„L-am rugat cu umilință să înlăture neajunsurile noastre”.
După ce am hotărât că vrem ca Dumnezeu, așa cum Îl înțelegem, să ne elibereze de aspectele inutile sau distructive ale personalității noastre, am ajuns la Pasul al șaptelea. Nu am putut face față singuri calvarului vieții. Abia când am făcut o adevărată mizerie din viața noastră, am realizat că nu o putem face singuri. Admițând acest lucru, am obținut o privire de umilință. Acesta este ingredientul principal al pasului șapte. Umilința are mult de-a face cu a fi sinceri cu noi înșine, ceea ce am exersat de la Pasul Unu. Ne-am acceptat dependența și neputința. Am găsit o putere dincolo de noi înșine și am învățat să ne bazăm pe ea. Ne-am examinat viețile și am descoperit cine suntem cu adevărat. A fi cu adevărat umil înseamnă a accepta și a încerca sincer să fim cine suntem. Niciunul dintre noi nu este perfect bun sau perfect rău.
Smerenia face parte din menținerea curată la fel de mult ca mâncarea și apa pentru a rămâne în viață. Pe măsură ce dependența noastră a progresat, ne-am dedicat energia pentru a ne satisface dorințele materiale. Toate celelalte nevoi erau dincolo de atingerea noastră. Ne-am dorit întotdeauna satisfacerea dorințelor noastre de bază.
Defectele de caracter sunt acele lucruri care provoacă durere și mizerie toată viața noastră. Dacă ar fi contribuit cu adevărat la sănătatea și fericirea noastră, nu am fi ajuns la o asemenea stare de disperare. A trebuit să fim pregătiți pentru ca Dumnezeu să îndepărteze aceste defecte.
Al șaptelea pas este un pas de acțiune și este timpul să-i ceri lui Dumnezeu ajutor și alinare. Trebuie să înțelegem că modul nostru de a gândi nu este singurul mod; alți oameni ne pot da direcție. Când cineva subliniază un defect, prima noastră reacție poate fi una de apărare. Trebuie să ne dăm seama că nu suntem perfecți. Întotdeauna va fi loc de creștere. Dacă vrem cu adevărat să fim liberi, ne vom uita bine la ceea ce ni se arată. Dacă neajunsurile pe care le descoperim sunt reale și avem șansa să scăpăm de ele, cu siguranță vom experimenta un sentiment de bine.
Unii vor dori să se îngenuncheze pentru acest pas. Unii vor fi foarte liniștiți, iar alții vor depune un mare efort emoțional pentru a arăta o dorință intensă. Cuvântul smerit se aplică pentru că ne apropiem de această Putere mai mare decât noi înșine pentru a cere libertatea de a trăi fără limitările căilor noastre din trecut. Mulți dintre noi sunt dispuși să o facă fără rezerve, pe o credință oarbă pură, pentru că ne-am săturat de ceea ce am făcut și de cum ne simțim. Indiferent ce funcționează, mergem până la capăt.
Acesta este drumul nostru către creșterea spirituală. Ne schimbăm în fiecare zi pentru a ne trage treptat, cu grijă și pur și simplu din izolarea și singurătatea dependenței în curentul principal al vieții. Aceasta nu vine din dorință, ci din acțiune și rugăciune. Obiectivul principal al Pasului Șapte este să ieșim din noi înșine și să ne străduim să atingem voința Puterii noastre Superioare.
Dacă suntem neglijenți și nu reușim să înțelegem sensul spiritual al acestui pas, este posibil să avem dificultăți și să stârnim necazuri vechi. Un pericol este să fim prea duri cu noi înșine.
Împărtășirea cu alți dependenți în recuperare ne ajută să nu devenim serioși cu noi înșine. Acceptarea defectelor altora ne poate ajuta să devenim suficient de umili pentru a ne elibera de propriile defecte. Dumnezeu lucrează adesea prin cei cărora le pasă suficient de recuperarea noastră pentru a ne ajuta să ne conștientizăm deficiențele noastre.
Am observat că smerenia joacă un rol important în acest Program și în noul nostru mod de viață. Ne facem inventarul; devenim pregătiți să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne îndepărteze defectele de caracter; Îi cerem cu umilință să înlăture neajunsurile noastre. Acesta este drumul nostru către creșterea spirituală și vom dori să continuăm. Suntem pregătiți pentru Pasul 8.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu