BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


Se afișează postările cu eticheta PILULA ZILNICA DE ABSTINENTA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PILULA ZILNICA DE ABSTINENTA. Afișați toate postările

marți, 28 noiembrie 2017

Pilula zilnica de abstinenta

DISCIPLINA DE ZI CU ZI
.... când acestea trei (autoanaliza, meditaţia şi rugăciunea) se leagă şi se întrepătrund logic, va rezulta un fundament indestructibil al vieţii.
- DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII -

Ultimii trei Paşi ai programului invocă disciplina iubitoare a lui Dumnezeu în ceea ce priveşte natura mea încăpăţânată. Dacă în fiecare seară voi dedica măcar câteva clipe analizei întâmplărilor principale ale zilei, recunoscând în acelaşi timp acele aspecte mai puţin favorabile, voi obţine o istorie personală a propriei individualităţi, una de o importanţă majoră în drumul meu spre descoperirea de sine. Am fost în stare să-mi remarc evoluţia, sau lipsa acesteia, şi să mă rog în timpul meditaţiilor mele să fiu eliberat de acele defecte persistente care îmi provoacă suferinţă Meditaţia şi rugăciunea mă învaţă totodată arta concentrării şi ascultării. Descopăr că agitaţia de pe parcursul zilei devine lipsită de importanţă atunci când Îl rog să mă îndrume. Exerciţiul de a-I cere să mă ajute în lupta mea pentru perfecţiune, înnobilează monotonia fiecărei zile, căci ştiu că orice lucru făcut cum se cuvine este o chestiune onorabilă. Disciplina de zi cu zi a rugăciunii şi meditaţiei mă va păstra într-o bună condiţie spirituală, capabil de a înfrunta toate surprizele zilei – fără să mă gândesc la băutură.

Preluare de pe Prietenii lui Bill

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Pilula zilnica de abstinenta

INTUIŢIE ŞI INSPIRAŢIE
... ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea inspiraţie, gândire intuitivă, sau vreo decizie. Ne relaxăm şi o luăm uşor. Nu ne încordăm.
- ALCOOLICII ANONIMI -

Îmi investesc timpul în ceea ce iubesc cu adevărat. Pasul Unsprezece reprezintă o disciplinare care ne permite mie şi Puterii mele superioare să fim împreună, aducându-mi aminte că, prin intervenţia lui Dumnezeu, intuiţia şi inspiraţia sunt posibile. Practicarea Paşilor oferă iubirea de sine. În încercarea susţinută de a-mi îmbunătăți contactul conștient cu Puterea Superioară, îmi amintesc în treacăt de trecutul meu bolnav, cu tiparele lui de gândire grandomană şi senzaţiile false de omnipotenţă. Când mă rog să am puterea de a îndeplini voia lui Dumnezeu pentru mine, devin conştient de neputința mea. Smerenia şi o iubire normală faţă de sine sunt compatibile, o consecinţă directă a practicării Pasului Unsprezece.

Preluare de pe prietenii lui Bill

marți, 17 octombrie 2017

„Te-ai rugat pentru abstinenta in ziua in care ai baut?”

Pilula zilnică de abstinență pentru azi 17 Octombrie 2017

O ÎNDREPTARE ZILNICĂ
Fiecare zi este o zi în care trebuie să ţinem cont de voia lui Dumnezeu în absolut toate activităţile pe care le întreprindem.
- ALCOOLICII ANONIMI -


Cum îmi menţin condiţia spirituală? Pentru mine este destul de simplu: în fiecare zi îi cer Puterii mele superioare să-mi ofere darul abstinenţei pentru acea zi! Am vorbit cu mulţi alcoolici care s-au apucat iar de băut şi întotdeauna îi întreb:

„Te-ai rugat pentru abstinenţă în ziua în care ai băut?”

Niciunul dintre ei n-a răspuns afirmativ. În timp ce lucrez la Pasul Zece şi încerc să-mi menţin în fiecare zi locuinţa curată, sunt conştient că dacă mă rog pentru o graţiere zilnică, o voi primi.

Preluare de pe Prietenii lui Bill




sâmbătă, 7 octombrie 2017

Pilula zilnica de abstinenta

Pilula zilnică de abstinență pentru azi 7 Octombrie 2017

MONITORIZARE ZILNICĂ

Ne-am continuat inventarul personal...
- DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII -


Axioma spirituală la care se face referire în Pasul Zece – „de fiecare dată când suntem tulburaţi, oricare ar fi cauza, ceva nu e în ordine cu noi” – îmi spune, de asemenea, că nu există excepţii la această afirmaţie. Oricât de iraţionali ar putea părea cei din jur, nu trebuie să reacţionez negativ.
Indiferent de ce se întâmplă în jurul meu, voi avea întotdeauna privilegiul şi responsabilitatea de a alege ce se întâmplă înăuntrul meu. Sunt creatorul propriei realităţi. Când îmi fac inventarul zilnic, ştiu că trebuie să încetez a-i judeca pe alţii. Dacă îi judec pe alţii, probabil că mă judec pe mine însumi. Cel care mă supără cel mai mult, îmi este cel mai bun profesor. Am multe de învăţat de la el sau ea, iar în sufletul meu, ar trebui să-i mulţumesc acelei persoane.

Preluare de pe Prietenii lui Bill

joi, 5 octombrie 2017

Pilula zilnica de abstinenta

CERCUL ŞI TRIUNGHIUL
Cercul reprezintă întreaga lume AA, iar triunghiul reprezintă cele Trei Moşteniri AA: Recuperarea, Unitatea şi Serviciile. În lumea noastră minunată, am descoperit eliberarea de obsesia noastră fatală.
- AA AJUNGE LA MATURITATE -


La începutul vieţii mele în AA, m-am implicat în servicii, şi am descoperit că explicaţia siglei socie tăţii noastre este foarte nimerită. În primul rând, un cerc al iubirii şi al serviciului cu un triunghi foarte bine echilibrat în interior, baza căruia reprezintă Recuperarea noastră prin intermediul celor Doispre zece Paşi. Iar celelalte două laturi reprezintă respec tiv Unitatea şi Serviciile. Cele trei laturi ale triun ghiului sunt egale. Pe măsură ce am evoluat în AA, în scurt timp am început să mă identific cu acest simbol. Eu sunt cercul, iar cele trei laturi ale triunghiului reprezintă trei aspecte ale personalităţii mele: cea fizică, echilibrul emoţional, spiritualitatea - cea din urmă constituind baza triunghiului. Luate ca un tot întreg, toate cele trei aspecte ale personalităţii mele se traduc printr-o viaţă abstinentă şi fericită.

Preluare de pe Prietenii lui Bill

duminică, 24 septembrie 2017

Astazi sunt alcoolic

Pilula zilnica de abstinenta pentru azi 24 septembrie 2017

VIGILENŢĂ

Am înţeles adevărul care a fost demonstrat în repetate
rânduri: „Dacă eşti alcoolic, rămâi aşa pentru tot restul
vieţii”. Dacă începem să bem din nou după o perioadă de
abstinenţă, în scurt timp suntem într-o stare mai proastă ca
niciodată. Dacă avem de gând să renunţăm la băutură, nu
trebuie să avem nici un fel de reţinere şi nici un fel de iluzie
cum că, într-o bună zi, vom deveni imuni la alcool.
- ALCOOLICII ANONIMI -

Astăzi sunt alcoolic. Mâine nu voi fi cu nimic mai diferit. Alcoolismul meu rămâne în mine, acum şi pentru tot restul vieţii. Nu trebuie să uit niciodată ce sunt. Dacă nu voi recunoaşte şi nu voi conştientiza în fiecare zi boala de care sufăr, alcoolul mă va ucide în cele din urmă. Nu particip la un joc în care o pierdere este un dezavantaj temporar. Mă lupt cu boala mea, pentru care nu există leac, ci doar acceptare zilnică şi vigilenţă.

Preluare de pe Prietenii lui Bill


luni, 7 august 2017

UN “PROIECT DE VIATA”

Pilula zilnică de abstinență pentru azi 7 august 2017
UN “PROIECT DE VIAŢĂ”
Şi noi, la rândul nostru, căutam aceeaşi scăpare cu disperarea celor care se îneacă. Ceea ce la început părea un fir pai, s-a transformat în mâna puternică a lui Dumnezeu. Am primit o nouă viaţă sau, dacă vreţi, un „proiect de viaţă” cu adevărat eficient.
- ALCOOLICII ANONIMI -

În fiecare zi încerc să-mi ridic moralul şi mâinile în semn de mulţumire lui Dumnezeu pentru că mi-a arătat „un proiect de viaţă” care chiar are efect datorită formidabilei noastre comunităţi. Dar ce este, de fapt, acest „proiect de viaţă” care „funcţionează cu adevărat”? În cazul meu, este lucrul cât mai sârguincios asupra celor Doisprezece Paşi, conştiinţa neclintită a existenţei unui Dumnezeu care mă iubeşte necondiţionat şi speranţa că, în fiecare nouă zi, există un scop al existenţei mele. Sunt într-adevăr foarte, foarte binecuvântat în cadrul comunităţii.

Preluare de pe Prietenii lui Bill

sâmbătă, 15 iulie 2017

ORGOLIUL

Pilula zilnică de abstinență pentru azi 15 iulie 2017
ORGOLIUL
De mii de ani cerem mai mult decât porţiile de siguranţă, prestigiu şi romantism care ni se cuvin. Când se părea că avem succes, beam ca să avem vise şi mai mari. Când eram frustraţi, chiar şi într-o mică măsură, beam ca să uităm de necaz. Niciodată nu aveam suficient din ceea ce credeam că vrem.
În toate aspiraţiile acestea, dintre care multe erau bine intenţionate, handicapul nostru major îl reprezenta lipsa smereniei. Nu eram în stare să înţelegem că valorile morale şi spirituale trebuie să fie pe primul loc, şi că satisfacţiile materiale nu reprezentau scopul vieţii.
- DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII -

Mă apucam din când în când de Pasul Şapte, doar ca să mă prăbuşesc şi să mă adun din nou. Ceva lipsea şi nu puteam prinde impactul Pasului. Ce omisesem? Un singur cuvânt: citit dar trecut cu vederea, baza tuturor Paşilor şi chiar a întregului program al Alcoolicilor Anonimi – cuvântul acesta este „umil”.
Am priceput care îmi sunt neajunsurile: nu eram consecvent; mă înfuriam repede; eram prea absorbit de mila de sine; şi mă tot întrebam, de ce eu?. După care mi-am amintit, „Orgoliul duce la prăbuşire”, aşa că am eliminat orgoliul din viaţa mea.

Preluare de pe Prietenii lui Bill


joi, 13 iulie 2017

Pilula zilnica de abstinenta


RENUNŢĂ LA EGOISM

Căci fără o oarecare doză de smerenie, nici un alcoolic nu poate duce o viaţă în abstinenţă... Fără smerenie, ei n-ar putea duce o viaţă cu sens sau, pe de altă parte, n-ar putea face apel la credinţa care poate ţine piept oricărei situaţii critice.
- DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII -

De ce mă împotrivesc cuvântului „smerenie”? Nu mă smeresc în faţa altor oameni, ci în faţa lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţeleg eu. Smerenia înseamnă „să dai dovadă de respect”, iar având o atitudine umilă îmi dau seama că nu sunt centrul universului. Pe vremea când beam, mă consumam în trufia de sine şi în egoism. Simţeam că lumea se învârte în jurul meu, că eu sunt stăpân pe propriul destin. Smerenia îmi permite să mă bazez mai mult pe Dumnezeu atunci când depăşesc obstacolele, atunci când mă confrunt cu propriile imperfecţiuni, astfel încât să pot evolua din punct de vedere spritual. Trebuie să rezolv probleme mult mai dificile ca să- mi cresc performanţa şi, pe măsură ce mă confrunt cu obstacolele vieţii, trebuie să învăţ să le depăşesc cu ajutorul lui Dumnezeu. Comunicarea zilnică cu Dumnezeu îmi demonstrează smerenia şi îmi dă posibilitatea să-mi dau seama că o entitate mult mai puternică decât mine este dispusă să mă ajute, dacă încetez să mă mai cred Dumnezeu.

Preluare de pe Prietenii lui Bill


marți, 11 iulie 2017

meditatia zilei

Pilula zilnică de abstinență pentru azi 11 iulie 2017

UN MOMENT DE COTITURĂ
Am avut parte de un moment de cotitură în viaţa noastră atunci când am început să căutăm smerenia drept ceea ce doream cu adevărat să obţinem, şi nu ceea ce ar trebui să avem.
- DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII -


Dacă nu mă bucur de viaţa în AA, atunci revin la întunericul şi disperarea alcoolismului. Sunt fericit atunci când atitudinea mea față de Dumnezeu şi smerenia ia forma mai mult a unei dorinţe, şi mai puţin a unei obligaţii. Întunericul din viaţa mea se preschimbă în lumină orbitoare când îmi dau seama că dacă sunt sincer şi corect atunci când mă ocup de inventarul meu, viaţa mi se va umple de seninătate, libertate şi fericire. Credinţa în Puterea mea Superioară devine mai puternică şi avalanşa de recunoştinţă îmi invadează fiinţa. Sunt convins că dacă eşti smerit, înseamnă că eşti corect şi sincer faţă de tine şi faţă de Dumnezeu. Atunci atitudinea smerită devine ceea ce “vreau cu adevărat”, şi nu ceea ce “ar trebui să am”.

Preluare de pe Prietenii lui Bill


luni, 19 iunie 2017

Pilula zilnica de abstinenta

pentru azi 19 iunie 2017

„REGENERAREA AA”

Iată care este paradoxul regenerării AA: putere
izvorâtă din slăbiciune şi înfrângere totală, abandonarea
vieții trecute drept condiție pentru găsirea unei vieți noi.
- AA AJUNGE LA MATURITATE -


<< O mie de înfrângeri din partea Regelui Alcool nu m-au încurajat să mă declar învins. Credeam că ţine de o obligaţie morală să-l înving pe „inamicul-prieten”. La prima mea întrunire AA, am fost binecuvântat cu senzaţia că e absolut normal să te declari învins în faţa unei boli care nu avea nici o tangenţă cu “structura mea morală”. Când am păşit pragul AA-ului, am ştiut din instinct că mă aflu în prezenţa unei mari iubiri. Fără niciun efort din partea mea, am devenit conştient că a mă iubi pe mine însumi era bine şi corect, aşa cum a fost voia lui Dumnezeu. Acolo unde gândurile mă ţineau ostatic, sentimentele m-au eliberat. Sunt recunoscător. >>

Preluare de pe Prietenii lui Bill


luni, 29 mai 2017

Pilula zilnica de abstinenta

pentru azi 29 mai 2017

TOLERANŢA ADEVĂRATĂ

Singura cerinţă pentru a deveni membru AA este dorinţa de a înceta băutul.
- DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII -


Prima dată am auzit de forma prescurtată a Tradiţiei Trei în Preambul. Când am intrat în AA, nu puteam să mă accept pe mine însumi, alcoolismul sau vreo Putere Superioară. Dacă ar fi fost vreo condiţionare de ordin fizic, mental, moral sau religios, astăzi aş fi mort. În înregistrarea sa cu privire la Tradiţii, Bill spunea că Tradiţia Trei este un privilegiu pentru libertatea individului. Cel mai impresionant lucru pentru mine a fost sentimentul de acceptare din partea celor care practicau Tradiţia Trei, tolerându-mă şi acceptându- mă. Simt că acceptarea înseamnă iubire, iar iubirea este ceea ce vrea Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

Preluare de pe Prietenii lui Bill

joi, 11 mai 2017

Pilula zilnica de abstinenta

DEPĂŞIND FRICA
Dacă vom continua să fim legaţi de ceva de care nu putem scăpa, Îi vom cere lui Dumnezeu să ne ajute să ne dorim acest lucru.
- ALCOOLICII ANONIMI -


După ce am parcurs Pasul Cinci, am devenit conştient că toate defectele mele de caracter îşi aveau rădăcinile în dorinţa mea de a mă simţi iubit şi în siguranţă. De-aş fi folosit doar propria voinţă pentru a lucra asupra lor, aş fi încercat în mod obsedant să rezolv problema. În Pasul Şase am intensificat acţiunea întreprinsă în decursul primilor Trei Paşi – am meditat asupra Pasului rostindu-l iar şi iar, am participat la întruniri, am urmat sugestiile sponzorului meu, m-am autoanalizat. În primii trei ani de abstinenţă, îmi era teamă să intru de unul singur într-un lift. Într-o bună zi am hotărât că trebuie să depăşesc această teamă. I-am cerut ajutor lui Dumnezeu, am intrat în lift şi în colţ am zărit o doamnă care plângea. Mi-a spus că de când îi murise soţul, îi era groaznic de frică de lifturi. Am uitat de propria frică şi m-am dus s-o consolez. Această experienţă spirituală m-a ajutat să înţeleg modul în care bunăvoinţa era unealta necesară lucrării celorlalţi Paşi ai recuperării. Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri.

Preluare de pe prietenii lui Bill

sâmbătă, 6 mai 2017

Pilula zilnica de abstinenta

pentru azi 6 mai 2017

„NU ASCUNDE NIMIC”

Testele reale ale situaţiei sunt dorinţa ta de a mărturisi şi încrederea ta totală în cel cu care împărtășești prima auto- evaluare sinceră ... Cu condiţia să nu ascunzi nimic, senzaţia ta de eliberare va spori de la o clipă la alta. Emoţiile stăpânite o viaţă întreagă vor ieşi din vizuina lor şi vor dispărea în mod miraculos, îndată ce vor ieşi la iveală. Odată cu diminuarea durerii, se va instala o seninătate reconfortantă.
- DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII -

Pe când am început să asist la întrunirile AA, o vizuină strâmtă, ce adăpostea sentimente ascunse, a început să se deschidă şi apoi auto-cunoaşterea a devenit o sursă de învăţăminte pentru mine. Această nouă înţelegere a propriei persoane a adus schimbări în modul în care reacţionam la tot felul de situaţii ale vieţii. Mi-am dat seama că aveam dreptul la alegere în viaţa mea, iar dictatura interioară a deprinderilor a început treptat să scadă în intensitate.
Cred că dacă Îl caut pe Dumnezeu, pot să găsesc un mod de viaţă mai bun şi Îl rog zilnic să mă ajute să duc o viaţă abstinentă.

Preluare de pe Prietenii lui Bill

miercuri, 3 mai 2017

Pilula zilnica de abstinenta

pentru azi 3 mai 2017

CURĂŢAREA CASEI

Într-un fel, a fi pus faţă în faţă cu Dumnezeu nu pare atât de stânjenitor ca şi atunci când discuţi între patru ochi cu o persoană. Până nu ne vom aşeza odată şi vom începe să vorbim cu voce tare despre ce am ascuns tot acest timp,
dorinţa noastră de a ne curăţa casa va continua să rămână
doar o chestiune teoretică.
- DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII -


Pentru mine nu era ceva ieşit din comun să vorbesc cu Dumnezeu şi cu mine însumi despre defectele mele de caracter. Dar a fost mult mai greu să mă așez, faţă în faţă, şi să discut aceste aspecte personale cu o altă persoană. Cu toate acestea, în această experienţă am trăit o eliberare similară celei pe care am trăit-o atunci când am recunoscut pentru prima dată că eram alcoolic. Am început să apreciez importanţa spirituală a programului şi faptul că acest Pas nu era decât o introducere la ceea ce urma să vină în ceilalţi şapte Paşi.

Preluare de pe Prietenii lui Bill

sâmbătă, 29 aprilie 2017

Pilula zilnica de abstinenta

SINCERITATE RIGUROASĂ
Cine doreşte să fie cu rigurozitate sincer şi tolerant? Cine vrea să-i mărturisească altcuiva păcatele şi să repare prejudiciile cauzate? Cui îi pasă câtuşi de puţin de Puterea Superioară, ca să nu mai spunem de meditaţie şi rugăciune? Cine vrea să-şi sacrifice timpul şi energia încercând să transmită mesajul AA unui alt suferind? Nu, alco oli cului de rând, egocentric până la extrem, nu-i pasă de această perspectivă – doar dacă trebuie să facă toate acestea ca să-şi păstreze propria viaţă.
- DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII -

Sunt alcoolic. Dacă beau, voi muri. Vai, câtă putere, energie şi emoţie generează această simplă afirmaţie înăuntrul meu! Dar este chiar tot ce trebuie să ştiu pentru astăzi. Sunt dispus să rămân astăzi în viaţă? Sunt eu dispus să rămân astăzi abstinent? Sunt eu dispus astăzi să cer ajutorul şi să fiu de ajutor altui alcoolic aflat în suferinţă? Am descoperit eu oare natura fatală a stării mele? Ce trebuie să fac astăzi pentru a rămâne abstinent?

Preluare de pe prietenii lui Bill

marți, 4 aprilie 2017

KEEP IT SIMPLE!

Citatul zilei, 4 aprilie, Grapevine,

<< Mă simt responsabil să fiu informat - grupul meu așteaptă acest lucru și merită acest lucru. Responsabilitatea înseamnă să fiu în acțiune, să citesc și să aflu ce spun principiile – nu ce gândesc eu. Frumusețea la AA este că nu trebuie să reinventăm roata. Avem direcție și ghidare pe care le putem urma și care au fost bătute cu ciocanul pe nicovala experienței de către cei care au trecut pe aici înaintea noastră. >>

<< NU TE COMPLICA >>

Preluare de pe Prietenii lui Bill


Semnificatia sloganului <<Keep it simple>>:
  • Pastreaza simplu“ este o expresie pe care Dr. Bob a folosit-o pentru a-i reaminti lui Bill Wilson ca prea multe informatii pot fi distructive pentru nou venit. Ceea ce a însemnat, citind printre randuri, „Hai să rămânem concentrați“Este într-adevăr un program simplu.

  • Pastreaza simplu“, practic inseamna “Nu te complica! Nu mai incerca sa-ti dai seama ce vrea cartea mare sa spuna cand spune ceea ce spune. Ia-o asa cum e si fa ceea ce majoritatii alcoolicilor nu le place sa faca: Urmeaza instructiunile!  Când cineva spune ca Big Book este „învechit“ sau ca ar trebui modificat sau rescris, spune de fapt „Nu sunt de acord cu Cartea mare, deoarece spune că ar trebui să fac ceva ce nu vreau să fac.“ - Mai bine taci și „doar fă-o“.

  • Inseamnă sa iau viața și programul Fiecare zi la timpul ei, sa fac tot ce imi sta in putinta, in timp ce tin cont de progres, nu perfectiune ... nu o sa am toate răspunsurile ... dar dacă rămân abstinent azi poate că o sa reusesc și mâine! ... si poate am sa primesc si ceva raspunsuri!



miercuri, 22 iunie 2016

Pilula de abstinenta pentru azi, 21 Iunie 2016

FRICĂ ŞI CREDINŢĂ
"Să te eliberezi de frică îţi trebuie o viaţă întreagă, dar nici aşa nu ai să poţi să-ţi duci treaba la bun sfârşit. Când suntem supuşi unui atac vio lent, grav bolnavi sau în alte condiţii de nesigu ranţă maximă, cu toţii vom reacţiona la acest sentiment – într-o manieră pozitivă sau negativă, după caz. Doar cei decepţionaţi de propria persoană vor pretinde că au scăpat complet de frică."
- ÎN VIZIUNEA LUI BILL -
Frica mi-a provocat suferinţă atunci când aș fi putut să am parte de mai multă credinţă. Sunt momente când frica mă sfâșie, chiar în clipa în care am parte de bucurie, fericire şi bună-dispoziţie. Credinţa în Puterea Superioară – şi încrederea în forţele proprii – mă ajută să îndur tragedia şi extazul. Când voi alege să-mi las temerile în grija Puterii Superioare, atunci voi fi liber.

Noi înşine

Preluare de pe prietenii lui Bill


duminică, 19 iunie 2016

Pilula de abstinenta pentru azi, 19 Iunie 2016

„REGENERAREA AA”
"Iată care este paradoxul regenerării AA: putere
izvorâtă din slăbiciune şi înfrângere totală, abandonarea
vieții trecute drept condiție pentru găsirea unei vieți noi."
- AA AJUNGE LA MATURITATE -


O mie de înfrângeri din partea Regelui Alcool nu m-au încurajat să mă declar învins. Credeam că ţine de o obligaţie morală să-l înving pe „inamicul-prieten”. La prima mea întrunire AA, am fost binecuvântat cu senzaţia că e absolut normal să te declari învins în faţa unei boli care nu avea nici o tangenţă cu “structura mea morală”. Când am păşit pragul AA-ului, am ştiut din instinct că mă aflu în prezenţa unei mari iubiri. Fără niciun efort din partea mea, am devenit conştient că a mă iubi pe mine însumi era bine şi corect, aşa cum a fost voia lui Dumnezeu. Acolo unde gândurile mă ţineau ostatic, sentimentele m-au eliberat. Sunt recunoscător.

Noi înşine

Preluare de pe Prietenii lui Bill

 

miercuri, 15 iunie 2016

Pilula de abstinenta pentru azi, 15 Iunie 2016

SĂ FACI DIN AA PUTEREA TA SUPERIOARĂ
„... Poţi... să faci până şi din AA Puterea ta Superioară. Aici sunt o mulţime de oameni care şi-au rezolvat problema cu alcoolul... mulţi membri... au trecut pragul exact în starea aceasta... credinţa le-a devenit mai profundă şi mai cuprinzătoare... odată schimbaţi, ei au ajuns să creadă într-o
Putere Superioară...”
- DOISPREZECE PAŞI ŞI DOUĂSPREZECE TRADIŢII -


Pe vremea când beam, nimeni nu era mai presus de mine, cel puţin din punctul meu de vedere. Cu toate acestea, nu puteam să zâmbesc atunci când mă priveam în oglindă, aşa că am venit la AA, unde alături de ceilalţi, am auzit vorbindu- se despre o Putere Superioară. Nu puteam să accept ideea unei Puteri Superioare, deoarece credeam că Dumnezeu e crud şi neiubitor. În disperare de cauză, am considerat, la început, Puterea Superioară ca fiind o masă, apoi un copac, apoi grupul meu AA. Au trecut anii, viaţa mi s-a ameliorat, iar eu am început să-mi pun întrebări în legătură cu această Putere Superioară. Treptat, cu răbdare, atitudine smerită şi multe întrebări, am ajuns să cred în Dumnezeu. Relaţia mea de acum cu Puterea Superioară îmi dă tăria să duc o viaţă fericită şi abstinentă.

Noi înşine