BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


miercuri, 31 octombrie 2018

... si obiectivele!


Structura pasilor și obiectivele pe care fiecare pas își propune să le realizeze:


Pasi de acceptare - Fundatia 
Obiectiv: sa traim pe baza unor principii noi
________________________________________________
Pasul 1 - problema = suntem neputinciosi in fata alcoolului si viata a ajuns de necontrolat - Acceptare
Pasul 2 solutia = o Putere superioara noua insine ne-ar putea ajuta sa ne recuperam - Sanatate mintala
________________________________________________


Pasi de actiune 
Obiectiv: sa ne restauram trecutul
________________________________________________
Pasul 3 - actiune = luam decizia de a ne baza pe Dumnezeul nostru, asa cum il intelege fiecare, sa aiba grija de viata noastra - Actiuni bazate pe aceasta noua convingere
________________________________________________

________________________________________________
Pasul 4 problema = resentimentele noastre ne-au tinut in alcoolism - Un inventar onest asupra vietii noastre.
Pasul 5 - solutia = admitem noua insine, unei alte persoane si Dumnezeului nostru partea noastra in aceste resentimente
________________________________________________

________________________________________________
Pasul 6 - problema = defectele noastre de caracter ne-au condus catre alcoolism
Pasul 7 solutia = devenim dispusi ca Dumnezeu, asa cum il intelege fiecare, sa ne indeparteze toate aceste defecte de caracter
________________________________________________

________________________________________________
Pasul 8 - problema = alcoolismul nostru ne-a facut rau noua insine si altor persoane
Pasul 9 - solutia = facem reparatii fata de noi insine si de cei pe care i-am ranit
________________________________________________


Pasi de mentinere si imbunatatire
Obiectiv: sa ne mentinem o abstinenta senina si sa crestem spiritual
________________________________________________
Pasul 10 - actiune si crestere = adoptam actiuni necesare mentinerii recuperarii - Practicarea zilnica a pasilor 1-9
Pasul 11 - actiune si crestere = folosim rugaciunea si meditatia pentru a trai in acord cu planul lui Dumnezeu, asa cum il intelege fiecare, pentru vietile noastre - Conexiune spirituala si crestere
Pasul 12 - actiune si crestere = transmitem celor care mai sufera din cauza alcoolismului Acest mesaj al recuperarii - Ne traim vietile pe baza acestor principii spirituale.
________________________________________________


MERGI PE SPIRALA!






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu