PASUL 8

 „Am întocmit o listă cu toate persoanele cărora le-am

făcut necazuri şi am consimţit să reparăm aceste rele."

Paşii 8 şi 9 vizează relaţiile personale. Mai întîi, aruncăm o privire în urmă, pentru a încerca să descoperim unde am greşit apoi încercăm, cu vigoare, o reparare a răului pe care l-am făcut; şi în al treilea rînd, după ce am eliminat astfel reziduurile trecutului, ne gîndim serios la cum am putea dezvolta, folosind noile cunoştinţe achiziţionate despre sine, cele mai bune relaţii posibile cu fiecare fiinţe umane pe care o cunoaştem.

Nu este o treabă simplă. Este o sarcină de care ne putem achita cu o pricepere mereu îmbunătăţita cu timpul, dar o sarcină care niciodată nu se va încheia cu adevărat. Învăţarea traiului în cea mai deplină pace, cooperare şi frăţie cu toţi semenii, bărbaţi sau femei, oricine ar fi, este o experienţă fascinantă şi emoţionantă. Fiecare membru AA a descoperit că poate progresa prea puţin pe acest nou drum în viaţă, pînă nu face cu adevărat o investigaţie exactă şi fără rezerve a trecutului sau, pentru a şti ce urme au lăsat ravagiile provocate de el în viaţa semenilor. Pînă la un anumit nivel, a făcut aceasta investigaţie prin inventarul moral, dar acum a sosit vremea necesităţii de a-şi dubla eforturile, pentru a vedea cîţi oameni a rănit şi în ce mod. Aceasta redeschidere de vechi răni emoţionale - unele vechi, altele poate chiar uitate, iar unele care încă supurează dureros - poate părea, la prima vedere, o operaţie chirurgicală fără sens. Dar, dacă se porneşte cu bunăvoinţă, atunci marile avantaje ale acestei acţiuni vor apărea atît de repede, încît, pe măsură ce se topesc obstacole după obstacole, durerea se va potoli.

Obstacolele sînt, totuşi, reale. Primul şi cel mai greu de trecut este legal de iertare. În clipa în care cugetăm la o relaţie strîmbă sau ruptă cu cineva anume, emoţiile pornesc în defensive. Ca să scăpăm de privitul în faţă al lucrurilor rele pe care le-am făcut noi altora, ne concentrăm cu ura asupra răului pe care ni l-au făcut nouă persoanele respective. Această atitudine este reală mai ales atunci cînd vreun om ne-a făcut cu adevărat mult rău. Triumfători, ne legăm de comportamentul incorect al acelei persoane şi-l folosim ca o scuză perfectă, pentru a minimaliza sau a da uitării propria noastre comportare.

Aici este mare nevoie să ne stăpînim, sută la sută. Nu prea are sens să rîdă ciob de oale sparte. Să ne amintim, că nu numai alcoolicii sînt victime ale emoţiilor dereglate. În plus, este de obicei - adevărat că apucăturile noastre, pe cînd beam, au agravat defectele altora. Nu odată ne-am împins prietenii pînă la limita răbdării şi am reuşit să-i facem negri de mînie chiar şi pe acei oameni care nu dădeau nici două parale pe noi. În multe situaţii avem de-a face chiar cu tovarăşi de suferinţă, cărora le-am adîncit durerile. Dacă tot vine vorba să cerem iertare pentru noi-înşine, de ce n-am începe prin a-i ierta noi pe ei, o dată pentru totdeauna?

Pe cînd ne făceam lista persoanelor pe care le-am rănit, mulţi dintre noi ne-am izbit de încă un obstacol. Am fost puternic şocaţi cînd ne-am dat seama că ne pregăteam să ne prezentăm în faţa celor pe care îi răniserăm, ca să ne admitem purtarea noastre detestabilă. Fusese şi aşa destul de stînjenitor să admitem totul, lui Dumnezeu, nouă înşine şi unei alte fiinţe umane. Dar perspective de a face cu adevărat o vizită, sau numai de a scrie o scrisoare, tocmai celor în cauză, acum ne-a copleşit de tot, în special la gîndul că nu valorăm mai nimic în ochii celor mai mulţi dintre ei. Mai erau şi cazuri în care unii nici nu erau, din fericire, conştienţi de răul pe care li-l făcuserăm. De ce nu se poate, ne tînguiam noi, să dăm uitării acele fapte? La ce să ne mai şi gîndim la acei oameni? Cam aşa arătau căile prin care frica făcea conspiraţie cu trufia, ca să zădărnicească întocmirea unei liste cu toţii cei pe care i-am rănit.

Unii dintre noi ne-am mai văzut confruntaţi şi cu un obstacol de o cu totul altă natură. Ţineam morţiş ca, pe cînd beam, noi n-am făcut rău nimănui decît nouă înşine. Familiile noastre n-au suferit, pentru că ne plăteam toate datoriile şi nu beam decît rareori acasă. Asociaţii noştri n-au suferit pentru că, de obicei, ne vedeam de treabă în afaceri. Reputaţia noastră nu suferise, pentru că puţini ştiau că beam. Cei care ştiau, ne asigurau cîteodată de faptul că o beţie zdravănă nu era decît o greşeală a unui om cumsecade. Atunci, ce rele să fim făcut? În nici un caz mai multe decît ar putea repara cîteva scuze, prezentate în treacăt.

Această atitudine este, desigur, rezultatul uitării intenţionate. Este o atitudine pe care n-o poate schimba decît o cercetare profundă şi onestă a motivelor şi acţiunilor noastre.

Deşi, în unele cazuri, nu mai putem repara nimic, iar în altele, este de preferat să întîrziem cu reparaţiile o vreme, este necesar să examinăm, cu precizie şi în amănunt, modul în care i-a afectat viaţa noastră trecută pe alţii. În multe situaţii, vom constata că răul făcut altora este minor, dar pe noi ne chinuie un grav şoc emotiv din cauza celor făcute. Conflictele emoţionale dăunătoare foarte profunde, uneori chiar complet date uitării, persistă în subconştient. La vremea la care s-au produs, poate că ne-au provocat atît de violente tulburări emoţionale încît ne-au deteriorat viaţa şi personalitatea cît se putea mai rău.

Dacă obiectivul reparării greşelilor noastre faţă de alţii este primordial, nu este mai puţin necesar să desprindem, din examinarea relaţiilor noastre personale, toate informaţiile pe care le putem obţine, oricît de mici, despre sine şi despre dificultăţile noastre fundamentale. Deoarece relaţiile proaste cu alte fiinţe umane au fost aproape întotdeauna cauza imediată a nenorocirii noastre, inclusiv a alcoolismului, nici un alt teren nu poate fi mai propice investigaţiei şi mai bogat în informaţiile care ne interesează. O reflectare calmă şi înţeleaptă, asupra relaţiilor personale, ne poate adînci cunoaşterea de sine. Putem vedea bine în spatele defectelor noastre de suprafaţă, ca să le înţelegem pe cele din adîncime, defecte care au fost uneori responsabile pentru întreg tiparul vieţii noastre. Am descoperit că un examen amănunţit şi profund este binefăcător şi merită tot efortul.

Apoi, s-ar putea să ne întrebăm ce anume să înţelegem prin "am făcut necazuri" altor oameni. Ce fel de "necazuri" îşi fac - de fapt ­oamenii, unii altora? Pentru a defini termenul de "necazuri" într-un mod practic, am putea spune că este vorba de rezultatul ciocnirii instinctelor, ciocnire care produce rău fizic, mental, emoţional sau spiritual altora. Spiritul nostru, mereu arţăgos, stîrneşte furia în ceilalţi. Minciunile şi înşelăciunile noastre îi privează pe alţii nu numai de bunurile lor lumeşti, ci şi de securitatea emoţională şi de pacea sufletească. De-a dreptul îi invităm să devină dispreţuitori şi răzbunători. Comportarea noastră sexuală egoistă poate da naştere geloziei, suferinţei şi unei puternice dorinţe de răzbunare.

Aceste grosolane devieri în purtare sînt departe de a fi lista completă a relelor pe care le facem. Să ne gîndim la cîteva dintre cele mai subtile, care pot fi uneori tot atît de dăunătoare. Să presupunem că în viaţa de familie sîntem zgîrciţi, iresponsabili, nesimţiţi sau distanţi. Să presupunem că sîntem iritabili, critici nerăbdători şi lipsiţi de umor. Să presupunem că-l potopim cu atenţia noastră pe unul dintre membrii familiei şi-i neglijăm pe ceilalţi. Ce se întîmplă, cînd încercăm să dominăm întreaga familie, fie printr-o lege de fier, fie prin neîncetate directive amănunţite despre cum ar trebui să trăiască toţi, de la o oră la alta? Ce se petrece, cînd ne bălăcim în deprimare şi autocompătimire - care mustesc în fiecare por al nostru şi de care îi contaminăm pe toţi din jur? O asemenea listă de necazuri făcute altora - din cele care fac viaţa dificilă şi, deseori, de neîndurat, alături de noi, alcoolici activi - poate fi continuate aproape la infinit. Cînd ducem cu noi asemenea trăsături de personalitate, la serviciu, la cumpărături, în societatea prietenilor, ele pot produce tot atîtea necazuri cîte le au produs acasă.

După ce am investigat cu grijă întreaga gamă a relaţiilor umane şi după ce am hotărît cu precizie care trăsături de caracter au dăunat altora şi i-au tulburat, putem începe să scotocim în memoria noastră, în căutarea persoanelor pe care le-am ofensat. N-ar trebui să fie prea greu să-i reperăm pe cei mai apropiaţi şi mai grav afectaţi. Apoi, cu fiecare an din trecut pe care îl trecem în reviste, pînă unde ne ajute memoria, vom sfîrşi prin a compune o listă lungă de nume de oameni pe care i-am afectat, într-un fel sau altul. Este necesar, desigur, să cumpănim cu grijă fiecare situaţie. Vom vrea să ne vedem propriile noastre fapte şi să le admitem, iertînd răul, real sau imaginar, care ni s-a făcut nouă. Este necesar să evităm să judecăm în mod extremist, atît pe noi-înşine, cît şi pe cei implicaţi. Nu trebuie să exagerăm, nici defectele noastre, nici ale lor. Ţinta noastră neclintită va fi să ne păstrăm un punct de vedere ponderat şi obiectiv.

Atunci cînd creionul se va împiedica, ne vom întări şi însenina, amintindu-ne ce însemnătate a avut experienţa acestui Pas pentru alţi membri AA. Este începutul sfîrşitului izolării de semeni şi de Dumnezeu.