Citeşte mai departe ...
THE PEACE OF THE ROOMS: - PROGRAMUL IN 12 PASI - "Twelve steps to freedom. Start with one."
BLOGUL LUI
Stefan -
MESAJE DE RECUPERARE
Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.
.
.
MESAJ:
INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recunoaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne părăseşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – libertatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.
(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)
Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>
Cum am fost
Nu puteam sa dorm noaptea.
Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...
DESPRE MINE
joi, 8 septembrie 2016
Revista "Noi insine" - Gata de zbor (scrisoare catre alcool)
Citeşte mai departe ...
Revista "Noi insine" - impartasire
<< “Mă bucur că existati şi că nu am băut azi !”.
Aceasta este o formulă cu care majoritatea participantilor încheie monologul pe o temă aleasă în cadrul şedinţelor AA. E un format standardizat, un fel de clişeu încetăţenit. O formulă pe care o folosesc şi eu. În faza timpurie a abstinenţei senine reprezintă de fapt recunoştinţa pe care o aducem celor care ne ajută să ne recunoaştem “condiţia umană” în care ne găsim. Ulterior, odată cu acceptarea mentală a neputinţei noastre în faţa alcoolului, se transformă într-o formă de salut care ne defineşte apartenenţa la un grup. Pentru că suntem parte din acea entitate la care am aderat. E un organism viu de care ne-am lipit şi care ne ajută să respirăm, să trăim, să ne creăm speranţe, să devenimi umani în sensul în care ne lipsea atât de mult şi, în primul rând, să ne vedem pe noi înşine. Extrapolând, această formă de susţinere o regăsim în orice alt sistem la care aderăm în scopul menţinerii abstinenţei. Poate fi biserica, poate fi un forum pe internet sau chiar o intâlnire cu un singur alt om cu care avem în comun acelaşi scop: găsirea si păstrarea abstinenţei senine.... >>
Citeşte mai departe ...
Doamne, nu mă nimici / Lasă-mi peste trup lumina!
marți, 7 iunie 2016
7 iunie pe "Prietenii lui Bill" si Revista "Noi insine"
MEDITAȚIE
7 Iunie
Puțini dintre noi sunt în întregime eliberați de sentimentul de vinovăție. Poate ne simțim vinovați pentru cuvintele sau faptele noastre, ori pentru lucrurile nefăcute. Poate ne simțim vinovați chiar pentru acuzațiile false sau iraționale aduse de alții. Atunci când sunt chinuit de un sentiment de vinovăție care mă macină, este evident că nu pot să fac în acea zi tot ce aș fi capabil să fac. Astfel, trebuie să scap de vinovăție – dar nu lăsând-o la o parte, sau ignorând-o, ci identificându-i și corectându-i cauza. Am reușit eu într-un final să învăț să „păstrez lucrurile simple …”?
Fie ca eu să învăț să nu mă las „învinovățit”, să fiu făcut vinovat atunci când nu consider că sunt. Din moment ce fără îndoială că mai există urme de vinovăție de pe urma alcoolismului meu, nu am nevoie de un surplus de vinovăție nejustificată. Mă bazez pe Dumnezeu să mă ajute să clarific aceste lucruri și să mă eliberez de aceste rămășițe chinuitoare de vinovăție, care, justificate sau nu, trebuie să fie recunoscute și înlăturate.
Ce să-mi amintesc azi
Verdictul de vinovăție nu este dat pentru toată viața.
Sursa - Sf. Dimitrie
Citatul săptămânii
7 Iunie
"Cu cât sunt mai mult timp abstinent, cu atât am fost mai beat."
Pe măsură ce am devenit mai conştient, şi am început să lucrez la paşi, din ce în ce mai mult a început să mi se dezvăluie. Îmi amintesc, în special, că stăteam în şedinţe şi ascultăm cum alţii povesteau despre cum au fost arestaţi pentru condus sub influenţă alcoolului şi mă gândeam că asta, mie, nu mi s-a întâmplat . Am fost abstinent mai bine de un an înainte să-mi amintesc că, având şaptesprezece ani, am lovit cu maşină două alte maşini parcate şi am fost arestat pentru conducere în stare de ebrietate. A fost o memorie umilitoare...
În timp ce stau şi reflect la trecutul meu, descoperind adevărul despre băutul şi folositul alcoolului, realizez cât de norocos am fost. Aud că închisorile sunt pline de alcoolici şi dependenţi care nu au ajuns la sobrietate, şi ştiu că eu, cu uşurinţă, aş fi putut fi unul dintre ei.
Astăzi, negarea mea a dispărut şi cu cât sunt mai mult timp abstinent, cu atât îmi dau seama căt am fost de beat.
Sursa - Wisdom of the Rooms - Quote of the Week
Citate zilnice pentru recuperare, 7 mai,
http://www.justfortodaymeditations.com/daily-recovery-quot…/
“Pășește încet și să ai cu tine Cartea Mare” – carte, citat,
Nu ești responsabil pentru boala ta dar ești responsabil pentru propria abstinență.
Citate zilnice pentru recuperare, 7 mai,
http://www.justfortodaymeditations.com/daily-recovery-quot…/
Broșura sponsorului, carte, citat,
Avem nevoie de oameni speciali în viața noastră pentru a putea merge pe calea recuperării. Oamenii speciali sunt ușor de găsit, ei stau chiar înaintea noastră. Se numesc ‘învingători’.
Mă lipesc de învingători și înving cu cei care fac asta. ( I stick with the winners and win with the stickers – joc de cuvinte în engleză, n. tr)
Citate zilnice pentru recuperare, 7 mai,
http://www.justfortodaymeditations.com/daily-recovery-quot…/
Literatură AA – Citat,
Am aflat că principiile de toleranță și iubire trebuie întărite în practica actuală. Nu putem să spunem sau să insinuăm cuiva că trebuie să se alinieze formulei noastre sau va fi excomunicat. Ateistul de la AA poate sta în picioare și să nege zeitatea și totuși să ne informeze cât de mult s-a schimbat în felul cum arată și cum i s-a schimbat atitudinea. Experiența vastă ne spune că-și va schimba gândurile despre Dumnezeu, dar nimeni nu îi spune că trebuie s-o facă.
Nu cerem vreo apartenență religioasă anume nimănui, în spiritul principiilor de toleranță. Oricine este binevenit în rândurile noastre , singura cerință fiind să dorească să renunțe la adicția sa alcoolică. Și să încerce cu sinceritate, o ajustare fericită. Dar nici măcar asta nu cerem.
Într-o asemenea atmosferă, ortodoxul, neortodoxul și necredinciosul se amestecă în mod fericit. Se deschide oricui șansa creșterii spirituale.
Citate zilnice pentru recuperare, 7 mai,
http://www.justfortodaymeditations.com/daily-recovery-quot…/
De la o oră la alta, carte, citat,
Cu cât e mai întunecată umbra, cu atât e mai strălucitoare lumina. Ne oprim din consum și lăsăm umbra dependenței în urmă și începem să vedem noua lumină a vieții noastre. Uneori este atât de puternică încât doare. Nu suntem obișnuiți.
Doamne - așa cum Te înțeleg, acum când sunt curat și lumina abstinenței mă orbește, ajută-mă să înțeleg, să reglez și să fiu recunoscător că am scăpat de umbră.
Citate zilnice pentru recuperare, 7 mai,
http://www.justfortodaymeditations.com/daily-recovery-quot…/
A doua zi l-a gasit pe candidat mult mai intelegator. El a gindit totul din nou. "Poate ca aveti dreptate", spuse, "Dumnezeu trebuie sa aiba putere sa face orice". Apoi a adaugat: "Cu siguranta el nu a facut prea mult pentru mine cind am incercat sa ma lupt cu necazurile alcoolului singur."
A treia zi, avocatul si-a pus viata in grija si directia Creatorului sau si a declarat ca-i perfect de acord sa faca orice este necesar. Sotia sa veni in vizita, fara sa-si faca multe sperante, desi parca vedea ceva diferit la barbatul ei. El incepuse sa aiba o experienta spirituala. -
VIZIUNE PENTRU TINE
AA ‘Big Book’ – Quote
Citatul zilei, Grapevine, 7 iunie:
"Locul unde trebuie să înceapă realizarea unei conștiințe de grup informate este unul din mine."
Alamogordo, N.M., februarie 1985
"Am luat o decizie-nu ne confundați cu faptele"
Grupul de acasă: Bătaia inimii AA
Pilula de abstinență pentru azi, 7 Iunie 2016
SPERANŢĂ PE TERMEN LUNG
"De vreme ce majoritatea dintre noi s-au născut cu o abundenţă de dorinţe naturale, nu este ceva ieşit din comun că de multe ori le permitem acestora să-şi depăşească cu mult scopul lor firesc. Când ne conduc orbeşte sau când pretindem inten ţionat ca ele să ne ofere mai multe satisfacţii sau plăceri decât este posibil sau decât ni s-ar cuveni, acesta este exact momentul în care ne abatem de la nivelul de perfecţiune pe care Dumnezeu vrea să-l atingem aici, pe Pământ. Aceasta este măsura defectelor noastre de caracter sau, dacă doriţi, a păcatelor noastre."
- DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII -
Iată unde se naşte speranţa pe termen lung şi se obţine o pespectivă, atât asupra naturii bolii mele, cât şi asupra drumului recuperării mele. Frumuseţea AA constă în conştientizarea faptului că viaţa mea se va îmbunătăți cu ajutorul lui Dumnezeu. Drumul în AA devine mai bogat, înţelegerea devine adevăr, visele devin realitate – iar ziua de astăzi se va întinde la nesfârşit.
De cum am intrat în lumina AA, inima mi s-a umplut de prezenţa lui Dumnezeu.
În viziunea lui Bill #274.
De unul singur
Parcurgerea drumului spiritual de unul singur este ceva periculos.De câte ori am auzit, chiar oameni cu bune intenții, afirmând cu tărie că se aflau sub ghidarea lui Dumnezeu - când era clar că se înşelau amarnic.Lipsiți şi de experiență, şi de smerenie, ei se mințeau pe sine şi astfel işi justificau cele mai stupide acte pe motivul că aşa le-a dictat Dumnezeu.
Oamenii cu o viață spirituală foarte dezvoltată îşi verifică permanent, prin discuții cu prietenii sau cu sfetnicii lor spirituali, ceea ce li se arată ca fiind ghidare dumnezeiască .Atunci, cu siguranță, un novice nu este bine să se expună neşansei de a face erori stupide, poate chiar tragice.Comentariile şi sfaturile altora sunt deseori departe de a fi perfecte, dar vor fi mereu cu mult mai clare decât orice ghidare nemijlocită, atunci când suntem lipsiți de experiență în stabilirea contactului cu o Putere superioară nouă înşine .
NOTIȚĂ:
Multumesc FEMEILOR din AA pentru ca demonstreaza, inca o data, barbatilor, puterea lor de constientizare prin constinciozitate.
(Principiul Perseverentei)
(TOATE postarile si traducerile de mai sus sunt realizate de aceste femei!).
duminică, 29 mai 2016
vineri, 27 mai 2016
Pilula de abstinenta pentru azi, 27 Mai 2016
"Zi de zi încercăm să ne apropiem cât mai mult de perfecţiunea lui Dumnezeu. Aşa că nu trebuie să ne consumăm cu lamentările..."
- ÎN VIZIUNEA LUI BILL -
AA nu este un program care-ţi spune ce să nu faci, ci ce să faci.
AA nu este o lege marţială; este libertate.
AA nu înseamnă să-mi plâng defectele, ci să-mi dau toată silinţa ca să le corectez.
AA nu înseamnă căire, ci izbăvire.
AA nu înseamnă să fiu blestemat pentru păcatele mele, cele din trecut şi cele din prezent.
AA presupune să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru progresul pe care îl realizez astăzi.
Revista Noi înşine
luni, 8 februarie 2016
Pilula pentru azi - O CALE SPRE CREDINTA
Preluare de pe Prietenii lui Bill
Citeste Revista Noi înşine !
sâmbătă, 6 februarie 2016
Grapevine Quote
“Dacă pur şi simplu scap de un defect de caracter – mă eliberez de el – Puterea mea Superioară îl va înlocui cu o trăsătură pozitivă de caracter. Atunci când eliberez mania, mă trezesc că sunt mai prietenos. Atunci când scap de ura, mă trezesc că sunt mai iubitor. Când scap de frică, devin mai sigur.”
Grapevine Quote
Preluare de pe Prietenii lui Bill
H.A.L.T.
<< Singura mea treaba:
Voi trăi un stil de viață sanatos, nu unul distructiv. Recuperarea mea este responsabilitatea mea, dacă nu am grijă de ea, nimeni nu va avea, nimeni altcineva nu o poate face. Dacă mă simt alunecând în gândire negativă, letargie, epuizare, meschinărie sau autocompătimire, îmi voi pune întrebările la care este important pentru mine să răspund.
Sunt prea: - Înfometat, - Furios, - Singur, -Obosit ?
Dacă răspunsul este da la oricare dintre acestea, mă voi îngriji de mine însumi, ca să nu mă joc de-a recăderile. Mă voi întreba dacă am suficient de mult exercițiu și odihnă. Voi mânca alimente nutritive care îmi dau energia de care am nevoie pentru recuperarea mea. Voi căuta companie și relații. Mă voi asigura că mi-am făcut timp de reflecție și meditație.
Pot fi responsabil de propria mea experiența.>>
Preluare de pe Prietenii lui Bill
marți, 2 februarie 2016
resentimentul si invinovatirea
Eliminand invinovatirea nu mai permit nimanui să trăiască in mintea mea.
Pocket Sponsor – Book – Quote
vineri, 15 ianuarie 2016
CONSIDERATII ASUPRA PASULUI 10
Trebuie să lucrăm continu la acest Pas, el ne va da posibilitatea de a elimina durerea provocată de noi înșine sau de către alții. Monitorizând sentimentele noastre, emoțiile noastre, fanteziile și acțiunile noastre vom fi în măsură să reparăm tot ceea ce ne face să ne simțim prost.
Prin această sugestie de a face un inventar în fiecare zi, mă întreb, sincer, care îmi sunt defectele de caracter apărute în relațiile cu oamenii și situațiile din jurul meu? Mă pot întreba, am folosit instrumentele programului AA, m-am rugat, am mulțumit lui Dumnezeu pentru tot ce am primit azi precum și pentru lucrurile bune pe care le-am reușit să le fac azi?
Boala și nelucrarea programului AA ne poate arunca din nou în frică și confuzie folosindu-se de perversitatea ei. Ne va convinge că ne este bine, că am făcut tot ce s-a sugerat și că nu mai e chiar atât de necesar să-mi fac acest inventar zilnic - eu nu mai greșesc pentru că mi-am corectat defectele de caracter, o amăgire care se va dovedi dureroasă mai târziu
Când vom începe să ne simțim siguri, fericiți și relațiile noastre devin mult mai comfortabile multi dintre noi "uită". Uităm să mergem la întâlniri, să sunăm sponsorul sau să vorbim la telefon cu prienii noșrii din AA. Această iluzie devine foarte periculoasă, iluzia că putem rezolva totul singuri, fără a mai avea un contact conștient cu grupul, și cu ce este mai important, cu Dumnezeu.
Eu nu sunt un specialist, un terapeut, nu sunt atotștiutor, nu sunt un model, sunt un ”alcoolic în recuperare” și imi place să păstreze lucrurile cât mai simplu posibil, să nu uit niciodată de boala mea. Pasului 10 mă ajută, practicarea lui îmi întreține viața. Practicarea lui este igiena mentală care trebuie să devină un obicei pentru mine.
Prin această etapă a călătoriei mele am început să-mi revizuiesc evenimentele zilei prin amintire, jurnalizare și partajare. Am depus efort pentru a curăța gunoiul din trecutul meu, și nu am nici o dorinta de a acumula altul. Practica zilnică a Pasului 10 previne acumularea.
Prin inventarul zilnic făcut am descoperit că în multe problem au apărut conflicte. Conflicte în care nu am folosit argumente, m-am folosit de starea mea emoțională și am acționat impulsiv spunând lucruri care au acționat negativ. Când există asatfel de moduri în care am acționat trebuie să-mi cer imediat iertare, să repar ce am stricat. Trebuie să învăț să-mi anihilez mândria (egoul) – nu demnitatea, și să accept că și ceilalți oameni au dreptate, că s-ar putea să fie și ei bolnavi, că au și ei emoții și sentimente rănite, că până la urmă au și ei nevoie de iertare și înțelegere așa cum am nevoie și eu.
Înventarul Pasului 10 mă ajută să învăț să recunosc atunci când am greșit, să-mi asum responsabilitatea faptelor, acțiunilor și cuvintelor mele, să devin mai conștient de impactul cel poate avea asupra altora și modul în care aceste defecte de comportament lezează personalitatea lor . E necesar să repar imediat ce am greșit, pentru ei și pentru mine.
Pasul 10 este cu adevărat un pas de zi cu zi. Acesta devine mai ușor de făcut odată ce este practicat permanent. Aruncarea la coșul de gunoi a defectelor mele îmi permite să capăt seninătatea neccesară în toate aspectele vieții, merită efortul.>>
miercuri, 13 ianuarie 2016
Pilula pentru azi 13 Ianuarie 2016
NU SE ÎNTÂMPLĂ PESTE NOAPTE
"Noi nu suntem vindecați de alcoolism. Tot ce avem cu adevărat este o amânare zilnică în păstrarea condiţiei noastre spirituale."
- ALCOOLICII ANONIMI -
Citeste Revista Noi înşine !






