<< Cu multi ani in urma, cand eram un baietel curios, m-am dus la tatal meu si l-am intrebat cum este raiul. Intelept, in loc sa incerce sa-mi descrie ceva ce nimeni nu stia exact cum arata, el m-a intrebat:
- Sa presupunem ca ai fi in bucatarie si ai gasi o ultima felie de prajitura cu ciocolata. Ce ai face?
- Pai, imi place prajitura cu ciocolata, am raspuns, asa ca as manca-o!
- Dar, daca ai sti ca fratele tau inca nu a apucat sa manace nici o bucata ?
Eram incurcat. Puteam sa-mi dau seama unde batea intrebarea lui si asta nu era ceea ce doream eu sa aud.
- Daca ai fi in rai, mi-a spus el, ai pastra acea ultima bucata de prajitura pentru fratele tau. Asta inseamna raiul. Este un loc unde noi toti impartim ceea ce avem si ne gandim la nevoile celorlalti inainte de a ne gandi la ale noastre.
Ei bine, am decis pe loc ca daca aceasta insemna raiul nu doream sa am nimic de-a face cu raiul. Pe de o parte m-am gandit ce frumos ar fi fost daca acea armonie ar fi fost posibila si pe de alta parte nu puteam renunta la ultima bucata de prajitura. Privind inapoi, pot sa-mi dau seama, ca am petrecut mult timp din viata si am cheltuit multa energie, organizand oameni, locuri si lucruri in idea de a obtine acea „ultima bucata de prajitura”. Chiar si acum, dupa ce aproape m-am distrus cu bautura, pot sa realizez ca acest mod de a ma comporta nu a fost, la urma urmelor, drumul catre fericire.
De curand, intr-o intrunire AA, sponsorul meu a vorbit despre egoism. El a citat din Big Book: „ Resentimentul este cauza „numarul unu” a durerilor noastre.” Sponsorul meu a declarat ca noi toti, probabil, aveam subliniata aceasta fraza in cartea Alcoolicii Anonimi. Ei bine, nu stiam daca eu o subliniasem sau nu. Credeti-ma, cand am ajuns acasa in acea seara, m-am uitat si – ce usurare – si eu o subliniasem!
Dar, la vremea cand o subliniasem, adevarata semnificatie a propozitiei nu-mi fusese clara. Desigur, puteam admite ca uneori fusesem egoist – pierdeam noptile in diverse locuri, cheltuiam banii familiei necesari mancarii, pe bautura – si asta fusese inainte sa fac inventarul pasului 4, cand, in final, am inteles cat de mult contribuise egoismul la esecul meu in viata. Era pe fiecare pagina a inventarului meu. Creasem un intreg univers, in jurul meu si al asteptarilor mele de la viata. Eram propriul Dumnezeu, desi, nu aveam un Dumnezeu. Cat de mizerabila era viata cand o vedeam doar prin ochii mei. Eram incapabil sa ajung la alti oameni sau ca ceilalti sa ajunga la mine. Nu am cunoscut minunata stare de pace a mintii pana nu am gasit programul alcoolicilor anonimi. Egoismul este o otrava a starii mele emotionale. Imi frustreaza fiecare efort de a ma simti confortabil si fericit. Incepe o teribila reactie in lant. Se instaleaza frica. Furia si resentimentele si in final autocompatimirea devin fortele ce ma ghideaza. Singura mea scapare este sa dau deoparte acest teribil egoism si sa ma implic in problemele celorlalti din jurul meu.
Programul Alcoolicilor Anonimi este solutia perfecta pentru egoismul nostru. Acest program ne da un scop si o viziune mult mai mare decat propria persoana. Colaboram cu altii in fiecare zi. Suntem pusi in situatia de a ne implica in problemele cu alcoolul care dau de furca noilor veniti. Ca rezultat, problemele noastre palesc in comparatie cu ale celorlalti. Cand nu ajung la o intrunire AA ceva mai mult timp, chiar si discutia cu un alt alcoolic ma ajuta intotdeauna .
Intrunirile AA sunt „tratamentul” meu favorit pentru a reduce imaginea exagerata pe care o am uneori despre mine. Exista o putere magica care lucreaza in jurul acelor mese. Pot sa ma duc la o intrunire AA, ranit greu in orgolul meu si invariabil dupa cam 10 minute ma simt mai bine. Oricare ar fi probema, chiar daca ea nu dispare, cel putin atitudinea mea vizavi de ea se schimba. Uneori, singurul loc pe pamant care are sens pentru mine este o intrunire AA.
Dar vechile obiceiuri sunt greu de schimbat. Cateodata, ma surprind spunand ceva de genul: „ De ce mi se intampla asa ceva?” sau „ Ce oare ma va face,de fapt, sa fiu fericit?” Orbit de egoismul meu, perpcep lucrurile in acel fel. Nu cred ca exista ceva special pentru a fi fericit. Este o stare interioara, pe care uneori o am, alteori refuz sa o am. Circumstantele exterioare mie nu au nimic de a face cu starea mea interioara.
Uneori simt ca viata nu este dreapta cu mine si ca totul este impotriva mea si incerc din nou, sa ma pun in locul lui Dumnezeu. Cu cat sunt mai vechi in program, cu atat sunt mai convins ca nu stiu intradevar ce este bine pentru mine. Cine si-ar fi imaginat ca faptul ca am devenind alcoolic este un lucru pentru care pot sa fiu recunoscator? Dar, chiar asa sunt. Daca nu as fi fost alcoolic nu as fi stiut ca acest mod de viata ( programul celor 12 pasii AA) era cel pe care mi-l doream cu disperare. Predarea mea in fata alcoolului a fost necesara pentru a-mi deschide sufletul si mintea catre iubirea vindecatoare a lui Dumnezeu.
Cand am devenit membru al Alcoolicilor Anonimi mi s-a spus ca daca voi urma acest program voi fi un om liber, ca niciodata nu voi mai bea, si asta, doar urmand sugestiile simple ale celor 12 pasi. Si, am mai aflat ca daca vreau sa pastrez ceea ce am primit in AA, trebuie sa transmit mai departe acest program. Trebuie sa lucrez cu altii, sa pun nevoile lor mai presus de ale mele. Nu imi place sa fac asta. Sunt inca o persoana foarte egoista. Dar stiu ca daca vreau sa-mi pastrez abstinenta si libertatea, aceste lucruri trebuiesc facute. „ Inainte de orice altceva, noi alcoolicii, trebuie sa scapam de egoism. Este obligatoriu, sau altfel vom muri!”
Stiu ca viata mea nu-mi mai apartine. Viata mea este acum in mainile altui „Conducator” si acela este Dumnezeu. Chiar daca inca ma plang despre conditiile de la servici si uneori am probleme cu colegii de servici, exista o imbunatatire esentiala fata de vremea cand ma erijam eu in Dumnezeu. Desi uneori mai consider abstinenta mea ca un drept de la sine inteles nu sunt niciodata nerecunoscator pentru ea.
Astazi, desi inca nu stiu prea multe despre rai, totusi am invatat cateva lectii importante despre viata. Multi ani am crezut ca cel mai important lucru este sa am atentia celorlalti indreptata catre mine. Simteam ca am nevoie de atentia lor pentru a-mi creste stima de sine. Acesta era singurul mod de a ma simti in siguranta. Astazi, stiu ca adevarat este contrariul. Daruirea de sine este cu adevarat importanta.Capacitatea de a iubi si a ma simti iubit nu mi-o poate lua nimeni, decat eu. Cand reusesc sa ma indepartez de egoismul meu si sa acord atentie si nevoilor celorlati, atunci intradevar imi este bine si mie. Banuiesc ca veti spune ca acesta este raiul, exact cum il descrisese, cu multi ani in urma, tatal meu.>>
- Pai, imi place prajitura cu ciocolata, am raspuns, asa ca as manca-o!
- Dar, daca ai sti ca fratele tau inca nu a apucat sa manace nici o bucata ?
Eram incurcat. Puteam sa-mi dau seama unde batea intrebarea lui si asta nu era ceea ce doream eu sa aud.
- Daca ai fi in rai, mi-a spus el, ai pastra acea ultima bucata de prajitura pentru fratele tau. Asta inseamna raiul. Este un loc unde noi toti impartim ceea ce avem si ne gandim la nevoile celorlalti inainte de a ne gandi la ale noastre.
Ei bine, am decis pe loc ca daca aceasta insemna raiul nu doream sa am nimic de-a face cu raiul. Pe de o parte m-am gandit ce frumos ar fi fost daca acea armonie ar fi fost posibila si pe de alta parte nu puteam renunta la ultima bucata de prajitura. Privind inapoi, pot sa-mi dau seama, ca am petrecut mult timp din viata si am cheltuit multa energie, organizand oameni, locuri si lucruri in idea de a obtine acea „ultima bucata de prajitura”. Chiar si acum, dupa ce aproape m-am distrus cu bautura, pot sa realizez ca acest mod de a ma comporta nu a fost, la urma urmelor, drumul catre fericire.
De curand, intr-o intrunire AA, sponsorul meu a vorbit despre egoism. El a citat din Big Book: „ Resentimentul este cauza „numarul unu” a durerilor noastre.” Sponsorul meu a declarat ca noi toti, probabil, aveam subliniata aceasta fraza in cartea Alcoolicii Anonimi. Ei bine, nu stiam daca eu o subliniasem sau nu. Credeti-ma, cand am ajuns acasa in acea seara, m-am uitat si – ce usurare – si eu o subliniasem!
Dar, la vremea cand o subliniasem, adevarata semnificatie a propozitiei nu-mi fusese clara. Desigur, puteam admite ca uneori fusesem egoist – pierdeam noptile in diverse locuri, cheltuiam banii familiei necesari mancarii, pe bautura – si asta fusese inainte sa fac inventarul pasului 4, cand, in final, am inteles cat de mult contribuise egoismul la esecul meu in viata. Era pe fiecare pagina a inventarului meu. Creasem un intreg univers, in jurul meu si al asteptarilor mele de la viata. Eram propriul Dumnezeu, desi, nu aveam un Dumnezeu. Cat de mizerabila era viata cand o vedeam doar prin ochii mei. Eram incapabil sa ajung la alti oameni sau ca ceilalti sa ajunga la mine. Nu am cunoscut minunata stare de pace a mintii pana nu am gasit programul alcoolicilor anonimi. Egoismul este o otrava a starii mele emotionale. Imi frustreaza fiecare efort de a ma simti confortabil si fericit. Incepe o teribila reactie in lant. Se instaleaza frica. Furia si resentimentele si in final autocompatimirea devin fortele ce ma ghideaza. Singura mea scapare este sa dau deoparte acest teribil egoism si sa ma implic in problemele celorlalti din jurul meu.
Programul Alcoolicilor Anonimi este solutia perfecta pentru egoismul nostru. Acest program ne da un scop si o viziune mult mai mare decat propria persoana. Colaboram cu altii in fiecare zi. Suntem pusi in situatia de a ne implica in problemele cu alcoolul care dau de furca noilor veniti. Ca rezultat, problemele noastre palesc in comparatie cu ale celorlalti. Cand nu ajung la o intrunire AA ceva mai mult timp, chiar si discutia cu un alt alcoolic ma ajuta intotdeauna .
Intrunirile AA sunt „tratamentul” meu favorit pentru a reduce imaginea exagerata pe care o am uneori despre mine. Exista o putere magica care lucreaza in jurul acelor mese. Pot sa ma duc la o intrunire AA, ranit greu in orgolul meu si invariabil dupa cam 10 minute ma simt mai bine. Oricare ar fi probema, chiar daca ea nu dispare, cel putin atitudinea mea vizavi de ea se schimba. Uneori, singurul loc pe pamant care are sens pentru mine este o intrunire AA.
Dar vechile obiceiuri sunt greu de schimbat. Cateodata, ma surprind spunand ceva de genul: „ De ce mi se intampla asa ceva?” sau „ Ce oare ma va face,de fapt, sa fiu fericit?” Orbit de egoismul meu, perpcep lucrurile in acel fel. Nu cred ca exista ceva special pentru a fi fericit. Este o stare interioara, pe care uneori o am, alteori refuz sa o am. Circumstantele exterioare mie nu au nimic de a face cu starea mea interioara.
Uneori simt ca viata nu este dreapta cu mine si ca totul este impotriva mea si incerc din nou, sa ma pun in locul lui Dumnezeu. Cu cat sunt mai vechi in program, cu atat sunt mai convins ca nu stiu intradevar ce este bine pentru mine. Cine si-ar fi imaginat ca faptul ca am devenind alcoolic este un lucru pentru care pot sa fiu recunoscator? Dar, chiar asa sunt. Daca nu as fi fost alcoolic nu as fi stiut ca acest mod de viata ( programul celor 12 pasii AA) era cel pe care mi-l doream cu disperare. Predarea mea in fata alcoolului a fost necesara pentru a-mi deschide sufletul si mintea catre iubirea vindecatoare a lui Dumnezeu.
Cand am devenit membru al Alcoolicilor Anonimi mi s-a spus ca daca voi urma acest program voi fi un om liber, ca niciodata nu voi mai bea, si asta, doar urmand sugestiile simple ale celor 12 pasi. Si, am mai aflat ca daca vreau sa pastrez ceea ce am primit in AA, trebuie sa transmit mai departe acest program. Trebuie sa lucrez cu altii, sa pun nevoile lor mai presus de ale mele. Nu imi place sa fac asta. Sunt inca o persoana foarte egoista. Dar stiu ca daca vreau sa-mi pastrez abstinenta si libertatea, aceste lucruri trebuiesc facute. „ Inainte de orice altceva, noi alcoolicii, trebuie sa scapam de egoism. Este obligatoriu, sau altfel vom muri!”
Stiu ca viata mea nu-mi mai apartine. Viata mea este acum in mainile altui „Conducator” si acela este Dumnezeu. Chiar daca inca ma plang despre conditiile de la servici si uneori am probleme cu colegii de servici, exista o imbunatatire esentiala fata de vremea cand ma erijam eu in Dumnezeu. Desi uneori mai consider abstinenta mea ca un drept de la sine inteles nu sunt niciodata nerecunoscator pentru ea.
Astazi, desi inca nu stiu prea multe despre rai, totusi am invatat cateva lectii importante despre viata. Multi ani am crezut ca cel mai important lucru este sa am atentia celorlalti indreptata catre mine. Simteam ca am nevoie de atentia lor pentru a-mi creste stima de sine. Acesta era singurul mod de a ma simti in siguranta. Astazi, stiu ca adevarat este contrariul. Daruirea de sine este cu adevarat importanta.Capacitatea de a iubi si a ma simti iubit nu mi-o poate lua nimeni, decat eu. Cand reusesc sa ma indepartez de egoismul meu si sa acord atentie si nevoilor celorlati, atunci intradevar imi este bine si mie. Banuiesc ca veti spune ca acesta este raiul, exact cum il descrisese, cu multi ani in urma, tatal meu.>>
B.S
Dallas, Texas
(povestire din Emotional Sobriety, vol I)
Traducere realizata de G.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu