"Singura cerinţă, pentru a deveni membru AA, este dorinţa de a înceta băutul."
Tradiţia Trei este extrem de semnificativă. Şi aceasta, pentru că AA-ul îi spune, cu adevărat, fiecărui băutor cu probleme: "Eşti membru AA dacă tu spui aceasta. Tu te poţi declara membru; nimeni nu te poate ţine "la poartă." Nu are importanţă cine eşti, nu contează cît de jos ai ajuns, nici pînă unde au ajuns complicaţiile tale emoţionale - nici dacă eşti chiar criminal - nu-ţi putem interzice să intri în AA. Nu vrem să-ţi interzicem acest lucru. Nu ne temem deloc că ai putea să ne faci vreun rău, nu contează dacă eşti un tip sucit sau violent. Vrem doar să-ţi asigurăm exact atîtea şanse pentru abstinenţă cîte am avut şi noi. Prin urmare, eşti membru AA din clipa în care tu-însuţi te declari membru."
De ce am lăsat noi la latitudinea noului venit, să decidă singur dacă este, sau nu, alcoolic - şi dacă să ni se alăture, sau nu?
De ce am îndrăznit noi să declarăm - contrar experienţei societăţilor umane şi a sistemelor de guvernare de pretutindeni - că
nu vom pedepsi, nici
nu vom exclude din AA nici un membru;
că nu trebuie să obligăm pe nimeni
să contribuie financiar,
să se supună unei credinţe sau
să se conformeze la ceva?
Răspunsul - acum oglindit prin Tradiţia Trei - este
simplitate, pur şi simplu.
În cele din urmă, experienţa ne-a învăţat că a-i lua unui alcoolic orice şansă însemna uneori pronunţarea sentinţei sale la moarte şi, adesea, condamnarea la o mizerie fără sfîrşit. Cine îndrăznea să fie judecătorul şi călăul propriului frate bolnav?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu