PREDAREA - ECKHART TOLLE si cu mine!

           
Comentariu personal: spiritualitatea este dincolo de rational. Constienta, dincolo de mental.

(Obs: Puterea mintii, de care se tot vorbeste in literatura de autoeducare si dezvoltare personala este desigur foarte buna, este cea care te scoate din zona de confort ca sa obtii ceea ce-ti doresti, dar tot ea este cea care te face sa suferi daca nu obtii.)

PASUL 1

(extras din viziunea lui Eckhart Tolle de viziunea mea)

PREDAREA=ABANDONARE

Sensul abandonării = Acceptarea prezentului

OBIECTIUNE: Dacă acceptăm în­totdeauna lucrurile aşa cum sunt, nu vom mai face niciun efort pentru a le ameliora. Progresul constă tocmai în acest lucru, să nu acceptăm limitele prezentului şi să ne stră­duim să le depăşim şi să creăm ceva mai bun.

Abandonarea poate avea conotaţii ne­gative, implicând înfrângerea, renunţarea, eşecul de a face faţă dificultăţilor vieţii, letargia ş.a.m.d. Adevărata abandona­re, totuşi, este un lucru total diferit. Nu înseamnă să accepţi pasiv orice situaţie în care eşti implicat şi să nu faci nimic în această privinţă. Nici nu înseamnă să nu-ţi mai faci planuri sau să nu întreprinzi acţiuni pozitive.

Abandonarea este înţelepciunea simplă, dar profundă, ce constă în a te supune mai degrabă decât a te opune cursului vieţii. A te abandona înseamnă a accepta momentul prezent necondiţionat şi fără rezerve. înseamnă a renunţa la orice rezistenţă internă faţă de ceea ce este. Rezistenţa inter­nă înseamnă a spune „nu" la ceea ce există, prin critică şi negativism emoţional. Devine extrem de pronunţată mai ales atunci când lucrurile „merg prost", adică atunci când există un decalaj între cererile sau aşteptările rigide ale minţii şi re­alitate. Aceasta este prăpastia durerii. Dacă aţi trăit suficient, ştiţi că lucrurile pot „merge prost" foarte des. Tocmai în ace­le momente trebuie să practicaţi abandonarea, dacă doriţi să eliminaţi durerea şi suferinţa din viaţa dvs. Acceptarea stării prezente vă eliberează imediat de identificarea cu mintea. Rezistenţa este mintea.

Abandonarea este un fenomen pur interior. Nu înseamnă că la nivel exterior nu puteţi întreprinde nimic pentru a schimba situaţia. De fapt, nu situaţia în întregime trebuie să o acceptaţi atunci când vă abandonaţi, ci numai micul segment numit Acum.       

Re­semnarea nu este abandonare. Nu trebuie să acceptaţi o situa­ţie de viaţă indezirabilă sau neplăcută. Şi nici nu trebuie să vă minţiţi, spunând că nu este nimic rău. Nu. Recunoaşteţi în totalitate dorinţa dvs. de a ieşi din această situaţie. Vă restrângeţi atenţia la momentul prezent, fără să îl etichetaţi în niciun fel. Aceasta înseamnă că nu exis­tă o judecată critică la adresa Clipei de acum. Deci nu există rezistenţă, negativism emoţional. Acceptaţi calitatea acestui moment. Apoi treceţi la acţiune şi faceţi tot ce puteţi pentru a ieşi din situatie. O astfel de acţiune  este pozitivă. Este mult mai eficientă decât acţiunea negativă, care vine din fu­rie, disperare sau frustrare.

Situatia de viata nu este viata insasi.

Dacă găsiţi că situaţia dvs. de viaţă este nesatisfăcătoare sau chiar intolerabilă, numai abandonându-vă într-o primă fază puteţi sparge tiparul inconştient de rezistenţă ce perpe­tuează această situaţie. Abandonarea este perfect compatibilă cu acţiunea, cu ini­ţierea schimbării sau cu realizarea obiectivelor. Dar în starea de abandonare totală o energie complet diferită, de o calitate diferită, vă animă acţiunile.

Aşa că abandona­rea este cel mai important lucru pe care îl puteţi face pentru a produce schimbări pozitive. Orice acţiune pe care o întreprin­deţi este secundară. Nici o acţiune cu adevărat pozitivă nu poate să provină dintr-o stare de conştiinţă din care lipseşte abandonarea.                                                                              

      

În stare de abandonare, înţelegeţi foarte clar ce trebuie fă­cut şi treceţi la fapte, făcând câte un lucru pe rând şi concentrându-vă asupra fiecăruia. Dacă situaţia dvs. generală este nesatisfăcătoare sau ne­plăcută, separaţi-vă de ea chiar în acest moment şi abandonaţi-vă situaţiei existente. Nu mai acţionaţi pe baza reacţiei şi a rezistenţei.

Analizaţi datele concrete ale acţiunii. întrebaţi-vă: „Pot să fac ceva pentru a schimba această situaţie, pentru a o amelio­ra sau a ieşi din ea?" Dacă da, întreprindeţi acţiunile potrivi­te. Concentraţi-vă nu asupra celor 100 de lucruri pe care le veţi face sau va trebui să le faceţi la un moment dat, ci asupra singurului lucru pe care îl puteţi face acum. Aceasta nu în­seamnă că nu trebuie să vă faceţi niciun fel de planuri. Poate că stabilirea unui plan de acţiune este lucrul pe care îl puteţi face acum. Dar asiguraţi-vă că nu începeţi să derulaţi în sinea dvs. „filme mentale", că nu vă proiectaţi în viitor, pierzând astfel Clipa de acum. Orice acţiune veţi întreprinde, este po­sibil să nu îşi arate roadele imediat. Până când se vor vedea rezultatele — nu vă împotriviţi situaţiei existente. Dacă nu puteţi întreprinde nimic şi nici nu puteţi ieşi din situaţie, fo­losiţi situaţia pentru a pătrunde mai adânc în starea de aban­donare. Când pătrundeţi în aceas­tă dimensiune atemporală a prezentului, schimbarea vine deseori în feluri ciudate, fără să fie nevoie să faceţi mare lu­cru. Viaţa devine cooperantă, începe să vă ajute. Dacă factori interni ca frica, vinovăţia sau inerţia v-au împiedicat să faceţi ceva, ei se vor dizolva în lumina prezenţei conştiente.

Nu confundaţi abandonarea cu o atitudine de tipul „Nu mă mai deranjează nimic" sau „Nu îmi mai pasă". Dacă vă veţi uita mai atent, veţi descoperi că o astfel de atitudine este con­taminată de negativism, sub forma resentimentelor ascunse, astfel încât nu este deloc o abandonare, ci o rezistenţă mascată. Când vă abandonaţi, îndreptaţi-vă atenţia în interior pen­tru a verifica dacă a mai rămas vreo urmă de rezistenţă. Fiţi foarte vigilent făcând acest lucru; altfel, un rest de rezistenţă poate continua să se ascundă într-un colţ întunecat, sub forma unui gând sau a unei emoţii nerecunoscute.

Începeţi prin a accepta că există o rezistenţă. Asistând la apariţia rezistenţei, veţi înţelege că este inutilă. Fixându-vă întreaga atenţie asupra Clipei de acum, rezistenţa inconştientă devine conştiinţă şi acesta este sfârşitul ei.

Prin abandonare, energia spirituală inlocuieste energia mentală care impune fap­tul ca nimic să nu existe fără opusul său, că nu poate exista bine fără rău. Cei care funcţionează pe baza energiei mentale rămân în afara conştientizării existenţei acestei energii spirituale. Ea ţine de o ordine diferită a realităţii şi va crea o lume diferită când un număr suficient de oameni se vor aban­dona pe sine şi se vor elibera astfel de negativism. La această energie s-a referit Isus atunci când a făcut ace­le faimoase afirmaţii profetice în Predica de pe Munte: „Feri­ciţi cei blânzi; că aceia vor moşteni pământul". O prezenţă tă­cută, dar intensă va dizolva tiparele inconştiente ale minţii. Ele mai rămân active un timp, dar nu vă vor mai conduce via­ţa. Condiţiile externe cărora le opuneaţi rezistenţă tind şi ele să se schimbe sau să dispară rapid prin abandonare. Acesta este un puternic instrument de transformare a situaţiilor şi a oamenilor. Dacă condiţiile nu se schimbă imediat, acceptarea Clipei de acum vă va permite să vă ridicaţi deasupra lor. Ori­cum, sunteţi liber. 

Abandonarea în relaţiile personale

OBIECTIUNE: Oamenii vor să mă folosească, să mă manipuleze sau să mă controleze

Ei încearcă în mod inconştient să-şi tragă energia şi puterea de la dvs. Dar abandonarea nu înseamnă să le permiteţi unor persoane să vă folosească. Deloc. Este perfect posibil să spuneţi un „nu" ferm şi clar unei persoane sau să găsiţi ieşirea dintr-o situaţie păstrându-vă în acelaşi timp starea de lipsă de rezistenţă in­ternă completă. Când spuneţi „nu" unei persoane sau unei si­tuaţii, lăsaţi-l să vină nu dintr-o reacţie, ci din intuiţie, din conştiinţa clară a ceea ce este bine şi a ceea ce este rău pen­tru dvs. în momentul respectiv. Lăsaţi-l să fie un „nu" care nu provine dintr-o reacţie, liber de orice negativism şi care nu mai creează suferinţă.

Dacă nu vă puteţi abandona, faceţi ceva imediat: exprimaţi-vă punctul de vedere sau faceţi ceva pentru a schimba situaţia — sau ieşiţi din ea. Asumaţi-vă responsabilitatea pen­tru viaţa dvs.

Dacă nu puteţi face nimic, de exemplu, dacă sunteţi în în­chisoare, atunci aveţi două posibilităţi: rezistenţa sau abando­narea, înlănţuirea sau eliberarea interioară de condiţiile exter­ne. Suferinţa sau pacea interioară.

Nu trebuie să vă preocupe decât aspectul interior. Acesta este principal. Desigur, el va transforma şi comportamentul dvs. exterior, din relaţii ş.a.m.d.

Relaţiile dvs. se vor schimba profund prin abandonare. Dacă nu puteţi accepta ceea ce este, prin deducţie, nu veţi pu­tea accepta pe nimeni aşa cum este. îl veţi evalua, critica, eti­cheta, respinge sau veţi încerca să îl schimbaţi. Mai mult, dacă transformaţi mereu Clipa de acum într-un mijloc pentru atingerea unui scop viitor, veţi transforma fiecare persoană pe care o întâlniţi sau cu care intraţi în relaţie într-un mijloc pen­tru atingerea unui scop. Relaţia — fiinţa umană — va avea atunci o importanţă secundară pentru dvs. sau niciuna. Ceea ce puteţi obţine din relaţie este pe primul loc — un câştig ma­terial, un sentiment de putere, plăcere fizică sau o formă de gratificare a sinelui fals.

Daţi-mi voie să vă exemplific modul în care funcţionează abandonarea în relaţiile umane. Când vă aflaţi implicat într-o ceartă sau într-o situaţie conflictuală, poate cu partenerul sau cu o persoană apropiată, începeţi prin a observa cât de defen­siv deveniţi când vă este atacată poziţia sau prin a simţi forţa agresiunii în timp ce atacaţi poziţia celuilalt. Observaţi cât de ataşat sunteţi de perspectiva şi opiniile dvs. Simţiţi energia mental-emoţională din spatele nevoii dvs. de a avea dreptate şi de a-i dovedi celuilalt că greşeşte. Aceasta este energia minţii conduse de şinele fals. O conştientizaţi recunoscând-o, simţind-o cât puteţi de mult. Apoi, într-o zi, în mijlocul unei certe, vă veţi da brusc seama că aveţi posibilitatea de a alege şi că puteţi hotărî să vă abandonaţi propriile reacţii — numai ca să vedeţi ce se întâmplă. Vă abandonaţi. Nu vreau să vă abandonaţi reacţia numai verbal, spunând: „Bine, tu ai drep­tate", cu o privire care spune: „Sunt deasupra acestei incon­ştiente copilăreşti". Aceasta nu ar însemna decât să deplasaţi rezistenţa la un alt nivel, mintea şi şinele fals fiind încă la conducere şi reclamându-şi superioritatea. Eu mă refer la abandonarea întregului câmp energetic mental-emoţional din interior, care lupta pentru putere.

Sinele fals este viclean, aşa că trebuie să fiţi foarte vigi­lent, foarte prezent şi complet sincer cu dvs. înşivă pentru a vedea dacă aţi abandonat într-adevăr identificarea cu o pozi­ţie mentală şi v-aţi eliberat de minte. Dacă vă simţiţi brusc foarte uşor, clar şi profund împăcat, acesta este un semn in-confundabil că într-adevăr v-aţi abandonat. Apoi observaţi ce se întâmplă cu poziţia mentală a celuilalt, dacă nu o mai ener-gizaţi prin rezistenţă. Când identificarea cu poziţiile mentale a fost eliminată, începe adevărata comunicare.

Lipsa de rezistenţă nu înseamnă neapărat să nu facem ni­mic, în sensul ei complet, înseamnă că nicio „acţiune" nu este declanşată de o reacţie. Nu uitaţi înţelepciunea profundă care stă la baza practicării artelor marţiale în Orient: nu te opune forţei adversarului. Cedează ca să învingi.

Spunând acest lucru, „a nu face nimic" când vă aflaţi în­tr-o stare de prezenţă intensă este un factor de transformare şi vindecare foarte puternic pentru situaţii şi oameni. în taoism, există un termen numit wu wei, care este de obicei tradus prin „activitate fără acţiune" sau „a sta liniştit, fără să faci nimic", În China antică, acest lucru era considerat una dintre cele mai mari realizări sau virtuţi. Este radical diferit de inactivitatea din starea obişnuită de conştiinţă sau mai curând de incon­ştienţă, care vine din frică, inerţie sau indecizie. Adevărata „activitate fără acţiune" implică lipsa de rezistenţă şi vigilen­ţă intensă.

Pe de altă parte, dacă se impune o acţiune, nu veţi mai re­acţiona în virtutea minţii condiţionate, ci veţi răspunde situa­ţiei din prezenţa conştientă. în această stare, mintea este libe­ră de concepte, inclusiv de conceptul nonviolenţei. Aşa că, cine poate prezice ce veţi face?

Ego-ul crede că puterea dvs. stă în rezistenţa pe care o opuneţi, când de fapt rezistenţa vă izolează de Fiinţă, singu­rul sediu al puterii adevărate. Rezistenţa este slăbiciune şi fri­că deghizată în putere. Ceea ce şinele fals. vede drept slăbiciu­ne este Fiinţa dvs. în puritatea, inocenţa şi puterea sa. Ceea ce este văzut ca putere este slăbiciune. Astfel, şinele fals are un mod de existenţă continuu rezistent şi joacă roluri contrafăcute pentru a ascunde acea „slăbiciune" care este de fapt puterea dvs.

Până când nu apare abandonarea, rolurile inconştiente constituie cea mai mare parte a interacţiunilor umane. în abandonare, nu mai aveţi nevoie de apărările şi măştile sinelui fals. Deveniţi foarte simplu, foarte real. „Acest lucru este periculos", spune şinele fals. „Vei suferi. Vei fi vulnera­bil." Ceea ce şinele fals nu ştie, desigur, este faptul că numai prin renunţarea la rezistenţă, devenind „vulnerabil", vă puteţi descoperi invulnerabilitatea adevărată şi esenţială.

Transformarea bolii în treaptă spirituală superioară

OBIECTIUNE: Dacă o persoană este grav bolnavă şi îşi acceptă total condiţia, abandonăndu-se bolii, nu îşi abandonează dorinţa de a se face bine? Hotărârea de a lupta cu boala nu ar mai exista, nu-i aşa?

Abandonarea înseamnă acceptarea interioară a stării de fapt fără rezerve. Vorbim despre viaţa dvs. — despre acest moment — nu despre condiţiile sau circumstanţele vieţii dvs., nu despre ceea ce eu aş numi situaţia dvs. de viaţă. Am mai vorbit deja despre asta.

În privinţa bolii, acesta este sensul său. Boala face parte din situaţia dvs. de viaţă. Prin urmare, are un trecut şi un vii­tor. Trecutul şi viitorul formează un continuum neîntrerupt, cu excepţia cazului în care puterea salvatoare a Clipei de acum este activată prin prezenţa conştientă. După cum ştiţi, în spatele diferitelor condiţii care formează situaţia dvs. de via­ţă şi care există în timp, se află un lucru mai profund, mai im­portant: viaţa dvs., Fiinţa din Clipa de acum atemporală.

Deoarece nu există probleme în Clipa de acum, nu există nici boală. Credinţa într-o etichetă pe care cineva o ataşează condiţiei dvs. menţine situaţia pe loc, îi dă putere şi o trans­formă dintr-un dezechilibru temporar într-o realitate aparent solidă. îi dă nu numai realitate şi soliditate, ci şi o continuita­te în timp, pe care nu o avea înainte. Concentrându-ne pe acest moment şi ferindu-ne să etichetăm mental situaţia, boa­la este redusă la unul sau mai mulţi factori, precum: durerea fizică, slăbiciunea, disconfortul sau neputinţa. Acestea sunt condiţiile cărora vă abandonaţi — acum. Nu vă abandonaţi ideii de „boală". Lăsaţi suferinţa să vă forţeze să trăiţi în pre­zent, într-o stare de intensă prezenţă conştientă. Folosiţi-o pentru iluminare.

Abandonarea nu transformă ceea ce există deja, cel puţin nu în mod direct. Abandonarea vă transformă pe dvs. Când dvs. v-aţi schimbat, se schimbă şi lumea dvs. în întregime, pentru că lumea este o simplă reflectare. Am vorbit despre acest lucru mai devreme.

Dacă v-aţi uitat în oglindă şi nu v-a plăcut ce aţi văzut, ar trebui să fiţi nebun ca să atacaţi imaginea din oglindă. Este exact ceea ce faceţi când vă aflaţi într-o stare de neacceptare. Şi, desigur, dacă atacaţi imaginea, vă atacă şi ea la rândul ei. Dacă acceptaţi imaginea indiferent care este aceasta, dacă aveţi o atitudine prietenoasă faţă de ea, nu poate să nu devină şi ea prietenoasă cu dvs. Iată cum schimbaţi lumea. Nu boala este problema. Dvs. sunteţi — atâta timp cât mintea şi sinele fals deţin controlul. Când sunteţi bolnav sau aveţi un handicap, nu simţiţi că aţi eşuat într-un anumit fel, nu vă simţiţi vinovat. Nu daţi vina pe viaţă pentru că v-a făcut o nedreptate, dar nu daţi vina nici pe dvs. Toate acestea înseam­nă rezistenţă. Dacă aveţi o boală gravă, folosiţi-o pentru a progresa spiritual. Folosiţi orice lucru „rău" care vi se întâm­plă pentru a vă dezvolta spiritual. Retrageţi timpul din boală. Nu îi daţi nici trecut, nici viitor. Lăsaţi-o să vă forţeze să de­veniţi intens conştient de momentul prezent — şi observaţi ce se întâmplă.

Deveniţi un alchimist. Transformaţi metalul obişnuit în aur, suferinţa în conştiinţă, dezastrul în progres spiritual.

Sunteţi grav bolnav şi acum aţi devenit furios pentru tot ceea ce v-am spus? Atunci acesta este un semn clar că boala a devenit o parte din sentimentul dvs. de identitate şi că acum vă apăraţi identitatea — şi boala. Starea etichetată ca „boală" nu are nimic de-a face cu fiinţa dvs. adevărată. 

Transformarea suferinţei în pace                         

OBIECTIUNE: Am citit despre un filozof stoic din Grecia antică; la auzul veştii că fiul său a murit într-un accident, el a răspuns: „Ştiam că nu este nemuritor". Aceasta este abandonare? Dacă da, nu-mi doresc aşa ceva. Există anumite situaţii în care abandonarea pare artificială şi inumană.

Izolarea de propriile sentimente nu este abandonare. Dar nu ştim care a fost starea sa interioară când a spus aceste cuvinte. în anumite situaţii extreme, poate fi imposibil să vă acceptaţi prezentul. Dar întotdeauna aveţi o a doua şansă de a vă abandona.

Prima ocazie este să vă abandonaţi în fiecare moment re­alităţii prezente. Ştiind că nu poate fi anulat ceea ce există — pentru că există deja — spuneţi „da" la ceea ce există sau ac­ceptaţi ceea ce nu există. Atunci faceţi ce trebuie să faceţi, ceea ce vă cere situaţia. Dacă rămâneţi în această stare de ac­ceptare, nu mai creaţi negativism, suferinţă şi nefericire. Trăiţi într-o stare a lipsei de rezistenţă, o stare de graţie şi lu­mină, liber de orice tensiune.

Ori de câte ori nu puteţi face acest lucru, ori de câte ori pierdeţi această şansă — fie pentru că nu creaţi suficientă pre­zenţă conştientă pentru a împiedica un tipar de rezistenţă habituală şi inconştientă să apară, fie pentru că starea este atât de dificilă, încât este absolut inacceptabilă pentru dvs. — creaţi o formă de durere, o formă de suferinţă. Poate că vi se pare că situaţia creează suferinţa, dar în ultimă instanţă lucruri­le nu stau aşa — rezistenţa dvs. este cea care creează suferinţa.

Acum aveţi o a doua şansă de a vă abandona: dacă nu pu­teţi accepta ceea ce se află afară, atunci acceptaţi ceea ce se află în interior. Dacă nu puteţi accepta condiţiile externe, ac­ceptaţi condiţiile interne. Adică: nu vă opuneţi durerii. Lăsaţi-o să existe. Abandonaţi-vă suferinţei, disperării, fricii, singurătăţii sau oricărei forme îmbrăcate de suferinţă. Fiţi martorul ei, fără să o etichetaţi mental. Îmbrăţişaţi-o. Apoi veţi vedea cum miracolul abandonării transformă suferinţa profundă în pace profundă. Aceasta este crucificarea dvs. Lăsaţi-o să devină învierea şi înălţarea dvs.

Aşa că acordaţi atenţie deplină sentimentelor şi abţineţi-vă de la etichetarea lor mentală.

În acest stadiu, nu mai este nevoie să vă faceţi griji în le­gătură cu abandonarea. Aceasta s-a produs deja. Cum? Aten­ţia deplină este acceptare deplină, este abandonare. Acordân-du-i atenţie deplină, folosiţi puterea Clipei de acum, care este puterea prezenţei dvs. Niciun rest ascuns de rezistenţă nu poate supravieţui în ea. Prezenţa elimină timpul. Fără timp, suferinţa şi negativismul nu pot supravieţui.

Deoarece rezistenţa este inseparabilă de minte, renunţarea la rezistenţă — abandonarea — este sfârşitul dominaţiei min­ţii ca stăpân, sfârşitul impostorului care se dădea drept „dvs.", al ego-ului. Toate aprecierile şi tot negativismul se dizolvă. Brusc, apare o mare linişte în dvs., un senti­ment incomprehensibil de pace. Şi în această pace se află o bucurie profundă. Iar în această bucurie se află iubirea. în centrul tuturor se află sacrul, incomensurabilul, cel ce nu poa­te fi numit.  

Puterea de a alege

Este o eroare să spunem că cine­va îşi „alege" o relaţie disfuncţionalâ sau orice altă situaţie negativă de viaţă. Alegerea implică conştiinţă — un grad înalt de conştiinţă. Fără ea, nu aveţi posibilitatea de a alege. Ale­gerea începe în momentul în care scăpaţi de identificarea cu mintea şi de tiparele sale condiţionate, în momentul în care deveniţi prezent. Până când nu ajungeţi în acest punct, nu sunteţi conştient, din punct de vedere spiritual. Adică sunteţi forţat să gândiţi, să simţiţi, să acţionaţi în anumite feluri, în funcţie de condiţionarea mentală. Acesta este motivul pentru care Isus a spus: „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac". Acest lucru nu are nicio legătură cu inteligenţa, în sensul convenţio­nal al cuvântului. Am întâlnit multe persoane inteligente şi foarte educate care erau în acelaşi timp total inconştiente, adică complet identificate cu mintea lor. De fapt, dacă dezvolta­rea mentală şi bagajul mai mare de cunoştinţe nu este contra­balansat de o dezvoltare corespunzătoare a conştiinţei, poten­ţialul nefericirii şi dezastrului este foarte mare.

Nu are posibilitatea de a alege. Mintea, condiţionată fiind de trecut, încearcă mereu să recreeze ceea ce ştie şi îi este familiar. Chiar dacă este du­reros, cel puţin este familiar. Mintea aderă întotdeauna la cu­noscut. Necunoscutul este periculos, pentru că nu are niciun control asupra lui. Acesta este motivul pentru care mintea urăşte şi ignoră prezentul.

identificându-se cu mintea, poate re­crea un tipar învăţat în trecut, Alternativ, poate pune în aplicare un tipar mental învăţat în copilăria timpurie, conform căruia ea este lipsită de valoare şi merită să fie pedepsită.

cum să devină o prezenţă care îşi observă gândurile şi emoţiile. Vorbiţi-i despre corpul-durere şi despre cum se poate elibera de el. învăţaţi-o arta conştientizării corpului in­terior. Arătaţi-i pe viu semnificaţia prezenţei. Imediat ce va fi capabilă să acceseze puterea prezentului şi astfel să rupă legă­tura cu trecutul ei condiţionat, va avea posibilitatea de a alege.

Nimeni nu alege disfuncţionalitatea, conflictul, durerea. Nimeni nu alege nebunia. Ele se întâmplă pentru că nu aveţi suficientă prezenţă pentru a dizolva trecutul, nu aveţi sufi­cientă lumină pentru a alunga întunericul. Nu sunteţi aici în totalitate. Nu v-aţi trezit complet încă. Intre timp, mintea con­diţionată vă conduce viaţa.

Intotdeauna ni se pare că oame­nii au avut posibilitatea de a opta, dar aceasta este o iluzie. Atâta timp cât mintea dvs. cu tiparele ei condiţionate vă con­duce viaţa, atâta timp cât sunteţi mintea dvs., ce opţiuni aveţi? Niciuna. Nici măcar nu sunteţi acolo. Starea de identificare cu mintea este extrem de disfiincţională. Este o formă de ne­bunie. Aproape toată lumea suferă de această boală, în diferi­te grade. în momentul în care realizaţi acest lucru, nu mai pu­teţi avea resentimente. Cum aţi putea fi supărat pe boala cuiva? Singura reacţie potrivită este compasiunea.

Şi cum ajung la această conştientizare?      

Când vă abandonaţi stării de fapt şi deveniţi total prezent, trecutul încetează să mai aibă vreo putere. Nu mai aveţi ne­voie de el. Prezenţa este cheia. Clipa de acum este cheia.

Cum voi ştii că m-am abandonat?      

Când nu veţi mai simţi nevoia să puneţi această întrebare.