BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


miercuri, 31 octombrie 2018

... si obiectivele!


Structura pasilor și obiectivele pe care fiecare pas își propune să le realizeze:


Pasi de acceptare - Fundatia 
Obiectiv: sa traim pe baza unor principii noi
________________________________________________
Pasul 1 - problema = suntem neputinciosi in fata alcoolului si viata a ajuns de necontrolat - Acceptare
Pasul 2 solutia = o Putere superioara noua insine ne-ar putea ajuta sa ne recuperam - Sanatate mintala
________________________________________________


Pasi de actiune 
Obiectiv: sa ne restauram trecutul
________________________________________________
Pasul 3 - actiune = luam decizia de a ne baza pe Dumnezeul nostru, asa cum il intelege fiecare, sa aiba grija de viata noastra - Actiuni bazate pe aceasta noua convingere
________________________________________________

________________________________________________
Pasul 4 problema = resentimentele noastre ne-au tinut in alcoolism - Un inventar onest asupra vietii noastre.
Pasul 5 - solutia = admitem noua insine, unei alte persoane si Dumnezeului nostru partea noastra in aceste resentimente
________________________________________________

________________________________________________
Pasul 6 - problema = defectele noastre de caracter ne-au condus catre alcoolism
Pasul 7 solutia = devenim dispusi ca Dumnezeu, asa cum il intelege fiecare, sa ne indeparteze toate aceste defecte de caracter
________________________________________________

________________________________________________
Pasul 8 - problema = alcoolismul nostru ne-a facut rau noua insine si altor persoane
Pasul 9 - solutia = facem reparatii fata de noi insine si de cei pe care i-am ranit
________________________________________________


Pasi de mentinere si imbunatatire
Obiectiv: sa ne mentinem o abstinenta senina si sa crestem spiritual
________________________________________________
Pasul 10 - actiune si crestere = adoptam actiuni necesare mentinerii recuperarii - Practicarea zilnica a pasilor 1-9
Pasul 11 - actiune si crestere = folosim rugaciunea si meditatia pentru a trai in acord cu planul lui Dumnezeu, asa cum il intelege fiecare, pentru vietile noastre - Conexiune spirituala si crestere
Pasul 12 - actiune si crestere = transmitem celor care mai sufera din cauza alcoolismului Acest mesaj al recuperarii - Ne traim vietile pe baza acestor principii spirituale.
________________________________________________


MERGI PE SPIRALA!






marți, 30 octombrie 2018

un scop precis !



Obiectivele celor 12 pasi - un instrument necesar pentru a ramane intr-o recuperare zilnica


Cei 12 pasi au un scop precis, acela de a produce o recuperare eficienta din alcoolism. 


Fiecare pas are un anumit scop. Atunci când lucrăm un pas, se intampla două lucruri: beneficiem de înțelepciunea și schimbările încorporate în acest pas și devenim pregatiti pentru pasul care urmează. Există o logică dovedită în spatele structurii lor. Prin urmare, este important să se lucreze pașii în ordine și nu pe sarite sau doar pe cei care ne atrag.

Acest lucru semnifică disponibilitatea noastră de schimbare în atitudinea față de viață. In acest stadiu incipient este mai bine să ne concentram pe ce avem de facut pentru noi, si anume pe lucrul la proprii nostri pași. Invățăm despre ce este vorba în acesti pași si ne recuperam pe noi mai intai. 
Experiența arata că dacă lucrăm pașii în ordine, suntem mai putin predispusi la recidiva. A lucra Pașii unul după altul ne ajuta de asemenea sa evitam alte capcane care pot apare la inceputul recuperarii, cum ar fi sa devenim prea egocentrici sau sa dorim de a fi in control sau să cadem pradă unei alte dependente, cum ar fi codependența sau oferirea compulsiva a ajutorului. De asemenea, este mai avantajos pentru cei pe care i-am putea ajuta, deoarece numai lucrând Pasii vom înțelege care este mesajul de recuperare si vom capata capacitatea de a-l transmite si altora.
Pasul 12 spune "... ca rezultat al acestor pași, am încercat să transmitem acest mesaj ...". In ceea ce priveste ajutorul acordat altora, este o diferență între a-i sprijini pe alti membri ai grupului nostru in recuperare – lucru care este de mare folos pentru a preveni propria noastră recidiva – si transmiterea mesajului, care inseamna a impartasi unui alt alcoolic experienta dobandita in lucrul la programul in 12 pasi.

luni, 29 octombrie 2018

Neputincios, dar nu neajutorat


Never once in the Steps does it say "I"...We never have to do it alone...

Cele întâmplate în timpul bolii şi la inceputul recuperarii fac să iasă în evidenţă trei lucruri importante:
- că eram alcoolici şi nu mai eram stăpâni pe viaţa noastră;
- că, probabil, nici o putere omenească nu ne-ar fi putut despovăra de alcoolism;
- că Dumnezeu ar putea - şi ar face-o - dacă L-am căuta.


PASUL 1 (Am admis ca eram neputinciosi in fata alcoolului, ca nu mai eram stapani pe viata noastra) este despre PROBLEMA. Despre recunoasterea neputintei. Despre ACCEPTAREAdmit ca am o problema si ca nu sunt eu cel care o pot rezolva.

Pasul 2 (Am ajuns la credinta ca o Putere superioara noua insine ne-ar putea reda sanatatea mintala) este despre SOLUTIE. Despre CREDINTA. Incep sa cred ca exista o solutie si devin dispus sa fiu ajutat.

Pasul 3 (Am hotarat sa ne lasam vointa in grija unui Dumnezeu asa cum si-L inchipuie fiecare dintre noi.este despre a cere AJUTOR. Despre PREDARE.



1-2-3 : 

Accept PROBLEMA.
Cred ca exista o SOLUTIE.
Ma predau si cer AJUTOR

Imi las PROBLEMA in grija celui care are SOLUTIA si care imi ofera AJUTORUL.


duminică, 28 octombrie 2018

Impartasire


Admiterea neputinţei în faţa alcoolului cu solicitarea ajutorului, paşi fundamentali în integrare a noilor veniţi în programul A.A.

O veche poveste ne vorbeşte despre un om cum că a alunecat de pe o stâncă în întuneric. În cădere a reuşit să se prindă de o creangă crescută pe marginea prăpastiei. A tot stat agăţat de ea până când, slăbit de putere, şi-a îndreptat privirea în sus şi a strigat: "Ajutor!". O voce i-a răspuns: "Eliberează-te!". "Dar dacă voi da drumul crengii voi cădea și voi muri!" a răspuns omul. "Eliberează-te!" a fost tot ce a auzit. Când ultimele puteri l-au doborât, omul s-a desprins de ramură gândindu-se că acela îi va fi sfârşitul groaznic. Spre marea lui surprindere pământul era la un picior distanţă de el.
Niciodată, în perioada consumului, nu am identificat vreo soluţie pentru problema mea. Asta din două motive: de cele mai multe ori nu m-am gândit la ea iar atunci când am făcut-o era prea departe pentru ca măcar să o conturez şi să-i dau un început. Am regăsit, în existenţa mea de până acum, acea prăpastie (singurătate, neînțelegere, depresie dusă până aproape de culmile nebuniei), acea creangă de care m-am agăţat (promisiuni şi termene neîndeplinite, iluzii, terapii, medicaţie) şi acel pas până la salvare (unul dintre ei tradus în termeni medicali: câteva procente şanse de supravieţuire). Cel despre care vă voi vorbi în cele ce urmează este acela pe care l-aţi făcut şi voi, cu toţii.
Nicio călătorie în lumea asta nu poate începe fără a face primul pas. Este cel care pune lucrurile în mişcare, cel care dă direcţie şi sens atitudinii mele. Bun, bun, însă pentru a face acest prim pas trebuia să am un punct de la care să pornesc. În A.A. am găsit că acela este eliberarea. Făcusem deja "pasul de dinaintea paşilor": conştientizasem într-un fel că am o problemă cu alcoolul. Aici am aflat că negarea era de fapt problema problemei mele. Aşadar, un mod nou de a vedea situaţia mi-a fost sugerat: acceptarea în întregime a ceea ce sunt mă va ajuta să îmi câştig libertatea de a alege ce voi face cu mine. Acceptarea ca etapă ulterioară a conştientizării şi înţelegerii şi necesară transformării. Atâta timp cât voi continua să mă ascund, să mă prefac şi să proiectez în afară ce este înăuntrul meu, nu voi avea nici libertatea de a fi şi nici libertatea de a alege. Cum aş fi putut să aleg eu să câştig jucând şah cu mine însumi? Cum să mă fi învins eu victorios pe mine, când tot ce albul plănuia, negrul dejuca? Cum altfel decât victoria să fi fost o mare păcăleală? Am reconsiderat, în cele din urmă, faptul că această comoditate numită acceptare este crucială şi mi-am numit-o "prima lege a maturizării mele personale".
Citim la fiecare întâlnire, în preambulul nostru, despre seninătatea de a accepta ceea ce nu putem schimba, despre a fi oneşti cu noi înşine; că facem tot ceea ce este nevoie ca să obţinem ceea ce A.A.-ul are, că nu ne vom teme şi vom fi dispuşi pentru ceva profund, că am admis că eram neputincioşi în faţa alcoolului; citim despre faptul că suntem dispuşi să progresăm pe baza principiilor programului, că nu mai putem răscumpăra ziua de ieri, că ne predăm ca să învingem. Ne propunem ca azi să ne străduim să nu adaptăm totul la propriile noastre dorinţe, că ne vom lua “norocul” aşa cum vine, că nu vom arăta nimănui că suferim, că nu vom critica şi nu vom încerca să îndreptăm pe nimeni. Nu vorbesc oare toate acestea despre acceptare?
A fost evident faptul că acceptarea emoțională (pe langă cea logică sau intelectuală) este imperativă pentru calea mea spre „alchimia spirituală”. Când recunoaşterea intelectuală şi acceptarea emoţională au fost prezente simultan, mi-am putut asuma condiţia de neputință şi astfel am putut integra această convingere (adică conştientiza şi întelege) armonizând astfel acţiunea cu contextul în vederea obţinerii beneficiilor, atât pentru mine cât şi pentru ceilaţi.
Am trecut astfel prin câmpul conştiinţei câteva aspecte retrospective ale mele de până în momentul încetării băutului şi am încercat să nu mai trăiesc problema, ci răspunsul. Câteva întrebări mi l-au dat: Am eu puterea de a rămâne abstinent de unul singur? Pot eu încă să-mi stăpânesc pofta de consum? Am folosit diferite trucuri şi am stabilit termene pe care le-am încălcat? Am dat eu dovadă de aceeaşi putere a voinţei în faţa alcoolului ca şi în alte aspecte ale vieţii mele? Am avut eu nenumărate încercări zadarnice de a-mi dovedi că pot bea controlat? Am epuizat eu toate resursele interioare sau nu? Ce nevoie încearcă să satisfacă pofta mea pentru alcool? Consider că am o boală? Am avut consecinţe negative din cauza alegerilor mele? Am fost în vreo situaţie în care viaţa a devenit imposibilă? Care sunt tiparele din viaţa mea care vor continua dacă nu le schimb în mod conştient? Prin ce modalităţi obiceiurile mele îmi sabotau eforturile de a-mi schimba direcţia? Ce îmi spunea corpul cu privire la consecinţele obiceiului meu nociv? Merit să mai sufăr sau să simt bucuria?
Am efectuat zilnic exerciţiul retrospectiv al acestor întrebări (printre multe altele), m-am angajat pe cât posibil în circumstanţele actuale ale situaţiilor în care mă aflam, m-am străduit să elimin negativitatea îndreptându-mă către o abordare pozitivă a lumii şi a sinelui; nu am mai folosit judecata, dominarea şi schimbarea ca forme ale egoului meu de a-şi promulga punctele de vedere alegând să nu mai fiu polarizat de conflicte sau opoziţii. Am privit alegerea mai degrabă ca pe o formă a libertăţii opţiunilor de corectare decât ca pe o posibilitate a categorisirilor, a raţionalizărilor sau a justificărilor. Prin renunţarea la atitudinea critică, prin nevoia de apartenenţă la ceea ce are A.A.-ul am început să-mi clădesc securitatea creşterii mele spirituale.
Am aflat aici că acceptarea este mai mult decât confort. Este curaj şi nu teamă, beneficiu, eliberare de vină și trecerea la fapte; este startul progresului şi smerenia reală. Am înțeles că nu este posibilă fără a nu mă întoarce, ori de câte ori este nevoie, la punctul din care am plecat. Acceptarea mi-a dat posibilitatea să fiu uman şi nu perfect explicându-mi că tot ce mi s-a întamplat aşa trebuia să mi se întâmple şi că nu pot confisca trecutul. Am folosit-o ca pe o “veritabilă plecăciune în faţa inevitabilului” şi m-a făcut să mă simt bine în pielea mea chiar dacă nu sunt puterea supremă a acestei lumi. Deasemenea, acceptarea a fost primul răspuns pentru întrebarea: „De ce unii dintre noi mor din cauza alcoolului mânați de „independenţa ego-ului”, în timp ce alţii devin atât de uşor abstinenţi în A.A.?”. Am învățat că a trece prin acceptare înseamnă să porţi o cicatrice, nu și o rană permanentă. A fost ușa deschisă către mine însumi, către capitulare. În fond, acceptarea este despre tot ce am fost, ce sunt și ce voi fi. Şi da, de când v-am cunoscut, nu m-am mai luptat cu alcoolul!
În cazul meu A.A. a început să funcţioneze în momentul în care mi-am admis pe deplin neputinţa în faţa alcoolului şi am cerut ajutor pentru aceată problemă. Am căutat ajutorul comunităţii când eram în abisul singurătăţii, depresiei şi disperării. Pe măsură ce procesul de recuperare lucra, am început să mă confrunt cu deşertăciunea şi ruinele vieţii mele, cu defectele şi neajunsurile mele, cu ce mi-am dorit să fiu sau să nu fiu, deschizându-mă astfel către posibilitatea de însănătoşire pe care mi-o oferea programul A.A..
Este acel ajutor pe care nu mi l-a putut oferi nimeni din afara comunităţii. Am înţeles că programul utilizează ajutorul fizicmintal şi spiritual, ca instrumente spre o abstinenţă mulţumită. Fizic, la începutul însănătoşirii mele, prin medicaţie şi evoluţie atent monitorizată, mintal şi spiritual prin programul celor doisprezece paşi şi cu ajutorul puterii mele superioare.
O înțeleaptă învățătură în A.A. a fost aceea că ar fi un non-sens, o nebunie chiar, să încerc să rezolv eu totul de unul singur. Gândirea mea veche asocia neputinței mele termenul de neajutorare. Faptul că sunt neputincios în fața alcoolului îmi întărește și mai mult nevoia de a participa la întâlniri, de a găsi inspirație, exemplu, îndrumare și sprijin. Când eram fără echivoc și confuz, când mă simțeam slăbit și gândeam că nu mai există soluţie, A.A. mi-a fost întotdeauna alături, gata oricând să mă ajute să mă regăsesc și să-mi recâștig încrederea în mine și în viață. A trebuit doar să am curajul să întind mâna după ajutor. Da, de multe ori am avut nevoie de ajutor pentru a cere ajutor și de înțelepciunea să îl primesc în forma în care îmi este oferit (sfidând astfel egoismul, frica, autocompătimirea, autojustificarea, negativismul, raționalizarea, amânarea sau falsitatea).
Am primit ajutorul membrilor comunității în felurite moduri: prin faptul că mi-ați împărtășit experiențele voastre de viață, prin discuțiile purtate cu membrii mai vechi, prin faptul că m-ați responsabilizat, prin faptul că am putut telefona pe cineva atunci când am avut nevoie și că am găsit răspunsul, prin faptul că ați practicat toleranța și înțelegerea problemelor mele ajutându-mă să le depășesc prin cuvinte și acțiuni constructive, prin empatie deplină și printr-o profundă identificare cu mine – identificare ce a avut și are în continuare la bază scânteia înțelepciunii fiecăruia dintre voi, printr-o atitudine de îmbrăţişare nepremeditată, naturali şi fireşti în tot ceea ce faceți şi ce gândiți. Pot spune ca A.A m-a ajutat să ajung să cunosc un pic din fericire printr-un comportament sănătos și o existență folositoare.
Mergând, cum frumos spune şi tema acestei convenţii, pe ideea faptului că ce am primit gratis, gratis voi da mai departe, m-am alăturat grupului meu atunci când deschideam sala, preparam cafeaua şi făceam curat cel puţin o dată pe săptămână. Intrasem în program de câteva luni când auzisem de la un veteran că făceam lucrarea pasului doisprezece. Am avut cu adevărat senzaţia că realizasem ceva. Recuperarea mea începea să se concretizeze prin aderarea la, ceea ce noi numim, ”servicii dezinteresate”. Sunt încă un începător în servicii, dar am început să primesc mai mult decât dăruiesc. Nu pot să păstrez nimic, decât dacă dau mai departe. Şi voi face asta atât cât de mult pot. Am înţeles foarte bine că ajutorul meu nu constă în a face lucruri pentru persoanele pe care vreau să le ajut, ci să fiu acele lucruri şi asta cel mai bine prin puterea exemplului, prin participarea la întâlniri, prin mărturisiri.
Multiplic, acum la final, persoana mea şi exprim îndemnul colectiv – ca semn al unității noastre – cu privire la ajutor. Nu cred că NOI putem face ceva bine sau foarte bine dacă nu exersăm. La fel și cu programul A.A.. Trebuie să exersăm să obţinem spiritul întrajutorării: vom ajuta fără să fim ataşaţi de ceea ce oferim, vom scoate la raft trecutul - a noastră carte de referinţă - spre a fi de ajutor altora; vom fi fără frică, vom sluji prin a iubi nu pentru a da o definiţie slujbei, vom fi recunoscători, vom întinde mâna unui nou venit sau celui care a recăzut, vom fi o societate de alcoolici în acţiune, vom inspira, vom încuraja, vom da forţă, vom sponsoriza, vom continua ştiind că ajutorul nostru ajunge acolo unde e nevoie de el fără a cunoaşte însă destinaţia faptelor noatre pline de iubire.
NOI vom fi responsabili. Când cineva, undeva, întinde mâna pentru ajutor, vrem ca mâna A.A.-ului să fie întotdeauna acolo și pentru asta NOI suntem răspunzători.


Daniel, alcoolic.

sâmbătă, 27 octombrie 2018

1,2,3 ... un joc, nu o joaca!


Programul de recuperare in 12 Pasi este un program spiritual. Si pentru ca este spiritual, este atat de simplu! Are un sens atat de comun, incat nu l-am inteles ani de zile!
Si un copil ar intelege mai bine programul asta! De fapt, copiii inteleg mai bine decat noi.
De exemplu, pasii de la inceputul programului, pasii unu, doi si trei.
Cand eram copil, fara sa imi spuna cineva, stiam in mod intuitiv cand o problema ajunge sa fie mai mult decat pot face eu față. Si stiam intuitiv ca atunci cand nu ii pot face față, daca gasesc pe cineva mai mare decat mine si ii las problema mea in grija, problema va fi rezolvata.
Filozofăm și analizăm, desi nu e mare filozofie! Pasii sunt simpli!
Iata:
Aveam un prieten cu care ma jucam cand era copil. Il chema Ronnie. Era un smecher. Nu ma puteam pune cu el. Chiar imi era frica de el.
Pe vremea aceea jucam un joc cu bile. Regula la acest joc cu bile este ca cine castiga, ia bilele. Jucam cu Ronnie jocul, am castigat si Ronnie mi-a luat bilele. Stiam ce am de facut. Sa merg la Tata si sa-i spun. I-am zis: Ronnie mi-a luat bilele." A intrebat: " - Ai castigat jocul, fiule?" - Da, Domnule!" - Nu e corect. Hai sa-ti luam bilele inapoi!". Am mers la Ronnie si Tata l-a intrebat: " - Ai castigat?" - Nu." - Ai plecat cu bilele?" - Da." - Nu e corect. Inapoiaza bilele." - OK"
Data viitoare cand va ganditi la Pasi faceti asa:
Pasul 1: Mi-am pierdut bilele si nu le pot recupera! (neputinta)
Pasul 2: Daca gasesc pe cineva mai mare decat mine as putea sa-mi iau bilele inapoi. (speranta ca exista o solutie)
Pasul 3: Cand ii cer cuiva mai mare decat mine sa-mi redea bilele pierdute, primesc bilele inapoi! (actiunea - punerea in aplicare a solutiei)
Atât este de simplu!





Tradus si adaptat de la minutul 12.30 din 

Tom B. - AA Speaker - "Will Powered or Higher Powered?"


vineri, 26 octombrie 2018

"de facut azi"



Cinci sugestii pentru "de facut azi" care mi-au fost transmise:

- Sa fac o declarație ca nu voi bea o zi;
- Sa particip la cel puțin o reuniune AA;
- Să vorbesc cu un alt alcoolic (sponsor) despre abstinenta.
- Sa citesc literatura AA. (am citit din Big Book, pasul 11, pasajul cu Programul de 24 de ore: "după trezire ..." de la sfârșitul capitolului, în fiecare zi, timp de mai mulți ani).
- Sa ma rog in fiecare zi.

Astăzi, 
- rugăciunea mea de dimineață este:


Doamne, Dumnezeule,
Tie iti daruiesc aceasta dimineata.
Te rog, ia cu Tine
disperarea mea de ieri.
Ajuta-ma sa iert lucrurile
care mi-au provocat durere
si care m-ar tine legat.

Ajuta-ma sa o iau de la capat.

Te rog, binecuvanteaza-mi drumul
si ilumineaza-mi mintea.
Iti incredintez Tie
ziua ce vine.

Te rog, binecuvanteaza fiecare persoana
si situatie
pe care o voi intalni.
Fa-ma omul care ai dori Tu sa fiu,
ca sa fac ceea ce ai dori Tu sa fac.

Te rog, intra in inima mea
si indeparteaza toata mania,
frica si durerea.
Innoieste-mi sufletul
si elibereaza-mi spiritul.

Iti sunt recunoscator, Doamne,
pentru aceasta zi.


Amin.


- rugăciunea mea de seara include:
  • recunostinta pentru abstinenta,
  • rog pentru ajutor sa imi pastrez abstinenta senina
  • rog sa imi arate calea si sa-mi dea puterea si curajul sa o urmez .

Stefan

joi, 25 octombrie 2018

Vulnerabilitatile mele


Vulnerabilitatile mele, nascute din sentimentele de rusine, frica si manie, reprezinta sursa fiecarui act de autosabotaj. Primul lucru: sa ies din negare. Al doilea: sa le observ. Al treilea: sa le accept.

Cand nu sunt explorate si examinate, raman ascunse in intuneric, se acumuleaza si momentul unei explozii poate deveni ceva inevitabil.


Fiecare aspect al meu pe care il neg, fiecare gand si sentiment pe care il consider gresit si nu il accept, fiecare amintire reprimata si ramasa neelucidata, in cele din urma poate sa isi face simtita prezenta in viata mea.


In timp ce sunt preocupat de viata de zi cu zi (social, profesional, familial etc) devin prea "ocupat" ca sa mai dau atentie emotiilor mele; imi ascund impulsurile intunecate si trasaturile create de sentimentul de rusine, vulnerabilitatile neconstientizate sau reprimate, si toate acestea pot crea pericolul unei explozii exterioare.


Cand ma astept mai putin, un aspect respins sau nedorit din mine poate sa apara din senin si sa distruga tot ce am cladit pana atunci.


De aceea este atat de important sa imi tratez durerea din trecut, sa invat din ea si sa o folosesc pentru a evolua.


Acesta este motivul pentru care fac, mereu si mereu, pasul 4.



Stefan

miercuri, 24 octombrie 2018

sa am responsabilitatea propriei stari de spirit


Cine a fost in "iad" si s-a intors de acolo, nu mai este acelasi om. Se poate recupera, dar nu mai este ce a fost. Niciodata. Si ar fi bine sa accepte asta. Ar fi bine sa ia "fiecare zi la timpul ei". Si ar mai fi bine sa accepte sa urmeze o recuperare care va dura tot restul vietii. Se poate reface, dar la un alt nivel.
Dorinta de a scapa de durere este motivul pentru care, eu si alti oameni, am pornit pe calea spirituala.
Dar dorinta de a ne simti bine (din nou, in alt mod) este cea care ne mentine pe aceasta cale.
O minte confuza percepe lumea ca fiind confuza. Practicarea Programului si cultivarea atentiei ma ajuta sa vad si sa accept lumea asa cum este. Ba, mai mult, ma ajuta sa extind limitele lui "asa cum este" mult mai departe decat mi se pare mie confortabil.
Durerea nu este desfatare, dar nici sfarsitul calatoriei.
Viata se poate schimba cu fiecare suflare.
Mesajul este ca fiecare dintre noi trebuie sa-si asume responsabilitatea propriei stari de spirit.

marți, 23 octombrie 2018

Bla, bla, bla ...



Ce i-as spune unui nou venit

- despre esenta AA-ului: un alcoolic recuperat ajuta un alt alcoolic sa se recupereze
- despre conceptul de boala 
  • boala = nu mai am voie sa beau; orice s-ar intampla, alcoolul nu mai este o optiune
  • tratamentul = abstinenta totala
  • medicamentul = intalnirile
- despre primii trei pasi in termeni simpli: 
Cu Puterea superioara alaturi am ajuns repede la o predare completă, iar asta s-a întâmplat când am învăţat despre importanta lucrului la paşii unu, doi şi trei. Mi s-a spus să mă trezesc dimineaţa şi să spun: ''Eu nu pot! Dumnezeu poate!; lasă-L pe El."
- despre instrumentele AA-ului:
  • intalnirile (90 de zile, 90 de intalniri)
  • literatura (la inceput Viata fara bautura pentru ca imi vorbeste despre capcane si ce am de facut cand vine 'pofta')
  • programul de 24 de ore - fiecare zi, pe rand
  • sa dau telefon inainte de a consuma unui alt alcoolic recuperat
  • sponsorul (sa nu lipseasca caietul de lucru)
- despre faptul ca abstinenta este personala, recuperarea este pe primul loc; altfel inseamna ca mai am de pierdut: exact ce pun inaintea abstinentei.

despre faptul ca abstinenta se invata. Prin repetitie. Cu antrenament si disciplina.

- despre principiile AA: onestitate (fata de mine insumi in primul rand), bunavointa (pentru ca vointa nu mi-a fost de folos) si minte deschisa (sa ma conformez cu ce mi se spune ca am de facut, chiar daca nu inteleg totul de la inceput)

Si rabdare, pentru ca programul este despre constientizare si autocunoastere si lucrul asta nu se poate face peste noapte (oricum, nu am ajuns alcoolic dintr-o data).
Nu trebuie sa fac nimic altceva decat sa vin la intalniri si totul o sa fie bine!


duminică, 21 octombrie 2018

Acceptarea intelectuala si acceptarea emotionala



Motto:
Dacă încep, nu mai pot să mă opresc.

Acceptarea intelectuala a bolii (alcolismului) este o schimbare puternica.
Este diferența dintre a vedea alcoolul ca soluție și a îmbrățișa faptul că acesta este cea mai gravă problemă. 
Este trecerea de la decizia de a te opri pentru un timp până când ești suficient de puternic pentru a te controla și a recunoaște că trebuie să renunți pentru totdeauna. 
Este sa te regasesti pe tine insuti, atunci cand citesti pasul 1, in descrierea neputinței și a lipsei de control. 
Este sa admiti că există o corespondență unu-la-unu între faptul că a nu bea inseamna că lucrurile se îmbunătățesc și că a consuma alcool va înrăutăți întotdeauna viața.
Intalnirile dese de la grup au darul de a conduce catre acceptarea intelectuală. Sprijinul comunității acționeaza în mod concertat pentru a te împinge, într-o perioadă scurta, de la încăpățânare la bunavointa de a accepta.
Sunt pași uriasi. Dar nu destul pentru a deveni suficient de confortabil cu alcoolismul pentru o abstinenta pe termen lung. Este nevoie și de acceptarea emoțională.

Acceptarea emotionala este ceea ce unii nu gasesc poate niciodata. Si-au acceptat boala intelectual. Nu erau prosti. Au inteles ca nu mai au control asupra lor dupa ce au baut. Cei mai multi s-au dus de multe ori la detox, au luat in serios AA si au incercat cât de mult puteau. Dar ceva lipsea. i-am auzitde multe ori spunand ca au facut tot ce li s-a spus sa faca: intalniri, literatura, sponsor etc, dar nu au putut obtine acel ceva să rămâmă abstinenti. Acel ceva este acceptarea emotionala.
Înseamnă a recunoaște în adâncurile cele mai profunde ale ființei tale că băutul nu este o opțiune, indiferent de ce se întâmplă. 
Inseamna sa simti ca alcoolul nu este o optiune, nu doar sa gandesti, internalizarea trecerii de la CREDINTA ca alcoolul este solutia la CREDINTA ca acesta este cea mai mare amenintare. Aceasta presupune schimbarea instinctului fata de alcool: de la teama de a ramane abstinent  la teama de a bea. Și înseamnă să accesezi aceste diferențe atunci când poftele apasă, când durerea emoțională pare copleșitoare, atunci când mintea se îndreaptă spre cuvinte letale pentru dependenți: "Fuck it", ca sa nu zic "la naiba"!!! Înseamnă să înțelegi că, indiferent de cât de intensă este durerea și de cât de rau ar fi, poti trece prin ea si merge mai departe fără să revii la comportamentele autodistructive de a consuma. Înseamnă sa ajungi la credinta din sloganul AA: "Nu există nici o problemă care să nu poată fi înrăutățită prin luarea unui pahar" (sau cum spune un prieten Alcoolul nu este raspunsul, el doar te face sa uiti intrebarea!).

Daca incep, nu mai pot sa ma opresc. Acest lucru a fost un punct de cotitură subconștient, o internalizare a faptului că alcoolul nu mai poate fi niciodată asociat cu starea de ușurare, că acesta era pericolul final, o otravă mortală pentru cineva ca mine.

Emotional Acceptance