvoltarea noastră. Generăm reguli neaplicabile ca o modalitate de a încerca să ne controlăm viitorul pentru a ne asigura că obținem ceea ce avem nevoie. Problema este că nu îi putem controla pe alții și, în cele din urmă, ei nu reușesc să ne satisfacă nevoile sau se răzvrătesc împotriva controlului nostru. Acesta este momentul în care se lovește suferința sobră.
4
Problema înseamnă că ceva este în regulă.
Deci ce facem cu suferința noastră sobră? Trebuie să ne uităm la atitudinea pe care o avem față de probleme în recuperarea noastră. Recuperarea optimă necesită să privim problemele într-o lumină diferită. Problema nu înseamnă că ceva nu este în regulă. Dimpotrivă. Problema înseamnă că ceva este în regulă. Atunci când întâmpinăm probleme, aceasta oferă cu adevărat direcționalitate creșterii noastre. Evidențiază următorul pas pe care trebuie să-l facem în dezvoltarea noastră personală.
Sunt convins că recuperarea optimă poate fi obținută doar atunci când avem sobrietate emoțională. Am definit sobrietatea emoțională în felul următor.
Este atunci când ce este mai bun în noi conduce (este răspunzător de) restul din noi.
Această stare de spirit este atinsă atunci când ceea ce faci este forța determinantă a bunăstării tale emoționale, mai degrabă decât să permită bunăstării tale emoționale să fie prea influențată de o situație în care te afli sau de ceea ce fac sau nu alții.
Pentru a avea sobrietate emoțională, trebuie să renunțăm la așteptările noastre paralizante. Trebuie să încetăm să pretindem ca viața să se conformeze așteptărilor noastre și, în schimb, să adoptăm perspectiva conform căreia este treaba noastră să găsim cel mai bun mod de a face față oricărei provocări pe care ne-o pune viața în față.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu