„Mă străduiesc din răsputeri să mă țin ferm de adevărul că o inimă plină și recunoştinţă nu poate întreţine mari vanităţi. Când este plină de recunoștință, bătăile inimii au în mod cert drept rezultat o explozie de iubire, cea mai frumoasă emoție pe care o putem cunoaște vreodată. ” - Bill W., În viziunea lui Bill
În timp ce toate principiile, practicate dintr-o perspectivă spirituală, pot avea un impact pozitiv asupra vieții noastre emoționale, există un set care are o relație specială cu emoțiile. Sunt trăsături de caracter moral și expresii ale emoției. În plus față de încurajarea emoțiilor sănătoase pe care le numesc, aceste principii sunt o contrapondere directă la emoțiile defecte opuse și contracarează direct sau indirect alte emoții bolnave.
Printre acestea sunt cinci pe care le practicăm în AA: recunoștință, speranță, compasiune, pace și bucurie.
Recunoștința este un principiu moral deoarece este răspunsul corect şi just (drept) la un dar oferit în mmod liber (gratis) de către o persoană care ne face o favoare (prin urmare se plasează sub semnul unui alt principiu cardinal, dreptatea). Avem capacitatea de a primi bunuri de la alții și a mulțumi este modul în care exercităm bine această capacitate, exprimându-ne recunoștința. Dar recunoștința este și o emoție, o capacitate de a experimenta un anumit sentiment care însoțește primirea binelui. Nu doar oferim mulțumiri, ci ne simţim recunoscători. Recunoștința ne dispune moral să acționăm corect și emoțional să ne simțim bine, să facem bine în privința celorlalți și să facem bine în ceea ce privește starea noastră mentală.
Recunoștința promovează sentimentele de bunăstare, deoarece este o percepție a binelui. Este o percepție în ceea ce privește un beneficiu, un beneficiar și un binefăcător, ceea ce Roberts numește cei trei B interconectaţi (bene în latină înseamnă „bun” sau „bine”) care alcătuiesc cadrul în care se încadrează recunoștința.
Recunoștința devine spirituală, o virtute spirituală și o emoție spirituală, atunci când suntem mișcați în răspunsul nostru de o viziune centrată pe Dumnezeu asupra celor trei: dar, primitor și dătător. Aceasta este opinia pe care o câștigăm în AA. Înțelegerea AA este că suntem sobri prin harul lui Dumnezeu. Recunoștința noastră este un răspuns la har, oferit în mod liber (gratis).
Creștem în această recunoștință pe măsură ce ajungem să vedem nu numai sobrietatea noastră, ci fiecare bun propriu pe care îl avem ca daruri de la un Dumnezeu iubitor și pe noi înșine ca binecuvântați. Creștem și mai mult pe măsură ce ajungem să vedem binecuvântările semenilor noștri și ordinea naturală din aceeași perspectivă. Recunoștința este răspunsul nostru drept și iubitor și clar uman la providența lui Dumnezeu, pentru că noi suntem creaturile și copiii săi, făcuți în egală măsură după chipul său și în mod egal dependenți de harul său.
Știm din experiența noastră când am băut că recunoștința, chiar și din soiul de grădină care îl lasă pe Dumnezeu în afara imaginii, a fost o emoție care rareori a apărut spontan în noi. Recunoștința nu era în repertoriul nostru, așa cum ar putea spune unii. Mai probabil, am avut capacitatea, dar a fost foarte afectată. Am luat orice bun pe care l-am avut de la sine, ne-am simțit îndreptățiți sau ne-am acordat credit pentru asta. În loc să căutăm binele și să mulțumim, tendința noastră a fost să căutăm răul și să ne plângem și să respingem. Nemulțumirea a fost modul nostru implicit, creând în noi un climat psihologic care era ostil recunoștinței și ne-a hrănit obsesia de a schimba totul. Acest lucru a creat în mod natural vieți neliniștite și emoții instabile.
Acest lucru începe să se schimbe când ajungem la AA. Dar dacă practica noastră trebuie să fie spirituală și dacă are ca rezultat sobrietate emoțională, recunoștința trebuie să se bazeze ferm pe o înțelegere a lui Dumnezeu ca pe cel care dă toate darurilor bune și pe noi ca pe nişte primitori ai săi favorizați și binecuvântați.
Dacă o practicăm în mod conștient aşa cum este, de nenumărate ori, prin deprinderi precum rugăciunea, meditația și serviciu, în chestiuni şi mari și mici, recunoștința va deveni pe termen lung încorporată în noi ca parte obișnuită, firească, stabilă a caracterului nostru. Vom fi dispuși moral și emoțional spre recunoștință, căutând un motiv pentru a mulțumi chiar și în cele mai dificile circumstanțe. În Pasul 11 vom ajunge apoi la cunoștința că a oferi mulţumiri „pentru toate lucrurile” este voia lui Dumnezeu pentru noi. Spunând că „Sunt un alcoolic recunoscător” va reflecta apoi adevărul despre cine am devenit, după ce am înțeles profund și intim că Dumnezeu, în harul său, poate transforma orice rău, orice durere pe care am suferit-o spre un scop bun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu