BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


NARCOTICII ANONIMI - PASUL 11

“Am căutat, prin rugăciune și meditație,
să ne întărim contactul conștient cu Dumnezeu,
așa cum și-L închipuia fiecare dintre noi,
cerându-I doar să ne arate voia Lui in ceea ce ne privește 
și să ne dea puterea s-o împlinim”
Pasul Unsprezece

101
Pasul Unsprezece spune ca deja avem un contact constient cu Dumnezeu, asa cum si-L inchipuie fiecare dintre noi, si ca misiunea noastra acum este sa intarim acest contact. In Pasul Doi, am inceput sa ne formam o constientizare a Puterii Superioare, am invatat sa avem incredere in acea Putere pentru calauzire in Pasul Trei, si ne-am bazat pe aceasta Putere de multe ori si pentru multe motive, in procesul parcurgerii Pasilor. De fiecare data cand am cerut ajutorul Puterii noastre Superioare, ne-am imbunatatit relatia cu aceasta Putere. Pasul Unsprezece recunoaste ca, comunicarea noastra cu Dumnezeu, asa cum si-L inchipuie fiecare, numita cel mai simplu rugaciune, este unul dintre cele mai eficiente moduri de a construi o relatie cu Dumnezeu. O alta metoda care este sugerata in acest Pas este meditatia. In acest Pas, avem nevoie sa analizam propriile noastre concepte despre rugaciune si meditatie si sa ne asiguram ca reflecta calea noastra spirituala.
CALEA NOASTRĂ SPIRITUALĂ
Pasul Unsprezece ne ofera sansa de a ne gasi propria cale spirituala, sau sa o imbunatatim, daca deja ne-am ales una. Pasii pe care ii facem pentru gasirea sau imbunatatirea propriei cai spirituale, precum si felul in care o parcurgem, vor depinde in mare masura de cultura in care traim, de experientele spirituale anterioare si, de ceea ce este potrivit caracterului nostru.
Spiritualitatea noastra a inceput sa se dezvolte inca de cand am venit prima oara in NA. Noi suntem in permanenta schimbare si spiritualitatea noastra este la fel. Teritorii noi, oameni noi si situatii noi au un efect asupra noastra, iar spiritualitatea noastra are nevoie sa reactioneze.
Explorarea spiritualitatii in Pasul Unsprezece este o experienta minunata si plina de invataminte. Vom intalni multe idei noi si vom descoperi ca multe din aceste idei decurg direct din cunoasterea pe care o avem despre chestiuni spirituale. Deoarece ne-am format un cadru de referinta despre spiritualitate in cei zece pasi anteriori, descoperim ca propria noastra intelegere s-a dezvoltat o data cu capacitatea de a deslusi informatii noi despre noi insine si despre lumea noastra. Explorarea spirituala este larg dechisa si, vom descoperi si vom gasi adevaruri personale atat in eforturile noastre de a intelege mai mult, cat si in cele mai marunte detalii ale vietii noastre.
Multi dintre noi descoperim ca, atunci cand venim in NA, avem cu adevarat nevoie sa “schimbam Dumnezeul”. Unii dintre noi am crezut in ceva la care ne refeream vag ca “Dumnezeu”, dar nu intelesesem cu adevarat nimic despre el, decat ca parea “croit pe noi”. Probabil ca am muncit ceva in Pasii Doi si Trei, cu scopul de a ne descoperi ideile gresite despre Puterea noastra Superioara, si apoi am incercat sa ne formam idei noi, care zugraveau imaginea unei Puteri Superioare iubitoare. Pentru multi dintre noi, simpla credinta ca aveam o Putere Superioara careia ii pasa de noi ca indivizi, a fost suficienta pentru parcurgerea Pasilor urmatori. Nu am simtit nici o nevoie sa ne dezvoltam ideile in continuare.
102
Dar, ideile noastre se dezvoltau oricum, chiar si fara efortul nostru constient. Fiecare experienta specifica in procesul parcurgerii Pasilor ne oferea noi indicii despre natura Puterii noastre Superioare.
Mai curand intuiam adevaruri despre Puterea Superioara, decat le intelegeam intelectual. In momentul in care ne-am asezat sa facem Pasul Cinci cu sponsorul nostru, multi dintre noi am fost deodata cuprinsi de certitudinea ca puteam avea incredere in nas, ca puteam avea incredere in acest proces si ca puteam merge mai departe; acesta a fost momentul in care multi dintre noi am simtit prezenta Puterii noastre Superioare. Acest moment, impreuna cu munca la Pasii Opt si Noua, au sadit in multi dintre noi o intelegere tot mai mare a vointei Puterii noastre Superioare pentru noi.
· Ce experiente am avut in Pasii anteriori, sau in alte domenii ale vietii mele, care mi-au dat o
idee despre cum ar putea fi Puterea mea Superioara?
· Ce am inteles despre Puterea mea Superioara din aceste experiente?
· Ce calitati are Puterea mea Superioara? Pot sa folosesc si eu aceste calitati? Pot experimenta
puterea lor transformatoare in viata mea?
· Cum s-a schimbat felul in care inteleg o Putere Superioara de cand am venit in D.A?
Aceste indicii despre natura Puterii noastre Superioare pot fi factorul de baza in determinarea caiinoastre spirituale. Multi dintre noi am descoperit ca drumul spiritual al copilariei noastre nu se potriveste cu adevarurile pe care le gasim in Pasi. De exemplu, daca descoperim ca Dumnezeu este nesfarsit si deschis, iar spiritualitatea la care am fost expusi in copilarie ne sugera un Dumnezeu constrans si constrangator, probabil ca nu ne vom intoarce la prima cale spirituala. Daca simtim ca Puterii nostre Superioare ii pasa de fiecare dintre noi, personal, o credinta care sugereaza ca avem de a face cu o forta distanta, ascunsa si straina nu va functiona pentru noi.
In timp ce unii avem nevoie de alegerea unei noi cai, altii descoperim exact opusul: ceea ce descoperim in Pasi poate fi explorat mai in profunzime pe calea spirituala a copilariei noastre. Este posibil ca, prin parcurgerea Pasilor, sa ne vindecam de resentimentele pe care le-am avut impotriva institutiilor religioase si, ca rezultat, suntem capabili sa ne intoarcem acolo cu mintea deschisa. Pentru altii, religia practicata in copilarie nu a insemnat doar un loc unde ne petreceam timpul ci, o comunitate fata de care simteam un puternic atasament emotional. Aflati in recuperare, incepem sa intelegem felul in care ne putem folosi religia ca pe o cale spirituala personala.
Este necesar sa subliniem ca nu trebuie sa confundam religia cu spiritualitatea. In NA, ele nu inseamna deloc acelasi lucru. Insusi programul Narcoticilor Anonimi nu este o religie. Ofera un set de principii spirituale si le sugereaza membrilor sai folosirea unui concept numit “Dumnezeu”, “Putere Superioara“ sau “o Putere Superioara noua insine” , ca o cale de iesire din robia adictiei active. Poate ca aceste principii spirituale precum si conceptul de Putere Superioara se potrivesc cu calea spirituala pe care un membru o foloseste in afara NA-ului, sau poate ca sunt folosite in sine ca o cale spirituala. Asta este alegerea fiecarui membru.
103
Unii dintre noi am ajuns in acest punct si nu stim ce sa facem. Institutiile pe care le-am frecventat in trecut nu ne-au oferit nici un raspuns, dar nici nu ne vine in minte vreo idee mai buna. Pentru cei care trecem prin aceasta experienta, acesta este momentul in care incepem una dintre cele mai importante calatorii ale vietii: cautarea unei cai de a intelege Puterea Superioara. In acest proces, este foarte probabil ca vom incerca toate locurile care au de a face cu spiritualitatea, disponibile in comunitatea noastra. Probabil ca vom citi foarte multe carti legate de spiritualitate si de crestere personala si vom
sta de vorba cu foarte multi oameni pe acesta tema. Poate ca pentru o vreme vom incerca mai multe practici, pana ne vom hotari la una singura – sau, poate ca nu ne vom opri niciodata la o singura practica. Multi dintre membri nostri au adoptat o atitudine selectiva fata de spiritualitate. Daca acest lucru este valabil pentru noi, este important sa stim ca este in regula si ca ne va implini foarte bine nevoile spirituale ale recuperarii.
· Am eu o cale spirituala anume?
· Care sunt diferentele intre religie si spiritualitate?
· Ce am facut ca sa-mi explorez propria spiritualitate?
Pe masura ce ne exploram propria cale spirituala (preluind dar si abandonind diverse practici spirituale), unii dintre noi avem probleme cu faptul ca Dumnezeu este privit ca barbat, ceea ce, credem noi, nu se potriveste cu Pasii si cu Traditiile NA – “Dumnezeu, asa cum si-L inchipuia fiecare dintre noi”. O situatie si mai dureroasa este aceea in care simtim ca nu avem prea mult sprijin in grupul nostru NA, pentru propriile alegeri spirituale. Este foarte important sa intelegem ca limbajul literaturii NA nu este destinat sa determine spiritualitatea nici unui membru. De asemenea, este foarte important sa intelegem ca noi, ca si dependenți, avem defecte de caracter si uneori, unii dintre noi, vor actiona sub impulsul lor, ridiculizind calea spirituala aleasa de altcineva. Se pot folosi chiar de citate din literatura NA, in sprijinul ridiculizarii. Precizam din nou ca NA-ul nu are o cale spirituala oficiala sau aprobata si orice membru NA care crede asta greseste. Facem aceasta precizare pentru ca este foarte important ca toti membrii NA sa stie ce este adevarat si ce nu este adevarat despre NA, atunci cand parcurg Pasul Unsprezece. Poate fi un moment periculos. Daca unii membri aleg o cale spirituala anume si se simt respinsi in NA din cauza ei, recuperarea lor poate fi pusa in pericol. Noi, ca membri NA, avem datoria de a incuraja explorarile spirituale ale altora, iar pentru cei care cautam, avem nevoie sa stim ca ne putem cauta calea spirituala oriunde vrem, fara ca asta sa ne puna in pericol apartenenta la NA.
· Am intalnit vreo prejudecata in NA. in timp ce mi-am cautat calea spirituala? Cum m-a facut sa ma simt? Ce am facut pentru a-mi respecta propria credinta?
Este esential sa nu ne lasam calea spirituala sa ne indeparteze de comunitatea NA. In recuperare suntem avertizati ca “este usor sa ne indepartam de program, plutind pe un norisor de zel religios, uitand ca suntem dependenti și ca suferim de o boala incurabila“. Avem nevoie sa ne amintim intotdeauna ca suntem dependenti si ca avem nevoie de NA ca sa putem face fata bolii noastre.
104
Orice altceva am adauga, ne poate imbunatati calitatea vietii, dar, nimic nu poate inlocui recuperarea in NA. Atata timp cat continuam sa practicam lucrurile de baza ale recuperarii – mergem la intalniri cu regularitate, stam in contact cu nasul, lucram cu noi veniti – nu trebuie sa ne ingrijoram ca ne-am putea indeparta de program.
· Imi mentin implicarea in NA, indiferent de calea spirituala pe care am ales sa o urmez?
· In ce fel implicarea mea in NA imi completeaza calatoria spirituala?
· In ce fel calea mea spirituala contribuie la propria recuperare?
RUGĂCIUNE ȘI MEDITAȚIE
Membri NA adesea descriu rugaciunea ca fiind “a sta de vorba cu Dumnezeu” iar meditatia “a asculta ce spune Dumnezeu”. Aceasta descriere a devenit de mult o parte a intelepciunii colective a NA-ului, pentru ca ea captureaza atat de bine semnificatiile distincte ale rugaciunii si meditatiei. Suntem in procesul de construire a unei relatii cu Puterea noastra Superioara si avem nevoie de dialog cu aceasta Putere, si nu de un monolog indreptat in directia Sa.
Rugaciune este atunci cand vorbim cu Puterea noastra Superioara, desi asta nu inseamna intotdeauna ca rostim cuvinte. In Pasul Doi am lucrat la dezvoltarea unei forme de rugaciune cu care sa ne simtim comfortabili. Poate ca acum vom descoperi ca felul in care abordam rugaciunea s-a dezvoltat, in concordanta cu calatoria noastra spirituala. Una dintre formele de rugaciune pe care toti membri NA o rostesc este rugaciunea de la inceputul sau sfarsitul intalnirilor NA. Pana la urma, felul in care ne rugam este alegerea fiecaruia dintre noi.
Cat de des ar trebui sa ne rugam? Multi dintre noi isi rezerva pentru rugaciune un moment specific al zilei – destul de comuna este alegerea inceputului zilei. De obicei, in aceste rugaciuni Ii cerem Puterii noastre Superioare inca o zi de abstinenta, sau, asa cum vom descoperi mai tarziu in acest capitol, vom cere sa cunoastem voia Puterii Superioare pentru noi. Atunci cand comunicam cu Puterea noastra Superioara la sfarsitul zilei, de obicei o facem pentru a-I multumi. Multi dintre noi incearca sa foloseasca rugaciunea pe tot parcursul zilei. Rugaciunea folosita cu regularitate este o practica foarte buna. Ne ajuta sa ne formam obiceiul de a comunica cu Puterea noastra Superioara, iar acest ocicei ne poate salva insasi recuperarea intr-o buna zi.
· Cum ma rog?
· Ce sentimente am fata de rugaciune?
· Cand am obiceiul sa ma rog? Atunci cand sufar? Atunci cand vreau ceva? Regulat?
· In ce fel m-ar ajuta daca m-as ruga in mod spontan pe parcursul zilei?
· In ce fel rugaciunea ma ajuta sa vad lucrurile dintr-o alta perspectiva?
Daca acum parcurgem Pasul Unsprezece pentru prima data, poate ca vom fi surprinsi sa descoperim ca deja practicam meditatia, si inca in mod regulat. De fiecare data cand tinem un moment de reculegere pentru dependentul care mai sufera, meditam.
105
De la un astfel de inceput mergem mai departe si construim un tipar de meditatie regulata. Sunt multe feluri in care putem medita, dar scopul nostru este acela de a ne linisti mintile, ca Puterea noastra Superioara sa ne poata darui intelegere si cunoastere. Incercam sa reducem toate lucrurile care ne distrag, ca sa ne putem concentra pe cunoasterea care vine din legatura noastra spirituala.
Incercam sa fim deschisi pentru a putea primi aceasta cunoastere. Este extrem de important sa intelegem ca aceasta cunoastere nu vine neaparat, sau de obicei, imediat, ci se dezvolta in noi progresiv, pe masura ce continuam practicarea zilnica a rugaciunii si meditatiei; se dezvolta in noi sub forma unei certitudini launtrice vizavi de propriile decizii si a unei diminuari dramatice a haosului care obisnuia sa ne insoteasca toate gandurile.
· Cum meditez?
· Cand meditez?
· Ce sentimente am fata de meditatie?
· Daca am capatat obiceiul de a medita cu regularitate de mai mult timp, ce schimbari am observat in mine si in viata mea ca rezultat al meditatiei?
CONTACTUL CONSTIENT
Pentru multi dintre noi, “contact constient” suna ca ceva foarte misterios, care inseamna vreun fel de uniune cosmica cu Dumnezeu. Dar, de fapt, este foarte simplu. Inseamna doar constientizarea legaturii noastre cu o Putere Superioara. Observam prezenta acestei Puteri si vedem unele din modurile in care lucreaza in viata noastra. Exista atat de multe feluri in care membrii NA au simtit prezenta unui Dumnezeu iubitor: o experienta minunata in natura, cum ar fi padurea sau oceanul; prin dragostea neconditionata a nasului sau a altor membri NA; prin sentimentul de siguranta chiar si in momente dificile; prin sentimente de pace si caldura; prin vreo coincidenta care, mai tarziu descoperim ca a dus la un lucru minunat; prin simplul fapt ca suntem in recuperare in NA; prin capacitatea noastra de a-i asculta pe altii la intalniri, si multe alte nenumarate feluri. Idea este ca vrem sa vedem si ca suntem dispusi sa constientizam ca Puterea noastra Superioara lucreaza in vietile noastre.
· In ce circumstante am simtit prezenta Puterii mele Superioare? Ce am simtit?
· Ce fac pentru a-mi imbunatati contactul constient cu Dumnezeu, asa cum IL inteleg eu?
106
VOIA LUI DUMNEZEU
Voia Lui Dumnezeu pentru noi este, in esenta, cunoasterea care a inceput sa se dezvolte in noi ca rezultat al rugaciunii si meditatiei. Scopul in sine al rugaciunii si al meditatiei este acela de a cauta sacunoastem voia Puterii Superioare pentru noi si, bineinteles, puterea de a o implini. Dar, primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa identificam care este voia Lui Dumnezeu pentru noi.
Pentru a incepe sa intelegem care este voia Lui Dumnezeu pentru noi, vom avea nevoie de o cantitate impresionanta de minte deschisa. Multora dintre noi le este mai usor sa identifice care nu este voia Lui Dumnezeu pentru noi, decat care este. Este perfect in regula: de fapt, este un punct de pornire foarte bun, care ne poate conduce la o cunoastere mai buna a voii Lui Dumnezeu pentru noi. In primul rand, si evident, nu este voia Lui Dumnezeu pentru noi sa recidivam. Acest fapt simplu ne duce la concluzia
ca acele comportamente care ne conduc spre recidiva, de asemenea, nu sunt voia Lui Dumnezeu pentru noi. Nu este nevoie sa exageram cu analizarea si sa incepem sa ne intrebam daca vreuna sau fiecare dintre rutinele noastre zilnice ne pot conduce la recidiva; de fapt este mult mai simplu. Folosim toate cunostintele despre noi insine si despre propriile tipare, pe care le-am acumulat lucrand de la Pasul Patru la Pasul Noua, si, incercam sa facem tot ce putem sa evitam tiparele distructive. Vom descoperi ca nu ne mai permitem “luxul” de a actiona impulsiv in mod deliberat. Nu mai putem gandi:
“lasa ca voi manipula doar de data asta si pe urma voi scrie despre asta in inventar, voi discuta cu sponsorul meu si imi voi repara greseala”. Daca facem asta, nu numai ca ne aflam pe un teritoriu foarte periculos, dar luam o decizie constienta si deliberata de a ne impotrivi voii Lui Dumnezeu. Vor exista foarte multe situatii in care actionam impulsiv fara sa ne dam seama, dar, adevaratele motive pentru care trebuie sa ne ingrijoram sunt constientizarea si dorinta de a fi distructivi in mod deliberat.
In Paul Trei am analizat care este linia fina care desparte incercarea plina de onestitate si umilinta de a ne atinge telurile, de manipularea subtila si de rezultatele fortate. Acum, datorita experientei pe care am acumulat-o prin parcurgerea pasilor, putem detecta cu usurinta acea linie si ne putem mentine deasupra ei. Pe masura ce incercam sa ajungem la ceea ce dorim, avem nevoie sa ne verificam incontinuu pozitia fata de acea linie. De exemplu, poate ca decidem ca vrem sa fim implicati intr-o relatie romantica. Nu este nimic gresit in asta, daca suntem motivati din punct de vedere spiritual si daca urmarim linia de demarcatie intre voia noastra si voia Lui Dumnezeu. Daca mintim ca sa parem mai atragatori, sau daca devenim ca niste cameleoni, actionam dominati de vointa proprie. Daca exprimam cu sinceritate cine suntem, este mult mai probabil ca urmarim sa facem voia Lui Dumnezeu.
Daca incercam sa ne schimbam potentialul partener intr-o relatie in ceva ce el sau ea nu este, suntem dominati de propria vointa. Pe de alta parte, daca deja stim ce vrem de la un partener iar persoana cu care ne intilnim pare sa corespunda acelei imagini fara interventia noastra, probabil ca facem voia lui Dumnezeu. Acesta este felul in care ne putem da seama daca o relatie este sau nu conforma cu voia Lui Dumnezeu pentru noi. Sau, de exemplu, sa zicem ca ne-am dori sa ne continuam studiile. Suntem dispusi sa copiem la examene ca sa ne atingem telul? Facand asta am transforma un tel bun intr-o
107
actiune dominata de propria vointa. Evitarea actiunilor dominate de vointa proprie este motivul principal pentru care ne rugam ca Dumnezeu sa ne arate voia Lui in ce ne priveste si sa ne dea puterea s-o implinim.
· In ce situatii din viata mea am actionat dominat de vointa proprie? Care au fost rezultatele?
· In ce situatii din viata mea am incercat sa aliniez vointa proprie cu voia Lui Dumnezeu? Care au fost rezultatele?
Voia Lui Dumnezeu pentru noi este capacitatea de a trai cu demnitate, de a ne iubi pe noi insine si pe ceilalti, de a rade, de a descoperi bucuria si frumusetea din jurul nostru. Cele mai profunde dorinte si vise ale vietii noastre incep sa se implineasca. Aceste daruri nepretuite nu mai sunt de neatins, ci, ele sunt de fapt insasi esenta voii Lui Dumnezeu pentru noi.
Propria noastra viziune despre ce este voia Lui Dumnezeu pentru noi se oglindeste in cum ar arata viata noastra daca continuam sa o traim cu demnitate si avand un tel. De exemplu, o buna expresie a telului nostru este ajutorul pe care il dam altora sa isi mentina abstinenta si sa urmeze procesul de recuperare. Modalitatile individuale prin care facem asta – sponsorizat, impartasirea cu noii veniti la intalniri, transmiterea mesajului in institutii, colaborarea cu profesionistii in crearea unor programe care sa aduca mai multi dependenți in recuperare – sunt la alegerea noastra.
· Care sunt unele exemple despre modul in care traiesc cu demnitate si cu un tel?
· Care este viziunea mea despre voia Lui Dumnezeu pentru mine?
PUTEREA S-O IMPLINIM
Pe linga rugaciunea de a afla care este voia Lui Dumnezeu pentru noi, ne rugam si pentru puterea de a o implini. In acest context, puterea nu inseamna doar calitati care implica efectiv forta, ci, mai sunt si multe alte calitati de care vom avea nevoie pentru a implini voia Puterii Superioare: umilinta, compasiune, onestitate, integritate, capacitatea de a persevera si rabdarea de a astepta rezultatele de-a lungul unei perioade lungi de timp. Poate ca in anumite situatii vom avea nevoie de un puternic simt al dreptatii si de multa insistenta. Uneori avem nevoie de nerabdare, alteori va fi necesara prudenta. Adesea ne vor fi necesare curajul si taria. Alteori, cea mai buna calitate necesara implinirii voii Lui Dumnezeu este simtul umorului.
Este foarte posibil sa avem nevoie de toate aceste calitati, in momente diferite ale vietii. Atunci cand ne rugam pentru puterea de a implini voia Lui Dumnezeu, nu vom sti cu exactitate de ce calitati vom avea nevoie, dar va trebui sa avem incredere ca ni se va da exact ce ne trebuie. Poate vom fi tentati sa-i cerem Puterii Superioare lucrurile de care noi credem ca avem nevoie, dar, de obicei, nu suntem in stare sa vedem lucrurile in perspectiva, sau efectele pe termen lung ale unui lucru care noua ni se pare perfect rezonabil in acest moment.
108
· De ce ne rugam doar pentru a afla care este voia Lui Dumnezeu in ceea ce ne priveste si pentru puterea de a o implini?
· In ce fel se aplica umilinta aici?
PRINCIPII SPIRITUALE
In Pasul Unsprezece ne vom concentra pe angajament, umilinta, curaj si credinta. Avem nevoie sa ne angajam in practicarea cu regularitate a rugaciunii si meditatiei. Pe multi dintre noi, prima experienta cu rugaciunea si meditatia ne-a facut sa ne simtim destul de ciudat. Ne uitam pe furis sa vedem daca ne privea cineva si ne intrebam ce ar fi trebuit sa simtim. Pe masura ce ne continuam angajamentul, aceste sentimente vor disparea, precum si cele de frustrare generate de faptul ca rezultatele nu sunt pe masura asteptarilor, ca si plictiseala care se instaleaza atunci cand lucrurile pe care le facem devin rutina. Ideea este ca trebuie sa continuam, indiferent de ceea ce simtim. Se merita sa asteptam cu rabdare rezultatele pe termen lung date de pacea sufleteasca si de relatia tot mai profunda cu Puterea Superioara.
· In ce fel imi demonstrez angajamentul de a lucra Pasul Unsprezece si angajamentul fata de recuperare?
· M-am rugat si am meditat astazi?
Atentionarea adesea auzita: “Ai grija pentru ce te rogi!”, exprima felul de umilinta de care avem nevoie in practicarea acestui pas. Pur si simplu avem nevoie sa constientizam ca nu stim intotdeauna ce este mai bine pentru noi – sau pentru oricine altcineva. De aceea ne rugam sa ne fie aratata voia Lui Dumnezeu pentru noi.
· M-am rugat vreodata pentru un lucru specific si apoi mi-as fi dorit sa nu il fi avut? Explica.
Nimic nu necesita mai mult curaj decat incercarea de a trai in conformitate cu voia Puterii Superioare, mai ales cand exista impotrivire. Nu toti oamenii din viata noastra vor fi incantati de faptul ca alegem sa ne traim viata intr-un mod spiritual. Poate ca avem membrii ai familiei care sunt obisnuiti ca noi sa traim in conformitate cu voia lor si vor ca lucrurile sa continuie la fel. Se simt amenintati de cresterea noastra spirituala.
Sau, sa zicem ca ne aflam printre prieteni care barfesc. Efortul nostru de a aplica programul de recuperare in toate domeniile vietii are ca rezultat si discomfortul pe care il simtim atunci cand auzim barfa, dar, nu am vrea sa parem ipocriti sau sa incepem sa le facem morala prietenilor nostri. Chiar si abtinerea de a participa la barfa necesita curaj. S-ar putea ca pe masura ce crestem spiritual sa ne pierdem ceva prieteni.
Aproape toti ne confruntam cu situatii in care ori ni se cere sa participam la ceva care ni se pare condamnabil moral, sau ni se pretinde doar sa pastram tacerea si sa permitem ca acel lucru sa se intample. Este posibil ca o actiune cu adevarat curajoasa in acest caz sa fie protestul vehement si, facand acest lucru, poate avea consecinte serioase pentru noi. Ceea ce facem in astfel de situatii sunt momente definitorii si se poate sa ne afecteze deciziile pe care le vom lua tot restul vietii.
109
· Am fost vreodata pus intr-o situatie in care a fost nevoie sa-mi sustin credintele cu riscul de a plati pentru asta? Cum am reactionat? Care au fost rezultatele?
Principiul credintei ne va ajuta sa practicam principiul curajului si sa ne traim viata cu integritate. Nu este nevoie sa ne fie teama ca vom pierde prieteni sau de schimbarea unor relatii, sau ca viata noastra va fi profund afectata, pentru ca stim ni se poarta de grija. Avem credinta ca, daca ne pierdem prieteni vechi din cauza ca ceea ce fac este daunator cresterii noastre spirituale, ne vom face prieteni noi, cu care impartasim aceleasi valori. In esenta, avem nevoie de credinta ca vom primi puterea sa implinim voia Puterii Superioare.
· Pana acum, am primit ce mi-a trebuit? Ce am primit?
MERGÂND MAI DEPARTE
Practicarea acestui Pas se reflecta in fiecare domeniu al vietii noastre. In urma practicarii cu regularitate a meditatiei, poate vom observa ca suntem capabili sa ascultam mai cu atentie la intalniri, ceea ce au altii de spus. Capatam experienta in a ne linisti mintea si incepem sa putem face asta in multe circumstante. Descoperim ca nu mai suntem atat de concentrati pe planificarea a ceea ce vom spune atunci cand ne va veni randul, asta facandu-ne in trecut incapabili sa-i ascultam pe ceilalti.
Incepem sa fim multumiti de viata noastra. Nu mai simtim dorinta arzatoare de a controla. Ne concentram asupra unui tel mai inalt, in loc sa ne concentram doar asupra propriei persoane.
Regretele noastre incep sa dispara. Adictia noastra activa nu mai pare asa o tragedie si o irosire a vietii, pentru ca vedem cum putem folosi aceasta experienta pentru a servi un tel mai inalt: transmiterea mesajului catre dependent*ul care inca mai sufera. In Pasul Doisprezece vom analiza care sunt unele din caile de transmitere a mesajului, si vom vedea felul in care practicarea principiilor recuperarii este esentiala in acest demers

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu